Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:53 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța acum 100 de ani Ziua de 15 februarie, marcată printr-o contrabandă de icre și arestarea celui din spatele operațiunii

ro

01 Nov, 2024 17:00 2554 Marime text
Capturi din numărul 35 al ziarului „Dacia”. Sursa foto: Arcanum
 
  • Comerciant acuzat de avorturi criminale și anchetă în Port
  • Furt în valoare de 5.000 de lei
  • Lipsa de vagoane, o problemă a comerțului cu cereale
  • Cum se dobândește naționalitatea română
  • Începe vaccinarea în școli împotriva variolei
 
Numărul 35 al ziarului „Dacia” apărea într-o zi de vineri, 15 februarie 1924, iar parabola acestuia își îndreaptă atenția spre Iași. Ideea pe care o dau de înțeles jurnaliștii „Dacia” este că meseria de polițist este prielnică, chiar peste cea de medic.
 
„La Iași, la universitate,
Se-adună fondări colectate,
Iar siguranța a proectat
Ca să-și ridice un palat..
Deci e mai bine polițist
Decât, chiar, un medicinist.”

Citește și: ZIUA de Constanța lansează proiectul „Constanța acum 100 de ani“.Cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol?

Ca în majoritatea numerelor prezentate până în acest moment, editorialul este semnat de fondatorul ziarului, Constantin Irimescu. „Ministrul actual de justiție d. G. Mârzescu s’a gîndit sa modifice legea avocaților suprimînd obligația, la care erau supuse toate cererile în justiție, de a fi contrasemnate de un avocat”, așa începe editorialul intitulat „Privilegiul avocaților”. Deși publicul larg consideră că această modificare legislativă este în avantajul avocaților, Constantin Irimescu apreciază că, de fapt, decizia este luată în favoarea „justiției și justițiabililor”. „Avocatul nu e chemat sa dea o legalizare pentru semnătura petiționarului ci sa elaboreze acea cerere, arătând temeiurile și obiectul”, adaugă autorul.
 
Următorul material, „Sarabanda”, este semnat în cadrul rubricii „Cronica zilei”. Ax. Poni redă o povestire în care, aflându-se în Bristol, a intrat într-o casă fermecată, unde locuia o vrăjitoare și unde obiectele prindeau viață. Peripețiile s-au încheiat când a fost stropit cu apă, pesemne că totul a fost un vis.
 


Numărul 35 continuă cu o serie de telegrame externe. Prima este de la Roma și informează că Regina României a oferit delegației țării o masă la care au participat Mussolini, soții Lahovary, șeful de cabinet al primului ministru Paulucci și marchiza Paulucci. Mai departe, Regina și principesa Ileana au plecat la Napoli, fiind întțmpinate în gară de principele Nicolae, principesa Irena și consulul României. Ulterior, Regina României a vizitat-o pe Regina Sofia a Greciei. Următoarele telegrame sunt din Bulgaria, Grecia și Austria.

Citește și: Constanța acum 100 de ani Ziarul constănțean „Dacia“ - început, influențe și sfârșit

La rubrica „Literare”, Didon Zahariade oferă cititorilor poezia „Te aștept...”.
 
„...Iar ochii-ți verzi au fost acel
prilej de reverie,
De patimi și înfiorări,
de-atâta poezie...
 
Doi aștri, cari au apărut
pe-al bolților albastru,
Ce-au aruncat blânde lumini,
în sufletu-mi sihastru... 
 
Mă poart`ades, dulci amintiri
în nopțile acele.
Când ochii-ți verzi mă înșelau,
cu zâmbetul, din stele...
 
O, vis frumos, necontenit
mă porți, pe-aripi de vrajă.
Și`n faina nopților te-aștept
mereu, și stau de strajă…”
 
Comerciant acuzat de avorturi criminale și anchetă în Port
 
Redactorii redau în continuare mai multe știri locale, anume:
  • „O afacere suspectă” - Poliția cercetează un denunț pe care l-a primit, în care un cunoscut comerciant din localitate, este învinuit că ar fi provocat avorturi criminale, concubinei sale. Denunțătoarea este chiar aceasta din urmă care a făcut denunțul pentru că a fost părăsită de iubitul ei. La timp, vom veni cu amănunte.
  • „Ancheta agitațiilor muncitorești” - D. inspector Georgian de la ministerul muncii, a sosit eri în localitate, în vederea anchetării agitațiilor muncitorilor de port, cu privire la prețurile de muncă. D-sa a luat contact atât cu diverși agenți de vapoare cât și cu delegații muncitorilor, cari i-au expus situația. După cât suntem informați, s-a hotărât în principiu revizuirea contractului la 1 Mai, când valabilitatea acestuia va expira.
  • „Ridicarea sechestrului vaporului Torontonian” - Se cunosc împrejurările în cari vaporul sub pavilion englez „Torontonian“, a fost sechestrat de către corpul portăreilor local, în urma cererei Băncei Chrisoveloni, pentru plata unei sume de 33.000 lire sterline, de către armatorul acestui vas. Suma fiind achitată, s’a procedat eri la ridicarea sechestrului.
 
Șirul de știri locale este întrerupt de o informație din Praga, ce poartă titlul „Decorațiuni acordate de Cehoslovacia”.
 
Mai departe este relatat cazul de contrabandă de icre de pe vaporul „Cap-Negro”. Inspectorii vamali au luat declarațiile șoferului, care a precizat că un anume Gh. Niculescu, fost în slujba serviciului maritim, a venit cu doi ruși la el pentru a-i transporta cu mașina la Carmen-Sylva. De-acolo, pasagerii au plecat cu bărcile spre vaporul „Cap-Negro”. Pescarii, în calitate de complici, au spus că peste 30 de butoaie au fost aduse pe uscat și au fost transportate cu automobile și căruțe spre oraș. Vameșii l-au arestat pe Gh. Niculescu, urmând a începe cercetările pe numele său, întrucât a mai comis asemena fapte.
 
Furt în valoare de 5.000 de lei
 
Jurnaliștii „Dacia” prezintă și cazul de spargere de pe strada Kiliei nr. 25, unde funcționează magazinul de mărunțișuri a comerciantului Birman Karacoian. Hoții au dat spargere și au furat din locație mărfuri în valoare de 5.000 lei.
 
La rubrica „Din port” aflăm că muncitorul Ion Botiță a fost arestat pentru că a furat două bucăți de madipolon din vaporul „Dromore”.

Citește și: Constanța acum 100 de ani România după Marele Război - începutul modernizării și al industrializării țării

Cititorilor li se aduce la cunoștință o înștiințare din data de 9 februarie 1924 a Sfatului Negustoresc Constanța. Iată ce se arată în aceasta:
„În dorința ca în compunerea viitorului comitet al sfatului, ce urmează a fi ales în ziua de 2 Martie curent, toate breslele să fie representate cât mai bine sfătuim pe d-nii comercianți să se întrunească și să se constitue pe bresle din timp, în subsecții ale sfatului hotărând persoana sau persoanele ce eventual vor intra in formarea comitetului. Este un interes vital pentru negustorime să se organizeze temeinic in jurul sfatului cu un ceas mai devreme, căci numai așa se va putea lupta cu succes contra tuturor greutăților ce apasă comerțul.”
 
Lipsa de vagoane, o problemă a comerțului cu cereale
 
Parcurgem în continuare numărul și ajungem în fața articolului „Întrunirea comitetului Uniunei comercianților de cereale din Dobrogea”. Un prim subiect discutat a fost cel al lipsei de vagoane de care suferă comerțul de cereale. Comitetul a admis apoi ca membru în Uniune „Federația Băncilor Populare”, reprezentată de Zainea Topor. Tulcea Weisbuch a vorbit apoi de exportul de ovăz, care nu s-a făcut din cauza taxei de 20.000 de lei/vagon. Uniunea a hotărât un demers la București, pentru ca taxa de export la vagonul de ovăz sa fie redusă la 10.000 lei. Florea Florea a adus în discuție diferențele dintre micii și marii comercianți de cereale, arătând ca aceștia din urmă, sufocă prin cumpărări directe, toată activitatea micilor cerealiști.
 
La „Faptele zilei” este prezentată o singură știre. Siguranța a arestat pe funcționarul Ionel Gh. lonescu de la poștă și pe un oarecare Niculae Dumitrescu, implicat într-un furt.
 
Cum se dobândește naționalitatea română
 
Prima pagină a ziarului se încheie cu un articol care prezintă dispozițiunile generale și mijloacele prin care se dobândește naționalitatea română.
 
Începe vaccinarea în școli împotriva variolei
 
Iată ce se prezintă la rubrica „Informațiuni”:
  • Astăzi se deschide la Roma conferința navală de dezarmare. Atât România cât și Rusia vor fi reprezentate.
  • Torpilorul american Simpson a părăsit eri portul nostru pentru Constantinopol. Iahtul-amiral Scorpion va pleca deasemeni la 20 Februarie.
  • Astăzi după amiază membrii comisiunei interimare se vor întruni în consiliu. Se va discuta chestiunea readucerii hanurilor în oraș.
  • S-a declarat în oraș un nou caz de scarlatină.
  • D. avocat I. Gh. Petrovici a fost numit procuror de secțiune la Tribunalul din Constanța, în locul d-lui Gh. R. Vârnav, avansat judecător la tribunalul Cluj.
  • D. Titu P. Bodgănescu, judecător șef la ocolul Petroșani județul Hunedoara, a fost numit procuror la tribunalul Tulcea.
  • La biserica „Adormirea”, din localitate, va avea loc astăzi un serviciu religios, făcut din îndemnul agricultorilor din localitate, pentru semănături.
  • La toate școlile din localitate se va face săptămâna viitoare vaccinarea tuturor școlarilor, cu ser împotriva variolei.
  • În curând la „Elpis“, „Magda” cu Agata Bârsescu, Manolescu, Petre Sturza, Storiu și d-ra Rareș. Biletele la Comerț.
  • Atragem atenția abonaților noștri, a nu achita nici un fel de sume de bani individului Suliman Nasuria, numitul fiind reclamat de noi autorităților pentru abuz de încredere.
  • D-ra Elena Gheorghiu moașă și-a mutat domiciliul din str. Traian No. 13 în str. Plevnei No. 13 bis colț cu str. Mircea.

Citește și: Constanța acum 100 de ani Virgil Andronescu și Vergil Chițac, doi primari liberali la distanță de un secol

Tabloul anunțurilor, reclamelor și al spectacolelor rămâne același ca în edițiile precedente.
 
Haideți să reconstituim împreună povestea Constanței de acum 100 de ani!
Dacă aveți poze, scrisori, documente etc. din Constanța anului 1924, le așteptăm pe adresa redacției tomis@ziuact.ro.
 
Despre proiectul „Constanța acum 100 de ani“
 
Dintr-o curiozitate firească, nu de puține ori ne întrebăm cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol. Publicațiile locale ale vremii, ziare, gazete și reviste, stau mărturie să povestească, arc peste timp, despre întâmplările cotidiene de la malul mării. Inspirându-ne dictonul latin „verba volant, scripta manent“ considerăm necesar a reda din izvoarele scrise ale istoriei „cotidiene“ ale locuitorilor de la pontul Euxin.
 
Aceste surse bibliografice oferă mijlocul pentru a reconstitui imaginea Constanței din anul  1924, obiectiv pentru  care cotidianul ZIUA de Constanța demarează proiectul „Constanța acum 100 de ani“. Proiectul propune celor interesați „răsfoirea“ cotidianului „Dacia“ și redarea principalelor evenimente cotidiene ale anului 1924 în edițiile viitoare ale ziarului ZIUA de Constanța.
 
Citește și:
Constanța acum 100 de ani Două incendii de proporții, în aceeași zi, în urbea de la malul mării

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari