Toma Chirion, monstrul adus la Peninsula pentru a continua Experimentul de la Pitești (GALERIE FOTO)

Toma Chirion, torționarul care a fost trimis la Peninsula pentru a exporta Experimentul de la Pitești, prin care deținuții politic au fost obligați să se tortureze reciproc, a rămas în memoria foștilor deținuți politic ca fiind „Călăul nr. 1“.
 
În vara anului 1950, în lagărul Peninsula al Canalului Dunăre-Marea Neagră a ajuns Toma Chirion, un locotenent provenit din noile cadre ale Miliției Ploiești, la ordinul lui Tudor Sepeanu, şef al Serviciului Inspecţii din Direcţia Generală a Penitenciarelor. „Mic de statură, figură quasimodiană, cu rânjetul mereu pe buze, cretinizat, neștiind decât cuvântul «bandit», pe care-l rostea la fiecare frază. Mergea cu pumnii strânși, pregătiți să lovească la fiecare pas și în fiecare moment (...) avea o putere diabolică în a născoci chinurile“, îl caracteriza Cicerone Ionițoiu, supraviețuitor al Gulagului românesc.
 
Prima tentativă de a aduce în lagărul Canalului studenți a avut loc în martie 1950, însă deţinuții au fost returnaţi pe loc din cauză că erau prea slăbiţi pentru a face față muncii în lagăr, conform Memorialului Închisoarea Pitești, care citează din volumul „Pitești. Cronica unei sinucideri asistate“ al lui Alin Mureșan.
 
Alte loturi au ajuns pe 25 mai şi 6 iunie 1950. Condiţiile în brigăzile 13-14 încercau să le reproducă pe cele din Piteşti, după cum le descrie Sabin Ivan, medicul condamnat la șapte ani de temniţă grea pentru uneltire contra ordinii sociale. Numai că regimul de detenţie de la Peninsula nu a permis derularea experimentului de la Pitești. Obligativitatea ieşirii la muncă şi a îndeplinirii normei, precum şi prezenţa în colonia de muncă a angajaţilor civili, făceau mult mai grea implementarea demascărilor prin limitarea timpului liber şi prin pericolul deconspirării secretului. Pe deasupra, unii deţinuţi aveau dreptul la vorbitor cu familia, aşa încât urmele de la bătăi riscau să fie văzute cu această ocazie. Dar agresorii s-au adaptat și au decis să practice tortura seara şi pe parcursul nopţii, în singurul moment în care toţi deţinuţii erau la un loc în spaţiu închis. Pe deasupra, victimele au fost selectate cu grijă şi bătăile au fost mai rare şi de o mai mică intensitate decât în Piteşti ori Gherla, probabil şi din cauza epuizării fizice de peste zi.



Aceasta era situația atunci când Toma Chirion era trimis la colonia Peninsula. În august 1950, Tudor Sepeanu i-a cerut lui Chirion să recruteze o serie de studenţi, printre care Ion Bogdănescu, Gheorghe Oprea, Gheorghe Măruţă şi alţii. Se pare că demascările violente s-au limitat la brigada 13, condusă de Ion Bogdănescu, însă niciunul din memorialiştii Peninsulei nu a participat direct la ele, fiind repartizaţi în alte brigăzi. Gheorghe Boldur-Lăţescu a auzit în colonie că la începutul anului 1951 au avut loc o serie de modificări ale componenţei brigăzilor 13-14, fiind aduşi şi oameni maturi printre studenţi, care nu au putut să realizeze norma acestora, rezultatul fiind pedepsirea lor prin bătaie. Culegerea informaţiilor şi predarea lor către Toma Chirion s-a practicat pe tot parcursul şederii studenţilor la Peninsula, dar bătăile s-au limitat, după declaraţiile lui Ion Bogdănescu, la intervalul iulie-august 1951.
 

Ion Simionescu, medicul care s-a sinucis aruncându-se în gardul de sârmă ghimpată

 
Una dintre cele mai cunoscute victime este doctorul Ion Simionescu, fost subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a cărui moarte a oprit experimentul demascărilor la scurtă vreme. Aici, cel care era condamnat pentru apartenența la elita politică interbelică, a suferit cruzimi de neimaginat: a fost lovit cu cozi de mătură și lopată în timp ce era imobilizat în pat de mâini şi picioare sau obligat să poarte după el o grindă mare. În afară de bătăile fizice, oricum greu de suportat pentru un om de vârsta sa în condiţiile de muncă istovitoare de peste zi şi hrană insuficientă, Simionescu era batjocorit verbal fiind numit „bandit“, „trădător“, „criminal“. Un altul i-a strigat: „Bine că ai ajuns aici, mă! Toţi cei din vechea conducere a ţării trebuiau să ajungă aici!“.
Ion Cârja, la rândul său deţinut politic, a scris în memoriile sale despre această tragedie.

„Doctorul Simionescu lucra în interiorul unui pavilion, unde trebuia să ducă materiale, ca mortar, cărămidă, ipsos, apă, etc. la studenţii care lucrau pe schele. Câţiva studenţi din grupa de lucru, care erau cei mai înrăiţi şi aveau bogate caziere infamante de la Piteşti, Târgşor sau chiar din interiorul lagărului Peninsula, au continuat neslăbit cu terorizarea morală a doctorului. Nu am reuşit să aflu decât două sau trei nume de-ale studenţilor care erau în grupa de tortură. Din nenorocire şi pe acestea le-am uitat, reamintindu-mi doar de unul dintre aceste nume, Ioan Olteanu, fost normalist la Tg. Mureş, care după ce a dat diferenţa de liceu, s-a înscris la Universitatea din Cluj. Chiar după ce studenţii supravieţuitori şi-au revenit, se fereau să amintească numele acelora dintre ei care săvârşiseră acte prea mârşave“, scrie deţinutul.

 
Neştiind ce s-a întâmplat la Piteşti, unde se derula experimentul călăului Țurcanu, medicul a decis, în cele din urmă, să se sinucidă. A cerut voie să meargă la toaletă, a blocat uşa şi s-a strecurat afară prin spate fugind spre gardul de sârmă ghimpată. Martorii spun că doctorul s-a aruncat practic în gardul de sârmă ghimpată, determinând astfel rafalele gloanțelor trase de gărzile care păzeau împrejmuirea. Martorii au povestit îngroziți cum un subofiţer a luat puşca din mâna soldatului, a ochit şi l-a ucis pe Simionescu din două rafale de gloanţe. După ce medicul Simionescu a murit, relatează Cicerone Ionițoiu, „Chirion, ajutat de brigadierul Bogdănescu şi de asasin, au scos trupul neînsufleţit şi l-au zvârlit lângă sârma ghimpată. Crima fusese însă urmărită de către un deţinut din serviciul de noapte şi în câteva zile deţinuţii aflaseră adevărul“.
Familia medicului a aflat după o lună vestea tragică, când a venit la vorbitor. Comandantul Georgescu i-a spus fiului: „Cred că înţelegi, tatăl dumitale a murit, să nu faci scandal, că vă arestez“.
 

Ancheta care nu a dovedit nimic

 
Vestea morţii doctorului, o personalitate în lumea medicală, a ajuns în străinătate, iar la postul „Radio Londra“ s-a vorbit despre torturile la care erau supuşi deţinuţii politic din România, conform „Dicţionarele penitenciarelor din România comunistă (1945 – 1967)“.
 
La o săptămână de la moartea medicului, au început să se facă anchete. Totuşi, agresorii de la Canal nu au fost niciodată pedepsiţi pentru implicarea lor în demascări, cu excepţia celor care torturaseră şi la Gherla şi au fost condamnaţi mai târziu. Mai mult decât atât, deţinuţii au observat că după transferul lor la Aiud, ei au fost instalaţi tot în poziţii de comandă şi de colaborare cu Biroul Inspecţii.
Nici la Peninsula acţiunea nu s-ar fi putut desfăşura fără ştirea administraţiei. Aveau cunoştinţă despre bătăi atât comandantul coloniei, cât şi ofiţerul politic Toma Chirion, cel prin care s-a şi introdus metoda, scrie Alin Mureșan în volumul „Pitești. Cronica unei sinucideri asistate“.
 

Fostul torționar, angajat în Ministerul Petrolului

 
În scrierile sale, Cicerone Ionițoiu relatează și el despre drama medicului, dar și despre alte victime ale lui Toma Chirion:
„Reuşise, cu ajutorul deţinuţilor-studenţi deveniţi fiare prin reeducarea de la Piteşti, să îngrozească 10 mii de oameni ce mai sperau să-şi vadă familiile. Acest Chirion avea o putere diabolică în a născoci chinurile ce se practicau în brigăzile 13-14. A fost cel care a dat pistolul deţinutului Madan să-l împuşte pe Dumitrache. A fost şi cel care a condus zi de zi chinuirea doctorului Simionescu, până a fost împuşcat. A dispărut de la Peninsula, dar n-a fost pedepsit pentru ceea ce a făcut. Azi este funcţionar la cadre în Ministerul Petrolului, sfidând legile morale, umanitariste“. 
 
 
Citește și:
Torționarul de la Galeșu, la moartea unui preot „Ca să-i sapi tu groapa lu’ tac-tu, trebuie să-ţi dau doi ostași să te păzească“ (GALERIE FOTO)
 
 
 

Galerie foto: