Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:02 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Titus Răileanu, amintiri din urmă cu 65 de ani Martor, de pe stadion, la două meciuri istorice ale Locomotivei PCA Constanța în Divizia A

ro

31 Mar, 2020 00:00 4279 Marime text

Articolele din cotidianul ZIUA de Constanța despre primul meci în Divizia A de fotbal al unei echipe a Constanței, Locomotiva PCA, precursoarea FC Farul (1-4 în deplasare cu Dinamo), dar și despre prima victorie în eșalonul de elită al echipei de pe litoral (1-0 la Constanța cu Flamura Roșie UTA, campioana en-titre a României), ambele înregistrate în martie 1955, i-au răscolit amintirile unuia dintre spectatorii de atunci, acum în vârstă de 75 de ani.

Este vorba de constănțeanul Titus Răileanu, fost conducător, delegat sportiv şi antrenor ( timp îndelungat, peste 20 de ani) al echipei de fotbal Tractorul Năvodari (formaţie care s-a desfiinţat în 1997). În martie 1955, Titus avea zece ani și cinci luni și mergea la meciuri cu tatăl său. „Am citit în ziarul dumneavoastră despre primul meci in Divizia A al Locomotivei PCA, urmat de prima victorie. Interesant e că, disputate în martie 1955, aceste două partide istorice le-am urmărit pe viu. Primul a fost pe 6 martie, în fieful lui Dinamo, unde am ajuns în urma unei excursii organizate, împreună cu tatăl meu. Deplasarea s-a făcut cu doua camioane cu coviltir, celebre în acei ani, Molotov și Praha. Mi s-a părut o călătorie fascinantă, ca peste mări și țări. De la acel meci îmi aduc aminte și de un amănunt de culoare: în primele zece minute, Locomotiva PCA a făcut o înlocuire (a intrat Stăncescu), iar jucătorul ieșit i-a cedat tricoul de joc înlocuitorului!“, povestește nea Rică, cel care e născut în luna octombrie a anului 1944.

Debut pe o ceață deasă


Partida cu Flamura Roșie UTA s-a jucat pe 23 martie 1955, pe actuala arenă „Gheorghe Hagi“, care atunci se numea „Stadionul Nou“. „A fost, de fapt, meciul debutului pentru Locomotiva PCA pe stadionul «mare», în fața unor tribune arhipline. Confruntarea s-a jucat pe o ceață deasă. Îmi amintesc bucuria enormă a tribunelor pentru victorie“, mai spune Titus Răileanu.

Locuiau gard în gard cu spitalul


În copilărie, acesta locuia alături de familie într-o casă care era gard în gard cu actualul Spital Clinic de Boli Infecțioase Constanța. „Am avut o copilărie lejeră și frumoasă, dominată de libertate totală. Părinții nu erau îngrijorați de noi dacă lipseam mai mult timp de acasă. Știau că, într-un târziu, aveam să apărem. Ne duceam la joacă și pe valea portului, ne ascundeam prin cazematele germane. Actualul spital de boli infecțioase era pe atunci cea mai mare unitate spitalicească a Constanței“, arată bătrânul.   

„Ia-mă, nene, pe bilet cu dumneata!“


Un alt articol din ZIUA de Constanța care i-a trezit nostalgii lui Titus Răileanu este cel legat de stadionul care era amplasat în incinta Portului Constanţa, aproape de Poarta 3, lângă pod, pe care a jucat Locomotiva PCA până la promovarea în premieră în Divizia A, venită la finele sezonului 1954. Acea arenă nu mai există astăzi, pe locul ei fiind acum un depozit de cherestea. „Fotografia pe care ați prezentat-o, foarte reușită, mi-a adus aminte cum mă duceam cu alți copii, prieteni de joacă, în anii 1953 și 1954, la toate meciurile. Nu ne scăpa nicio partidă, mai ales că pentru noi, copiii, intrarea era «semi-liberă», adică te rugai și te atașai de un adult cu «ia-mă, nene, pe bilet cu dumneata». La teren se ajungea numai pe la Poarta 2 Port, iar de sus, Tribunalul de azi, coborai cred că sute de trepte. Tot de terenul portuar sunt legate și primele mele încercări de a juca în cadru organizat, la o echipă școlară, unde antrenor era Picu Comăniță, dar atât obligațiile școlare (eram deja licean la «Mircea»), cât și faptul că nu făceam parte din echipa de bază m-au făcut să renunț la fotbal pentru vreo doi ani, după aceea devenind jucător cu acte în regula la CFR Constanța“, punctează Titus Răileanu.

Au tropăit încontinuu, ca să nu le înghețe picioarele


Acesta își amintește și de echipa de fotbal Șantierul Constanța. „În 1953, juca în Divizia B. Era, sper să nu greșesc, echipa îngrozitorului Canal. Odată cu dispariția «Tătucului popoarelor» (n.r. Iosif Visarionovici Stalin), s-a sistat continuarea și terminarea Canalului, iar formația Șantierul pur si simplu a fost mutată, «diplomatic» cred, la Craiova. Așa că, pentru anul 1954, orașul rămânea fără echipă în B. Numai că am aflat tot de la tatăl meu că, în primele zile de martie 1954, o echipă,  Locomotiva PCA, disputa o dublă-baraj cu Dinamo Obor (una din numeroasele echipe ale MAI). După o înfrângere la București cu 0-1, acasă formația noastră a câștigat cu 2-0 și a promovat în B. Apoi a câștigat autoritar seria în care a fost repartizată, astfel promovând succesiv în doi ani din «regiune» până în A. Meciul victorios cu 2-0 l-am urmărit pe un ger crunt, iar toți spectatorii au stat numai în picioare, tropăind încontinuu, ca să nu le înghețe picioarele. Zgomotul tropăiturilor reprezentat adevăratul semnal al încurajărilor din tribune“, mai precizează Titus Răileanu.

Sursa foto: ZIUA de Constanța

Citește și:

„A fost o mare ambiţie a mea“ Calendare personalizate cu fotografii din istoria echipei Tractorul Năvodari. Cine le-a primit (galerie foto)


Prima victorie a Constanței în Divizia A de fotbal Acum 65 de ani. Locomotiva PCA, succes contra campioanei RPR!

Constanţa. Fotografie-document Stadionul pe care a jucat Locomotiva PCA când a promovat, în 1954, în Divizia A. Ce se află acum pe locul fostei arene (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii