Şi aşii catapultează (galerie foto)

În acea noapte de februarie la unitatea de aviaţie de vânătoare de la Mihail Kogălniceanu era planificat zbor de interceptare a ţintelor aeriene conform Cursului de pregătire de luptă (CPL-71). Zborul se executa în cadrul examenului de licenţă pe care piloţii militari îl susţineau o dată la doi ani. De la eşalonul superior participau mai mulţi inspectori de zbor conduşi de generalul Gheorghe Gherghina. Dintre inspectori făceau parte: colonel Dumitru Tache, colonel Horia Opruţă, colonel Alexandru Marcu şi colonel Nicolae Borzea.
 

 
 
Se executa a doua ieşire de luptă. În jurul orei 21.30 pilotul instructor Nicolae Borzea şi-a luat casca de zbor şi s-a îndreptat spre avion. El era considerat în acel moment unul dintre piloţii de excepţie ai aviaţiei noastre militare. Ajunsese primul instructor de vrie pe avioane cu reacţie şi primul pilot care a zburat avionul supersonic MiG-19 pe aerodromul Deveselu. În timp ce mergea pe alee şi-a ridicat privirea spre cer. Era o noapte liniştită, fără nori. Se vedeau stelele strălucind.
 
Tehnicul avionului MiG-21 M nr.214, maistrul militar Gheorghe Mărăcine l-a întâmpinat printr-un simplu salut: „Avionul este pregătit pentru zbor“. Borzea a dat mâna cu Mărăcine apoi s-a aplecat uşor pe sub aripa avionului şi a trecut la luarea în primire a acestuia. Mărăcine i-a luminat principalele puncte de verificat ale avionului: tubul pitot, trenul de aterizare, eleroanele, flapsul, stabilizatorul, paraşuta de frânare, gurile de alimentare cu combustibil şi aer. Totul era normal. Pilotul a urcat în cabină, tehnicul l-a ajutat să se lege în chingi şi i-a întins carnetul avionului pentru a semna de luare în primire. Avionul 214 nu dădu-se defecte tehnice până atunci şi era foarte bine centrat.
 
La pregătirea preliminară a zborului piloţii au fost verificaţi teoretic în faţa inspectorilor de zbor veniţi din Comandamentul Aviaţiei Militare (CAvM). Medicul unităţii, ca de obicei, şi-a făcut datoria. Misiunea în zbor este partea practică la care luptătorii primesc un calificativ. Interceptarea ţintelor aeriene se executa deasupra mării. Inspectorul Borzea avea rolul de ţintă aeriană pentru vânătorii regimentului.
Intră pe canalul radio al PC şi cere aprobarea de pornire.
- URANIU sunt 020. Pe recepţie pentru pornire.
- 020 sunt URANIU. GAZ.
- Confirm 020.
Comută apoi legătura radio pe canalul startului:

- 020 URANIU START Am primit GAZ de la URANIU
- Aprob pornirea 020
 
Motorul porneşte lin îşi intră uşor în parametrii de funcţionare. Rulează hotărât la poziţia pentru decolare. Este atent la vânător. Şi acesta a pornit avionul…
 
Absolvent al Şcolii de Ofiţeri Naviganţi, promoţia 9 mai 1950, Borzea Nicolae a fost unul din piloţii de excepţie ai aviaţiei militare. În toamna anului 1950 fiind în serviciu de luptă pe aerodrom cu un avion Messerschmit-109 G a interceptat şi adus la aterizare pe aerodromul de la Arad un avion Junkers-52 pilotat de locotenentul Vişinescu Paraschiv care s-a rătăcit datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile şi a trecut graniţa în fosta Iugoslavia. Pentru reuşita misiunii sale Borzea a fost decorat de către ministrul apărării care i-a acordat „Ordinul Muncii“ clasa a III-a. La 29 iulie 1952 Borzea a fost confirmat primul instructor de vrie din România pe avioane cu reacţie iar în 1953 a fost numit comandantul Regimentului 277 Aviaţie Vânătoare de la Craiova. Tot el a fost cel care a înfiinţat primul Regiment şcoală pentru avioane cu reacţie în anul 1954 unde, personal, a pregătit primii doi instructori. În acel an s-a turnat filmul românesc „Vultur-101“ unde Borzea a participat în zbor la multe secvenţe din film.
 
După ce a executat în anul 1956 zborul de recepţie a 3 avioane prototip IAK-23 modificate la Pipera din avioane simplă comandă în avioane dublă comandă, Nicolae Borzea a instruit pentru trecerea pe avionul reactiv MiG-15 piloţi din Şcoala Militară de Ofiţeri şi din Comandamentul apărării (CAAT).
 

La 5 martie 1958 pe aerodromul Deveselu a fost primul pilot român care a zburat pe primul avion supersonic MiG-19 adus în România. Până la data întâmplării noastre, 14 februarie 1975, colonelul pilot Nicolae Borzea acumulase cca 3.500 ore de zbor pe avioane clasice, subsonice şi supersonice…
 
După rulaj, înainte de intrarea la pistă, e oprit cu lumina lanternei de maistrul militar Ilie Ghirişan, ultimul punct de control înainte de decolare. „Nea“ Ilie Ghirişan intră pe sub avion prin faţă şi se uită la roţi, jamba din dreapta, să nu existe scurgeri de lichide sau ulei, apoi merge spre coada avionului şi verifică ţeava de drenare a petrolului. După ce termină, revine în stânga aripii şi ridică lumina lanternei deasupra capului, semn că acesta poate intra la pistă.
 
Supersonicul MiG-21 M nr.214 a virat la stânga cu motorul turat. Cu frâna strânsă la maxim, Borzea cere decolarea la „URANIU START“:
- Aprobaţi decolarea în forţaj total.
- Aprob decolarea, vine răspunsul scurt al conducătorului de
 zbor…
 
După cum avea să povestească chiar el mai târziu, execută un viraj pe stânga în urcare când, brusc, i se blochează manşa. Avionul începe să cadă. Borzea anunţă prin radio:
- M-am angajat. Catapultez.
- Catapultează 020.
 
Noaptea era înstelată şi luna strălucea atât de puternic încât lumina toată cabina. Furat de peisaj, probabil Borzea nu văzuse că cele trei becuri verzi rămăseseră aprinse, becuri ce indicau că roţile avionului supersonic erau scoase. În zborul lui vertical voia să atingă luna. Mesajul transmis în eter este auzit de toţi cei aflaţi în aer. Toate celelalte convorbiri radio încetează. Există o disciplină fermă în acest sens…
 
Avionul continuă răsucirea vertiginos spre pământ. Dovedind multă stăpânire de sine, Borzea aşteaptă o poziţie favorabilă pentru a da comanda de catapultare. Îşi strânge coatele lângă corp, prinde în palmă maneta de catapultare şi trage hotărât. Ultima înălţime înainte de catapultare nu a putut s-o citească pe altimetru. S-a întrebat curios: „De ce tocmai mie să mi se întâmple?“…
 
Şocul paraşutei s-a simţit puternic. Plutea în aer, într-un balans, ca un hopa mitică. Nu a ştiut când s-a desprins de scaunul de catapultare şi nu putea să vadă nimic în jos, spre pământ. În schimb, sus, tot cerul împânzit de stele. Apoi, brusc, a simţit şocul contactului cu solul. A căzut pe un câmp arat, îngheţat. Din locul unde a căzut avionul, de fapt s-a înfundat în pământ pe cele trei roţi, s-a înălţat spre cer o pălălaie de foc ce a cuprins rezervoarele şi cabina. Borzea şi-a adus aminte că avea ţigările în buzunarul combinezonului. A dus mâna să le scoată şi apoi, tremurând, şi-a aprins o ţigară. La primul fum tras a simţit sânge în gură, probabil îşi muşcase limba la impactul cu pământul.
 
Vestea catapultării colonelului Borzea s-a răspândit repede. Toate avioanele aflate în aer în acel moment au fost chemate la aterizare. Comandantul unităţii, locotenent-colonelul Iosif Rus care, aflat şi el în zbor, a transmis prin radio:
- Dirijaţi-mă în zona indicată
- Confirm!
Comandantul a zburat deasupra zonei probabile de cădere şi, de la înălţimea de 800 metri, a văzut o limbă de foc, undeva jos, arzând în noapte.
- L-am văzut. E căzut aproape de satul Dorobanţu. Aveţi vreo veste despre pilot?
- Negativ, i s-a răspuns.
- Bine! Vin şi eu la aterizare…
 
Instructorul de zbor Nicolae Borzea era la sol de câteva minute când a auzit trecând pe deasupra un avion de vânătoare. Mai târziu avea să afle că era chiar comandantul de regiment. El era întins pe pământul bolovănos. Nu putea să-şi mişte piciorul drept. S-a pipăit şi a constatat că gheata de zbor era făcută ferfeniţă. S-a uitat împrejur şi a zărit luminile unui sat. Încă era legat în paraşută. Şi-a desfăcut hamurile. Doar casca de zbor a luat-o într-o mână şi a început să se târască până a dat de un canal de irigaţii în care a căzut. Noroc că apa nu era adâncă şi nu părea aşa rece. Timp de minute bune s-a chinuit să urce pe malul clisos. După ce a reuşit să iasă de acolo a dat de un gard de sârmă ghimpată ce împrejmuia nişte butuci de vie. Trei câini s-au repezit la el lătrând. Pilotul s-a apărat de ei cum a putut, strigând şi dând cu casca. La un moment dat a auzit o voce:
- Cine-i acolo?
- Ia nene câinii de aici.
 
Era un paznic de la fermă care s-a speriat atunci când l-a văzut pe pilot cum arăta, plin de noroi şi cu piciorul rupt. Apoi omul a mai strigat după unul care a venit cu o şaretă. L-au luat pe colonelul Borzea şi l-au dus în satul Dorobanţu, la poştă. De acolo a dat telefon la unitate. I-a răspuns un soldat de la centrala telefonică:
- Da, ordonaţi!
- Măi băiete, anunţă-l pe comandant că trăiesc. Sunt pilotul Borzea…
 
Avea 48 de ani şi, atunci, pe moment, nu ştia că fusese ultimul lui zbor. Se bucura că scăpase teafăr.
……………………………………………………………………………..
În urma mai multor examene medicale colonelul Nicolae Borzea a fost declarat inapt pentru zbor. Mai târziu, în lunile care au urmat şi a anchetelor privind evenimentul de zbor, s-a ajuns la concluzia că maneta trenului de aterizare a fost pusă pe neutru şi, pe măsură ce a continuat zborul, viteza a scăzut datorită trenului scos. Moment în care supersonicul s-a angajat şi pilotul a fost nevoit să se catapulteze. Avionul, fiind foarte bine centrat, a luat contactul cu solul pe cele trei roţi şi s-a înfipt în arătură.
 
Despre Nelu Enache
 
Căpitan-comandorul (r) de aviatie Nelu Enache a copilărit in comuna Ciorăşti, judeţul Vrancea, iar după absolvirea Şcolii generale a urmat cursurile Liceului militar „Ştefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc. În acest timp, a frecventat cenaclul literar din liceu şi a publicat versuri în revista literară „Orizont“. În perioada 1973-1976, Nelu Enache a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ din localitatea Boboc, judeţul Buzău. În anul 1976, a fost repartizat la Unitatea Militară 02010 Tuzla, care era cantonată pe Aerodromul Mihail Kogălniceanu sub denumirea de Escadrila 141 Elicoptere. Aici a deţinut, până în anul 1983, funcţia de conducător de zbor pe Platforma de foraj marin „Gloria“. După anul 1983 a fost mutat la Regimentul 57 Aviaţia de Vânătoare Mihail Kogălniceanu, pe funcţia de ofiţer navigator Escadrila a doua MIG 23. Munca şi talentul său în arta scrisului au fost răsplătite la Concursul Naţional de Poezie din 1979, unde a obţinut locul I. În anul 2002, a devenit ofiţer în rezervă cu gradul de căpitan comandor. În prezent, activează în Asociaţia APRIA, filiala Constanţa, care se ocupă de promovarea istoriei aeronauticii.  
 
Citeşte şi:
 
Nelu Enache, despre aviaţia de la Constanţa „Unitatea de la Mihail Kogălniceanu era considerată cea mai bună din ţară, înzestrată cu cele mai noi avioane“
 
Nelu Enache, file din istoria aviaţiei militare române
 
O misiune cu peripeţii (galerie foto)