Pentru noi, dobrogenii, ziua de 14 noiembrie 1878 a însemnat „ziua destinului”. A fost ziua în care domnitorul Carol I din dinastia Hohenzollern Sigmaringen (1966 - 1914 - devenit rege în 1981) oficializa Reintegrarea Dobrogei la Statul Român ca urmare a hotărârilor Congresului de Pace de la Berlin, din iunie - iulie 1878, înfăptuindu-se prin aceasta o nouă etapă în procesul de făurire a statului naţional unitar român, etapă situată între momentele unificatoare de la 1859 (Unirea Moldovei cu Ţara Românească) şi 1918 (unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvania - Marea Unire).
 
Componentă fundamentală a etnogenezei româneşti, cunoscută în antichitate sub numele de Scythia Minor (Mικρά Σκυθία) şi numită Dacia Pontică de marele geograf Simion Mehedinţi, DOBROGEA începe să apară cu acest toponim în izvoarele narative spre sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea, izvoarele cartografice ale acestei perioade indicând pământul binecuvântat dintre Dunăre şi Mare cu termenul de Terrarum Dobroticii sau Podunavia, cum a rămas înscris şi în titulatura lui Mircea cel Bătrân: „domn a toată Ugrovlahia [Ţara Românească] şi a părţilor Podunaviei [Dobrogea] şi a celor de peste munţi [din Transilvania].”
 
Vechii locuitori ai spaţiului carpato-danubiano-pontic au fost geto-dacii, creatorii unei vaste culturi materiale şi spirtuale. Pământul de la Dunărea Inferioară şi Pontul Euxin a fost o lungă perioadă de timp un spaţiu care făcea legătura între Nord şi Sud, un loc de trecere pentru popoarele din afara lumii greco-romane, numite de cei din urmă „popoare barbare”. Aceste ţinuturi au fost loc de întrepătrundere a celor mai diverse tendinţe etno-culturale, pe fondul străvechii rădăcini geto-dace. Civilizaţia elenă, apoi cea romană şi bizantină, se vor întâlni aici, între Dunăre şi Mare, cu primele civilizaţii nord-pontice, rezultatul fiind „suprapunerea ori asimilarea unor etnii şi culturi […] un spectacol deopotrivă tulburător şi fascinant, un uimitor proces istoric” cum avea să sublinieze Constantin Cioroiu în prea cunoscuta sa lucrare „Călători la Pontul Euxin.”
 
Vestigiile arheologice, aflate pretutindeni pe meleagurile dobrogene, vorbesc despre trecutul acestei vechi provincii româneşti. Informaţii despre ţinutul transdunărean aflăm şi din mărturiile celor care au trecut cândva pe aici şi au consemnat în scrierile lor date despre evoluţia meleagurilor pontice de-a lungul vremurilor, despre permanenţa şi continuitatea poporului român în spaţiul dintre Dunăre şi Mare, dar şi despre importanţa diverselor evenimente petrecute în zonă pentru destinul nu doar al românilor, ci al întregii Europe de sud-est şi al latinităţii orientale.
 
De la Herodot, supranumit ,,părintele istoriei”, care în timpul călătoriei sale de studii a ajuns, pornind din Egipt, în Scythia şi Tracia şi a consemnat în ale sale „Istorii” informaţii preţioase despre traci, geţi şi sciţi, la istoricul şi geograful grec Strabon care întreprinde o călătorie „până la sciţi” lăsând câteva mărturii despre neamurile de la nordul Pontului Euxin, până la cunoscuţi scriitori contemporani, precum spaniolul Rafael Alberti sau Pablo Neruda, care întreprind călătorii în aceste zone şi descriu în scrierile lor frumuseţile meleagurilor dintre Dunăre şi mare, există astăzi numeroase mărturii despre frumuseţea ţinuturilor dobrogene. Însă, nu încape nicio îndoială că scriitorul antic ce a făcut să se vorbească cel mai mult despre Pont şi mai ales despre cetatea Tomis, cetate pe ale cărei ruine se dezvoltă  mai târziu Constanţa, a fost Publius Ovidius Naso, marele poet latin exilat la Tomis în primii ani ai erei creştine.
 
Aşadar, parte integrantă a pământului românesc şi a istoriei românilor, teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, cu o poziţie geostrategică deosebită, a determinat încă din vremuri îndepărtate desfăşurarea a numeroase evenimente politice, militare, diplomatice, sociale sau culturale, istoria pulsând aici din cele mai vechi timpuri, iar arheologia, cu tehnicile şi mijloacele sale moderne, demonstrând astăzi cât se poate de convingător perenitatea strămoşilor noştri geto-daci şi, ulterior, români aici.
 
Ca locuitor al acestor minunate meleaguri, închei mesajul meu parafrazându-l pe marele istoric şi om politic Nicolae Iorga: „aici, în Dobrogea, n-am răsărit pe nepregătite, într-un ceas de noroc războinic, sau de chibzuială diplomatică [...]”
La mulţi ani, Dobrogea!
La mulţi ani, dobrogeni!

#Dobrogea144 La mulți ani, Dobrogea! Ziua Dobrogei, la Biblioteca Academiei Române

#Dobrogea144 14 noiembrie 1878 - Reintegrarea Dobrogei în cadrul Statului Român

#sărbătoreșteDobrogea144