#citeșteDobrogea Comune rurale din Dobrogea la începutul secolului trecut

 
Satele din centrul și sudul Dobrogei au cunoscut o dezvoltare timidă după 1878. Până la acel moment nu se realizaseră foarte multe investiții în acea zonă. Imperiul Otoman nu fusese interesat  să dezvolte acea zonă, mai cu seamă că predominau așezările rurale, ce erau exploatate din punct de vedere agricol și animalier. Produsele de aici erau foarte căutate pe piața otomană. 
După Primul Război Mondial situația era dramatică. Multe sate fuseseră distruse, devastate și nu ofereau condiții optime de viață. La 10 februarie 1919 prefectul județelui Constanța, preciza în fața unei delegații a băncilor populare "că astăzi putem înregistra cu durere numeroase cazuri mortale din cauza foamei".

Administrația se afla în fața rezolvării unei problee majore și anume procurarea hranei pentru  populație. Produsele agroalimentare se procurau destul de greu, se practica specula, care era aspru pedepsită, iar prețurile produselor erau mari și nu puteau fi achiziționate de marea masă a populației.



Populația adresa memorii administrației locale solicitând hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte.  Au fost adoptate anumite măsuri radicale printre care aceea de a repartiza hrană văduvelor și orfanilor de război. Aceștia au fost arondați unităților militare cantonate în Dobrogea.

Delegați ai statului au fost trimiși în misiuni cu scopul de a procura hrană din statele vecine și din Turcia. Un rol important în depășirea acestei probleme a revenit S.U.A., prin misiunea A.R.A. Au fost realizate mai multe transporturi de alimente și au fost organizate cantine pentru hrănirea a peste 35.000 de copii.

Transportul alimentelor se realiza cu căruțele, dar și pe calea ferată Constanța-Cernavodă ce făcea legătura cu Vechiul Regat, prin intermediul barjelor, pentru că podul peste Borcea fusese distrus.
Satele dobrogene erau aprovizionate cu căruțele, fiind prezente în portul Constanța, pentru a primi cota săptămânală sau lunară, în funcție de numărul locuitorilor. În fiecare lună erau distribuite peste 2000 tone de făină.

În timpul ocupației bulgaro-germano-turce localitățile din Dobrogea și locuitorii săi au avut mult de suferit. De la distrugeri, rechiziții forțate, confiscări de bunuri, furturi, jafuri, omoruri, violuri și alte măsuri extreme, toate reprezentau o încălcare a drepturilor la libertate și umanitate.

Primăriile localităților făceau inventarul pierderilor pentru a putea primi despăgubiri din cota reparațiilor de care "atârnă în mod hotărât însăți putința restabilirii economice".
Dobrogenii vor semna și vor expedia în 1919, mai multe memorii adresate Regelui Ferdinand I, prin care îi solicitau sprijinul pentru a depăși situația economică existentă în acel moment. Aprovizionarea cu alimente necesare populației se realiza cu dificultate, iar despăgubirile atât de așteptate nu mai soseau.



Foarte greu s-a reușit refacerea economică după război, iar sumele primite drept despăgubiri erau de cele mai multe ori infime și nu rezolvau în niciun fel situația economică a provinciei.
Reparațiile imobilelor distruse se realizau cu dificultate, din lipsa fondurilor, numai cei cu stare financiară bună, reușind să-și reface imobilele. Această situație se regăsește și într-un raport al Prefecturii Constanța, din anul 1921.

Plugarii dormeau în continuare sub cerul liber sau în bordeie de pământ, aflate în gospodăriile proprii, fără a putea reconstrui imobilele distruse de inamici.  Numărul acestor nenorociți ai sorții, se ridica de circa 8.000 de suflete.

Putem conchide prin a spune că satele dobrogene s-au refăcut foarte greu după război, iar efoturile au fost însemnate din partea administrației centrale și locale.
 
Bibliografie selectivă:
Dobrogea jună, an XIII, nr. 14 din 17 februarie 1919
Dobrogea jună , nr 17 din 10 marie 1919
Dobrogea jună, nr. 29 din 2 iunie 1919
Dobrogea jună , an XIV, nr.10 din 12 februarie 1920
Dobrogea jună, an XIV, nr.13 din 14 martie 1920
Farul, an I, nr.26 din 27 mai 1919
Farul, nr.1 din 1 mai 1919
Farul,  nr.26 din 27 mai 1919
Farul, nr.34 din 20 august 1921
 Ioan Aurel Pop, Mahmut Ak, Fotografii vechi din spațiul românesc păstrate în colecția de albume a sultanului Abdul Hamid al II-lea (1876-1909), Presa Universitară Clujeană, 2017
Valentin Ciorbea, Evoluția Dobrogei între 1918-1944, Editura Ex Ponto, Constanța, 200

Despre Adrian Ilie:

Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.

Citește și:

#citeșteDobrogea
Ibrahim Themo și implicarea sa în activități sanitare, politice și culturale în Dobrogea