Istoria Dobrogei - Instituții Legiunea romană (galerie foto)

Legio/legiunea era unitatea militară tactică și strategică formată din cetățeni romani, care, după un serviciu de 20-25 de ani, primeau recompense financiare și funciare, formând colonii de veterani. Cele importante legiuni cantonate în Dobrogea au fost Legio XI Claudia la Durostorum/Silistra și Legio V Macedonica la Troesmis/Turcoaia.

 

 

 

Împăratul Octavianus Augustus (30 î. H. – 14 d. H.)  a stabilit numărul legiunilor romane () la 28, iar împăratul Septimius Severus (193-211) l-a crescut la 30. Până în sec. II, unitatea  era alcătuită din 5600 de soldați, organizați în 10 cohorte împărțite în 6 centurii de câte 80 de militari. Cohorta I avea 5 centurii, cu câte 400, 200, 150, 150 și 100 de soldați. Împăratul Hadrianus (117-138) a crescut numărul infanteriștilor la 6800 și a adăugat 726 de călăreți.

 

Marii împărați reformatori Diocletianus (284-305) și Constantin I cel Mare (306-307) au mărit numărul legiunilor, dar au scăzut efectivul la 1.000 de infanteriști. În epoca imperiului era condusă de un legatus augusti/delegat imperial de rang senatorial. Unitățile legiunii erau cantonate în castrum/„fortăreață” construite la graniță de-a lungul căilor de comunicație și în puncte strategice din provincii. Această tabără fortificată avea o formă pătrată, cu dimensiuni variabile în funcție de mărimea contingentului, și patru porți, în centru aflându-se praetorium /comandamentul. Castrele permanente erau dotate cu un zid de piatră dublat în exterior cu  fossa /șanț, iar în interior cu agger/ val de pământ. Castrele temporare din timpul campaniilor erau construite din pământ.

 

 

Inițial, Dobrogea romană era apărată de subunități auxiliare de infanterie și cavalerie, recrutate din rândul popoarelor supuse, care își păstrau echipamentul tradițional. Provincia de graniță Moesia Inferior, care includea Dobrogea și Bulgaria estică dintre Dunăre și Balcani, făcea parte din categoria provinciilor imperiale, fiind administrată de un guvernator numit de împărat, spre deosebire de provinciile de interior, care făceau parte din categoria provinciilor senatoriale, fiind administrate de guvernatori numiți de Senat.

 

Împăratul Traianus (98-117) a reorganizat limes-ul (frontieră fortificată) danubian, transferând în Moesia Inferior legiuni, în subordinea cărora au intrat și auxiliarii.

 

 

După ce a participat la războaiele dacice, această legiune a fost transferată în Moesia Inferior.

Comandamentul se afla la Durostorum/Silistra (Cadrilater/Bulgaria).

În timpul domniei lui Traianus, unitatea a avut în responsabilitate și Muntenia. Succesorul său, Hadrianus (117-138), s-a retras din zonă, pentru a susține o apărare mai eficientă pe frontierele naturale reprezentate de Carpații Meridonali, Olt și Dunăre. Tot în perioada lui Hadrianus, așezarea civilă dezvoltată lângă castrul legiunii a căpătat titlul onorific Canabae Aeliae.

 

Subunități ale acestei legiuni au fost semnalate și în interiorul provnciei, la Tropaeum Traiani/Adamclisi. Veterani ai acestei legiuni au fost înregistrați la Durostorum, Tropaeum Traiani, Histria/Istria și Noviodunum/Isaccea.

 

 

Inițial, legiunea și-a instalat comandamentul la Oescus/Ghighen (Bulgaria), tot în Moesia Inferior, în timpul lui Augustus sau al împăratului Tiberius (14-37). După ce a participat la cucerirea Daciei (105-106) de către împăratul Traianus (98-117), unitatea a fost transferată la Troesmis/Turcoaia.

 

Inițial, castrul legiunii a fost și reședința unui territorium legionis, locuit de veterani, separat de canabae, așezarea civilă care se forma de obicei treptat în apropierea unei fortificații romane.

Veterani din această legiune au fost înregistrați la vicus (sat) Quintionis/Sinoe (Constanța) și vicus Cius/Gârliciu (Tulcea).

 

În 163, împăratul Marcus Aurelius (161-180) a transferat unitatea în Orientul Mijlociu pentru a participa la războiul cu imperiul parților (Persia/Iran), iar în 167 a cantonat-o în Dacia, în contextul reorganizării administrative a acestei provincii.

 

 

Unitatea a fost înființată de Diocletianus pentru a apăra noua provincie Scythia Minor (Sciția Mică)/Dobrogea și avea comandamentul (jumătatea superioară) la Troesmis.

Jumătatea inferioară a legiunii erau cantonate la Axiopolis/Cernavoda. Legio II Herculea este menționată de Notitia Dignitatum (Oriens/XXXIX, 29 și 30), document administrativ emis după divizarea definitivă a Imperiului Roman la moartea împăratului Teodosius I cel Mare în 395.

 

 

Unitatea a fost constituită tot de Diocletianus pentru apărarea Scythiei Minor. Jumătatea superioară a legiunii se afla la Noviodunum, având ca misiune apărarea sectorului delimitat de acest oraș și vărsarea fluviului Danubius/Istros/Dunărea în Pontus Euxinus (Marea ospitalieră)/Marea Neagră.

Jumătatea inferioară era cantonată la Aegyssus/Tulcea. Și această unitate este amintită în Notitia Dignitatum (Oriens, XXXIX, 33 și 34).

 

 

Începând cu domnia împăratului Vespasianus (69-79), sunt menționate și subunități ale Legio III Gallica, Legio IV Scythica, Legio VI Ferrata și Legio VIII Augusta. La Tropaeum Traiani este menționată în timpul lui Marcus Aurelius (161-180) o vexilationes/detașament special formată din subunități ale Legio V Macedonica și Legio I Italica, care avea comandamentul în orașul dunărean Novae/Sviștov (Bulgaria). Vexilații ale legiunilor din Moesia Inferior au fost detașate și pentru apărarea litoralului, inclusiv prin construirea de fortificații.

 

Lipsa temporară a legiunilor, detașate de  Marcus Aurelius pe fronturile de la Dunărea Mijlocie și Orient, a avut consecințe grave asupra securității Moesiei Inferior. Astfel, în 170, barbarii costoboci din nordul Moldovei, au profitat de această diminuare a forței militare romane la Dunărea de Jos și au lansat un atac devastator asupra Dobrogei, care a putut fi oprit abia în Grecia centrală.

 

 

WILHELM KUBTISCHEK & EMIL RITTERLING, Legio – PAULY WISSOWA KROL, „Real-Encyclopadie der classischen Altertumwissenschaft”, XII.1, Stuttgart, 1924, 1186-1328.

VASILE CHRISTESCU, Istoria militară a Daciei romane, București, 1938.

RADU VULPE, Canabenses și Troesmenses. Două inscripții inedite din Troesmis, „Studii și Cercetări de Istorie Veche”, IV, 1953, 3-4, p. 557-579.

EMILIAN POPESCU, Epigraphische Beitrage zur Geschichte der Stadt Tropaeum Traiani, „Studii Clasice”, VI, 1964, p. 192-196.

BOGDAN FILOW, Die Legionen der Provinz Moesia von Augustus bis auf Diokletian, Leipzig, 1966.

DIONISIE PIPPIDI (coord.), Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 138-139, 368-370. (castru/Cristian VLĂDESCU; legiune/Emilia DORUȚIU-BOILĂ & Dumitru TUDOR)

ANDREI ARICESCU, Armata în Dobrogea romană, Ed. Militară, București, 1977.

ALEXANDRU SUCEVEANU & ALEXANDRU BARNEA, La Dobroudja romaine, 1991, București, p. 47-.

ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed. II rev., ed. Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 85, 87, 89, 92, 94, 102, 105, 106, 108, 111. (cap. VII. Dobrogea sub dominație romană/A. R.)