Istoria Dobrogei - Populație - Personalități Burebista (82 î.Hr. - 44 î.Hr.) (galerie foto)

Regele Burebista (82 î. H.- 44 î. H.) a unificat triburile daco-geților și a cucerit Dobrogea în 55 î. H. , stăpânind-o până la asasinarea sa și destrămarea entității politice create de el.

Evoluția treptată a forței dacilor este exemplificată pentru sec. II î. H. de celtul romanizat Trogus Pompeius (sec. I î. H.) prin „creșterea puterii dacilor prin regele Rubobostes”.



În sec. I î. H., centrul puterii lui Burebista se afla în munții Orăștie din Transilvania de sud-vest. Aici el a construit un sistem de cetăți din piatră pe înălțimile de la Costești, Blidaru, Piatra Roșie și Bănița, prima și cea mai veche jucând și rolul de reședință. În zonă se aflau zăcăminte de fier și muntele sfânt Kogaionon.
Această poziție geografică explică și orientarea primei sale acțiuni militare spre V. În 60 î. H./59 î. H., Burebista a efectuat o expediție împotriva triburilor  celtice ale boilor și tauriscilor din Ungaria și Slovacia, pe care a reușit să-i supună, dovadă fiind descoperirea unor monede dacice asociate cu cele celtice.

Dar grecul Strabon (63 î. H. – 23 d. H.), care făcea distincția etnică între daci și geți, îl prezintă pe Burebista ca „bărbat get”, deci acesta ar fi avut centrul de putere la o Argedava între Carpați și Dunăre. Chiar și în tratatul Academiei din 2001, Alexandru Vulpe (1931-2016/Institutul de Arheologie „V. Pârvan”) nu își asuma tranșarea localizării geografice a centrului de putere al lui Burebista. De asemenea, A. Vulpe redacta următoarea notă în respectiva lucrare: „În 1978-1979, fosta Academie de Studii Social-Politice a editat, sub coordonarea științifică a lui Radu Vulpe (1899-1982/I. A. „V. P.”), trei volume conținând toate documentele referitoare direct sau indirect la Burebista și cele mai importante opinii exprimate de autori români și străini despre acest episod din istoria Daciei. Din păcate, aceste materiale, publicate în sprijinul cadrelor didactice, într-un cadru restrâns, sunt foarte greu accesibile. O reeditare a lor, cu noi comentarii și cu bibliografia adusă la zi, ar fi foarte necesară.”

În orice caz, Burebista domnea deja în anul 82 î. H., deoarece gotul romanizat Iordanes (sec. VI), care îi considera eronat pe geți ca strămoși ai goților, precizează în Getica (67) că marele preot Deceneu a venit la rege în momentul în care Lucius Cornelius Sylla (138 î. H. – 78 î. H.) devenea dictator la Roma.

În ce privește relația cu marele preot, tot Iordanes subliniază că Burebista „l-a înzestrat cu o putere aproape regească”. Iar Strabon detaliază: „Spre a ține în ascultare poporul, el și-a luat ajutor pe Deceneu, un șarlatan care rătăcise multă vreme prin Egipt, învățând acolo unele semne de prorocire, mulțumită cărora susținea că tălmăcește voința zeilor. Ba încă de la un timp fusese socotit și zeu, așa cum am arătat atunci când am vorbit despre Zamolxis. Ca o dovadă despre ascultarea care i-o dădeau, este și faptul că ei s-au lăsat înduplecați să taie vița de vie și să trăiască fără vin....”


Chiar dacă măsura radicală a tăierii viței de vie este contrazisă de cercetările arheologice, totuși creșterea autorității regelui este confirmată de dispariția monedelor tribale și apariția monedelor de tip roman.

În 62/61 î. H. are loc o revoltă a geților, grecilor și bastarnilor împotriva stăpânirii romane instalate în Dobrogea în 72/71 î. H., în timpul războiului cu regele Mithridate VI Eupator al Pontului. În acest context politico-militar, proconsolul Marcus Antoniu Hybrida, guvernatorul Macedoniei de care depindea Dobrogea, a suferit o grea înfrângere la Histra/Istria. Vasile Pârvan (1882-1927/Universitatea București) a lansat ipoteza că victoriosul ar fi fost chiar Burebista, teză despre care Adrian Rădulescu (1932-2000/Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța) afirma: „Nimic însă nu confirmă această ipoteză – care chiar dacă nu este adevărată, este foarte bine gândită – (...).”.
Apoi, Burebista s-a întors spre est, efectuând expediții împotriva sarmaților scitici și bastarnilor germanici.

În continuare, după 55 î. H., profitând de moartea lui Mithridates VI (63 î. H.) și îndelungata expediție a lui Caesar în Gallia,  regele get a cucerit regiunea dintre Dunăre și Balcani, preecum și Dobrogea, inclusiv coloniile grecești de pe litoralul Pontus Euxinus/Marea Neagră de la Olbia (vărsarea fluviului ucrainean Bug în M. Neagră)  până la Apollonia/Sozopol (Bulgaria). Astfel, sub dominația sa au intrat Histria/Istria, Tomis/Constanța, Callatis/Mangalia și Dionysopolis/Balcic (Cadrilater/Bulgaria). Această expediție a fost menționată ulterior de filosoful grec Dio Chrysostomos (40/Asia Mică-post 110) (XXXIV, 4), vorbind de călătoria sa la Olbia din anul 96: „Nu mai departe de acum o sută cincizeci de ani, geții au luat orașul Boristene [Olbia], cât și alte cetăți așezate pe țărmurile Pointului Stâng, până la Apollonia.”

La Histria este atestată arheologic o distrugere datată în sec. I î. H. În acest sens, o confirmare este oferită de decretul în onoarea lui Aristagoras, fiul lui Aputarios,  care a susținut financiar refacerea orașului după întoarcerea din refugiu. Inscripția precizează: „Trei ani mai târziu, ca urmare a samavolniciilor barbarilor care continuau să stăpânească ținutul, (...).” În 1998, A. Rădulescu susținea teza specialiștilor conform căreia barbarii stăpânitori erau geții lui Burebista.

În legătură cu colonia greacă Messembria/Nesebăr (Bulgaria), există o inscripție care precizează că trei strategi s-au evidențiat „conducând oastea în războiul împotriva lui Burebista”.

Puterea militară a monarhului get era estimată la 200.000 de războinici de către grecul Strabon în Geographia (VII, 3, 11). Hadrian Daicoviciu (1932-1984/Universitatea Cluj/Institutul de Arheologie Cluj) considera că acest număr se referea la potențialul de mobilizare al geților și nu la capacitatea operativă.

Strabon vorbește și de politica internă: „Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare de porunci, încât, în câțiva ani a făurit o mare putere și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine.” În opinia lui Ioan Glodariu (1940-2017/Universitatea Cluj), expresia „războaiele dese” era o aluzie la conflictele intertribale.

Și cum o politică internă bună este mereu o premisă pentru o politică externă independentă, Strabon continuă: „Ba încă  ajuns să fie temut și de romani. Căci trecând plin de îndrăzneală Dunărea și jefuind Tracia – până în Macedonia și Illyria – a pustiit pe celții amestecați cu tracii și cu illyrii și a nimicit pe de-a întregul pe boiii aflați sub conducerea lui Critasiros și pe taurisci.”

Conform lui Strabon (VII, 31, 1) și lui Iulius Caesar (De bello Gallico, VI, 25), limitele regatului geților erau: Pontus Euxin la E, Carpații Păduroși la N, Dunărea și Morava la V și munții Haemus/Balcani la S. Astfel, teritoriile lui Burebista ajunseseră se învecineze cu cele ale germanului Ariovistus, Roma sperând zadarnic într-un conflict între cei doi barbari periculoși, care și-au orientat ofensiva spre Pontus Euxin, respectiv spre Gallia.

În 48 î. H., Burebista intervine în războiul civil roman (49 î. H. – 45 î. H.) dintre Caius Iulius Caesar (100 î. H. – 44 î. H.) și Cnaeus Pompeius (106 î. H.- 48 î. H.). Deoarece armata lui Pompeius era superioară numeric celei a lui Caesar, Burebista i-a oferit alianța primului prin misiunea diplomatică a lui Acornion, fiul lui Dionysos din Dionysopolis, singurul polis (oraș-stat grec) care a menținut relații bune cu regele get. Monarhul get i-a promis lui Pompeius, aflat la Heracleea Lyncestis în Macedonia, „trupe, arme , hrană și alte lucruri trebuincioase”, după cum arată grecul Appianos (95-165) în Războaiele civile (IX, 51). Ca urmare, municipalitatea emite un decret în onoarea lui Acornion pentru serviciile aduse de acesta orașului, în inscripție precizându-se că Burebista era „cel dintâi și cel mai mare din regii din Thracia și stăpânitorul ținuturilor de dincolo și de dincoace de fluviu (Dunărea)”.

După victoria lui Caesar de la Pharsalos (Grecia centrală) și asasinarea fugarului Pompeius în Egipt, dictatorul roman a plănuit o expediție de retaliere împotriva regelui get, devenit o amenințare pentru granițele uriașului stat roman, după cum arată același Appianos: „Caesar se gândi să facă o mare expediție împotriva geților și parților, intenționa să-i atace mai întâi pe geții vecini, un neam oțelit în lupte și iubtor de război.” Planul lui Caesar este confirmat și de Strabon (VII, 3, 5), romanul Caius Suetonius Tranquilius (69-122) în Iulius (44) și grecul Plutarhos (46-120) în Caesar (58).

Dar prelungirea războiului civil cu partizanii lui Pompeius și asasinarea lui Caesar în 44 î. H. de către un grup de senatori fideli republicii a îndepărtat pericolul roman. În acest context, a fost imediat asasinat și Burebista, foarte probabil în urma unui complot, dacă avem în vedere că entitatea sa politică s-a divizat în patru sau cinci regate, cel din Transilvania fiind condus de Deceneu.

Bibliografie cronologică
V. LATYSEV, Decretul din Dionysopolis, după comunicare făcută de K. V. Skorpil, „Pontica”, St. Petersburg, 1909, p. 226-246 (traducere parțială în română în volumul 2050 de ani de la crearea primului stat dac, București, 1978, p. 72-78).
VASILE PÂRVAN, Getica, București, 1926.
G. MATEESCU, Decretul orașului Dionysopolis pentru lauda lui Acornion, „Anuarul Institutului de Istorie Națională Cluj, IV / 1926-1927, București, 1929, p. 223-336.
RADU VULPE, Histoire ancienne de Dobroudja, București, 1938.
EMIL CONDURACHI, Burebista și orașele pontice, „Studii și Cercetări de Istorie Veche”, București, IV, 1953, 3-4, p. 515-524.
ACADEMIA RSR, Istoria românilor, vol. I, Buucrești, 1960, p. 278-289. (CONSTANTIN DAICOVICIU)
MIHAIL MACREA, Burebista și celții de la Dunărea de mijloc, „Studii și Cercetări de Istorie Veche”, București, VII, 1956, 1-2, p. 119-133.
DIONISIE PIPPIDI & DUMITRU BERCIU, Din istoria Dobrogei. I.Geți și greci la Dunărea de Jos, București, 1965.
DIONISIE PIPPIDI (coord.), Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 16-17, 116-117. (Acornion/D. P.; Burebista/Hadrian DAICOVICIU)
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed. II rev., ed. Ex Ponto, Constanța, 1998, p. p. 64-72 (VI. Sciția Mică în cadrul regatului geto-dac al lui Burebista (sec. I a. H.)/A. R.)
MIRCEA PETRESCU-DÎMBOVIȚA & ALEXANDRU VULPE (coord.), Istoria românilor, vol I: Istoria timpurilor îndepărtate, Ed. Academiei Române, București, 2001, p. 635-653. (VIII. Burebista/A. VULPE & I. GLODARIU & A. RĂDULESCU)

Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

Istoria Dobrogei - Geografie - Locuri Peștera La Izvor, Cheia (galerie foto)