#RespectTeatru Primarul Decebal Făgădău - „Mulțumesc echipei ZIUA pentru acest prilej de unire!”
12 Jun, 2018 17:10
12 Jun, 2018 17:10
12 Jun, 2018 17:10
ZIUA de Constanta
2229
Marime text
Un moment plin de emoție, un moment plin de viață, un moment care vine să redefinească Constanța. Nu sunt multe locuri pe planeta asta unde în urmă cu mai bine de 2000 de ani se scria poezie. Nu sunt multe locuri pe planeta asta unde istoria să ne fi jucat pe masa ei, când sus, când jos, astfel încât să întrerupem forțat linii genetice, dar în egală măsură nu sunt multe locuri în acest creuzet să se adune atâtea spirite, atâtea suflete care să făurească adevărata moștenire.
Doamna Tanislav v-a numit nemuritori! Eu vă numesc pe dvs., pe înaintașii dvs., făuritori de moștenire. De multe ori cei aflați la putere, cei aflați vremelnic la conducere, ocupați cu treburi mai mult sau mai puțin importante, sufocați mai mult sau mai puțin de formă și mai puțin preocupați de fond, uită adevărata moștenire.
Pentru mine, în calitate de primar al municipiului Constanța, este o onoare să fiu azi alături de dvs. Evident că mulțumesc echipei ZIUA pentru acest prilej de unire, care vine într-un moment extraordinar, irepetabil, în care noi ne regăsim ca să înțelegem cu adevărat cine suntem. Nu este vina nimănui că mulți dintre noi suntem la prima, a doua, a treia sau cel mult la a patra generație de oameni ai locului, dar este datoria noastră să venim să le spunem oamenilor istoria locului și adevărata moștenire. Astăzi este un moment de recunoaștere a acestei moșteniri și mă bucur că domnul președinte al Consiliului Județean vrea să contribuie măcar la redarea demnității acestei moșteniri.
Suntem un oraș despre care se spune că nu are cultură. Eu îl privesc altfel. Îl privesc ca pe un oraș plin de oportunități, care în ciuda infrastructurii culturale sărăcăcioase - pentru că, să nu uităm, ne aflăm în fosta sală de gimnastică a Liceului „Mircea cel Bătrân”, nu într-un teatru construit de la zero, dedicat acestei lumi artistice, deci într-un oraș sărăcăcios în infrastructură, lumea culturală a răzbit și a creat crăpături, a folosit fiecare spațiu propice actului cultural. Iar aceasta vi se datorează dvs. și înaintașilor dvs.
Am ajuns la un moment în care a trebuit să-l comemorăm pe Ovidiu și vă spun că nu am avut un sentiment mai ciudat, anul trecut, decât acela că a trebuit să găzduim într-un spațiu public trei filarmonici, o mulțime de evenimente culturale, dar, în egală măsură, am încercat tristețea blocajului de formă pe care îl trăim. Și nu mi-am propus să mă lupt cu vremurile. Mi-am propus ca, împreună cu dvs., să le arătăm oamenilor adevărata moștenire și să schimbăm lucrurile. Aceasta este moștenirea orașului nostru, capitala de facto a Dobrogei. Dvs. sunteți adevărații făuritori... mă înclin, vă mulțumesc, să ne ajute Dumnezeu! Bravo, ZIUA!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii