Din Romulus Rusan, „Cronologia și geografia represiunii comuniste în România Recensământul populației concentraționare (1945-1989)” (VIDEO)

Cu ocazia „Zilei Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989“, Fundaţia Academia Civică. Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet, ne-a pus la dispoziție și un scurt fragment din „Cronologia și geografia represiunii comuniste în România. Recensământul populației concentraționare (1945-1989)” de Romulus Rusan (1935-2016), carte apăruta la Fundația Academia Civică, 2007.
 
Ne-am obişnuit (poate pentru că atâţia ani victimele comunismului au fost uitate, contestate sau chiar hulite) să folosim sobrietatea ştiinţifică şi să evităm abordarea sentimentală a cercetărilor. Chiar folosind precauţia cea mai drastică pentru a evita riscul exagerării, ne facem vinovaţi faţă de fiecare ins năpăstuit din „marea de amar” (cum ar spune Eminescu), pentru că l-am trans­format oricum într-o cifră sau într-o fracţiune de cifră, iar cifrele sunt prin definiţie reci şi distante.
 
În fiecare atom al acestui univers de su­ferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gân­durile, sentimentele şi memoria proprie. Luând fie­care caz în parte, te cutremuri mai mult decât în faţa sta­tisticii efectuate pe mii sau milioane de ca­zuri. Fixând un singur chip înţelegi mai mult decât din­tr-un convoi de sclavi. Istoricul care a murit la Sighet pentru că a refuzat să-şi abjure scrierile; bătrânul colonel care a străbătut toate fronturile şi a murit de septicemie după ce lipitorile i-au supt venele în orezăria unde fusese dus la muncă forţată; cei trei copii bănăţeni - doi gemeni de un an şi fratele lor mai mare - morţi de frig în decurs de o săptămână în bordeiul deportării lor în Bărăgan; studentul care s-a sinucis la Piteşti ca să scape de torturile „ree­ducării”; ţăranul cu un iugăr de pământ, mort în închisoarea unde a ajuns pentru că pusese la poştă o scrisoare „cu conţinut deni­gra­tor”; fiii şi fiicele respinşi de la şcoală ca „duşmani ai poporului”; mamele obligate să divorţeze de taţii închişi pentru a salva „dosarul de cadre al co­piilor”; savantul care şi-a sacrificat viaţa pentru a sal­va de pneumonie un tânăr; marii ctitori ai României coborâţi de pe culmile Unirii din 1918 în temniţele mucegăite de la Galaţi, Sighet, Aiud şi Râmnicu Sărat...
 
Toate aceste frânturi de imagini sunt acuzaţii la adresa regimului criminal care ne-a scos pentru o jumătate de veac din Europa şi a încercat să ne facă să uităm cine am fost…
 
…Nu toate victimele au fost martiri, dar toate ne roagă, din cerul lor, să nu le uităm.
 
Din Romulus Rusan, „Cronologia și geografia represiunii comuniste în România Recensământul populației concentraționare (1945-1989)”, Fundația Academia Civică, 2007