Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:45 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#RespectTeatru. LIVE TEXT Proiectul ZIUA de Constanţa. Incredibila memorie a teatrului constănţean. Ce personalităţi ale prezentului participă, alături de seniorii teatrului (live video)

ro

12 Jun, 2018 16:42 8449 Marime text

În aceste momente, în foaierul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, are loc un eveniment organizat de cotidianul ZIUA de Constanţa, care, spunem noi, va constitui, peste ani, o amintire dragă celor peste 80 de invitaţi care au scris istorie teatrală la malul mării.

Invitaţii sunt întâmpinaţi pe melodiile Fanfarei RAJA care creează o atmosferă specifică unor ani de care seniorii îşi amintesc cu drag.

Evenimentul este, însă, prilejuit, aşa cum am relatat de-a lungul unei întregi campanii de presă, lansării, în varianta print, a cărţii semnate Jean Badea - „Dulcea povară“, ale cărei costuri de tipărire au fost suportate de ZIUA de Constanţa, dar şi a altor şase titluri esenţiale pentru teatrul constănţean - „Fantasio 40. Monografie“ (1998); „Omul care aduce... hazul“ (2000); „Dicţionar, Lumea artistică a Constanţei (I). Teatrul de Balet Oleg Danovski“ (2001) şi „Dulcea povară“ (2017), toate semnate Jean Badea; „Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii“, de Georgeta Mărtoiu şi Anaid Tavitian (2001), „Teatrul Liric (Opera Constanţa)“, de Adrian Doxan (2010), şi „Metamorfoza unui vis“, de Anaid Tavitian (2011).

Citeşte şi: #RespectTeatru O nouă filă din proiectul jurnalistic Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa. Conferim nemurire cărţilor şi comunităţii teatrale constănţene

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, mai bogată cu şapte titluri esenţiale despre teatru. Iar seniorii scenei constănţene se întorc... „acasă“

La eveniment sunt prezenţi Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa, Horia Ţuţuianu, preşedintele CJC, Cristinel Dragomir, fost vicepreşedinte al CJC, Daniela Vlădescu, directorul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, Sorin Marcel Colesniuc, directorul MINAC, Anaid Tavitian, profesor universitar Aurelia Lăpuşan, Daniela Vitcu, decanul Facultăţii de Arte a Universităţii "Ovidius", cântăreaţa Ileana Şipoteanu, soţia regretatului compozitor Dumitru Lupu. La eveniment participă şi cântăreţul Adrian Daminescu. Tatăl lui, Constantin Daminescu, a fost primul dirijor al orchestrei teatrului "Oleg Danovski". La eveniment este prezentă şi Mirela Matichescu, administratorul judetului Constanţa.

UPDATE 1: Evenimentul este deschis oficial de actorul Dan Cojocaru, care este moderatorul ineditului eveniment.

Soprana Daniela Vlădescu, directorul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ interpretează imnul de stat al României.

Imnul Dobrogei compus de Dumitru Lupu, este interpretat de baritonul Iulian Bratu.

Dan Cojocaru o invită pe Andreea Bratu pentru a interpreta la pian Nocturna de Chopin.

UPDATE 2: În debutul evenimentuluI, Dan Cojocaru, moderatorul evenimentului, a amintit despre respectul cuvenit seniorilor teatrului constănţean, cei care au contribuit la clădirea din temelii a celor trei instituţii cultural-artistice. Şi care, la iniţiativa ZIUA de Constanţa, sunt cinstiti, odată cu lansarea, în Fondul Documentar Dobrogea de ieri şi de azi, în varianta digitală, a şapte lucrări de referinţă pentru memoria teatrului de la malul mării, respectiv Dicţionarul de personalităţi: Teatrul de Balet Oleg Danovski, Fantasio 40, Omul care aduce... hazul, Dulcea Povară, semnate de Jean Badea, Thalia Ex Ponto – semnată de Georgeta Mărtoiu şi Anaid Tavitian, Metamorfoza unui vis – semnată de Anaid Tavitian, şi Teatrul Liric (Opera Constanţa) – semnată de Adrian Doxan.

UPDATE 3:

" ZIUA de Constanţa face ca actorii să devină nemuritori, prin digitalizarea cărţilor", a punctat Dan Cojocaru.


UPDATE 4: Cuvânt de bun venit din partea ZIUA de Constanța. Claudia Tanislav vorbeşte despre necesitatea aducerii în mediul virtual a celor şapte cărţi şi cum s-a ajuns la un eveniment de amploarea INCREDIBILA MEMORIE A TEATRULUI CONSTANTEAN.

"Sunt sigură că aţi simtit cu cata dragoste v-am intalnit. Cărţile care surprind istoria teatrului constanţean sunt puţine şi nici nu se găsesc. Nici măcar în anticariate. De aceea cea ce facem este firesc, prin digitalizarea celor 7 cărţi dedicate teatrului veţi deveni nemuritori. Sper ca cei care vor căuta date despre teatru constănţean, le vor găsi în online. Am decis să instituim medalia Jean ionescu. Vă mulţumim. Aţi fost minunaţi", le-a spus celor prezenţi Claudia Tanislav, directorul ZIUA de Constanţa.

UPDATE 5:

Astăzi, ca și anul trecut, când a acordat 10 Medalii Remus Opreanu, cotidianul ZIUA de Constanţa îşi va asuma o nouă misiune, aceea de a-i cinsti şi onora pe seniorii teatrului constănţean, pe cei care s-au dedicat, timp de peste trei decenii, scenei de la malul mării şi care au scris astfel istorie într-un domeniu fără de care lumea ar fi astăzi mult mai săracă spiritual.

De data aceasta, sunt acordate 60 de medalii purtând chipul celui mai longeviv director al Teatrului de Stat din Constanţa - Jean Ionescu, în perioada în care cele trei instituţii teatrale de astăzi se aflau sub un singur acoperiş şi, deci, sub o conducere unică.

"Vom găsi soluţii să redăm teatrului strălucirea de altădată. Este o mândrie pentru noi să ne bucurăm de prezenţa dumneavoastră. Mulţumesc ZIUA de Constanţa pentru implicarea în viaţa oraşului şi în astfel de proiecte", a spus preşedintele CJC,  Horia Ţuţuianu.

UPDATE 6:

"Mulţumesc echipei ZIUA de Constanţa pentru eveniment. Este datoria noastră să le vorbim oamenilor despre adevărata moştenire. Mă bucur că CJC vrea să redea oraşului acestă moştenire. Suntem un oraş cu o infrastructură culturală slabă. Cu toate acestea au fost oameni de cultură care au răzbit şi au reuşit să facă multe. Mi-am propus ca, împreună cu dumneavoastră, să redăm oraşului moştenirea culturală. Mă inclin în faţa dumneavoastră. Bravo ZIUA de Constanţa", a transmis celor prezenţi, primarul Decebal Făgădău.


Urmează un moment surpriză pentru Anaid Tavitian, care azi îşi serbează ziua de naştere.

Anaid Tavitian, fostul secretar literar al Teatrului de Stat Constanţa, a primit flori şi un tort din partea cotidianului ZIUA de Constanţa.

UPDATE 7: Au primit medalii şi plachete:
Anaid Tavitian - teatrolog
Aida  Abagief – solist operă
Isabela  Aguletti - balerină
Virgil  Andriescu - actor
Octavian  Axente - balerin
Jean  Badea - secretar literar
Doina  Baier - sufleur
Dumitru  Caramitru - actor şi solist
Monica  Cherecheş - balerină
Horaţiu  Cherecheş - coregraf şi balerin
Diana  Cheregi - actriţă
Radu  Ciorei - dirijor
Stela  Cocârlea – balerină
 Vasile  Cojocaru - actor
Minodora  Condur - actriţă
 Jean  Constantin - actor
Claudiu  Cristescu – director fondator şi regizor
Constantin  Daminescu - director şi dirijor
Veronica  Diaconu – solist operă
Adrian  Doxan – compozitor, muzicolog

Medaliile şi plachetele sunt oferite de Claudia Tansilav, directorul ZIUA de Constanţa, primarul Decebal Făgădău şi preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu.

Pe lângă medalia acordată de ZIUA de Constanţa şi placheta #RespectTeatru, acordată de CJC, actorii au primit fiecare câte o scrisoare din partea primarului Decebal Făgădău.

"La ceas aniversar pentru România și Dobrogea, suntem onorați să ne plecăm în fața dumneavoastră în semn de recunoștință pentru cei peste 30 de ani de activitate în arta spectacolului.
Fără dumneavoastră, n-am fi avut cultură, iar fără cultură n-am fi fost deloc, pentru că, într-un final, cultura este cea care ne ajută să rămânem oameni.
Astăzi, la moment istoric, vă aplaudăm pentru întreaga activitate care a luminat rațiunea, a cizelat caracterele și a hrănit sufletele constănțenilor iubitori de frumos.
Noi, conducătorii administrației locale, dar și generațiile care vin, împreună, vom duce mai departe atât moștenirea de excepție pe care ne-ați lăsat-o, cât și numele fiecăruia dintre dumneavoastră, nume ce sunt înscrise în cartea de aur a culturii constănțene.
În numele municipiului și județului Constanța, vă mulțumim pentru tot!", scrisoare adresată nemuritorilor teatrului din partea primăriei Constanţa


UPDATE 8: Cei prezenţi asistă la un monolog – Tribut teatrului de la juniori pentru seniori, susţinut de Ionuţ Dulgheriu.

Medalii şi plachete primesc următorii actori:

Aneta  Forna Christu - actriţă
Muezel  Geambec - Impresar artistic 
Nicolae  Gheorghiu - regizor tehnic
Lică  Gherghilescu - actor și director
Carmen  Gutuleanu - pianist corepetitor
Călin  Hanţiu - coregraf
Lucian  Iancu – actor
Viţa  Ionescu - actriţă 
Jean  Ionescu – director şi actor
Dumitru  Lupu – compozitor, muzicolog
Fănică  Lupu - coregraf şi balerin
Maria  Lupu Vasilescu - actriţă
Betty  Lux - balerină
Liviu  Manolache - actor
Gelu  Manolache - actor
Aurel  Manolache – director şi actor
Georgeta  Mărtoiu - teatrolog
Eugen  Mazilu - actor
Alexandru  Mereuţă - actor
Marieta  Mihalcea - actriţă

"Unul dintre criteriile pentru acordarea acestor medalii şi plachete a fost numărul de ani petrecuţi de dumneavoastră pe scena teatrului. Minim 30. Dar am făcut derogare şi pentru 29 de ani, şi pentru 28", a explicat Claudia Tanislav, director ZIUA de Constanţa.

UPDATE 9:

Răzvan Nițucă interpretează o lucrare la saxofon - Michael Jackson - Heal the World.
 

Urmează ultimele 22 de medalii, plachete şi scrisori.

Vasile  Moldoveanu – solist opera
Agatha  Nicolau - actrita
Cristina  Oprean - actriţă
 Gheorghe  Parnica - Instrumentist-dirijor, conducător
Ileana  Ploscaru - actriţă
Radu  Popescu - actor-solist operă
Gabriela  Popescu - solist operă
 Romeo  Profit - teatrolog
Rodica  Raicu Uretu - balerină
 Valentina  Şambra - actriţă
Mireille  Savopol - coregraf
Mihai  Sorin Vasilescu - actor
Paul  Staicu - dirijor
Gheorghe  Stanciu - dirijor
Gheorghiţă  Tănase - Instrumentist
Eugenia  Tărăşescu Jianu - scenograf
 Milidi  Tătaru – balerin
Gina  Tătaru Varga - balerină
Mircea  Tegzeşiu - consultant artistic
Nina  Udrescu - actriţă
Mihai  Vasile - coregraf
Iacobina  Vlad – solist operă

UPDATE 10: Preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu şi primarul Decebal Făgădău îi aplaudă pe actorii prezenţi la eveniment, în semn de recunoştinţă.

Urmează un nou moment artistic. Catinca Hanțiu, elevă la Colegiul "Regina Maria", prezintă monologul „Actorul“ de Aurel Storin.

"Cultura este foarte importantă pentru un popor. Aşa cum a facut ZIUA de Constanţa să o facem cu toţii în continuare. Bogăţia unui popor ţine de încărcătura lui spirituală şi culturală", a transmis Daniela Vlădescu, directoul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“.


UPDATE 11:

"Am avut actori, artişti, dramaturgi, încă nu am avut niciodată o sală. Constănţenii au vrut şi ei o sală şi au făcut un proiect fabulos. Regele Ferdinad a semnat decretul, dar s-a întâmplat ceva. Nu se ştie de ce după doi ani s-a abandonat construcţia. Să facem un legământ şi să ajutăm ZIUA de Constanţa să continuie acest proiect. Să facem împreună, domnule preşedinte al CJC, un teatru. Să ducem împreună mai departe această iniţiativă", a transmis conf.univ.dr. Aurelia Lăpuşan.

"Acest proiect formidabil al ZIUA de Constanţa este unic în România. Generaţiile în vârstă şi cele viitoare vor simţi  fiorul cărţilor digitale", a punctat prof.univ.dr. Anamaria Munteanu.


"Să ne bucurăm de cultura dobrogeană", a îndemnat actorul Dan Cojocaru.

 Andreea Bratu interpretează la pian „Joc dobrogean“ de Paul Constantinescu.

Ineditul eveniment din această seara organizat de ZIUA de Constanţa s-a încheiat. Povestea însă continuă.

 

Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari