Despre „călinescianul” Enache Puiu, la 15 ani de la trecerea în neființă

Autor al uneia dintre cele mai importante lucrări privitoare la trecutul literar dobrogean, scriitorul Enache Puiu s-a născut în Cadrilater, comuna Caramurat, pe 18 aprilie 1928, și avea să se stingă din viață pe 15 martie 2005, lăsând în urmă nu numai memoria unui dascăl de vocație, ci și a unui scriitor și istoric literar, deopotrivă.





Pentru erudiția sa, cotidianul ZIUA de Constanţa omagia memoria poetului, istoricului şi criticului literar Enache Puiu în anul 2017, cu prilejul Zilei Dobrogei, acordând, post-mortem, în semn de înaltă apreciere, distincția Meritul Dobrogean celui care ne-a lăsat o valoroasă „Istorie a literaturii din Dobrogea”.


Într-un articol intitulat „Excesele literaturii regionale”, apărut în chiar anul dispariției sale în revista „Ex Ponto”, prof. Nicolae Rotund dezvoltă vocația de istoric al literaturii a celui care a fost Enache Puiu.
 

„Enache Puiu are melancolia «epocii străvechi» și a secolului «naiv», de la sfârșitul lui, de după neatârnare, a literaturii de până la perioada interbelică, de vreme ce aproximativ două sute de pagini le sunt consacrate. Din rândul scriitorilor dobrogeni fac parte, după criterii aplicabile oricărei provincii, cei născuți, cei veniți din altă parte și care au creat și s-au săvârșit aici, cei care s-au împlinit ca scriitori în aceste locuri, indiferent de originea și meleagurile spre care s-au îndreptat după aceea.


Istoricul literar aparține acelei categorii mai restrânse, doritoare neapărat de a îmbogăți literatura română cu diverse texte care fie nu aparțin literaturii, fie sunt creații ale unor autori formați și publicați în alte spații, «de expresie latină», i-aș numi. (...)


Istoricul și criticul literar, e dotat cu antene fine, bune detectoare, capabile să izoleze metalul pur de minereul steril, să-l pună în valoare. Are intuiție sigură în selecția unor fragmente, în special la poezie, și furat de frumusețea unor versuri e tentat să procedeze crocean, transferând potența «fragmentului exemplar» la operă în totalitatea ei. Îmi place alternarea atitudinii față de patetic, cum am observat în cazul unor biografii tragice. Acuitatea gândirii, puterea asociativă ca și o anume forță exercitată din exterior duc la un exercițiu critic ce pendulează între ironia subțire brodată pe un fond sceptic și nota optimistă.


În mare însă, constatăm o generozitate aparte, firească într-un fel pentru un fiu al acestor locuri și neatingătoare flagrant scării valorice pe care fiecare dintre cititori și-o reconstituie.
Puiu Enache a avut o certă vocație de istoric literar și nici nu i-a lipsit spiritul critic. El și-a trasat și și-a tăiat singur cursul înaintării materiei într-un ritm egal conferit de tehnica și siguranța discursului. Nu este numai o carte tradițională de istorie a literaturii dobrogene, ci un eseu despre istorie, cu reflexe filosofice, al conștiinței, autorul fiind un captiv al propriei imagini pe care și-a făurit-o în timp”.

Citește și:

#citeşteDobrogea In Memoriam Enache Puiu, la 91 de ani de la naştere