Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:26 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru dirijorul Paul Staicu

ro

22 Aug, 2018 00:00 3678 Marime text

Născut la 7 iunie 1937, în Bucureşti, Paul Staicu absolvă cu „Magna cum laudae“ Academia de Muzică din Praga, la specialităţile Corn şi Dirijat orchestră.
Dintr-un articol publicat de Aurelia Lăpuşan în urmă cu un an şi jumătate, aflăm numeroase detalii din cariera acestui important dirijor constănţean. Debutul solistic şi-l face în anul 1953, iar ca dirijor, zece ani mai târziu. Face parte din prima orchestră simfonică a României. Îşi începuse cariera de profesor la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, unde a predat corn, muzică de cameră şi orchestră. La 17 ani concerta frecvent sub cupola Ateneului Român.
 

 
Ca instrumentist, a fost laureat al tuturor concursurilor internaţionale de interpretare (corn) la care a participat, la Bucureşti, Geneva, Moscova, Praga, Birmingham, fiind invitat, începând cu anul 1968, în juriile mai multor concursuri internaţionale.
Cu acest palmares, când oricărui artist nu-i mai trebuie decât să urce pe podium, Paul Staicu se înscrie la Academia de Muzică din Viena, primit direct în anul al lll-lea la clasa reputatului dirijor şi pedagog Hans Swarowsky, cu care a studiat până în anul 1970.
Revine în ţară ca profesor la Conservatorul din Bucureşti şi dirijor al Orchestrei „Camerata“. Devine membru al Asociaţiilor Internaţionale A.I.B. (Cambridge) şi I.H.S. din SUA. Susţine o bogată activitate concertistică în ţară şi în străinătate, realizând numeroase înregistrări la Radio Televiziunea Română, dar şi la diferite posturi RTV occidentale. Cronicarii îl descriu ca pe „un ilustru solist, unul dintre cei mai buni cornişti din lume“ (Teodor Drăgulescu, „Contemporanul“, februarie 1983).
Succesele Orchestrei „Camerata“ a Conservatorului bucureştean legate de numele maestrului Paul Staicu duc la desemnarea acesteia drept una dintre cele mai bune orchestre din Europa. În 1974, acestei orchestre i se decernează „Medalia Herbert von Karajan“.
Din anul 1979 şi până în 1989, maestrul Paul Staicu şi-a unit destinul cu cel al Orchestrei Simfonice din Constanţa, orchestră care se afirmă cu repeziciune în viaţa muzicală a ţării, dar şi în cea internaţională, prin realizarea unor turnee de succes în Spania, SUA, Italia, Egipt. Întrebat de ce a ales Constanţa pentru a-şi împlini visul de a lansa o orchestră simfonică, ştiut fiind că oraşul nu are consolidate tradiţii muzicale, Paul Staicu răspundea sec, dar categoric: „Am venit la Constanţa să organizez o orchestră simfonică pentru că aici era nevoie de ea. Tradiţia se creează, şi nu se poate crea decât prin practică concertistică“ (revista „Tomis“, 1981).
 
La evenimentul dedicat seniorilor teatrului constănţean, din 12 iunie 2018, reputatului dirijor constănţean i-au fost conferite Medalia „Jean Ionescu“, instituită de ZIUA de Constanţa, şi placheta #RespectTeatru iniţiată de Consiliul Judeţean Constanţa, împreună cu scrisoarea de recunoştinţă a Primăriei Constanţa, pe care le-a ridicat prietenul său, Mircea Tegzeşiu.
Iată cum îl descria prof. dr. Adrian Doxan pe dirijorul Paul Staicu în cartea „Teatrul Liric (Opera Constanţa)“, pe care o puteţi lectura în variantă digitală în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa AICI
 
 
„Înfiinţată în anul 1979, din iniţiativa dirijorului şi pedagogului Paul Staicu (muzician de reputaţie internaţională), orchestra simfonică a Filarmonicii Marea Neagră este cea mai tânără orchestră profesionistă din România. Iată cum comenta muzicologul Edgar Elian activitatea recentei orchestre simfonice: «Să creezi o orchestră numai din tineri instrumentişti, să o ridici în mai puţin de 2 ani la nivelul celor mai valoroase ansambluri româneşti de acest gen, să susţii cu ea săptămânal concerte, atrăgând un public care să-şi manifeste interesul pentru muzica simfonică, într-o zonă lipsită de tradiţia unor stagiuni permanente de concerte, să efectuezi turnee în străinătate ... - toate i-au reuşit lui Paul Staicu».
Concertul inaugural ce a avut loc în data de 5 martie 1979 avea să sfinţească lungul drum al unei evoluţii artistice. Sfidând greutăţile întâmpinate, orchestra a evoluat continuu, graţie eforturilor susţinute ale artiştilor instrumentişti şi a maeştrilor dirijori care s-au dăruit acestei creşteri, cucerind în scurt timp un prestigios renume naţional şi internaţional.
Încă de la început, orchestra simfonică a reuşit să se impună în viaţa artistică a oraşului şi a ţării, precum şi peste hotare, oferind publicului în versiuni interpretative semnate de Paul Staicu, valoroase pagini din creaţia naţională şi universală.
Repertoriul abordat demonstrează dorinţa tânărului colectiv de a atrage publicul şi de a-l introduce în lumea mirifică a muzicii. Muzica de cameră constituie ca şi muzica simfonică, un domeniul vast de cunoaştere. Abordându-l constant, prin concerte săptămânale, acest tânăr colectiv face cunoscute valorile româneşti şi universale ale genului, prilej de educaţie estetică şi formare spirituală a publicului.
Paul Staicu a creat bazele unui adevărat experiment în perimetrul culturii muzicale, lucru consemnat de altfel şi într-un interviu în revista Tomis - 1981, pag.5: «Există prejudecata că într-un oraş fără o veche şi solidă tradiţie muzicală este greu dacă nu imposibil să organizezi şi să compui o orchestră simfonică. Eu am venit la Constanţa să organizez o orchestră simfonică pentru că aici era nevoie de ea. Tradiţia se creează printr-o practică concertistică»".
 
Citeşte şi:

#RespectTeatru Au construit din iubire, iar ZIUA de Constanţa le-a oferit... nemurire. Digitalizarea celor şapte cărţi despre comunitatea teatrală constănţeană a provocat un proiect unic în România (galerie foto)


 
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieţii. Marii artişti ai Constanţei (XXVlll) (galerie foto) 

#citeșteDobrogea #memoriateatruluiconstănțean Șapte titluri esențiale pentru teatrul constănțean

 

 
 

Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii

  • Haleț Gheorghe 22 Aug, 2018 09:06 Născut pe 07.06.1937 are o cifră a destinului 6 din 3 și 3, profesor, pedagog, poate conduce și învăța pe alții dacă este ascultat, altfel se supără (6), talentat, carismatic, plăcut, inventiv, inspirat, norocos (3), un singuratic, încăpățânat, greu de înțeles, iubit de Dumnezeu (7).







Cele mai recente postari