#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru pianista Carmen Gutuleanu (galerie foto)

Absolventă a unei şcoli de elită din capitală şi apoi a Facultăţii de Drept (promoţia 1960), corepetitorul artist Carmen Gutuleanu (28 martie 1936) s-a numărat printre seniorii teatrului constănţean omagiaţi pe 12 iunie, în cadrul evenimentului „Incredibila memorie a teatrului constănţean“, organizat de cotidianul ZIUA de Constanţa. Cu acelaşi prilej, a fost distinsă cu medalia „Jean Ionescu“ din partea cotidianului ZIUA de Constanţa şi cu placheta #RespectTeatru din partea Consiliului Judeţean, dar şi cu o scrisoare de mulţumire din partea Primăriei Municipiului Constanţa.
În cartea „Dulcea povară“, pe care o găsiţi în varianta digitalizată în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, Jean Badea ne dezvăluie cum a ajuns artista din capitală la Constanţa şi cât de important este un corepetitor pentru succesul unui spectacol.
 
„Îmi spune cu nedisimulată mândrie că este «lăzărească», adică absolventa unei şcoli de elită din capitală. Deşi studiase pianul de la şase ani cu prof. Cici Manta, deşi cochetase cu lumea artistică de la începutul anilor '50 (ansamblurile şcolare ale lui Marin Constantin dinainte de «Madrigal», invitarea în spectacolul «O zi de odihnă», regizat de maestrul Sică Alexandrescu la Teatrul Armatei - «La pian: Carmen Anghelescu»), s-a dedicat studiilor de Drept, pe care le-a încheiat cu examen de licenţă în anul 1960. N-ar prea fi dorit să părăsească Bucureştii, era tare ataşată de oraşul natal, de cartierul ei din zona Izvor, cu superbe case boiereşti (care în anii '80 vor cădea sub lamele buldozerelor, din ordin criminal; pentru a face loc unui edificiu de dimensiuni monstruoase ... ).
 
Dar domnişoarei Anghelescu îi furase inima medicul Gutuleanu, stabilit de vreo opt ani în Constanţa. L-a urmat în cetatea Tomis, într-un fel de exil sentimental, unde însă i se va împlini destinul artistic: a intrat prin concurs la Teatrul de Stat, la secţia de operă-operetă, dar nu ca jurist, ci pe postul de corepetitor, devenit vacant prin pensionarea doamnei Miga, prima pianistă «de cabină» a teatrului. Cel care a convins-o pe Carmen să-şi schimbe statutul profesional a fost maestrul Daminescu, dirijorul şi viitorul director al Teatrului Liric (după înfiinţarea celor trei teatre constănţene în 1969, desprinse din fostul Teatru de Stat). Una e să cunoşti pianul şi să ştii să zburzi pe clapele lui, să fii chiar pianist de concert, şi alta e «misia» de corepetitor.
 
Puţini spectatori care ascultă vrăjiţi cum soprana sau tenorul îşi cântă aria marelui succes din Traviata sau Boema ştiu că una dintre cheile reuşitei se află în zecile de ore de studiu la cabină, unde, lângă un pian, corepetitorul şi solista/ solistul descifrează partitura. Aici se fixează primele accente sau pauze, primele nuanţe ale dificilului demers muzical. 
 
Corepetitorul nu este un simplu executant, un cititor neutru de ştimă, pentru care sunt suficiente doar datele tehnice ale partiturii. Dacă îi lipseşte sensibilitatea, dacă nu are inefabilul fior liric şi nu e capabil să sufere odată cu Desdemona sau Cio-Cio-San, să se bucure împreună cu Figaro sau Vincent, corepetitorul va rămâne un biet funcţionar cu mânecuţe de birocrat. Iar artistul de lângă el va fi la fel de sărac sufleteşte, chiar dacă tehnica îi este impecabilă.
 
Carmen Gutuleanu a iubit atât de mult muzica şi artiştii, încât s-a dăruit cu mintea şi sufletul profesiunii sale, ajungând să fie liantul perfect între solist, dirijor şi orchestră. Sunt cântăreţi de operă ce recunosc că datorează enorm corepetitorului. Alţii îl uită, împăunându-se cu merite iluzorii... Aşa e viaţa! Carmen s-a înţeles în termenii cei mai profesionali cu dirijorii Daminescu, Panţâru, Popovici, Stanciu, Ciorei ... , cu soliştii teatrului sau cu cei invitaţi la festivalurile de operă sau la spectacolele din timpul stagiunii. Pentru câteva soprane, aflate la început de carieră, cum a fost Emilia Oprea, era mai mult decât o corepetitoare, tratându-le cu afecţiune şi prietenie în cele mai emoţionante momente ale vieţii lor artistice (premiere, concursuri naţionale sau internaţionale). 
 
Multe amintiri o copleşesc pe Carmen acum, la anii pensiei, legate de colaborarea cu maeştri de renume, cum au fost Oleg Danovski, Jean Rânzescu, Panait Cotescu şi atâţia alţii... O viaţă închinată scenei, muzicii, bucuriei de a împărtăşi succesul cântăreţilor, la care ţi-ai adus şi tu, pianistul din cabina de studii, o contribuţie rămasă de cele mai multe ori într-un nedrept anonimat. Viaţa corepetitorului-artist Carmen Gutuleanu“.
 
Citeşte şi:

#RespectTeatru Au construit din iubire, iar ZIUA de Constanţa le-a oferit... nemurire. Digitalizarea celor şapte cărţi despre comunitatea teatrală constănţeană a provocat un proiect unic în România (galerie foto)