Fie că sunt de-ai locului, fie că sunt „adoptați“ de valurile mării, românii celebrează an de an, pe data de 14 noiembrie, reintegrarea Dobrogei la patria-mamă. Deși nu m-am născut pe pământ dobrogean, am fost „adoptată“ de spiritul și farmecul pe care această regiune milenară îl oferă precum un cadou de „bine ai venit“.
Găsim în Dobrogea câte puțin din urmele tuturor populaţiilor perindate pe-aici, de la cea scitică, getică, greacă, romano-bizantină, până la cele bulgăreşti sau turco-tătare, mileniile de cultură și spiritualitate fiind îngropate în acest pământ magic.
Piatra unghiulară a României, Dobrogea este pământul pe care au pășit în urmă cu milenii grecii din Milet, dând viață locului pe care noi azi îl numim acasă. Poarta către Marea cea Mare, Dobrogea, înseamnă pentru mine locul unde am trăit cele mai frumoase clipe ale adolescenței, cele mai plăcute ore de limba română în „templul școalei dobrogene“, Liceul „Mircea cel Bătrân“.
Coincidență sau nu, numele liceului nostru poartă numele domnitorului care a reușit să aducă pentru prima dată Dobrogea laolaltă cu celelalte provincii românești în anul 1388. Unirea nu a rezistat prea mult, însă în anul 1878, sub domnia Principelui Carol I, regiunea dintre Dunăre și Mare avea să fie reintegrată României. Gloriosul eveniment a avut loc ca o urmare a intrării principatelor române în războiul ruso-turc din anii 1877-1878. Războiul avea să fie calea către o Dobroge românească revenită patriei sale.
Pe 14 noiembrie sosea, la Brăila, Principele Carol, dând citire Proclamaţiei către armata română, cu ocazia preluării Dobrogei. În document se regăsesc concepţiile de guvernare ale oamenilor de stat ai României în frunte cu Mihail Kogălniceanu, autorul proiectului de manifest.
Arc peste timp, la 144 de ani de la citirea proclamației, ne readucem aminte despre comorile acestui loc cu adevărat special, care ne onorează prin vasta lui istorie, fie că suntem sau nu de aici.
 
La mulți ani, Dobrogea iubită de mii și mii de ani!