#DobrogeaAcademică Ziua Culturii Naționale la Academia Română
14 Jan, 2022 00:00
14 Jan, 2022 00:00
14 Jan, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
3348
Marime text
- Câteva dintre cele mai complexe lucrări elaborate sub egida Academiei Române sunt prezentate publicului, cu prilejul Zilei Culturii Naționale
Academia Română celebrează Ziua Culturii Naționale, vineri, 14 ianuarie 2022, în Aula Academiei, începând cu ora 11
Evenimentul se va desfășura în format hibrid și va fi deschis de președintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop.
Vor rosti alocuțiuni acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române și președinte al Secției de arte, arhitectură și audiovizual, acad. Eugen Simion, președintele Secției de literatură și filologie a Academiei Române, și acad. Gheorghe Păun, membru al Secției de știința și tehnologia informației.
Ziua Culturii Naționale, ajunsă la a douăsprezecea ediție și celebrată în fiecare an la data aniversării poetului Mihai Eminescu, este o sărbătoare cu statut național, inițiată de Academia Română în anul 2010. Manifestările dedicate acestei zile au ca scop promovarea valorilor culturii naționale în toate comunitățile locuite de români.
În acest an, Academia Română dorește să prezintă publicului câteva dintre cele mai complexe lucrări elaborate recent în institutele sale de cercetare, argumentând, astfel, importanța promovării permanente a valorilor românești ca marcă identitară, în contextul diversității culturale europene. Între acestea se află Dicționarul general al literaturii române, operă enciclopedică, aflată la a doua ediție, realizată de institutele de istorie și teorie literară din cadrul Academiei Române, sub coordonarea acad. Eugen Simion. În cele 8 volume ale sale (aproape 9.000 de pagini) Dicționarul general al literaturii române conturează parcursul unei literaturi naționale, încă de la primele scrieri în limba română, în studii dedicate scriitorilorromâni, istoricilor și criticilor literari, conceptelor și curentelor cu rol determinat îndezvoltarea culturii.
Alături de acesta va fi prezent Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române– DOOM, ediția a III-a, revăzută și adăugită, tipărită chiar la începutul anului 2022. Elaborat de cercetătorii Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti“ al AcademieiRomâne, sub coordonarea Ioanei Vintilă-Rădulescu, DOOM a fost primit cu mare interes de public și de specialiști, întrucât surprinde, în cele 64.500 de cuvinte tratate în dicționar, tendințele de evoluție a limbii în acord cu dezvoltarea actuală a societății și normează modulde rostire și de scriere a acestora.
Pentru prima dată în integralitatea ei va fi reunită colecția bilingvă „Civilizație românească“, inițiată și coordonată de acad. Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române. Ajunsă lavolumul 32, colecția este alcătuită din sinteze ale principalelor domenii de cercetare, marcândtraseul evolutiv al acestora și oferind date specifice spaţiului românesc prin raportare la ansamblul internațional.
Volumele Istoria românilor, Istoria chimiei românești, Știința șitehnologia informației în România, File din istoria medicinei, Științele biologice din România, Pagini din istoria matematicii românești, Etnologia, Lingvistica românească demonstrează contribuțiile autohtone la cultura europeană și la progresul științific dinultimele două secole.
Accesul la evenimentul din Aula Academiei Române se va face în conformitate cu toate măsurile sanitare aflate în vigoare
Citește și:
#DobrogeaAcademică: Eminescu, transpus în limbile pământului
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii