#Dobrogea144 Sorin Cristian Mateescu, senator AUR Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei
21 Nov, 2022 13:55
21 Nov, 2022 13:55
21 Nov, 2022 13:55
ZIUA de Constanta
2486
Marime text
Cu ocazia aniversării a 144 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, Sorin Cristian Mateescu, senator AUR Constanța, a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:
14 noiembrie - Ziua Dobrogei sărbătorită înaintea Marii Uniri de la 1 Decembrie!
Pe data de 14 noiembrie, începând cu anul 2015, se sărbătoreşte Ziua Dobrogei.
După ce, timp de patru secole, a fost sub stăpânire otomană (purtând denumirea de Kustenge), la finele Războiului pentru Independenţă (1877 - 1878), în ziua de 14 noiembrie 1878, Regele Carol I proclama revenirea Dobrogei la România.
Ziua Dobrogei marchează reintrarea acestei provincii în componenţa statului român modern. Pe 14 noiembrie 1878 au intrat în vigoare două documente fundamentale, semnate de către domnitorul Carol I: „Proclamaţia către dobrogeni“, respectiv „Înalt Ordin de Zi către Armată“.
Să ne reamintim că războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878 a marcat cucerirea pe câmpul de luptă a independenţei de stat a României. Pe fondul desfăşurării ostilităţilor militare la Plevna, când al doilea asalt al trupelor ruse a fost înfrânt, marele duce Nicolae a trimis o telegramă prinţului Carol al României, în care a cerut ajutorul trupelor române.
România a obţinut cu eforturi diplomatice mari în cadrul Congresului Internaţional de la Berlin (1/13 iunie-1/13 iulie 1878) recunoaşterea independenţei de stat şi revenirea în cadrul graniţelor naţionale a Dobrogei, cu Delta Dunării şi Insula Şerpilor. La 14 noiembrie 1878, autorităţile române au preluat, oficial, administraţia Dobrogei.
Ţinând cont de acest aspect, în data de 19 noiembrie 2013 a fost adoptat de Senat proiectul de lege privind instituirea Zilei Dobrogei, iar la 9 septembrie 2015 propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. În data de 7 octombrie 2015 a fost publicată, în Monitorul Oficial al României, Legea 230/2015 privind instituirea Zilei de 14 Noiembrie ca Ziua Dobrogei.
Ca senator de Constanța, consider că unirea Dobrogei cu Regatul României reprezenta, după unirea Moldovei cu Ţara Românească din anul 1859, o nouă şi importantă etapă în cadrul procesului de desăvârşire a unităţii naţionale a românilor, proces definitivat prin Marea Unire din 1918.
Vă mulțumesc,
Sorin Cristian MATEESCU
Senator AUR de Constanța
Sursa foto: Senatul României
Citește și:
#Dobrogea144 La mulți ani, Dobrogea! Ziua Dobrogei, la Biblioteca Academiei Române
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii