#citeșteDobrogea Deținutul politic dobrogean Mirel Stănescu - „Şi mă pune să rup stuful cu dinţii“

• Mirel Stănescu a acordat în anul 2013 un interviu în care a povestit despre terorile la care a fost supus în lagărele comuniste.

Acum 81 de ani, pe 8 septembrie 1940, se năștea, la Constanța, Mirel Stănescu. Povestea acestuia începe în clasa a X-a, pe când era elev la Liceul „Mihai Eminescu“ din Constanța. În acel an, 1957, se gândea să părăsească țara. Încă de atunci discuta cu colegii săi despre represiunile regimului comunist, dar și despre faptul că avea acasă un radio la care asculta emisiuni străine (tatăl său era radiograf, de aici și radioul străin). Tatăl unuia dintre participanții la discuție avea o funcție importantă, posibil la Securitate.
 
Pe 13 august 1957 Securitatea dă năvală peste junele Stănescu, arestându-l și ducându-l la Sediul Securității din Constanța. În acele momente află că și  Valentin Beer, colegul său, a fost arestat.
 
Este judecat în noiembrie 1957 și condamnat la trei ani de închisoare corecțională pentru  „ostilitate față de regimul de democrație populară” şi de „acte preparatorii de trecere a frontierei”.
 
Deși minor, în ianuarie 1958, este dus la penitenciarul Jilava, apoi transferat la penitenciarul pentru minori din Cluj. După desființarea acestui penitenciar este dus la lagărul Ocnele Mari. În februarie 1958, deja major, este dus la Penitenciarul Gherla, iar în mai 1959, în lagărul de muncă Periprava.
 
După trei ani de chin și suferință este eliberat pe 1 septembrie 1959.
 
Acesta a acordat în 2013 un interviu pentru cotidianul ZIUA de Constanța în care a mărturisit terorile pe care le-a trăit în lagărele comuniste.

Mirel Stănescu, fost deţinut politic: „În anul 1957 eram în clasa a X-a la Liceul Mihai Eminescu, atunci îi zicea Ana Ipătescu. Într-un cerc de colegi am discutat că ascult un post de radio străin. Tatăl meu era radiofonist. La vremea aceea erau mai puţine aparate de radio. Le-am spus colegilor că ascult Vocea Americii, posturi străine, că urăsc comunismul, că aş vrea să plec din ţară. Unul dintre colegi m-a spus tatălui său, care avea o funcţie importantă ori la Casa Albă, ori la Securitate. În dimineaţa zilei de 13 august 1957, eram cu cărţile pe masă. La ora 06.00 bate mama în geam şi îmi spune că mă căută doi inşi la poartă. Am deschis şi eu mirat, eram îmbrăcat sumar, era cald, era vară. Cei doi intră în casă, încep să-mi caute cărţile din bibliotecă, că aveam anumite cărţi. Pe vremea aceea se citeau aşa-numitele doxuri. Se citeau pe sub mână, erau interzise. Nişte romane de aventură erau atunci. Şi unul dintre ei a luat doxurile acelea în mână, dându-le apoi celălalt, spunând «Ia uite ce citeşte! Literatură decadentă!». S-au mai uitat prin bibliotecă, după care mi-au zis «Îmbracă-te şi mergi cu noi!». M-am îmbrăcat. Pe o altă stradă, lăturalnică, era o maşină, care aştepta acolo, şi m-au dus la Securitatea de pe Bulevardul Mamaia. Securitatea tocmai ce se construia, încă nu era complet gata, încă se lucra la ea, la ultimele finisaje. M-au băgat undeva înăuntru şi m-au ţinut o vreme acolo. Mi-au făcut o percheziţie amănunţită, şireturile şi cureaua mi-au fost scoase, m-au legat la ochi şi m-au dus într-o cameră, într-o celulă. M-au băgat în cameră cu administratorul Casei Italiene de pe Bulevardul Mamaia. Ugolino Bratezi îl chema. Casa Italiană era o pensiune unde pe timpuri se făcea italiană şi religie catolică. Am stat în anchetă la Securitatea de pe Bulevardul Mamaia trei luni. Ugolino Bratezi îmi spunea că «Dacă ai să scapi. Dumneata eşti copil nu-ţi face nimic (aveam 16 ani jumate). Dacă scapi, te duci la fata mea (el avea o fată care era la Casa Italiană încă) şi vezi că am ascuns noi acolo, am băgat într-o ladă la subsol, mai multe crucifixe din mahon cu Iisus Hristos, din argint, destul de mari şi, îi spui să-ţi dea şi dumitale unul». Nu am scăpat aşa uşor. După toată detenţia nu am avut cum să intru în posesia crucifixului. Puţin ştiu că Casa Italiană a fost inaugurată în anul 1937 de Benito Mussolini.
 
Personal am văzut trei oameni murind. Unul pe câmp, pe care l-am adus noi pe braţe în lagăr, şi doi la infirmerie. Unul dintre cei care au murit la infirmerie suferea de icter. Am evitat să am de-a face personal cu Fecioru. Te fereşti cât poţi. Pe perioada mandatului său a evadat Mişu Simion, care trăieşte în Bucureşti. A stat o săptămână ascuns în pădurea Letea. La momentul evadării, ne-au pus pe toţi pe burtă, ne-au numărat de nu ştiu câte ori, au tras cu rachetele. A venit Fecioru, a venit toată lumea. Am întrerupt munca şi ne-au dus în lagăr. Au înconjurat pădurea Letea cu câinii şi l-au găsit după o săptămână de căutări, l-au pus în lanţuri, l-au snopit în bătaie şi l-au dus la Aiud. Era crud, bătea. Era un regim de teroare. Ne umilea la maxim. Ne spunea un alt gardian de acolo, un lipovean, unul înalt, Furnică îl chema, nu am să-l uit. Spunea «Băi bandiţilor, dacă scăpaţi de aici şi întâlniţi pe stradă un cadru să scoateţi căciula din cap, să vă aplecaţi până la pământ şi să salutaţi, bă!».
 
Eram spuşi la o reală umilire. Se bea apă direct din Dunăre şi apă mizerabilă. A dat o dizenterie peste noi acolo. Şi coloanele în marş, către lagăr, nu se puteau opri pentru necesităţi şi făceau pe ei, din mers. Vă daţi seama la ce degradare umană am fost supuşi.
Erau instruiţi să ne urască, ne numeau duşmanii poporului.
 
Eram trimişi pe diferite tarlale ca să tăiem stuful. Aveam câte două rânduri şi cu târpanele, nişte seceri speciale, tăiam stuful. Aveam normă. Munceam toată ziua. Era foarte greu. Nu aveam nici 19 ani împliniţi şi eram neobişnuit cu munca asta. Erau militari de la securitate, care asigurau perimetrul de pază al fiecărei brigăzi. Brigăzile erau uneori la distanţe mari şi la 10 kilometri distanţă se aflau unele. Brigăzile cu condamnări mai mici erau trimise mai departe, alea cu condamnări mai mari erau cu tarlalele mai aproape de lagăr, fiindcă le era frică de evadare. Într-una din zile, gardianul, un lipovean din zonă, care controla perimetrul de pază, adică militar reangajat, controla militarii ăştia care asigurau perimetrul de pază, îmi găseşte un stuf netăiat. Gardianul ăsta umbla cu un băţ în mână şi vede un stuf care nu cădea, era netăiat pe rândul meu. Îl cheamă pe brigadier, Cocheci, şi îl întreabă al cui e rândul ăsta. În grabă, repede, am scăpat un fir netăiat. «Stănescu, ia vino încoace!”. Ce-i cu stuful ăsta aici? Mi-a scăpat, domn sergent! Arde-l, domn brigadier!». Şi brigadierul ăsta avea şi el un băţ în mână. Îmi dă mai întâi un băţ în spate. Am dat să tai stuful şi îmi zice «Nu-l tăia. Îl rupi cu dinţii!». Şi mă pune şi rup cu dinţii stuful”.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:

„Am văzut oameni murind şi un evadat pus în lanţuri şi snopit în bătaie” (document)