#sărbătoreșteDobrogea141 Laudatio Marin Ionescu Dobrogianu

 

Una dintre personalitățile dobrogene omagiate în cadrul evenimentului de celebrare a Zilei Dobrogei, organizat de cotidianului ZIUA de Constanța, a fost colonelul Marin Ionescu Dobrogianu (1866 - 1938). Acestuia i-au fost conferite, post-mortem, distincția „Meritul Dobrogean“ și medalia „Dionisie Exiguul.



Laudatio a fost citit de prof.univ.dr. Valentin Ciorbea:
 
 
„Două sunt dimensiunile care caracterizează personalitatea lui Marin Ionescu-Dobrogeanu: slujirea cu atașament, timp de peste trei decenii, a armatei române și admirabilul efort științific desfășurat pe parcursul a patruzeci și opt de ani, pentru cunoașterea pluridisciplinară a Dobrogei, provincie pe care a cercetat-o nu numai prin investigarea unei vaste bibliografii, dar mai ales prin minuțioase cercetări pe teren. O viață și o operă ce relevă o autentică și creativă vocație intelectuală construită prin strădanie, perseverență și cheltuieli financiare care, nu de puține ori, i-au depășit puterile.
 
Marin Ionescu s-a născut la 21 octombrie 1866 la București, în familia lui Ene și Tinca Dumitru. A urmat șase clase la Liceul „Basarab” din București, perioadă în care a cunoscut mari personalități ale culturii române: Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Al. Vlahuță, Nicolae Grigorescu, G.M. Teodorescu, care i-a fost și profesor ș.a. Spirit curios, dornic să afle și să știe, a început studiul izvoarelor istorice, al cronicilor și inscripțiilor, încă din anii de liceu.
 
Datorită greutăților financiare pe care le avea familia a abandonat școala și s-a înrolat în armată. A început cariera militară ca soldat voluntar în Regimentul 1 geniu încartiruit din București, în efectivele căruia a fost încadrat la 19 decembrie 1884. După doi  ani, la 6 ianuarie 1888, a trecut în rezervă. Dorința de a urma cariera militară a fost însă mult mai puternică și, la 24 februarie 1888, tânărul Marin Ionescu a revenit în cadrul aceluiași regiment, fiind reangajat cu gradul de sergent. Apreciat de către șefii săi ierarhici pentru calitățile sale deosebite, atașamentul și interesul pentru cariera militară sergentul Marin Ionescu a fost trimis să urmeze cursurile Școlii de subofițeri din Bistrița, a cărei elev a devenit la 15 octombrie 1888. După aproape doi ani, la 1 octombrie 1890, a absolvit cursurile, fiind avansat sublocotenent și repartizat la Regimentul 2 infanterie din Craiova.
 
Datorită relației pe care o avea cu tânăra constănțeancă Josephina, născută Spaticu, în anul 1890 și-a stabilit domiciliul la Constanța, căsătoria fiind oficializată după zece ani, la 11 iunie 1900. Devine constănțean și începe în timpul liber asidua muncă de documentare științifică. Vara și-o rezervă cercetărilor în teren pentru cunoașterea realităților dobrogene și verificarea cunoștințelor acumulate din tratate de geografie și însemnările călătoriilor, care au trecut prin Dobrogea.
 
După un stagiu într-un regiment din Calafat revine la Constanța în corpul ofițerilor Regimentului 34 infanterie, fiind avansat locotenent. Își continuă cercetările și în anul 1896 și-a concretizat rezultatele într-un studiu intitulat Cercetări asupra orașului Constanța. Anul următor o nouă ediție, ceva mai amplă, reflectată și în titlu: Cercetări asupra Constanței: geografie, cu un plan al orașului și al lucrărilor nouă ale portului, a fost prefațată de reputatul istoric și arheolog Grigore Tocilescu. Sunt primele lucrări pe care Marin Ionescu le-a semnat adăugând cognomenul de „Dobrogianu”, prin care tânărul ofițer și cercetător și-a afirmat public dragostea și atașamentul față de provincia dintre Dunăre și Marea Neagră.
 
Activitatea sa științifică nu a trecut neobservată de șefii săi. Căpitanul Nicolescu nota la 16 octombrie 1896 în dosarul subordonatului său, următoarele: „La notele precedente adaug: acest ofițer a făcut geografia și istoria orașului Constanța, o lucrare de mare merit și care dovedește din partea autorului o dragoste de muncă și o energie laborioasă”. (Sic).
 
Spirit deschis, locotenentul Marin Ionescu-Dobrogianu s-a preocupat și implicat în viața culturală a orașului Constanța. A contribuit la fondarea revistei „Ovidiu”, care a devenit cel mai important periodic de cultură dobrogean, editată sub egida Cercului literar „Ovidiu”. A devenit unul dintre cei mai importanți colaboratori, semnând în primul număr articolul: „Numele Dobrogei la diferitele timpuri”, iar în cele următoare a susținut rubrica: „Din geografia Dobrogei”.
 
Prețuindu-i activitatea științifică și publicistică, Petru Vulcan, director fondator al revistei „Ovidiu”, l-a prezentat pe locotenentul M.D. Ionescu cititorilor ca: „fondator-colaborator”, „una din aceste puteri însemnate”, pe care se sprijinea periodicul. Ilustrul om de cultură dobrogean scria despre colaboratorul său: „Tânăr, entusiast, pregătit printr-o cultură bine îngrijită pentru a mânui cu mai multă dibăcie pana decât sabia. Locotenentul nostru mai e și favoritul muzei Clio”. Despre studiile publicate, Petru Vulcan scria că sunt „izvor de cunoștințe profunde /.../ care vor fi de mare preț cercetătorilor enciclopediști”. Petre Vulcan a inclus în articol și prezentarea făcută studiului „Cercetări asupra orașului Constanța”, de către Grigore Tocilescu. Ilustrul istoric scria că este o „expunere scurtă, clară și metodică”, remarcând că: „Timpul ce i-a lăsat liber îndeplinirea sarcinei carierei sale dânsul a știut a-l întrebuința cu bine și cu folos pentru sine și pentru patria sa. Prin dragoste și energie laborioase, mai presus de sarcina profesională, și căutând să guste plăcerile vieții superioare s-a îndeletnicit și cu lucrările minții, făcând și pe alții să le guste împreună cu D-sa”.
 
Marin Ionescu-Dobrogianu a mai colaborat la „Vocea Dobrogei” și la Buletinul Societății Române de Geografie, la care a tipărit studiul „Considerațiuni asupra cursului inferior al Dunării și formarea Deltei”. S-a implicat și în alte activități menite să susțină dezvoltarea culturii pe meleagurile dobrogene. Alături de prestigioase personalități constănțene precum M. Koiciu, Ion Berberianu, P. Vulcan, Virgil Andronescu ș.a., a susținut înființarea unui Ateneu la Constanța. A făcut parte din comitetele societăților „Pro Eminescu” și „Pro Carmen Sylva”.
 
După reușita la examenul de admitere a devenit, începând cu 1 noiembrie 1898, ofițer-elev al Școlii Superioare de Război. Datorită unor probleme de sănătate, care i-au creat serioase dificultăți în practicarea echitației, a făcut raport la conducerea instituției să i se aprobe să revină la Consiliul de Război al Diviziei din Dobrogea pe funcția de substitut de raportor, solicitare aprobată la 18 februarie 1899.
 
Cercetările temeinice asupra provinciei dintre Dunăre și Marea Neagră, erudiția studiilor sale, au fost desigur motivele principale ale invitației conducerii Societății de Geografie de a susține o conferință în seara datei de 28 februarie 1903 în fața Regelui Carol I și a pricipelui Ferdinand.  A vorbit depre „Dobrogea în pragul veacului al XX-lea”, moment deosebit de onorant pentru căpitanul Marin Ionescu Dobrogianu. În fața distinsului auditoriu a făcut o documentată expunere asupra progreselor făcute de România Transdunăreană de la 1878 până în anul 1900. A urmat o altă recunoaștere, la 23 aprilie 1903, prin Înalt Decret nr. 1657 al Regelui Carol I, a fost decorat cu medalia „Bene Merenti”, clasa I, cea mai înaltă distincție culturală a vremii, care i-a fost înmânată la 29 aprilie 1903.
 
Anul 1904 îi aduce încununarea eforturilor sale științifice. A finalizat și publicat monumentala lucrare „Dobrogia în pragul veacului al XX-lea. Geografia matematică, fisică, politică, economică și militară”, eveniment editorial crucial pentru cunoașterea provinciei dintre Dunăre și Marea Neagră și lansarea domeniului de cercetare: dobrogenistica românească.
 
La 6 septembrie 1905 se adresează comandantului său de regiment cu un scurt raport: „Am onoarea a înainta scrierea mea: „Dobrogea în pragul veacului al 20-lea”, închinată M.S. Regelui în urma unei înalte aprobări și vă rog să binevoiți a face în memoriu mieu că această scriere a fost premiată de Academia Română care m-a numit laureatul ei” (sic).
 
Ca semn al recunoaşterii efortului depus de Marin Ionescu-Dobrogianu pentru realizarea valoroasei lucrări, Regele i-a acordat, prin Înaltul Decret nr. 5384 din 1906, medalia jubiliară „Carol I”. În paralel cu activitatea profesională desfăşurată în alte unităţi militare şi-a continuat cercetările ştiinţifice valorificate în studii de geografie şi istorie publicate în „Buletinul Societăţii Geografice Române”.
 
Din „Memoriul” lui Marin Ionescu-Dobrogianu pe anul 1909 aflăm că, sub aspect fizic, era „mai mult înalt şi bine legat”, că avea avere dotală dobândită prin căsătorie, că nu avea copii. „Se ocupă cu stăruinţă de studiile istorice, geografice, arheologice, în special asupra Dobrogei, pe care o cunoaşte în detaliu de visu. Trăieşte modest, stimat şi apreciat atât de camarazi, cât şi de celelalte cunoştinţe. Are talent de bun scriitor. Nu are defecte. Nu e stăpânit de staţiune.” (Sic).
 
La începutul anului 1916 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel, iar la 1 aprilie 1916 este mutat, pentru scurt timp, la Regimentul 51 infanterie. Revine în cadrele Regimentului 34 infanterie la 1 iulie 1916, a cărui comandă  a preluat-o la 20 august 1916, într-un moment deosebit când Armata României  intrase în război pentru desăvârşirea unităţii naţionale. Imediat a primit ordinul să se deplaseze cu regimentul la Turtucaia. În fruntea Batalionului 3 a trecut Dunărea la 23 august 1916 şi a intrat în luptă deşi o parte din subunităţi nu reuşiseră să se debarce pe malul drept al fluviului. „Regimentul 34 s-a luptat vitejeşte condus de comandantul său, a trebuit însă să se retragă sub presiunea forţelor superioare inamice care răzbind pe aripa stângă, de unde fugise Regimentul 76 infanterie, ameninţase spatele. Ajuns la Dunăre, şi în lipsă de pod, a căzut prizonier pe câmpul de luptă după ce recuperase 8 ofiţeri morţi şi 24 de răniţi. Pentru bravura şi devoţiunea sa cu care şi-a condus regimentul pe câmpul d eluptă merită a fi înaintat în grad cu rândul promoţiei sale şi a fi decorat cu ordinul Steaua României, clasa a IV cu panglică de război”. A fost luat prizonier de militari bulgari.
 
Locotenentul-colonel Marin Ionescu-Dobrogianu s-a întors din prizonierat la 1 iulie 1918. A solicitat să fie repus în drepturi cu promoţia sa. Comandanţii săi de la eşaloanele superioare, colonelul C. Răşcanu şi generalul C. Teodorescu, i-au întocmit aprecieri elogioase referitoare la comportamentul său pe front. În „foaia calificativă” pentru perioada 1 noiembrie 1915 – 24 august 1916, scrisă d ecolonelul C. Răşcanu, comandantul Brigăzii 29 infanterie, a precizat: „Felul cum şi-a condus Regimentul 34 infanterie Constanţa în luptele de la Turtucaia sunt aşa cum arată ofiţerul în memoriul său. Ţin să arăt că regimentul a luptat cu bravură şi eroism. S-a distins întru regimentele cu care au luptat la Turtucaia şi este o nedreptate învinuirea ce i s-a adus fără niciun temei. Locotenent-colonelul Ionescu-Dobrogianu s-a condus prea bine şi ar fi putut face multe, dacă i se lăsa conducerea regimentului său, dar şi batalioanle şi companiile au intrat în luptă treptat ce soseau pe câmp, după ordine superioare. A suportat bine greutăţile luptelor iar în captivitate s-a condus demn şi a fost unul din elementele care a susţinut prestigiul şi a potolit pornirile ofiţerilor tineri fără experienţă. Merită a fi înaintat în grad şi a se încredinţa comanda la care are drept cu promoţia din care face parte. De asemenea, îl propun a i se acorda ordinul „Steaua României”, cls. A IV-a cu însemne de război”.
 
Generalul Stan Poetaş, comandantul Brigăzii 57 infanterie, confirma la rândul său printr-un raport, datat 14 iunie 1918, că „Regimentul 34 infanterie de sub comanda locotenent-colonelului Ionescu M. Dobrogianu la Turtucaia şi-a făcut datoria  în mod vitejesc după cum am văzut într-o relaţiune a comandantului capului de pod adresată Marelui cartier unde i se aduc elogii /.../. Cunosc personal pe locotenent-colonelul Dobrogianu şi de aceea merită aprecierile şi propunerea”.
 
La 10 aprilie 1919 a fost pus la dispoziţia Marelui Cartier General pentru a i se încredinţa comanda unei brigăzi „conform publicaţiei din Monitorul Oficial nr. 287”. Probleme grave de sănătate şi neînţelegeri cu şefii ierarhici l-au determinat să demisioneze din armată, fiind trecut în rezervă la 16 aprilie 1920.
 
În poziţia de ofiţer de rezervă nu a întrerupt complet legăturile cu armata şi cu activităţile organizate de cadrele de rezervă din garnizoana Constanţa, dovadă ultima „foaie calificativă”, datată 1 noiembrie 1929 – 31 octombrie 1930: „De la data când a fost trecut în rezervă nu a mai fost concentrat însă  a luat parte la aplicaţiunile ce s-au făcut cu ofiţerii superiori în garnizoană cu care  ocazie s-a pus la curent cu chestiunile noi militare. De asemenea a ţinut la Cercul Militar mai multe conferinţe cu caracter ştiinţific care au fost foarte folositoare ofiţerilor”.
 
Marin Ionescu-Dobrogianu și-a continuat cercetările referitoare la istoria și geografia provinciei dintre Dunăre și Marea Neagră. A fost solicitat de cele mai prestigioase instituții de învățământ constănțene să împărtășească elevilor din cunoștințele și erudiția sa. Profesorul Marin Ionescu-Dobrogianu a predat istoria și geografia la Școala de Învățători, Școala Superioară de Comerț, Școala Navală și Liceul „Mireca cel Bătrân”. De ultima instituție de învățământ a fost deosebit de legat. A donat prestigioasei instituții de învățământ peste o mie de cărți, reviste atlase și hărți. Corpul didactic al liceului i-au prețuit prestația didactică și opera științifică alegându-l în rândul ctitorilor intelectuali ai școlii și membru de onoare al corpului profesoral, fiind cunoscut ca „cel mai autentic dobrogean”.
 
Publică noi studii și articole în periodice dobrogene și naționale. În 1920 a fost ales membru în comitetul de conducere al „Societății Regale d eGeografie”. A făcut parte din delegația geografilor români care a participat la Congresul Internațional de Geografie de la Cairo und e a ținut conferința: „Forma Deltei Dunării și configurația ei veche”, pe care a publicat-o în 1927. A reluat cercetările privind istoria milenară a orașului Constanța și, în anul 1931, a publicat o nouă monografie, Tomis-Constanța. Cu planul orașului și un indice alfabetic al străzilor, ce surprinde succint toate epocile evoluției orașului de la anticul Tomis până în contemporaneitatea autorului.
 
Din motive de sănătate a decis, în anul 1935, să se retragă la Câmpulung, unde  a continuat să lucreze la un nou studiu de geografie al Dobrogei. S-a stins din viață în data de 6 sau 7 decembrie 1938, lăsând posterității o operă  ce-l așează între cele mai prețuite, apreciate, stimate și citate personalități științifice dobrogene. Vestea dispariției ilustrului savant a produs în rândul intelectualilor dobrogeni și prietenilor, sentimente de regrete sincere. Cel mai prestigios cotidian constănțean „Dobrogea Jună” a publicat, în numărul din 14 decembrie 1938, necrologul semnat de Nic. Lupu, în care se sublinia: „s-a primit trista veste că moartea nemiloasă a răpit prea devreme pe neobositul cercetător al trecutului Dobrogei căreia i-a închinat, o bună parte din viața lui de cărturar  și răscolitor de cronici. Numeroase lucrări tipărite în volume sau reviste de specialitate l-au așezat pe colonelul Ionescu-Dobrogianu printre cei mai activi scriitori ai provinciei. Cercetător neobosit și răscolitor îndrăgostit de vechile hârțoage asavârlite prin podurile autorităților, după care înlăturând praful odată cu tainele trecutului cu caeiași râvnă cu care preda lecturile  sale de geografie la Școala superioară de comerț, colonelul Ionescu-Dobrogianu a reușit să scoată la iveală multe fapte din trecutul Dobrogei  pe care a iubit-o cum puțini români transplantați în această parte a țării s epot mândri că au împărtășit  pentru bogățiile ei culturale  și artistice aceleiași românești sentimente /.../ Militar distins a folosit timpul liber să întoarcă arhivele, să noteze, să întrebe pe bătrâni și să consulte volume învechite prin biblioteci spre a lăsa scris tot ce a găsit folositor, generațiilor următoare. După retragerea din viața militară, a activat pe tărâmul școlar predând geografia la Școala superioară de comerț, unde reușise să e facă iubit și respectat nu numai prin erudiția lui, dar prin blândul său caracter”.
 
Prietenii, admiratorii și foștii elevi și-au exprimat regretul față de dispariția lui Marin Ionescu-Dobrogianu, dar și admirația față de opera și activitatea sa. I. Gabrovanu scria în același periodic constănțean: „Încărcat de ani cu aoreolă de mare prestrigiu cărturăresc și călit în virtuți, colonelul Dobrogianu, împăcat și senin a părăsit calea trecătoare, pășind în nemurire. De altfel încă din viață, scrutându-și roadele unei vieți bogate, închinată spiritualității, avea viziunea că pusese stăpânire pe nemurire, - vedea - , după expresia lui – dâra d elumină pe care o radiase muncita lui existență pământeană”. S-a bucurat de asemenea de aprecierea colegilor și subordonaților militari cu care a trăit viața aspră, cazonă, dar pe care ofițerul Marin Ionescu-Dobrogianu a iubit-o și a servit-o cu pasiune și trăire patriotică intensă. Unul din subordonați scria, peste ani, despre comandantul său: „L-am avut în primii ani ai carierei mele comandant de batalion la Regimentul 11 <> în Galați. Era icoana vie a tinerilor ofițeri ce erau noi pe atunci, izvor d eînvățătură, izvor de lumină, și însănătoșire morală, intelectuală, cu o largă cultură pentru a convinge și seduce. În multiplele sarcini pe care le avea era și aceea de director al Școlii de ofițeri de corp, cu menirea de a ne forma, a ne pregăti în cultura profesională, a ne galvaniza sufletul pentru ziua cea mare de răfuială cu dușmanii care de veacuri ne-au asuprit frații și i-au ținut sub robie. Ne-a pregătit în cultul patriei, ne-a oțelit sufletul în dragostea de glie, ne-a format oameni cu mintea rece și clară, cu sufletul învârtoșat pentru a putea începe activitatea noastră în atribuțiunile ce ne incumbă a le duce la bun sfârșit.prelegerile colonelului Dobrogianu erau pentru noi orele de înălțare sufletească și de acumulare a tuturor sentimentelor ce desăvârșesc pe ofițer și îl formează în obligațiunmile și îndatoririle lui în carieră, erau prelegeri care ne pregăteau pentru viață, împărtășindu-ne cu experiența bogată a omului cunoscător și încercat”.
 
Din opera sa care numără peste treizeci d etitluri se detașează prin soliditatea documentării, numeroasele subiecte abordate, stilul lelevat ce i-au amplificat în timp valoarea durabilă, monumentala lucrare: Dobrogea în pragul veacului al XX-lea (1010 p.). Căpitanul Marin Ionescu-Dobrogianu și-a dedicat cartea, după aprobarea solicitată, Regelui Carol I, „Augustul președinte și protector al Societății Geografice Regale”, al cărui membru era și autorul, după cum am precizat.
 
Amplul tom este o contribuție fundamentală la cunoașterea regiunii dintre Dunăre și Marea Neagră, sub aspect istoric, geografic, economic, politic, demografic, etnografic, militar, din cele mai vechi timpuri și al geopoliticii generată de așezarea la Dunărea de Jos și litoralul vestic al Mării Negre, de interesele unor mari puteri încă din Antichitate pentru a o controla.
 
După cum mărturisește cititorilor în Prefață, lucrarea „este fructul a treisprezece ani de muncă, de la 1890 de când locuiește în Dobrogea”. A profitat de toate mijloacele atât pe linie militară cât și de altă natură, a efectuat anual excursii de documentare cu eforturi financiare proprii, pentru a străbate și cunoaște Dobrogea în lung și în lat, cercetând fiecare vale, pârâu ș.a., pentru a se documenta și nota datele oferite d enotabilități, de locuitor, referitoare la așezarea lor. În paralel, s-a preocupat de achiziționarea volumelor românești și străine, în care putea găsi informații referitoare la Dobrogea, întrucât Constanța sfârșitului de secol XIX nu dispunea de o bibliotecă.
Ceea ce surprinde și astăzi pe cititorul cărții este metoda utilizată de autor, sistematizarea unei cantități uriașe de informații. Meritul autorului este cu atât mai mare cu cât, Marin Ionescu-Dobrogianu nu a avut studii de geografie și istorie. Totul a venit, neîndoielnic, din vocația intelectuală nativă, capacitatea de a învăța din cărțile studiate de a-și construi propria sa metodă științifică.
 
Autorul și-a structurat lucrarea pe „cinci cărți” și câteva zeci de subcapitole, dovadă a numeroaselor probleme abordate. A inclus tabele, fotografii, crochiuri, a atașat hărți pe care le-a realizat pentru a da posibilitatea celor interesați să aprofundeze cunoașterea temelor până la cele mai mici detalii.
 
Indexul alfabetic și corectura au fost realizate de soția sa, Josephina, indiscutabil, o remarcabilă parteneră de viață care a înțeles preocupările intelectuale ale soțului, pe care l-a susținut și ajutat în realizarea studiilor și cărților sale, acceptându-i lungile perioade de documentare. Scrisă într-un stil elevat, erudit, ce denotă talent și o mare capacitate de a sistetiza informațiile consultate, Dobrogea în pragul veacului al XX-lea face parte din acele cărți fundamentale care, încă din momentul apariției, a căpătat valoare perenă. Chiar dacă, în timp, anumite aspecte abordate în lucrare au fost depășite de cercetările ulterioare, cum este firesc, voluminoasul tom rămâne și astăzi, și va rămâne și în viitor, o sursă esențială, de neevitat, iar din multe puncte de vedere unică, încă neegalată.
 
Recuperarea și promovarea operei lui Marin Ionescu-Dobrogianu a început cu adevărat după 1989. În anul 2010 s-a realizat ediția anastatică a monumentalei lucrări: Dobrogeia în pragul veacului al XX-lea, sub egida și cu sprijinul Universității „Ovidius” din Constanța, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța și Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, demers absolut necesar dată fiind raritatea volumului. Despre diverse aspecte ale vieții și operei sale s-au publicat studii și articole. Mai mult, doamna Luminița Stelian i-a dedicat o monografie în cadrul proiectului doctoral pregătit și susținut la Școala Doctorală de Științe Umaniste, domeniul Istorie. Școala gimnazială nr. 16 Constanța îi poartă cu mândrie numele și generații de elevi află astfel cine a fost Marin Ionescu-Dobrogianu și ce loc ocupă el în știința și cultura dobrogeană.
 
Opera lui ne ajută să înţelegem în ansamblu şi în detaliu progresele Dobrogei după unirea la România, stabilită de Marile Puteri ale Europei prin Tratatul de la Berlin. Este o excepţională radiografie a tuturor aspectelor evoluţiei Dobrogei până la începutul decolului al XX-lea, testimoniu al unui savant care ne-a lăsat o operă unică despre spaţiul dobrogean şi rolul geopolitic al Dobrogei în evoluţia României moderne“.
 
Bibliografie
 

• Arhivele Militare Române, fond 3042. Memorii bătrâni, dosar 71.
• Căpitanul M.D. Ionescu, Dobrogia în pragul veacului al XX-lea. Geografia matematică, fisică, economică și militară, București, 1904.
• Marin Ionescu-Dobrogianu, Cercetări asupra orașului Constanța, 1896.
• Locotenent M.D. Ionescu, Cercetări asupra orașului Constanța: geografie: cu un plan al orașului și al lucrărilor nouă ale portului, București, 1897, 94 p.
• Buletinul Societății Geografice Române, a XXII, Semestru 1, 1901, pp. 151-181.
• Marin Ionescu-Dobrogianu, Tomis-Constanța. Cu planul orașului și un indice alfabetic al străzilor, Constanța, 1931.
• Dobrogea jună, an XXXIV, nr. 188 din 14 decembrie 1938.
• România de la Mare, an I, nr. 12 din 12 februarie 1934, p. 6.

 

Descoperă în Biblioteca Digitală cărţile colonelului Marin Ionescu Dobrogianu, care pot fi descărcate gratuit în format PDF!
 

„Dobrogia în pragul veacului al XX-lea”

„Tomi - Constanţa“

Citește și:

#sărbătoreşteDobrogea141 Moştenire pentru cei care încă nu s-au născut. Ziua Dobrogei, celebrată de cotidianul ZIUA de Constanţa (galerie foto+video)

#sărbătoreşteDobrogea141 „Meritul Dobrogean“ pentru Marin Ionescu Dobrogianu