Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:13 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ARPIA - Filiala Constanţa, 25 de ani de la înfiinţare (galerie foto)

ro

17 Feb, 2018 00:00 6228 Marime text
Într-un cadru festiv, pe 9 februarie 2018, aviatorii constănţeni au sărbătorit 25 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Române pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii (ARPIA). Au participat foşti aviatori din Regimentul 57 Aviaţie Vânătoare Mihail Kogălniceanu, din Regimentul 59 Elicoptere Tuzla, din fosta unitate de hidroaviaţie Palazu Mare şi alţi iubitori ai aviaţiei. Printre invitaţi au fost prezenţi: generalul în retragere Iosif Rus, preşedintele ARPIA România, căpitan-comandorul (rtr) Feodor Ichim, preşedintele filialei ARPIA Galaţi, instructorul de zbor de la Tuzla, comandorul (r) Ioan Necşoiu, fost pilot pe avionul MIG-29, reprezentanţi ai Marinei Militare, ai presei şi ai radioului.
 
Adunarea a început cu intonarea imnului de stat al României şi a continuat cu o trecere în revistă a activităţii asociaţiei, iar comandorul (r) Liviu Popa a punctat principalele realizări şi a încheiat printr-un moment de reculegere ţinut în memoria camarazilor noştri, aviatori şi iubitori ai aviaţiei, cei care au trecut în lumea de dincolo.
 
A luat apoi cuvântul comandorul (rtr) Moise Filipaş, decanul de vârstă, cel care a pus bazele acestei asociaţii pe data de 7 februarie 1993, când a avut loc şedinţa de constituire. Dintre membrii fondatori ai Filialei Constanţa a Asociaţiei Române pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii, putem aminti pe comandor Moise Filipaş, comandor Nicolae Toma, general de flotilă aeriană Constantin Gheorghe, comandor Gheorghe Săvoiu, căpitan-comandor Constantin Oprea, locotenent-comandor Florin Ciobanu, căpitan Ioan Bonchiş, căpitan Stelian Zaharia. La şedinţa de constituire au fost prezenţi 34 de aviatori din unităţile de aviaţie de la Mihail Kogălniceanu, Tuzla şi fosta bază de hidroaviaţie de la Palazu Mare.
 
Acum 25 de ani au fost aleşi următorii: preşedinţi de onoare ai ARPIA, filiala Constanţa: comandor Nicolae Toma, general de flotilă aeriană (r) Constantin Gheorghe, membrii de onoare ai ARPIA - filiala Constanţa Constantin Gornistu, Traian Marinescu, Viorel Lucescu, Andrei Lucescu, iar primul comitet director a fost format din preşedinte comandor (r) Moise Filipaş, vicepreşedinte căpitan (r) Ioan Bonchiş şi secretar căpitan-comandor (r) Constantin Oprea.
 
Comandorul Moise Filipaş a propus, printre altele, montarea unei plăci de marmură cu titulatura şi însemnele fostei escadrile de hidroaviaţie care a funcţionat pe malul lacului Siutghiol timp de două decenii. Placa urmează a fi montată exact la intrarea în Spitalul de Pneumoftiziologie de la Palazu Mare, locul unde a existat unitatea de hidroaviaţie.
 
Şedinţa festivă a continuat cu darea de seamă prezentată de comandorul Valer-Iosif Mureşan, preşedintele ARPIA Constanţa, cuvintele de preţuire şi respect ale căpitan-comandorului Feodor Ichim, preşedintele ARPIA Galaţi, care i-a înmânat lui Mureşan o diplomă şi o insignă, propunerile instructorului de zbor de la Tuzla Ioan Necşoiu, observaţiile şi sugestiile căpitan-comandorului Nelu Enache, ale comandorului Paul Constantinescu şi ale altor vorbitori.
 
Generalul Iosif Rus, preşedintele ARPIA România, a transmis „un salut tuturor celor care, prin pasiune şi dăruire, implicare şi efort, prin interesul profesional şi misiunile executate, au făcut, cu mult timp în urmă, ca întreaga zonă dobrogeană şi municipiul Constanţa să intre în istoria aviaţiei şi armatei române. Asociaţia ARPIA - Filiala Constanţa a adus în actualitate fapte şi întâmplări dobrogene, personalităţi, amintiri şi relatări, biografii, informaţii şi evenimente utile menţinerii spiritului aviatic local. Celebrarea celor 25 de ani înscrie ARPIA Filiala Constanţa în acţiunile centenare din 2018 şi încercările lui Aurel Vlaicu de a trece în zbor Carpaţii. Omagiem jertfa aviatorilor de la Mihail Kogălniceanu, Tuzla şi hidroaviaţia Palazu Mare, care s-au instruit şi şi-au slujit cu devotament ţara, menţinerea cerului ei senin şi apărarea spaţiului aerian românesc“.
Generalul Iosif Rus a înmânat preşedintelui ARPIA Constanţa drapelul asociaţiei, în aplauzele tuturor participanţilor.
 
Despre Nelu Enache

 
Capitan-comandorul (r) de aviatie Nelu Enache a copilarit in comuna Ciorasti, judetul Vrancea, iar după absolvirea Școlii generale a urmat cursurile Liceului militar „Ștefan cel Mare“ din Campulung Moldovenesc. În acest timp, a frecventat cenaclul literar din liceu şi a publicat versuri în revista literară „Orizont“. În perioada 1973-1976, Nelu Enache a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ din localitatea Boboc, judeţul Buzău. În anul 1976, a fost repartizat la Unitatea Militară 02010 Tuzla, care era cantonată pe Aerodromul Mihail Kogălniceanu sub denumirea de Escadrila 141 Elicoptere. Aici a deţinut, până în anul 1983, funcţia de conducător de zbor pe Platforma de foraj marin „Gloria“. După anul 1983 a fost mutat la Regimentul 57 Aviaţia de Vânătoare Mihail Kogălniceanu, pe funcţia de ofiţer navigator Escadrila a doua MIG 23. Munca şi talentul său în arta scrisului au fost răsplătite la Concursul Naţional de Poezie din 1979, unde a obţinut locul I. În anul 2002, a devenit ofiţer în rezervă cu gradul de căpitan comandor. În prezent, activează în Asociaţia APRIA, filiala Constanţa, care se ocupă de promovarea istoriei aeronauticii.
 
Citeşte şi: 
 
Nelu Enache, despre aviaţia de la Constanţa „Unitatea de la Mihail Kogălniceanu era considerată cea mai bună din ţară, înzestrată cu cele mai noi avioane“

Nelu Enache, file din istoria aviaţiei militare române


Avion prăbuşit peste aerogară (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii