#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu Scriitori talentați – deveniți „propagandiști ai Minciunii”
Pericle Martinescu a fost martorul supravieţuitor al unui secol încercat de istorie. „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)” însumează peste 500 de pagini de evocări ale epocii staliniste, care a desfigurat cultura României și a obligat scriitori și artiști importanți să-și pună creația în slujba dogmatismului și a propagandei comuniste.
În textul de mai jos, scris pe 30 aprilie 1953, autorul face câteva considerații ironice, dar triste, prilejuite de sarcina pe care o primise, de a edita o broșură dedicată scriitorilor laureați ai Premiului de Stat pentru literatură.
„Am primit de la Aşezămintele culturale oferta de a face o broşură despre laureaţii Premiului de Stat pentru literatură. Scurte prezentări, cu indicaţii bibliografice şi alegere de fragmente pentru citit în colectiv.
Asta m-a obligat să răsfoiesc cele peste 20 de opere premiate astă-toamnă: romane, poezii, piese de teatru. Le-am răsfoit pe toate - cîteva mii de pagini - într-o săptămînă. Şi am făcut unele constatări interesante. Aceste opere premiate nu s-ar putea spune că sînt lipsite de talent. La multe din ele au colaborat colective întregi pînă au putut fi scoase la iveală. Unele romane, ca acelea de Petru Dumitriu sau Eusebiu Camilar, sînt scrise de scriitori adevăraţi. Tot astfel unele poezii scrise de poeţi veritabili, ca Mihai Beniuc, Dan Deşliu, Jebeleanu. Dar, citindu-le, îţi spui: «Păcat de aceste talente! Păcat că asemenea înzestrări ale naturii, ale poporului nostru, sînt obligate să slujească o cauză atît de falsă». Scriitori atît de talentaţi devin nişte propagandişti ai Minciunii - pur şi simplu atît!
Toate romanele, toate poeziile, toate piesele de teatru sînt ticluite după acelaşi calapod: o intrigă puerilă în care intervine duşmanul de clasă, totdeauna demascat de vigilenţa comuniştilor - şi acest calapod este atît de îngust, încît însăşi fantezia scriitorului e gîtuită. Nu numai faptele sînt redate după şablon, dar chiar şi numele de personaje, chiar şi unele scene sînt repetate de la carte la carte. În romanul Temelia al lui Camilar există un personaj, Mafiei. Acelaşi nume îl capătă şi unul din eroii lui Petre Dumitriu din Drum fără pulbere. Opoziţia ţăranilor faţă de gospodăriile colective e justificată prin influenţa chiaburilor asupra femeilor.
DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!
Astfel, în Temelia, o ţărancă vrea să-şi opărească bărbatul cu apă clocotită, ca să nu intre în colhoz. În alt roman, Brazdă peste haturi, scris de un scriitor ungur din Ardeal, o ţărancă îi pune bărbatului ei măselariţă în mîncare, iar într-o piesă de teatru, Mireasa desculţă, o ţărancă din Ardeal ascunde cizmele fiicei sale, ca să nu aibă cu ce se încălţa în ziua nunţii, din pricină că fata s-a măritat cu un colectivist. Şi aşa mai departe.
În ceea ce priveşte politica propriu-zisă, aici ce întîlnesc episoade şi mai hazlii. Să-i vezi pe analfabeţi făcînd politică, luînd parte la «dezbateri», la «conducere»! Să-i vezi argumentînd, lămurind! Ceea ce au mai bun aceste cărţi este prezentarea fidelă a reacţiilor negative ale poporului faţă de toate măsurile regimului comunist. Chit că pînă la urmă aceste reacţiuni sînt «zdrobite», , «demascate» sau date pe seama agenţilor imperialişti, ele arată, oricum, adevărata stare de spirit a maselor, atît a celor din fabrici, cît şi a celor de pe ogoare. La predarea lucrării despre laureaţii Premiului se Stat s-a ivit o dificultate. Jumătate din operele premiate sînt scoase din circulaţie, deoarece în ele e vorba de personaje rău famate: Ana Pauker, Vasile Luca etc. Chiar faimosul Cîntec pentru tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej al lui Beniuc e pus la index. Cei care au comandat lucrarea se întreabă acum: «Ce-i de făcut?».
#citeşte mai departe în volumul „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu
#„7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”
#Autor Pericle Martinescu
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanța
Citeşte şi:
#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu - Nu doar codrul, ci și umorul e frate cu românul
#DobrogeaDigitală – „Visul Cavalerului”, de Pericle Martinescu : „Nu ne putem desprinde de trecut rîzînd”
#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Bombe și boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”, de Pericle Martinescu: „Votat Plebiscitul. 2 martie 1941
#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”, de Pericle Martinescu: „Niște ratați ambițioși” - Horia Stamatu, între lirism și Legiune
#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Cultura ca o farsă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp