Poveştile pietrelor antice (IV) Vestigiile Dobrogei Romane (Nifon, Niculiţel - Sanctuarul Dianei Regina şi preoţii lui Iupiter Dolichenus)

Multe dintre vestigiile romane descoperite în zone mai puţin cunoscute ale Dobrogei fac adesea referiri la diverse divinităţi adorate de către locuitorii regiunii. Aceste zeităţi sunt fie de sorginte greco-romană, fie orientale, fie autohtone, pentru că provincia Scythia Minor (Dobrogea de azi) era în sec. II-IV d.H. un loc cosmopolit, cu o populaţie „pestriţă” din punct de vedere etnic şi care avea, implicit, diverse credinţe religioase.
 
Veteranii romani născuţi în diverse colţuri ale imperiului se lăsau la vatră şi primeau pământ în Scythia Minor, întemeind adesea aşezări alături de autohtoni traco-geţi.
                 

 
Pe drumul ce lega importantele oraşe Troesmis (sediul legiunii V Macedonica între 106 şi 168 d.H) şi Noviodunum (sediul flotei provinciale Classis Flavia Moesica) se afla şi o mică aşezare, ale cărei ruine au fost identificate, în sec.XIX, pe teritoriul actualului sat tulcean Nifon, comuna Hamcearca.
 
Pe teritoriul satului Nifon a funcţionat mânăstirea Taiţa, aşezată pe malul unui pârâu cu acelaşi nume (Taiţa în slavona se traduce ca râu ascuns). La jumătatea sec. XIX sunt semnalate în pădurea de lângă mânăstire ruine bizantine printre care se găseau şi vestigii romane din sec. II-IV d.H. Printre cei care au consemnat acest lucru s-a numărat şi agronomul şi economistul Ion Ionescu de la Brad, care a ajuns în zonă în anul 1850. Din păcate, ruinele bizantine au fost distruse complet în 1858, piatra de aici fiind folosită de călugări pentru ridicarea mânăstirii Cocoş. Din fericire, mai mulţi specialişti apucaseră deja să cerceteze şi să copieze câteva din inscripţiile romane, astfel că textele au supravieţuit.
 
Există trei texte foarte interesante găsite la Nifon, iar acestea au un punct comun: fac referire la o zeitate venerată de localnici şi anume Diana Regina. Arheologii ce au studiat textele au concluzionat că, foarte probabil, în zonă a existat un sanctuar al acestei zeiţe. După cum se ştie, Diana (Artemis la greci) era zeiţa vânătorii, a pădurilor şi a naturii, în accepţiunea clasică greco-romană. Aici ea poartă însă şi epitetul Regina, adesea folosit în antichitate şi pentru Iunona (Hera) sau pentru alte divinităţi feminine (ex. Isis - zeitate egipteană).
 
Prima inscripţie la care facem referire a supravieţuit demolării, fiind găsită de Grigore Tocilescu şi dusă la Muzeul Naţional de Arheologie. Textul suna astfel: „Dianei Regina, închinare, pentru sănătatea împăratului Marcus Aurelius Severus Alexander, Pius, Felix Augustus, Eresius Maesianus, singularis consularis, a împlinit făgăduinţa în timpul consulilor Maximus şi Aelianus”.
 
Împăratul menţionat este Severus Alexander, iar înscripţia dedicată Dianei este datată 223 d.H. Dedicantul Eresius era un singularis consularis, adică un înalt funcţionar din „cabinetul” guvernatorului de provincie.

 
O a doua inscripţie nu a fost recuperată, dar textul ei a fost copiat înainte de transportarea lespezii de calcar la mănăstirea Cocoş. Specialiştii au tradus documentul epigrafic astfel: „Dianei eterne, pentru sănătatea împăratului Caesar Marcus Aurelius Antoninus Pius Felix Augustus, Flavius Antonius Romanus, beneficiarius consularis al legiunii..., în timp ce erau consuli împreună domnul nostru Antoninus şi Adventus pentru a doua oară”.
 
Împăratul menţionat este Elagabalus (218-222), membru şi el al dinastiei Severilor. Acest Romanus este un subofiţer de legiune, dar nu este foarte clar ce unitate anume deservea. Unii specialişti au ajuns la concluzia că el ar fi fost din Legio XIII Gemina, dar aceasta avea sediul în Dacia, la Apulum. Potrivit ISM V, mult mai viabilă este varianta legiunii IX Claudia, care era cantonată la Durostorum (Silistra azi) şi care avea detaşamente în diverse puncte din Moesia Inferior (ce cuprindea Scythia Minor şi nord-estul Bulgariei).
 
A treia inscripţie de la Nifon ce face referire la zeiţa Diana Regina se afla pe un altar de calcar descoperit în 1960. Textul a fost tradus astfel: „Dianei, închinare, pentru sănătatea lui Marcus Cantonius Vindex, legat imperial de rang pretorian, Quintus Valerius Atinianus beneficiarius consularis a pus acest altar, îndeplinind o făgăduinţă”. Acest Vindex se ştie că a fost guvernator al provinciei în vremea împăratului Marc Aurelius (161-180 d.H).
 
Lăsăm deoparte Nifonul şi mergem la 17 kilometri distanţă, în zona comunei Niculiţel. Aici a existat o fortificaţie bizantină de sec. X-XI la construcţia căreia s-au folosit şi vestigii de sec. II-IV d.H, perioada noastră de referinţă.
Aici avem două inscripţii, iar prima dintre ele face referire la o altă divinitate adorată de civilii şi militarii din zonă. Textul se afla pe o coloană de calcar şi sună astfel: „Lui Iupiter cel prea bun şi mare Dolichenus, pentru sănătatea împăratului Marcus Aurelius Antoninus Pius Augustus şi a Iuliei Domna, mamă a castrelor, Polydeuces fiul lui Theophilus şi Lucius Kapito şi Flavius Reginus, preoti ai lui Ipiter Dolichenus, au împlinit făgăduinţa, cu dragă inimă, pe merit”.

 
Monumentul a fost ridicat în cinstea împăratului Caracalla şi a mamei sale Iulia Domna, undeva între anii 212 şi 217 d.H.
 
Încheiem cu o altă inscripţie de la Niculiţel, aflată pe o stelă funerară. Aşa cum am arătat şi în alte cazuri, succinta prezentare întâlnită pe astfel de stele este de natură să spună povestea tristă a unei familii ce a locuit în urmă cu aprox.1800 de ani în această zonă.
Textul, fragmentar, a fost tradus astfel: „... Dom... a trăit 60 de ani, Gaudentius fiul, a trăit 18 ani, Teodora fiica a trăit 20 de ani, Maximina fiica a trăit 5 ani: prea-iubita soţie Bona, împreună cu copiii Vitales, Valentius, Cumenius şi Cyrilla au pus acest epitaf soţului şi tatălui lor, care a binemeritat”.
 
Bona şi-a îngropat aşadar soţul şi trei copii, dar a supravieţuit, alături de alţi patru urmaşi pentru a le cinsti memoria...
 
 
 
(Va urma)
 
 
Bibliografie
Inscripţiile din Scythia Minor, vol.V - Capidava - Troesmis - Noviodunum, Edit. RSR 1980, coordonator Emilia Doruţiu Boilă
 
 
Despre Cristian Cealera
         
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.


Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Poveştile pietrelor antice (I) Vestigiile Dobrogei Romane (Seimeni)

 

Poveştile pietrelor antice (II) Vestigiile Dobrogei Romane (Dorobanţu, Băltăgeşti, Gârliciu)
 

Poveştile pietrelor antice (III) Vestigiile Dobrogei Romane (Mihail Kogălniceanu, Piatra-Frecăţei, Dulgheru)