Pericol de abordaj în aer (galerie foto)
Pericol de abordaj în aer (galerie foto)
01 Sep, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
3292
Marime text
Era sfârşit de august, o zi senină, o zi numai bună de zbor pentru piloţii regimentului de aviaţie vânătoare de la Mihail Kogălniceanu. Erau planificate la zbor toate cele trei escadrile, două escadrile cu avioane MIG-23MF şi o escadrilă de MIG-21M. Ca de fiecare dată, primul avion decolat a fost avionul de dublă comandă care s-a ridicat vertiginos de la sol, a urcat la înălţimi diferite în raionul de zbor şi piloţii au transmis la sol situaţia meteorologică. Spre zona patru, zona lacurilor din nord-est se observau mici formaţiuni noroase dar fără să creeze probleme.
Când au văzut că avionul SONDĂ METEO se afla pe panta de aterizare personalul participant la zbor s-au adunat în faţa avioanelor de la PARAJET în formaţia cunoscută: piloţi, ingineri, tehnicieni şi mecanici de avion, servicii de asigurare, militari în termen. Avionul a aterizat lin prin faţa formaţiei, a deschis paraşuta de frânare şi a oprit la NORD, la gurile de alimentare. De acolo piloţii au fost luaţi de un microbuz care a oprit în faţa celor adunaţi pentru raport. Unul din locţiitorii comandantului a dat comanda DREPȚI şi colonelul Ioan „Ursanu“ Urs a păşit greoi în faţa adunării, urmat de maiorul Gheorghe „Pisoiu“ Sitaru iar cuvintele lui au fost: „Timpul este bun de zbor.
Cu o mică observaţie pentru cei care au misiuni în zona patru unde se dezvoltă mici formaţiuni noroase pe la 3-4.000 metri. Atenţie pentru cei care au TURURI DE PISTĂ, mă refer la piloţii de la Escadrila 3 cu avioane MIG-21. Au şi cei de la TAROM zboruri instrumentale şi sunt câteva curse aeriene care decolează de pe aerodrom. Toată lumea cu ochii pe zbor“.
A făcut doi paşi înapoi, primind onorul, după care formaţia s-a rupt atât de repede că parcă nici nu ar fi fost. Unii piloţi au rămas la avioane pentru prima ieşire, alţii s-au înapoiat la CELULA DE ALARMĂ. Într-un minut pe linia de avioane a început forfota. Aerodromul militar a devenit un uriaş furnicar: oamenii, ca albinele, alergând dintr-o parte în alta, tehnici trăgând de ,,vodile“, maşinile cu acumulatorii pentru pornire cuplaţi la avioane, inginerii de zbor în faţă, cu căştile pe urechi şi piloţii urcând pe scări, în cabine.
Undeva, mai departe, peste linia de avioane, antenele staţiilor de radiolocaţie de la Punctul de Comandă (PC) şi de la Staţia de Dirijare la Aterizare (SDA) se rotesc uniform şi transmit semnale luminoase pe ecranele indicatoarelor de observare circulară (IOC)…
Printre alţi, se aflau la pornire locotenent-colonelul Nicolae „Şişcă“ Sascău împreună cu locotenentul Mihai Roşu cu un avion MIG-21UM dublă comandă, instructor şi elev. Tot la pornire erau şi căpitanul Ioan „Gioni“ Dudaş (instructorul) cu locotenentul Viorel „Nebunu“ Părpălea (elev).
Primul a pornit ,,Şişcă“ urmat de ,,Gioni“. Exerciţiul de zbor era în ZONĂ cu repetarea elementelor de tehnica pilotajului şi în TUR DE PISTĂ iar tinerii locotenenţi îşi completau pregătirea cu cei doi instructori. Din cabina unu a primului avion dublă comandă, sub atenta supraveghere a instructorului, pilotul-elev Mihai Roşu a eliberat frânele bolidului, a apăsat lent maneta de gaze şi a rulat la prima bretelă de intrare la pistă, în locul numit ,,la buzunar“. Acolo, tehnicul de avion Gheorghe Mărăcine, i-a făcut semn de oprire pentru o ultimă verificare. ,,Atenţie când îţi face semn tehnicul!“ i-a zis instructorul. Mihai s-a uitat după mecanic cum trece pe sub aripile supersonicului, verificând eventuale scurgeri de combustibil.
După ce s-a uitat la eleroane şi profundor, Mărăcine a apărut în faţa avionului, în dreptul tubului ,,pitot“. Piloţii l-au văzut cum le face semn cu mâna dreaptă că totul e normal. Deci, puteau intra la pistă pentru decolare. Mihai a apăsat butonul de radio-emisie aflat pe maneta de gaze:
Dubla lui „Şişcă“ a rulat la pistă în timp ce avionul lui „Gioni“ cerea pornirea. Conducătorul de zbor, maiorul Gheorghe ,,Pisoiu“ Sitaru, urmărea din turn toată vânzoleala de pe aerodrom şi dădea prin radio aprobările de pornire a avioanelor apoi intrarea acestora la pistă pentru decolare. Dubla cu „Şişcă“ şi Mihai ocupase locul pentru decolare.
Cei doi piloţi au împins maneta de gaze înainte, accelerând motorul la maxim şi eliberând frânele. MIG-ul 21UM, dublă comandă, pilotat de „Şişcă“ şi Mihai Roşu a pornit pe pistă în timp ce „dubla“ cu „Gioni“ şi „Nebunu“ rula către bretela de intrare.
După decolare şi atingerea înălţimii de siguranţă, 25-30 de metri faţă de sol, piloţii au escamotat trenul de aterizare apoi flapsul.
La „buzunar“ a ajuns imediat şi avionul MIG-21UM dublă comandă pilotat de „Gioni“ şi „Nebunu“. Ca şi cei dinaintea lor, au oprit şi s-au supus controlului exterior efectuat de tehnicul Mărăcine. Când li s-a dat „verde“, semnul că totul e normal, pilotul-elev a apăsat radioemisia:
Piloţii şi-au aruncat privirile spre dreapta către bretela de ieşire din faţa Aeroportului internaţional Mihail Kogălniceanu, unde avionul cursă de pasageri rula uşor către pistă. În timp ce-l urmărea cum intră pentru decolare „Gioni“ i-a zis elevului său: „Mă, da greu se mai mişcă!“
Cei doi piloţi-elevi, locotenenţii Mihai Roşu şi Viorel Părpălea, erau promoţie 1982 a Şcolii de aviaţie de la Boboc. După absolvire fuseseră repartizaţi la Regimentul 57 Aviaţie Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu şi, neavând numărul de 100 ore zbor pe avioane reactive, număr de ore necesar pentru trecerea pe avionul supersonic MIG-21, au revenit în şcoala de aviaţie unde au mai zburat aproximativ 18 ore pe avionul L-29. Apoi, prin martie-aprilie au revenit în regiment şi au început cursul de cunoaştere a avionului supersonic, curs încheiat cu zboruri în dublă comandă de cunoaştere a raionului de zbor. Pe 29 iunie 1983 a catapultat maiorul Vasile Borcan iar în urma acestui eveniment, lunile care au urmat, Mihai şi Viorel au făcut doar câte o ieşire pe lună, zbor dublă comandă. Au mai fost şi nenumărate zboruri de control astfel că, la momentul de care vorbim, cei doi tineri piloţi acumulaseră aproximativ 26-27 ore de zbor pe avionul supersonic.
După ce avionul de pasageri s-a ridicat de pe pistă, „Pisoiu“ a dat liber la decolare. „336, puteţi intra la pistă“. „Confirm!“ „Atenţie la comenzi!“, i-a zis „Gioni“ elevului său. „Aliniază-te exact pe centru“. „Am înţeles!“ Elevul, locotenentul pilot a cărui poreclă, Nebunu, o căpătase din şcoală, a eliberat frânele şi a rulat la locul indicat de instructor, puţin mai în faţă şi pe centru. A scos flapsul în poziţia de decolare şi a mărit acceleraţia motorului. Presiunea era în limite normale.
Supersonicul MIG-21UM a spart aerul cu zgomot puternic şi a rulat pe pistă mărind viteza. „Nebunu“ urmărea viteza: 150…160…170 km/oră. Când avionul a atins viteza de 170-180 km/oră a tras uşor de manşă şi roata de faţă s-a ridicat de la sol. La 220-230 km/oră, odată cu creşterea tot mai mare a tracţiunii, avionul a urcat vertiginos lăsând în urmă o limbă de foc lungă de peste zece metri, caracteristică a decolării cu forţaj. După atingerea înălţimii de siguranţă au escamotat flapsul şi trenul de aterizare.
Avionul dublă comandă pilotat de Mihai Roşu cu instructorul „Şişcă“ era deja la virajul doi când „Nebunu“ cu „Gioni“ erau în zbor de urcare la virajul unu. Vocea lui Mihai s-a auzit în căşti:
Comenzile fiind duble, instructorii celor două avioane puteau oricând să intervină în comenzi anulând orice altă intervenţie a elevilor-piloţi. Locotenenţii Mihai Roşu şi Viorel Părpălea erau concentraţi pe aparatele de la bord, urmărind în special viteza şi înălţimea şi, cu toate că erau în cabina din faţă, nu se uitau în afară. Îşi mai aruncau privirea din când în când. Oricum, cele două avioane MIG-21UM se aflau unul în spatele celuilalt la o distanţă de aproximativ 6-8 km, avionul lui „Şişcă“ între virajul trei şi patru iar avionul lui „Gioni“ la virajul doi.
La Staţia de Dirijare la Aterizare (SDA) în faţa pupitrului Indicatorului de Observare Circulară (IOC) se afla locotenentul-major Cristinel Pricop, navigator de serviciu în acea zi, ajutat de locotenentul Ionel Tăbăcaru aflat la staţia Komar de la Aeroportul civil. Rolul lui Cristi şi al lui Ionel era acela de a aduce în axul pistei toate avioanele militare care veneau către aerodrom, de regulă din tur de pistă. Pe Cristinel Pricop îl cunoşteam foarte bine. Eram aceeaşi promoţie, colegi de grupă şi prieteni încă din liceul militar. El era un băiat înalt, uscăţiv şi blond, având ca hobby poezia. În zilele de joi, după program, mergeam împreună la şedinţele de cenaclu de la Casa Armatei Constanţa unde citeam fiecare din propriile noastre creaţii literare.
În anul 1983, Cristinel Pricop publicase la editura militară prima carte de poezii cu titlul „Cuvinte de trecere“. A fost primul lui volum de versuri ca debut în poezie. În acea zi de 30 august 1984, Cristi stătea aplecat asupra pupitrului având căştile radio pe urechi şi microfonul în mână. Avionul lui „Şişcă“ i-a apărut pe ecran la virajul patru: „334, intră pe cap-compas 04 grade“. „Confirm! Sunt 334, m-am înscris în ax“. Apoi, plimbându-şi degetele lui lungi pe ecranul tubului IOC, a observat imediat încă două spoturi luminoase ce reprezentau două avioane din aer. Unul pulsa enervant chiar pe direcţia aterizării. Cristi a înţeles imediat că unul din ele reprezenta avionul civil AN-24, cursa spre Istanbul. „Dar ce căuta acolo?“ A sunat imediat la telefon pe controlorul de trafic civil Moisoiu: „Ce caută pasagerul acolo? Ia-l şi du-l în altă parte că am două avioane la aterizare“...
Avionul MIG-21UM pilotat de Mihai cu instructorul „Şişcă“ au atins punctul Staţiei Radiofar Îndepărtat (RFI) la înălţimea de 400 metri cu viteza de zbor 420 km/oră şi viteza de coborâre de 7 m/s. Mihai ţinea cu dinţii de viteză şi înălţime, era pe pantă, stătea mai mult cu ochii în cabină. La înclinarea botului avionului ,,Şişcă“ a văzut avionul de pasageri în faţă, deodată, aşa, brusc, ca o fulgerare. Datorită experienţei în zbor, calmului şi stăpânirii de sine, a preluat imediat comanda supersonicului. A strigat către cei de la sol: „Ce-i mă cu civilul din faţa mea? Aţi înnebunit?“ Şi a împins brusc de manşă. Supersonicul a trecut cu peste 400 km/oră pe sub avionul de pasageri fiind strunit bine în frâu de instructor. Speriat, echipajul de pe avionul cursă de pasageri AN-24 a intrat în viraj pe dreapta.
Aflaţi la 5-6 km depărtare de avionul lui „Şişcă“ şi la aproximativ 14 km de aerodrom, „Gioni“, auzind cuvintele lui „Şişcă“ a preluat el comenzile. „Comanda la mine!“ i-a strigat elevului său. Şi a scurtat drumul parcurs combinând virajul trei cu virajul patru.
După ce au trecut de virajul patru, primind indicaţii de la Cristi Pricop că sunt în ax pe 04 grade, „Gioni“ a văzut prin geamul cabinei ceva sclipitor. „Viorel, tu vezi ceva în faţă?“ Acesta şi-a ridicat doar o clipă ochii din cabină şi a văzut în botul supersonicului o cruce albă, semn că avionul de pasageri făcuse virajul către aerodrom intersectând direcţia de aterizare, probabil să vină invers la aterizare.
„Gioni“ a tras brusc de manşă săltând supersonicul peste avionul de pasageri ca şi cum ar fi sărit un hop, un deal apărut deodată în faţa lor, un nor de nicăieri. În virtutea emoţiei şi a enervării pe moment, cei de jos şi-au primit meritat înjurăturile prin radio. Instructorul „Gioni“ Dudaş, la fel ca „Şişcă“ Sascău dinaintea lui, a evitat o catastrofă aeriană de proporţii: un abordaj în aer. Una dintre cele mai periculoase situaţii care pot apărea în zbor. În final, cele două avioane MIG-21UM au aterizat cu bine pe aerodrom, urmate la scurt timp de avionul civil ce şi-a întrerupt cursa spre Istanbul. Au fost aduse la aterizare toate avioanele aflate în aer.
„Pisoiu“, conducătorul zborului, a raportat comandantului aviaţiei militare despre situaţia creată şi zborul aviaţiei supersonice a fost întrerupt în toată ţara…
A fost una dintre cele mai grave premise de abordaj în aer între două avioane supersonice şi un avion civil de pasageri. Comisia venită în unitate, comisie condusă de generalul Horia Opruţă, a analizat cazul cu toţi cei implicaţi. În urma analizei acestui caz, locotenentul-major Cristinel Pricop şi locotenentul Ionel Tăbăcaru au fost trecuţi în rezervă.
Despre Nelu Enache
Căpitan-comandorul (r) de aviatie Nelu Enache a copilărit in comuna Ciorăşti, judeţul Vrancea, iar după absolvirea Şcolii generale a urmat cursurile Liceului militar „Ştefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc. În acest timp, a frecventat cenaclul literar din liceu şi a publicat versuri în revista literară „Orizont“. În perioada 1973-1976, Nelu Enache a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ din localitatea Boboc, judeţul Buzău. În anul 1976, a fost repartizat la Unitatea Militară 02010 Tuzla, care era cantonată pe Aerodromul Mihail Kogălniceanu sub denumirea de Escadrila 141 Elicoptere. Aici a deţinut, până în anul 1983, funcţia de conducător de zbor pe Platforma de foraj marin „Gloria“. După anul 1983 a fost mutat la Regimentul 57 Aviaţia de Vânătoare Mihail Kogălniceanu, pe funcţia de ofiţer navigator Escadrila a doua MIG 23. Munca şi talentul său în arta scrisului au fost răsplătite la Concursul Naţional de Poezie din 1979, unde a obţinut locul I. În anul 2002, a devenit ofiţer în rezervă cu gradul de căpitan comandor. În prezent, activează în Asociaţia APRIA, filiala Constanţa, care se ocupă de promovarea istoriei aeronauticii.
Citeşte şi:
Nelu Enache, despre aviaţia de la Constanţa „Unitatea de la Mihail Kogălniceanu era considerată cea mai bună din ţară, înzestrată cu cele mai noi avioane“
Nelu Enache, file din istoria aviaţiei militare române
Unde sunt paradele aeriene de altădată… (galerie foto)
Când au văzut că avionul SONDĂ METEO se afla pe panta de aterizare personalul participant la zbor s-au adunat în faţa avioanelor de la PARAJET în formaţia cunoscută: piloţi, ingineri, tehnicieni şi mecanici de avion, servicii de asigurare, militari în termen. Avionul a aterizat lin prin faţa formaţiei, a deschis paraşuta de frânare şi a oprit la NORD, la gurile de alimentare. De acolo piloţii au fost luaţi de un microbuz care a oprit în faţa celor adunaţi pentru raport. Unul din locţiitorii comandantului a dat comanda DREPȚI şi colonelul Ioan „Ursanu“ Urs a păşit greoi în faţa adunării, urmat de maiorul Gheorghe „Pisoiu“ Sitaru iar cuvintele lui au fost: „Timpul este bun de zbor.
Cu o mică observaţie pentru cei care au misiuni în zona patru unde se dezvoltă mici formaţiuni noroase pe la 3-4.000 metri. Atenţie pentru cei care au TURURI DE PISTĂ, mă refer la piloţii de la Escadrila 3 cu avioane MIG-21. Au şi cei de la TAROM zboruri instrumentale şi sunt câteva curse aeriene care decolează de pe aerodrom. Toată lumea cu ochii pe zbor“.
A făcut doi paşi înapoi, primind onorul, după care formaţia s-a rupt atât de repede că parcă nici nu ar fi fost. Unii piloţi au rămas la avioane pentru prima ieşire, alţii s-au înapoiat la CELULA DE ALARMĂ. Într-un minut pe linia de avioane a început forfota. Aerodromul militar a devenit un uriaş furnicar: oamenii, ca albinele, alergând dintr-o parte în alta, tehnici trăgând de ,,vodile“, maşinile cu acumulatorii pentru pornire cuplaţi la avioane, inginerii de zbor în faţă, cu căştile pe urechi şi piloţii urcând pe scări, în cabine.
Undeva, mai departe, peste linia de avioane, antenele staţiilor de radiolocaţie de la Punctul de Comandă (PC) şi de la Staţia de Dirijare la Aterizare (SDA) se rotesc uniform şi transmit semnale luminoase pe ecranele indicatoarelor de observare circulară (IOC)…
Printre alţi, se aflau la pornire locotenent-colonelul Nicolae „Şişcă“ Sascău împreună cu locotenentul Mihai Roşu cu un avion MIG-21UM dublă comandă, instructor şi elev. Tot la pornire erau şi căpitanul Ioan „Gioni“ Dudaş (instructorul) cu locotenentul Viorel „Nebunu“ Părpălea (elev).
Primul a pornit ,,Şişcă“ urmat de ,,Gioni“. Exerciţiul de zbor era în ZONĂ cu repetarea elementelor de tehnica pilotajului şi în TUR DE PISTĂ iar tinerii locotenenţi îşi completau pregătirea cu cei doi instructori. Din cabina unu a primului avion dublă comandă, sub atenta supraveghere a instructorului, pilotul-elev Mihai Roşu a eliberat frânele bolidului, a apăsat lent maneta de gaze şi a rulat la prima bretelă de intrare la pistă, în locul numit ,,la buzunar“. Acolo, tehnicul de avion Gheorghe Mărăcine, i-a făcut semn de oprire pentru o ultimă verificare. ,,Atenţie când îţi face semn tehnicul!“ i-a zis instructorul. Mihai s-a uitat după mecanic cum trece pe sub aripile supersonicului, verificând eventuale scurgeri de combustibil.
După ce s-a uitat la eleroane şi profundor, Mărăcine a apărut în faţa avionului, în dreptul tubului ,,pitot“. Piloţii l-au văzut cum le face semn cu mâna dreaptă că totul e normal. Deci, puteau intra la pistă pentru decolare. Mihai a apăsat butonul de radio-emisie aflat pe maneta de gaze:
- Uraniu Start, sunt 334, aprobaţi intrarea pentru decolare.
- Aprob intrarea, 334.
Dubla lui „Şişcă“ a rulat la pistă în timp ce avionul lui „Gioni“ cerea pornirea. Conducătorul de zbor, maiorul Gheorghe ,,Pisoiu“ Sitaru, urmărea din turn toată vânzoleala de pe aerodrom şi dădea prin radio aprobările de pornire a avioanelor apoi intrarea acestora la pistă pentru decolare. Dubla cu „Şişcă“ şi Mihai ocupase locul pentru decolare.
- Uraniu Start sunt 334 aprobaţi decolarea cu forţaj.
- Aprob.
Cei doi piloţi au împins maneta de gaze înainte, accelerând motorul la maxim şi eliberând frânele. MIG-ul 21UM, dublă comandă, pilotat de „Şişcă“ şi Mihai Roşu a pornit pe pistă în timp ce „dubla“ cu „Gioni“ şi „Nebunu“ rula către bretela de intrare.
După decolare şi atingerea înălţimii de siguranţă, 25-30 de metri faţă de sol, piloţii au escamotat trenul de aterizare apoi flapsul.
- Uraniu Start, sunt 334, TREN FLAPS escamotate.
- Confirm, 334.
La „buzunar“ a ajuns imediat şi avionul MIG-21UM dublă comandă pilotat de „Gioni“ şi „Nebunu“. Ca şi cei dinaintea lor, au oprit şi s-au supus controlului exterior efectuat de tehnicul Mărăcine. Când li s-a dat „verde“, semnul că totul e normal, pilotul-elev a apăsat radioemisia:
- Uraniu Start, sunt 336, aprobaţi intrarea pentru decolare.
- Nu aprob, 336, i-a zis „Pisoiu“. Aşteptaţi să intre cursa civilă de Istanbul.
- Confirm!
Piloţii şi-au aruncat privirile spre dreapta către bretela de ieşire din faţa Aeroportului internaţional Mihail Kogălniceanu, unde avionul cursă de pasageri rula uşor către pistă. În timp ce-l urmărea cum intră pentru decolare „Gioni“ i-a zis elevului său: „Mă, da greu se mai mişcă!“
Cei doi piloţi-elevi, locotenenţii Mihai Roşu şi Viorel Părpălea, erau promoţie 1982 a Şcolii de aviaţie de la Boboc. După absolvire fuseseră repartizaţi la Regimentul 57 Aviaţie Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu şi, neavând numărul de 100 ore zbor pe avioane reactive, număr de ore necesar pentru trecerea pe avionul supersonic MIG-21, au revenit în şcoala de aviaţie unde au mai zburat aproximativ 18 ore pe avionul L-29. Apoi, prin martie-aprilie au revenit în regiment şi au început cursul de cunoaştere a avionului supersonic, curs încheiat cu zboruri în dublă comandă de cunoaştere a raionului de zbor. Pe 29 iunie 1983 a catapultat maiorul Vasile Borcan iar în urma acestui eveniment, lunile care au urmat, Mihai şi Viorel au făcut doar câte o ieşire pe lună, zbor dublă comandă. Au mai fost şi nenumărate zboruri de control astfel că, la momentul de care vorbim, cei doi tineri piloţi acumulaseră aproximativ 26-27 ore de zbor pe avionul supersonic.
După ce avionul de pasageri s-a ridicat de pe pistă, „Pisoiu“ a dat liber la decolare. „336, puteţi intra la pistă“. „Confirm!“ „Atenţie la comenzi!“, i-a zis „Gioni“ elevului său. „Aliniază-te exact pe centru“. „Am înţeles!“ Elevul, locotenentul pilot a cărui poreclă, Nebunu, o căpătase din şcoală, a eliberat frânele şi a rulat la locul indicat de instructor, puţin mai în faţă şi pe centru. A scos flapsul în poziţia de decolare şi a mărit acceleraţia motorului. Presiunea era în limite normale.
- Uraniu Start sunt 336 aprobaţi decolarea cu forţaj.
- Aprob!
Supersonicul MIG-21UM a spart aerul cu zgomot puternic şi a rulat pe pistă mărind viteza. „Nebunu“ urmărea viteza: 150…160…170 km/oră. Când avionul a atins viteza de 170-180 km/oră a tras uşor de manşă şi roata de faţă s-a ridicat de la sol. La 220-230 km/oră, odată cu creşterea tot mai mare a tracţiunii, avionul a urcat vertiginos lăsând în urmă o limbă de foc lungă de peste zece metri, caracteristică a decolării cu forţaj. După atingerea înălţimii de siguranţă au escamotat flapsul şi trenul de aterizare.
- Uraniu Start, sunt 336, TREN FLAPS escamotate.
- Confirm 336.
Avionul dublă comandă pilotat de Mihai Roşu cu instructorul „Şişcă“ era deja la virajul doi când „Nebunu“ cu „Gioni“ erau în zbor de urcare la virajul unu. Vocea lui Mihai s-a auzit în căşti:
- Uraniu Start sunt 334 trecut de virajul 2.
- Confirm!
Comenzile fiind duble, instructorii celor două avioane puteau oricând să intervină în comenzi anulând orice altă intervenţie a elevilor-piloţi. Locotenenţii Mihai Roşu şi Viorel Părpălea erau concentraţi pe aparatele de la bord, urmărind în special viteza şi înălţimea şi, cu toate că erau în cabina din faţă, nu se uitau în afară. Îşi mai aruncau privirea din când în când. Oricum, cele două avioane MIG-21UM se aflau unul în spatele celuilalt la o distanţă de aproximativ 6-8 km, avionul lui „Şişcă“ între virajul trei şi patru iar avionul lui „Gioni“ la virajul doi.
La Staţia de Dirijare la Aterizare (SDA) în faţa pupitrului Indicatorului de Observare Circulară (IOC) se afla locotenentul-major Cristinel Pricop, navigator de serviciu în acea zi, ajutat de locotenentul Ionel Tăbăcaru aflat la staţia Komar de la Aeroportul civil. Rolul lui Cristi şi al lui Ionel era acela de a aduce în axul pistei toate avioanele militare care veneau către aerodrom, de regulă din tur de pistă. Pe Cristinel Pricop îl cunoşteam foarte bine. Eram aceeaşi promoţie, colegi de grupă şi prieteni încă din liceul militar. El era un băiat înalt, uscăţiv şi blond, având ca hobby poezia. În zilele de joi, după program, mergeam împreună la şedinţele de cenaclu de la Casa Armatei Constanţa unde citeam fiecare din propriile noastre creaţii literare.
În anul 1983, Cristinel Pricop publicase la editura militară prima carte de poezii cu titlul „Cuvinte de trecere“. A fost primul lui volum de versuri ca debut în poezie. În acea zi de 30 august 1984, Cristi stătea aplecat asupra pupitrului având căştile radio pe urechi şi microfonul în mână. Avionul lui „Şişcă“ i-a apărut pe ecran la virajul patru: „334, intră pe cap-compas 04 grade“. „Confirm! Sunt 334, m-am înscris în ax“. Apoi, plimbându-şi degetele lui lungi pe ecranul tubului IOC, a observat imediat încă două spoturi luminoase ce reprezentau două avioane din aer. Unul pulsa enervant chiar pe direcţia aterizării. Cristi a înţeles imediat că unul din ele reprezenta avionul civil AN-24, cursa spre Istanbul. „Dar ce căuta acolo?“ A sunat imediat la telefon pe controlorul de trafic civil Moisoiu: „Ce caută pasagerul acolo? Ia-l şi du-l în altă parte că am două avioane la aterizare“...
Avionul MIG-21UM pilotat de Mihai cu instructorul „Şişcă“ au atins punctul Staţiei Radiofar Îndepărtat (RFI) la înălţimea de 400 metri cu viteza de zbor 420 km/oră şi viteza de coborâre de 7 m/s. Mihai ţinea cu dinţii de viteză şi înălţime, era pe pantă, stătea mai mult cu ochii în cabină. La înclinarea botului avionului ,,Şişcă“ a văzut avionul de pasageri în faţă, deodată, aşa, brusc, ca o fulgerare. Datorită experienţei în zbor, calmului şi stăpânirii de sine, a preluat imediat comanda supersonicului. A strigat către cei de la sol: „Ce-i mă cu civilul din faţa mea? Aţi înnebunit?“ Şi a împins brusc de manşă. Supersonicul a trecut cu peste 400 km/oră pe sub avionul de pasageri fiind strunit bine în frâu de instructor. Speriat, echipajul de pe avionul cursă de pasageri AN-24 a intrat în viraj pe dreapta.
Aflaţi la 5-6 km depărtare de avionul lui „Şişcă“ şi la aproximativ 14 km de aerodrom, „Gioni“, auzind cuvintele lui „Şişcă“ a preluat el comenzile. „Comanda la mine!“ i-a strigat elevului său. Şi a scurtat drumul parcurs combinând virajul trei cu virajul patru.
- Uraniu Start, sunt 336 la virajul trei plus patru.
- Confirm! I-a răspuns „Pisoiu“ din turn, vădit îngrijorat de situaţia apărută.
După ce au trecut de virajul patru, primind indicaţii de la Cristi Pricop că sunt în ax pe 04 grade, „Gioni“ a văzut prin geamul cabinei ceva sclipitor. „Viorel, tu vezi ceva în faţă?“ Acesta şi-a ridicat doar o clipă ochii din cabină şi a văzut în botul supersonicului o cruce albă, semn că avionul de pasageri făcuse virajul către aerodrom intersectând direcţia de aterizare, probabil să vină invers la aterizare.
„Gioni“ a tras brusc de manşă săltând supersonicul peste avionul de pasageri ca şi cum ar fi sărit un hop, un deal apărut deodată în faţa lor, un nor de nicăieri. În virtutea emoţiei şi a enervării pe moment, cei de jos şi-au primit meritat înjurăturile prin radio. Instructorul „Gioni“ Dudaş, la fel ca „Şişcă“ Sascău dinaintea lui, a evitat o catastrofă aeriană de proporţii: un abordaj în aer. Una dintre cele mai periculoase situaţii care pot apărea în zbor. În final, cele două avioane MIG-21UM au aterizat cu bine pe aerodrom, urmate la scurt timp de avionul civil ce şi-a întrerupt cursa spre Istanbul. Au fost aduse la aterizare toate avioanele aflate în aer.
„Pisoiu“, conducătorul zborului, a raportat comandantului aviaţiei militare despre situaţia creată şi zborul aviaţiei supersonice a fost întrerupt în toată ţara…
A fost una dintre cele mai grave premise de abordaj în aer între două avioane supersonice şi un avion civil de pasageri. Comisia venită în unitate, comisie condusă de generalul Horia Opruţă, a analizat cazul cu toţi cei implicaţi. În urma analizei acestui caz, locotenentul-major Cristinel Pricop şi locotenentul Ionel Tăbăcaru au fost trecuţi în rezervă.
Despre Nelu Enache
Căpitan-comandorul (r) de aviatie Nelu Enache a copilărit in comuna Ciorăşti, judeţul Vrancea, iar după absolvirea Şcolii generale a urmat cursurile Liceului militar „Ştefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc. În acest timp, a frecventat cenaclul literar din liceu şi a publicat versuri în revista literară „Orizont“. În perioada 1973-1976, Nelu Enache a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ din localitatea Boboc, judeţul Buzău. În anul 1976, a fost repartizat la Unitatea Militară 02010 Tuzla, care era cantonată pe Aerodromul Mihail Kogălniceanu sub denumirea de Escadrila 141 Elicoptere. Aici a deţinut, până în anul 1983, funcţia de conducător de zbor pe Platforma de foraj marin „Gloria“. După anul 1983 a fost mutat la Regimentul 57 Aviaţia de Vânătoare Mihail Kogălniceanu, pe funcţia de ofiţer navigator Escadrila a doua MIG 23. Munca şi talentul său în arta scrisului au fost răsplătite la Concursul Naţional de Poezie din 1979, unde a obţinut locul I. În anul 2002, a devenit ofiţer în rezervă cu gradul de căpitan comandor. În prezent, activează în Asociaţia APRIA, filiala Constanţa, care se ocupă de promovarea istoriei aeronauticii.
Citeşte şi:
Nelu Enache, despre aviaţia de la Constanţa „Unitatea de la Mihail Kogălniceanu era considerată cea mai bună din ţară, înzestrată cu cele mai noi avioane“
Nelu Enache, file din istoria aviaţiei militare române
Unde sunt paradele aeriene de altădată… (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii