#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actorul Vasile Cojocaru (galerie foto)

Plecat mult prea curând din luminile rampei, la doar 50 de ani, îndrăgitul actor Vasile Cojocaru (născut pe 17 ianuarie 1950 şi dispărut pe 20 ianuarie 2010) s-a numărat printre cei 62 de seniori ai teatrului constănţean sărbătoriţi pe 12 iunie, în cadrul evenimentului intitulat „Incredibila memorie a teatrului constănţean“, organizat de cotidianul ZIUA de Constanţa.

Pentru întreaga sa activitate, Vasile Cojocaru a fost distins cu medalia „Jean Ionescu“ şi cu placheta #RespectTeatru din partea Consiliului Judeţean, dar şi cu o scrisoare de mulţumire din partea Primăriei Municipiului Constanţa, pe care le-a ridicat soţia (vezi foto). 

Într-un registru laudativ spre dulce-melancolic, secretarul literar artistic Jean Badea îl descrie pe actorul Vasile Cojocaru în cartea „Dulcea povară“, pe care o puteţi lectura în variantă digitală în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa AICI.

„S-a întors acasă, în Constanţa, la Teatrul Dramatic, în anul în care absolvea IATC Bucureşti (1974). A început de jos, cu înlocuirea unor actori din Soacra cu trei nurori şi Nevestele vesele din Windsor, a continuat, oscilant, cu roluri de tineri mai degrabă timizi şi visători decât neliniştiţi şi rebeli. Cu Papkin din Răzbunarea izbutea o desprindere din «front», fapt remarcat şi de juriul Festivalului «Arta comediei», Galaţi, 1982, care l-a nominalizat în palmaresul competiţiei. Fişa sa de creaţie s-a îmbogăţit continuu, cu Abel / Jocul vieţii şi al morţii din deşertul de cenuşă, Odiseu / Hercule, Leonard Brazil / Cum se numeau cei patru Beatles, Macferlan/ Capul de răţoi, Andrei/ Passacaglia (un al doilea premiu de interpretare), Efimiţa / Conu' Leonidafaţă cu reacţiunea (în travesti: «[ ... ] actorul îi dă un glas ciobit şi manifestări zglobii, hazoase" – Valentin Silvestru), El / Nu sunt Turnul Eiffel (,,[ ... ] un actor complex, interesat atât de jocul comic, cât şi de cel tragic» - Marian Popescu), Boiangiu / Trăsură la scară, Garbus / Ghebosul, Excelenţa/ Unde-i revolverul?, Ion/ Năpasta.

Vasile Cojocaru avea şi alte preocupări, era poet, membru al Uniunii Scriitorilor; autor al unor cărţi de versuri, cu precădere pentru copii, al mai multor scenarii, dramatizări, adaptări scenice. A fost atras şi de regia artistică, precum şi de dăscălie: şi-a dat doctoratul şi a devenit conferenţiar la Facultatea de Arte a Universităţii «Ovidius». Dar profesiunea sa de căpătâi rămânea actoria, chiar dacă a «cochetat» în două rânduri cu fotoliul directorial, fără să-şi ducă vreodată mandatul până la capăt. A preferat să demisioneze decât să accepte umilinţa managerului nevoit să stea cu mâna întinsă la diferite uşi din Primărie.
În forul său interior, Ică era probabil nemulţumit de ceea ce realizase până la un prag al vieţii. Ratase, la diferite vârste artistice, şansa de a-i fi interpretat pe Romeo, pe Tipătescu sau Caţavencu, pe Hamlet sau Cyrano.

Mi-aş fi dorit să rămână acolo unde îi era locul, în «căruţa cu paiaţe», dar se vede că s-a lehămetisit de microbul scenei şi s-a refugiat exclusiv în spaţiul universitar. Era pasionat de calvarul creaţiei artistice cu studenţii săi, care îl venerau ca pe un eminent meşter.

În monografia «Thalia Ex Ponto» (editura Muntenia şi Leda, 2001), «o istorie sentimentală a Teatrului Dramatic constănţean», Georgeta Mărtoiu şi Anaid Tavitian sesizau o coincidenţă bizară şi dramatică: cinci actori şi un regizor (George Stancu, Ion Andrei, Constantin Guţu, Romel Stănciugel, Jean Ionescu şi Ion Maximilian) au fost răpuşi de diferite maladii la început de an în luna care mai e numită «gerar». Vasile Cojocaru n-a poftit să fie al şaptelea pe această listă de personaje din ultimul lor spectacol pe scena vieţii. Îşi descoperise echilibrul unei existenţe, care fusese mai şturlubatică în anii tinereţii dintâi. Familia de-acasă şi cea de la universitate îi chezăşuiau împlinirea sufletească şi intelectuală pe care acest artist talentat şi (rara avis!) inteligent o merita. Şi totuşi, a fost al şaptelea! Ne-a părăsit pe toţi în aceeaşi fatală lună, a anului 2010, stârnind fără vrerea lui o furtună de suferinţe şi regrete, mare şi cumplită şi geroasă cât o Siberie“.

Citeşte şi:

#RespectTeatru Au construit din iubire, iar ZIUA de Constanţa le-a oferit... nemurire. Digitalizarea celor şapte cărţi despre comunitatea teatrală constănţeană a provocat un proiect unic în România (galerie foto)

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Vasile Cojocaru. „Când lebede cu zborul jos / Stârnesc în treacăt legende“ (galerie foto)