#Dobrogea144 Prof. univ. dr. Aurel Papari, președintele Fundației și Universității „Andrei Șaguna“, mesaj de Ziua Dobrogei
18 Nov, 2022 00:00
18 Nov, 2022 00:00
18 Nov, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
1592
Marime text
Cu ocazia aniversării a 144 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, prof. univ. dr. Aurel Papari, președintele Fundației și Universității „Andrei Șaguna“, a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:
„California României” - Dobrogea este multiculturală din naștere, iar ceea ce denumim acum model de armonioasă conviețuire interetnică se bazează pe rădăcini istorice comune, care de-a lungul secolelor au dezvoltat un set multicolor, dar unitar, de valori culturale.
Înainte de a se vorbi despre globalizare sau cetățenie europeană, dobrogenii, heterogeni etno-cultural și confesional, au fost și continuă să fie balcanici și totodată europeni.
Cu îndreptățire afirmăm că Dobrogea Apostolică este un simbol al ecumenismului real care deschide porțile dialogului și zidește punți ale înțelepciunii și toleranței creștine, spre ecumenismul marilor valori creștine europene și pentru reunirea Europei.
Dobrogea reprezintă un garant al cooperării și al stabilității, asigurând un exemplar mediu cultural comun în arealul pontic, dincolo de ceea ce reprezintă astăzi frontierele Uniunii Europene, bazat pe existența unor durabile și puternice legături istorice și culturale stabilite de-a lungul secolelor și clădit prin promovarea valorilor și cultivarea identităților regionale.
La mulți ani Dobrogei și dobrogenilor!
Prof.univ.dr. Aurel PAPARI
Președintele Fundației și Universității ”Andrei Șaguna”
Sursa foto: ZIUA de Constanța
Citește și:
#Dobrogea144 La mulți ani, Dobrogea! Ziua Dobrogei, la Biblioteca Academiei Române
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii