Evocări și portrete din Constanța veacului trecut (II). Ioan Adam - Orașul în care trecutul se luptă cu prezentul

Urbea milenară, mărginită din trei laturi de către apele Bătrânului Pont a atras ca un magnet cărturari din întreaga țară, minți luminate și maeștrii ai slovelor, care s-au îndrăgostit iremediabil de farmecul acestor locuri. Unul dintre aceștia a fost vasluianul Ioan Adam, un tânăr scriitor, doctor în științe juridice, care, după desăvârșirea studiilor efectuate la Bruxelles și la Paris, a ales să locuiască și să muncească ani buni în orașul lui Ovidius.
 
La Constanța, Ioan Adam a fost profesor de limbă română dar și secretar al primăriei condusă la acea vreme de primarul Ioan Bănescu. La îndemnul acestuia, în anul 1907, Adam a început să scrie ghidul „Constanța pitorească cu împrejurimile ei”, creație ce a văzut lumina tiparului un an mai târziu la București.
 
Adam nu este un scriitor venit pentru câteva zile la Constanța, în sezonul estival și care consemnează impresionat câteva rânduri despre locurile pe care le vizitează. Nu, el este un explorator minuțios, care simte că aici se află acasă și din acest motiv știe să surprindă detalii ale urbei, amănunte care vizitatorilor străini le scapă.
 
El este impresionat de paradoxurile universului constănțean, de amestecurile sale minunate, etnice și culturale, și vede urbea Constanța ca pe un loc în care trecutul glorios duce o luptă permanentă și viguroasă de supraviețuire contra unui prezent dominat de modernitate și de avânt economic și industrial.
 
În 1908, Constanța este un oraș în continuă dezvoltare și care are o populație de aproximativ 16.000 de locuitori. Modernizarea Portului se apropie de final (va fi inaugurat în 1909), sub coordonarea genialului inginer Anghel Saligny. Este așadar un oraș din ce în ce mai dezvoltat economic însă rămâne în același timp un loc în care vestigiile trecutului sunt peste tot, gata să îți depene tainele lor milenare.
 
Ion Adam este fermecat de această mixtură dintre nou și vechi, precum și de parfumul oriental al orașului, parfum ce dă un plus de frumusețe și de mister:
 
„E destul numai să te încurci așa, la întâmplare, prin străzile strâmte și întortochiate și dai cu ochii îndată de părțile deosebite ale locului. Mai întâi te lovește lupta în toate, dintre trecut și prezent. Nicăieri nu s-ar putea vedea mai bine încercarea de suprapunere dintre cele două lumi. Ici vezi case vechi turcești, mai mult improvizate, în paiantă, cu balcoane zidite sus și văpsite bizar în galben... colo dai de magazii vechi de piatră, cu ferestrele zăbrelite și orbite aproape de păienjeniș. De după împrejmuiri de zid, ruinate pe alocuri, se văd curți virane cu grămezi de piatră trântită și cu resturi de coloane și blocuri antice. Printre toate aceste ruini și case orientale se ridică trufaș și tânăr, orașul cel renăscut, cu clădiri mari și sprintene, cu lumină multă și năzuință nouă”.
 
Moldoveanului fermecat de noua sa casă îi place la nebunie să se plimbe pe străduțele înguste ale Peninsulei, acolo unde locuiesc neamurile amestecate ale acestei așezări cosmopolite și unde se găsesc tot felul de birturi și cârciumi:
„De la bucătăriile populare vine miros de seu prăjit. Prin obloanele largi, ridicate în sus, se văd cratițele de pe plite, cum aburesc de mâncăruri grase și sățioase, printre care domină pilaful cu căpățână de oaie... După ce scapi de întortochierea aceasta strânsă și amestecată dai în străzi mai regulate, cu prăvălii moderne și lume nouă. E o luptă vădită între ce a fost odinioară și ceia ce trebuie să fie...”
Îi place cu precădere să se plimbe pe strada Carol (actualul bd Tomis), unde viața urbei pulsează cu mare putere. Nu se satură să admire frumoasa clădire a Poștei (n.a. sediu al Primăriei până în 1906, astăzi Muzeul de Artă Populara) și despre care scrie: „... este alcătuită dintr-un amestec curios de stiluri șî care îți dă impresiunea unui fronton de templu maur. În vremea noastră de construcțiuni uniforme și îngrămădite, ca niște cozonaci crescuți din calupuri, e o adevărată odihnă pentru suflet și ochi”
 
Este o lume multicoloră, care îl fascinează o lume pestriță, populată de oameni de etnii diferite, fiecare cu portul său popular. „Cialmalele (cialma – sarică, manta etc) roșcate ale tătarilor veniți la târg” se amestecă cu „accentele smucite turcești”, cu „șueratul fluerat al vorbelor grecești” și bineînțeles, cu vorbele românilor de toate felurile, români deveniți în ultimii ani tot mai numeroși.
 
La capătul de miazănoapte al peninsulei se află  o grădină publică, parcul numit pe atunci Mircea Vodă iar pentru tânărul scriitor, acesta este o binemeritată oază de liniște:”Respir în larg, ca scăpat dintr-o cameră cu aerul închis. Mirodenia florilor și a verdeței umple tot cuprinsul...”
 
Cel mai mult, lui Ioan Adam îi place să meargă în Anadolchioi, așezare distinctă de Constanța, la acea vreme, dar foarte apropiată ca distanță (Anadolchioi va deveni oficial cartier al municipiului în 1926). Îi place să meargă acolo, să urce pe cea mai înaltă movilă din zonă numită Avretuk Tepe (botezată de autor Ponticum) și de unde poate admira împrejurimile, orașul, și mai ales țărmul pontic, în toată splendoarea sa:
 
„Ponticum domină toate împrejurimile. Marea nesfârșită încinge orizontul de la răsărit. Orașul se întinde îngust pe promontoriul care intră mult în mare. Sus suflă o boare proaspătă, care te învălue în răcoare și-ți limpezește ochii ca după spălat. Necuprinsul cerului pare că te fură înspre el, în răcoarea și clarul care plutește în senin, ca într-o adulmecare de mântuire... Se vede apa imensă, îngrămădirea acoperișurilor roșcate, de unde apoi, dacă te întorci de partea pământului, vezi până departe în raza câmpului, cum se înșiră mulțimea movilelor scytice, care ascund poate sub ele morminte vechi, cu povești de stăpâni uitați”
 
Își imaginează că de pe aceeași movilă, în urmă cu 19 veacuri, exilatul poet latin Publius Ovidius Naso scruta orizonturile marine în căutarea unei corăbii de la Roma, care să îi aducă vești și poate sfârșitul surghiunului său, salvarea...
 
Ioan Adam creează în scris un tablou minunat: „Constanța prinsă de soare, ca într-o vaporare de flăcări mistice, își amestecă viața și clădirile în aceiași fierbere șî prefacere tainică, din care se alege triumfătoare lumea nouă, ca o biruință a prezentului asupra trecutului care moare... Marea liniștită își desfășoară măreț oglinda până în depărtări, unde culoarea se închide și ajunge albastră- verzuie, ca o fâșie de întunerec, care leagă zarea apei de lumina cerului...”
 
Ioan Adam a trăit nedrept de puțin, firul vieții sale rupându-se în 1911, la Iași, pe când avea doar 36 de ani. Talentul său a fost recunoscut de marii oameni ai vremii, însuși marele Nicolae Iorga afirmând la puțin timp după dispariția lui că „literatura română  pierde una dintre cele mai originale naturi de artist”.
 
Amintirea lui Ioan Adam nu va dispărea însă niciodată. Scrierile sale au supraviețuit iar astăzi el este încă unul dintre martorii remarcabili care ne ajută să recompunem poveșțile unei minunate urbe numită Constanța...
 
(Va urma)
 
 
Bibliografie
 
Ioan Adam – „Constanța pitorească cu împrejurimile ei – Călăuză descriptivă cu ilustrații”, Institutul de Arte Grafice Minerva, București, 1908
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Evocări și portrete din Constanța interbelică (I): Tudor Șoimaru - barcagiul, plimbările nocturne, imaginea mării