#DobrogeaDigitală În urmă cu 130 de ani se înființa Liga Culturală în Dobrogea

 

Reper în cultura română, înființată pe 15 septembrie 1890, Liga Culturală avea să fie rodul unor studenți și personalități întrunite la Universitatea din București. Își propunea drept obiectiv întărirea unității naționale a tuturor românilor și promovarea valorilor românești perene.
 
Nume sonore precum Gheorghe C. Cantacuzino, Nicoale Iorga, Vasile Pîrvan, Dimitrie Onciul, A. D. Xenopol, Barbu Ștefănescu Delavrancea, St. O. Iosif, Alexandru Macedonschi, Ioan Slavici se numărau printre membrii organizației, de altfel foarte bine organizată. Deținea un comitet central executiv, un statut, organiza adunări generale și congrese.
 
Pe 28 iunie 1892, în efortul său de a-și răspândi obiectivele pe întreg teritoriul românesc, Liga Culturală a înființat o secțiune și în Dobrogea, după doar patru ani de la revenirea provinciei la patria-mamă.
 


Evenimentul, care a avut loc la Medgidia, la sfârșitul lunii iunie 1892, a fost o ocazie de celebrare a naționalismului românesc, o „serbare de frăție” și de solidaritate cu cauza „fraților de peste munți... cari suferă de opresiunea streinilor”.
 
În volumul „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“, scris de reputatul istoric Stoica Lascu, regăsim un articol care ilustrează spiritul și atmosfera în care s-a desfășurat manifestarea. Redăm mai jos rândurile:
 
„În ziua de 28 Iunie a.c. a fost o adevărată sărbătoare naţională în oraşul Medgidie, cu ocasiunea înfiinţărei unei secţiuni dobrogene a Ligei pentru Unitatea Culturală a Românilor. În partea nord-estică a oraşului se ridică un pavilion peste tot acoperit de verdeaţă şi splendid decorat, prin îngrijirile d. Petru Grigorescu, promotorul de căpătenie al întrunirei, cu ajutorul d-lor S. Sorescu, Pleşu şi Vasile Vâlcu cari a desfăşurat cel mai mare zel şi activitate, ca aranjamentul să fie perfect de satisfăcător. Sute de tricoloruri fălfăiau în împrejurimi şi în tot târgul. Câte-va tacâmuri de lăutari intonau cele mai frumoase arii naţionale.
 
Încă de pe la orele 12, încăperea întinsă a umbrarului era înțesată de lume. Tot ce judeţul are mai inteligent, îşi dedese întâlnire aci. Printre asistenţi remarcăm şi o mulţime de Doamne, între cari: D-na Drăgescu, D-na Furtună, D-na Vlasie cu D-na Circă, D-na Petreanu, D-na Sorescu, D-na Aldea Nistor, d-şoarele Bărbulescu, D-na Belu cu Domnişoarele Belu, d-na Meculescu, D-na Ionescu Cochirleni, D-na Michăescu, d-na Popescu, d-na Tudorăchescu şi altele.
Şedinţa se deschide la 2 ore p.m.
 
D-l M. Coiciu propune şi adunarea proclamă Preşedinte al întrunirei pe D-l Ion Blebea, cel mai în vârstă dintre asistenţi, care expune în câte-va cuvinte scopul înfiinţărei Ligei culturale.
 
Se dă cuventul D-l I. Drăgescu.
 
D-sa rostesce discursul domniisale de deschidere cu multă animaţiune, într'o limbă poetică, cu convingerea şi claritatea-i recunoscută. «Ne-am adunat aci la o serbare de frăţie, spre a chibsui cum să întindem o mână de ajutor fraţilor noştrii de peste munţi, şi cum am putea trimite un cuvent de mengăiere şi încuragiare fraţilor cari suferă de opresiunea streinilor» - Descrie frumuseţile ţerii de peste Carpaţi; «aci dai mai la fiecare pas peste urmele poporuluI rege; aci e ţara scumpă a cesarilor Romei.»
 
Din toate popoarele sălbatice cari au năpădit Europa, potopul unguresc au fost cel mai vătămător poporului român. Din causa desbinării principilor români după acele timpuri, ungurii au putut să despoaie şi să subjuge pe Români.
 
În veacul de mijloc românii s'au resculat în diferite rndurI, nemai putând îndura miseriile şi batjocura cu care erau trataţi.
 
N'a fost batjocură, zice d-l Drăgescu, care să nu fi asverlit românului. Preoţii erau datori a cresce câinii nobilelor unguri". Descrie apoi toate înjosirile, toate urgiile ce Românii trebuiau să sufere din partea ungurilor: cum nu era permis românului a purta o îmbrăcăminte mai bună de cât a celui de pe urmă dintre asupritori, cum ţeranii erau puşi să tragă la grapă în ogorul ungurului. - Face pe scurt istoricul întreg al raporturilor dintre unguri şi români, arătând în ce împrejurări s'a născut revoluţiunea celor trei eroi: Horia, Cloşca şi Crişan. Istorişesce împrejurările dela 1848, când românii sau resculat din nou sub Tribunii sei.
 
Venind la actualitate, arată cum toate cuceririle făcute de popoarele culte în secolul present, pentru Românii din Ardeal nu există; esplicând cum cutezanţa ungurilor merge până a face o lege barbară, care smulge pe copiI dela sînul mamelor pentru a-I sili să înveţe ungureşte. Vorbesce despre proectul de lege unguresc care tinde la desfiinţarea şcoalelor confesionale românesci în tot regatul ungar, - despre delegaţia românilor ardeleni la Viena, care a revoltat urgia ungurilor până la paraxism.
 
D-lu Măgură, urcându-se la tribună, ţine, în mijlocul entusiasmuluI general, un adeverat discurs oratoric care a mişcat până la lacrimi pe mulţi asistenţi ţerani, căci majoritatea asistenţilor ţerani erau, din întreaga patrie română. D-sa începe: «Părăsind căminele strămoşesci şi venind în mijlocul acestor stepe pentru a înfige steagul romantismului şi al civilisaţiunei, noi liberi şi neîmpedecaţi în desvoltarea culturală a neamului, ne-am adus aminte că mormintele strămoşilor noştri de peste munţi, astă-zi păngărite, cer ca soarele libertăţei să resară şi d'asupra lor, ne-am adus aminte că strămoşi noştri ne-a păstrat limba cea dulce, simţirea cea caldă a iubirei de naţie, datinele şi doina cea tristă de care resună văile Carpaţilor şi prin care ei ş'au vărsat focul în veacuri.
 
 Ne-am adus aminte că şi le-au păstrat prin singurele lor forţe şi atâta vreme cât asupritorul nu înțelesese că noi prin ele trăim, şi ni le-au lăsat cu limbă de moarte, cum zice românul, se le păstrăm şi noi şi să le transmitem, fiind încredinţaţi că atât cât aceste sfinte moşteniri vor fi în picioare, vie hunul barbar, vie barbari barbarilor românul în veci va fi român. Dar acum asupritorul a înţeles care este isvorul vieţei noastre, el strigă moarte acestora, dar şi românul cu desnădejde, din adâncul inimei zice: luptă căci viaţa neamului nostru astăzi mai mult de cât or când este în pericol! [...]
 
Toate nevoile fraţii noştri le-au suferit cu răbdare, dar când asupritorul a voit să intre in altarul sfânt al neamului, când a voit se răpească pe copil dela sânul mamei care cu laptele-i transmitea sângele suferinţei şi idealul strămoşilor, pe copil care la sânul mamei învăţa a zice, nu sunt ungur, atunci întreaga suflare românească s'a ridicat în picioare, fraţii noştri asupriţi au strigat, iar noi liberi am format acea falangă puternică «liga culturală a neamului românesc» şi am expus Europei plângerile drepte ale fraţilor noştri. Dar Europa gârbovită şi poate îmbrăcată în haina interesului, iar nu a ideilor umanitare, ne-a auzit, dar s'a mărginit numai în a ne compătimi; să nădăjduim că ea care scie că poporul român e îndelung răbdător, va face ca răbdarea sa să nu ajungă ultimul sfârşit.»
 

 
Citește și:

#DobrogeaDigitală„Românul în veci va fi român”