Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:56 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Graficianul Florin Stoiciu, distins cu premiul „Ion Andreescu“ din partea Academiei Române

ro

08 Dec, 2021 13:32 3037 Marime text
  • Miercuri, 8 decembrie 2021, începând cu ora 10.00 a avut loc decernarea  premiilor Academiei Române pentru anul 2019.
  • Pe lista premianților se află și graficianul Florin Stoiciu. 

Astăzi, 8 decembrie 2021, au fost decernate premiile Academiei Române pentru anul 2019. Graficianul Florin Stoiciu a fost distins cu premiul „Ion Andreescu“ pentru Expoziția „Gestul în desen“, vernisată atât la Muzeul de Artă Constanța, cât și la Muzeul de Artă Vizuală Galați.

„GEST ~uri n. 1) Mişcare a unor părţi ale corpului, în special a capului sau a mâinilor, care însoţeşte ori înlocuieşte vorbirea, exprimând o stare psihologică sau o intenţie. 2) fig. Faptă cu o anumită semnificaţie. / 

DESÉN s.n. 1. Prezentare grafică a unui obiect printr-o îmbinare de linii drepte sau curbe, prin puncte, pete etc. ◊ Desen liber = desen făcut cu mâna liberă, fără instrumente; desen tehnic = desen care reprezintă la scară planul unui obiect, al unei construcţii etc.; desene animate = înşiruire de desene care reprezintă fazele unei mişcări şi care, redate succesiv pe ecran, dau impresia unor fiinţe vii cinematografice. V. animaţie. 2. Arta şi tehnica de a desena. 3. Planul unei construcţii. 4. Ornamentaţia unei ţesături. [Pl. -ne, var. desemn s.n. / < fr. dessin].

Pornesc scurta mea dizertaţie cu cele două definiţii din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române tocmai pentru a încerca să lămuresc demersul meu expoziţional.






Părerea mea este că a desena înainte de toate înseamnă a gândi. Posibil să fie forma supremă de exteriorizare a unor stări şi sentimente în arta vizuală. Adeseori, desenul este confundat cu ductul, traseul şi materia unui instrument, fie el că e cărbune, grafit, mină de argint sau plumb, un băţ în baiţ, o pensulă, un pix, un tuş, pastel, creioane colorate etc. Doar aşa, dintr-o singură privire, vedem câte tehnici pot fi abordate de către un plastician. Aici pot afirma că definiţia din DEX este corectă, dar incompletă: „Arta şi tehnica de a desena“


Expoziţia „Gestul în desen“ / „Desenul pe pânză“  este o continuare firească a demersului meu anterior „Gestul în xilogravură“. Este o expoziţie-experiment. Suportul folosit de această dată este personajul principal în exprimarea gândurilor mele printr-o tehnică a desenului. Gestul reprezintă amprenta mea personală ca identitate vizuală.

Este o ştampilă a unei stări, a unui summum de întâmplări din gândirea mea cognitivă sau empatică.

Din punct de vedere tehnic, am folosit pentru suport pânză întinsă pe şasiu de lemn, dimensiunea fiind 100 x 100 cm. Am folosit mai multe tipuri de cărbune special pentru desen, gumă plastică şi culori acrilice sau pastel uleios., au fost câteva fraze desprinse din argumentul expozițional al graficianului Florin Stoiciu, la începutul lunii iunie, 2019.




Amintim că în anul 2019, cotidianul ZIUA de Constanța a fost partener media într-un proiect cultural inedit, a expoziției personale „Gestul în desen/Desenul pe pânză“ al cărei vernisaj a avut loc pe data de 14 iunie 2019, la Muzeul de Artă, de la ora 13, curatorul expoziției fiind dr. Doina Păuleanu.

„Sunt de câţiva ani alături de Florin Stoiciu în organizarea/găzduirea expoziţiilor care adună artişti/personalităţi culturale din Constanţa şi Bucureşti.

Trebuie spus că graficianul este neobosit, iar entuziasmul şi prestigiul său îi conferă acces direct la creatori şi opere altminteri greu accesibile. Temele alese sunt, de fiecare dată, incitante, interesante, originale, având şi vădit caracter didactic.

Pentru mine, provocarea este de ordin vizual - va fi un adevărat spectacol plastic - dar face parte şi dintr-un domeniu pragmatic, mai puţin obişnuit; m-am gândit imediat cum s-ar conserva în timp aceste opere, estimând gradul de dificultate al unor probleme de depozitare şi conservare.“, spunea Doina Păuleanu într-un interviu oferit cu o zi înainte de vernisaj.



 

„O expoziţie Stoiciu este mereu un câştig în istoria contemporană a gravurii româneşti“, afirma reputatul academician Theodorescu.

 
Despre Florin Stoiciu
 
Florin Stoiciu este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1993, între anii 1996 și 2004 a fost membru în biroul de secție filiala Bucuresti Grafică, Uniunea Artiștilor Plastici din România, iar între 2000 și 2008 membru în comisia de onoare Uniunea Artiștilor Plastici din România.
I-a avut ca profesori pe Gheorghe Tofan, Aurel Bulacu, Nedel Aurel, Constantin Blendea, Mircia Dumitrescu, Mihail Mănescu.
A făcut Liceul de Arte Plastice „N. Tonitza“, secția grafică, și-a dat licența în anul 1992, după absolvirea studiilor grafice în cadrul Academiei de Arte din București.
Și-a aprofundat studiile la Universitatea Națională de Arte din București, iar în anul 2006 a devenit doctor în arte vizuale absolvind Universitatea Națională de Arte din București.
A început să predea din anul 1992, iar din anul 2017 este profesor al Universității „Ovidius“ din Constanța.
 
La capitolul expoziții, lista se întinde pe câteva pagini, însă noi vom enumjera doar câteva dintre expozițiile peronale impactante avute de-a lungul întregii cariere.

Expoziţii personale (selecţie): Galeria ”Phantom” (Berlin, 1993), Galeria ”Orizont” (Bucureşti, 1995), Galeria ”First” (Timişoara, 1996), Galeria ”Simeza” (Bucureşti,1996), Edinburgh (Scoţia, ilustraţii, gravură, pentru sonete Shakespeare, 1996), Galeria ”Escapade” (Bassel, Elveţia, 1998), Galeria ”Ost-West” (Bassel, 1999), Centrul Cultural Român (Viena, 2000), Klosterneuburg (Viena, 2007), Casa Artelor (Palatul Mogoşoaia, 2014), Artexpert Gallery (Cluj, gravură, ”Florin Stoiciu în dialog cu Rembrandt”. 2014). Galeriile de Artă din Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Brăila (Mask, 2014). Expoziţii de grup (de precizat că la majoritatea expoziţiilor de grup, din ţară şi străinătate, a participat alături de colegii săi de generaţie Anca Boeriu, Costel Iacob, Gavril Kovacs, Vladimir Ene, Ionel Cojocaru şi mulţi alţii, inclusiv regretatul Iuri Isar): Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Tulcea, Constanţa, Galaţi, Brăila, Braşov, Suceava, Galeria Milles (SUA), Bassel (Elveţia), Skopje (Macedonia), Lyon şi Chamalieres (Franţa), Insula Samotrace (Grecia), Viena, Berlin etc.
 
Având o activitatea profesională bazată pe muncă și talent, Florin Stoiciu a fost premiat ani la rând. Dintre distincțiile primite amintim: 2017 – Laureat al Secţiunii de grafică din cadrul Salonului Naţional de Artă Plastică ”Temeiuri” 2016- Diploma PREMIUL MINISTERULUI  CULTURII/ pentru merite excepţionale în organizarea şi promovarea evenimentului SIMPOZIONUL DE EX-LIBRIS,,CONSTANTIN BRÂNCUŞI,,/ 2016- 2026. Manifestare cultural inclusă în circuitul internaţional alături de alte ţări cu tradiţie în domeniul gravurii / ex- libris/ 16 august 2016;- Diploma MARELE PREMIU/ Festivalul Internaţional A.R.T.E./ ediţia a VI-a, 11- 21 mai 2016, Iaşi,Parchemin d’Honneur / L’Association Mouvement d’Art Contemporain de  Chamalieres / 27 noiembrie 2010 / Chamalieres, Franţa 2010 Premiul pentru Grafică la Bienala “Ion Andreescu” ediţia a VII- a / Buzău- România 1996  Premiul Tineretului U.A.P. România 1996  Premiul I şi Premiul Inspectoratului Judeţean pentru Cultură-Concursul de Litografie Găvenea, Tulcea 1993  Premiul ''Penda'', Concursul Tinerilor Gravori ''Dominus 1993'', Bucureşti 1992  Premiul I Naţional pentru cea mai buna grafică de carte, Cluj-Napoca.  În anul 2020 a fost distins cu Meritul Cultural în grad de cavaler, decernat de președintele României.

Sursa foto: ZIUA de Constanța

Citește și:

Florin Stoiciu, expoziție inspirată de contextul pandemic actual:  „Trăiesc într-un coșmar al unui film S.F. de serie C“ (galerie foto + documente)
 
La Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România: Maestrul Florin Stoiciu, răsplătit cu Premiul pentru grafică


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii