Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:38 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru regizorul Claudiu Cristescu (galerie foto)

ro

06 Jul, 2018 00:00 3566 Marime text
Înainte de a ajunge la Constanţa, unde a înfiinţat primul Teatru de Păpuşi, în foaierul de la balconul fostului Teatru de Stat (actualmente Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“), istoria teatrului de păpuşi din România îl consemnează pe Claudiu Cristescu ca fondator al Teatrului de Păpuşi al Casei Armatei din Bucureşti şi unic regizor artistic pe toată durata existenţei acestuia (1953-1955).
Prin ianuarie-februarie 1956 a gândit înfiinţarea, la Constanţa, a unei trupe, prin iniţierea unor cursuri la care au avut acces doar cei care treceau un test draconic de limba şi literatură română, istorie, aptitudini artistice, psihologie, îndemânare ş.a. Pe 14 decembrie 1956 avea loc spectacolul inaugural cu piesa „Peştişorul de aur“.
 
Motiv mai mult decât întemeiat pentru ca şi Claudiu Cristescu să se numere printre seniorii teatrului constănţean omagiaţi la evenimentul din 12 iunie organizat de ZIUA de Constanţa în foaierul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“.
 
Medalia „Jean Ionescu“, instituită de organizator, şi placheta #RespectTeatru, conferită de Consiliul Judeţean Constanţa, împreună cu scrisoarea de recunoştinţă a Primăriei Constanţa, i-au fost înmânate fiului său, Cătălin Cristescu. 
 
Pentru a afla mai multe amănunte legate de activitatea acestui reputat director-fondator al Teatrului de Păpuşi constănţean, ZIUA de Constanţa vă pune la dispoziţie, în format digitalizat, două cărţi aflate în Biblioteca virtuală, respectiv „Dulcea povară“, semnată de Jean Badea, dar şi „Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii“, semnată de Georgeta Mărtoiu şi Anaid Tavitian, pe care le puteţi găsi aici:

Dulcea povară. Schiţe de portret din lumea teatrelor constănţene 
 
Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii
 
Şi pentru că din volumul „Dulcea povară“ am avut şi vom mai avea ocazia să vă oferim pasaje, astăzi ne-am oprit la descrierea făcută lui Claudiu Cristescu de cele două autoare ale cărţii „Thalia Ex Ponto“.
 
„Frumoasa poveste a Teatrului de Păpuşi Constanţa - secţie a Teatrului Dramatic Constanţa, a început într-o zi de iarnă. Actul de naştere - afişul inaugural - este datat 14 decembrie 1956. În ziua aceea, în faţa unui public entuziast, Teatrul de Păpuşi Constanţa a prezentat prima sa premieră: un spectacol compus din «Peştişorul de aur», dramatizare de Romulus Alexandrescu, după Puşkin şi «Prima lecţie», de Ana Ioniţa şi Gabriel Teodorescu. 
Regia spectacolului aparţinea lui Claudiu Cristescu care realizase şi decorul, iar creatorul păpuşilor era Lucia Trotonghi Cristescu. Actorii păpuşari - de fapt prima trupă (căreia peste ani avea să i se alăture şi alţi actori păpuşari) - care animau eroii povestirilor erau: Justin Defta, Mioara Jean, Georgeta Nicolau, Elena Moţoc, Georgeta Radu, Constanţa Popescu, Traian Popescu, Mia Prodan, Ichim Gheorghe. 
 
Timp de zece ani, spectacolele Teatrului de Păpuşi Constanţa au fost create de Claudiu Cristescu, fondatorul şi animatorul acestei trupe: inteligent, intuitiv, bun cunoscător al tuturor compartimentelor teatrului, cu o putere de muncă neobişnuită, cerea tuturor celor care lucrau în teatru, pentru crearea unui spectacol, să se implice total în ceea ce fac. Şi reuşise acest lucru: o totală implicare, o implicare sensibilă a întregii echipe la actul artistic. 
Spectacolele lui Claudiu Cristescu purtau pecetea originalităţii - pentru acele vremuri: erau spectacole de o deosebită vizualitate, cu o concepţie plastică dominatoare, oferind o transcriere a textului, a sensurilor fiecărei piese într-o sinteză vizual-auditivă deosebită, în care actorul era MAGICIANUL“.
 
Sursa foto: Fotografiile ne-au fost puse la dispoziţie de fiul regizorului, Cătălin Cristescu, şi fac parte din arhiva personală acestuia. 
 
Citeşte şi:

60 de ani de teatru de păpuşi la Constanţa Claudiu Cristescu, întemeietor al Teatrului de Păpuși şi generator de inovaţie în arta păpușăriei



Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari