Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz - lagărul Columbia (FOTO)

27 May, 2023 16:13 Ionuț ZAGONEANU 4118 Marime text

La Memorialul Poarta Albă a fost inaugurat, zilele trecute, „Muzeul în aer liber”, închinat deținuților politic exterminați de regimul comunist la lucrările canalului Dunăre - Marea Neagră, între anii 1949 și 1953.
Evenimentul a fost organizat de Filiala Constanța a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, cu prilejul zilei Înălțării Domnului și a Zilei Eroilor.
În ediția de astăzi prezentăm lista deținuților decedați în lagărul Columbia, conform însemnărilor oficiale obținute de Paul Andreescu, fostul președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala Constanța, care a petrecut luni de zile în arhivele primăriilor și a fotocopiat certificatele de deces.

Joi, 25 mai 2023, la Memorialul Poarta Albă a fost inaugurat „Muzeul în aer liber”, închinat deținuților politic exterminați de regimul comunist la lucrările canalului Dunăre - Marea Neagră, între anii 1949 și 1953.

Evenimentul a fost organizat de Filiala Constanța a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, cu prilejul zilei Înălțării Domnului și a Zilei Eroilor.

Muzeul este alcătuit din 40 de plăci din granit negru. Pe 30 dintre acestea sunt gravate numele și datele a 840 de deținuți politic, care au putut fi identificați în arhive, dintre cei 4 - 5000 de persoane exterminate la lucrările Canalului Dunăre - Marea Neagră. Pe 8 plăci este gravat un scurt istoric al canalului din perioada 1949 – 1953, iar pe celelalte două sunt gravate traseul inițial al canalului și o hartă a gulagului din România.

În acest context, cotidianul ZIUA de Constanța prezintă lista decedaților identificați ale căror nume sunt gravate pe plăcile din granit.

În ediția de astăzi prezentăm lista celor decedați în lagărul Columbia, conform însemnărilor oficiale obținute de Paul Andreescu, fostul președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala Constanța, care a petrecut luni de zile în arhivele primăriilor și a fotocopiat certificatele de deces.

În realitate, numărul celor decedați este mult mai mare, însă nimeni nu știe numărul real.

Lista decedaților în lagărul Columbia

Popescu C. Dumitru, din București, născut în 1901 și decedat în iunie 1952.

Popu Gh. Grigore, din Oradea, născut în 1894 – decedat în iulie 1952.

Albu P. Bucur, din Sibiu, născut în 1910, decedat în august 1952.

Buzdugan Gh. Ion, din Vaslui, născut în 1902, decedat în septembrie 1952.

Popescu G. Gheorghe, din Oradea, născut în 1895, decedat în septembrie 1952.

Moraru I. Constantin, din București, născut în 1907, decedat în septembrie 1952.

Niculescu N. Ctin., din Roșiori De Vede, născut în 1900, decedat în septembrie 1952.

Scorteanu N. Traian, din Ploiești, născut în 1902, decedat în luna octombrie 1952.

Enescu N. Ioan, din Iași, născut în 1896, decedat în octombrie 1952.

Krepss C. Matei, din Arad, născut în 1893, decedat în noiembrie 1952.

Chiriac Emanuel, din Bârlad, născut în 1900, decedat în martie 1953

Morait P. Liubo, din Macedonia, născut în 1896, decedat în aprilie 1953.

Despre lagărul de muncă forțată de la Cernavodă (Columbia), formațiunea 0767

Potrivit Dicționarului penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), lagărul de muncă forțată de la Cernavodă (Columbia), formațiunea 0767, era primul șantier al Canalului Dunăre-Marea Neagră și avea trei puncte de lucru.

Efectivele coloniei Cernavodă au variat între 1200 și 8000 de deținuți, fiind considerat un loc special pentru „contrarevoluționari“.

Din iunie 1950, lagărul a fost destinat deținuților administrativi, adică celor care nu suferiseră o condamnare în instanță, atât femei, cât și bărbați.

În 1951 se aflau la Columbia peste 600 de deținute, politice și de drept comun, brigăzile fiind mixte, amplificând suferințele la care erau supuse deținutele „contrarevoluționare“ prin asocierea cu (...) condamnate pentru crimă, prostituție sau tâlhărie.

Supuse aceluiași regim de muncă exterminator ca și deținutele politice, cele de drept comun au declanșat, în mai 1951, o rebeliune, pretinzând un tratament uman, dreptul la pachete cu alimente, la vorbitor cu rudele, la scutiri de muncă și la medicamente.

Represaliile administrației nu s-au lăsat așteptate, brutalitatea extremă nefăcând diferență între deținutele de drept comun care începuseră greva și cele politice care nu aderaseră.

Pentru că era nevoie de un lider, acesta a fost găsit în persoana soției fostului protopop ortodox de Cluj, Eugenia Mureșanu, care a fost maltratată în beciurile Securității de la Cernavodă.

Organizarea coloniei

Coloniile de muncă de la Canal era conduse de un comandant, secondat de un adjunct.

Al doilea om ca importanță în ierarhia coloniei era ofițerul operativ, însărcinat cu activitatea informativă.

Acesta avea în subordine câțiva ofițeri și informatorii recrutați.

Colonia Columbia, după cum se numea în documentele Direcției Generale a Penitenciarelor, era formată din patru rânduri de barăci, câte trei-patru barăci în
rând.

În incintă existau un spălător, o sală de mese și o bucătărie, construite de deținuții de drept comun care părăsiseră locația înainte de venirea celor politici, în mai 1950.

După descrierea unui fost colonist, lagărul de la Cernavodă era dreptunghiular și în pantă, înconjurat de o dublă rețea de sârmă ghimpată, înaltă de cel puțin 3 metri, cele două șiruri de pari și de sârmă ghimpată fiind la câțiva metri unul de altul, și străjuite fiind la colțuri și, din loc în loc, în lungul laturilor - și, desigur, la poartă - , de câte un observator înalt, cu acoperiș, tronconic și deschis spre cele patru puncte cardinale, astfel încât santinela de pe platforma lor să poată vedea pe oricine s-ar apropia de gardurile de sârmă, fie din interiorul lagărului, fie din afara lui.

Lângă poartă, pe stânga, se afla clădirea administrației lagărului, unde-și avea biroul și comandantul, dar, bineînțeles, locuințele tuturor securiștilor se aflau peste drum de lagăr, unde erau și barăcile soldaților. În interior, de-a lungul rețelelor de sârmă, pământul era arat și greblat proaspăt pe o lățime de câțiva metri. De-a lungul celor două laturi lungi ale platoului se aflau înșirate în paralel o serie de barăci, lungi de circa 20 de metri, intrarea era la mijloc într-un fel de mic vestibul, din care se deschideau cămăruțe - pentru brigadieri -, iar în dreapta și stânga câte o încăpere mare, cu priciuri duble pe două laturi, o sobă pe una din laturile înguste și două-trei ferestre pe una din laturile lungi. (...) În mijlocul lagărului era un spațiu liber de cel puțin un hectar, în pantă, ca tot terenul, numit platou, pe care erau adunați deținuții pentru orice formalitate oficială, ca și pentru formarea brigăzilor, dimineața, înainte de pornirea la lucru.

Deșteptarea se dădea la ora 4 dimineața, fiind urmată de 15 minute de exerciții fizice și de micul dejun, adică o felie de pâine, o bucățică de marmeladă și o gamelă de cafea de orz prăjit.

Munca la Cernavodă

Pe acest șantier al Canalului Dunăre-Marea Neagră, deținuții munceau la excavarea nisipului și încărcarea lui pe șlepuri pentru diverse alte lucrări, decopertarea terenului pentru exploatarea rocilor, încărcarea vagoanelor sau șlepurilor cu roci sparte, mutarea liniei ferate Cernavodă-Saligny de pe amplasamentul Canalului, cât și construirea de barăci și clădiri. Norma zilnică de muncă era de 3 metri cubi de pământ excavat de către fiecare deținut, iar pentru încărcări și descărcări de vagoane norma era de 7 metri cubi /deținut/zi.

Ca și în celelalte lagăre ale Canalului, nici la Cernavodă munca nu se întrerupea niciodată. Zi sau noapte, în condiții climatice dificile, deținuții erau forțați să muncească aproape continuu. Scutiți de muncă nu erau decât cei cu febră mare sau cu fracturi deschise, însă și pentru aceștia porțiile de hrană, și așa mici, erau reduse drastic.

Abuzurile de la Cernavodă

Abuzurile s-au soldat cu un număr foarte mare de decese, ceea ce a prilejuit anchete în 1953. Cu această ocazie, mai mulți medici au relatat despre deținuți care ar fi putut fi salvați de la moarte dacă ar fi primit, la timp, îngrijirile necesare.

„Toți deținuții politici care înghețau pe șantierele de lucru erau distrofici, fiind slăbiți și nu mai aveau caloriile necesare pentru a se apăra contra frigului, fie că unii erau ușor îmbrăcați, fără cămăși, și unii chiar cu picioarele goale. Dimineața, la ieșirile cordoanelor de lucru pe poartă, erau scene îngrozitoare, cu bătăi sângeroase și cu chinuri de iad, ce ar fi trebuit să înduioșeze și inimile de piatră“, nota medicul coloniei Cernavodă într-o declarație.

Tratamentul medical pe care deținuții îl primeau în colonie nu corespundea nici pe departe necesităților. De altfel, puterea de decizie a medicilor era inferioară celei a comandantului, care le putea ignora prescrierile.

În lagărele Canalului Dunăre-Marea Neagră conservarea individualității sau a vieții umane era în mod voit descurajată, iar exemplele de mai sus sunt elocvente în acest sens.

Carcera la Cernavodă era în fapt o ladă de lemn, așezată în picioare, având o lățime de 60 cm și o înălțime de până la 2,10 m. Pe unul dintre pereții cutiei se afla ușa, iar printre scândurile prost îmbinate pătrundea cu ușurință ploaia și vântul, carcera fiind amplasată afară, de regulă lângă corpul de gardă. Deținuții erau introduși în ,,carceră“ seara, la întoarcerea de la lucru, fiind lăsați doar în cămașă și indispensabili, nevoiți să îndure frigul, în special toamna și iarna.

După încheierea oficială a lucrărilor la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în iulie 1953, la colonia Cernavodă deținuții au prestat, pentru scurt timp, munci agricole pentru GAS-urile din vecinătate. În februarie 1954, Direcția Generală a Penitenciarelor a hotărât transferarea celor 1552 de deținuți politici și SSI-ști la penitenciarul Făgăraș, în locul lor fiind aduși 1566 de internați ai DGSS de la Onești, pentru continuarea lucrărilor.

Motivul transferului era acela că deținuții administrativi erau „mai puțin periculoși“.

Pe 1 octombrie 1954, colonia Columbia, cu indicativul 0767, era desființată.

Asemenea celorlalte lagăre ale Canalului Dunăre-Marea Neagră, și Cernavodă a fost unul dintre locurile în care deținuții politici și de drept comun au muncit forțat, mult peste puterile lor, îndurând frigul, foamea și bolile, cât și cele mai crude torturi.

Numărul mare al celor decedați înscrie lagărul de la Cernavodă pe harta centrelor de exterminare a „dușmanilor“ regimului comunist.

Sursa: Dicționarului penitenciarelor din România comunistă (1945-1967).

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Momente emoționante la Poarta Albă, la inaugurarea „Muzeului în aer liber”, închinat deținuților politic exterminați de regimul comunist (FOTO+VIDEO)

Galerie foto:

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii