#DobrogeaDigitală „Eu datorez cititului, literaturii, formarea mea ca om de ştiinţă”

În volumul VI al seriei «Mediocritate şi excelenţă”, aflate în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța, regretatul profesor Petre T.Frangopol, membru de onoare al Academiei, ne amintește despre rolul lecturii în dezvoltarea armonioasă a omului.

Dincolo de analiza lucidă a stării învățământului şi cercetării româneşti, de soluțiile oferite pentru însănătoșirea unui sistem agonic, ce amenință însuși viitorul României, autorul ne oferă și câteva evocări nostalgice ale tinereții sale.



Secțiunea intitulată „Amintiri din bibliotecă”, este dedicată anilor de școală în care autorul și-a pus bazele culturii umaniste, citind cu nesaț literatură română și universală – un obicei pierdut astăzi de tinerii adolescenți, absorbiți definitiv de magia internetului și de informația gata mestecată, plasată în pastile care nu necesită nici un efort de imaginație sau creativitate.
 

„Elev al Liceului „Mircea cel Bătrân" (azi Colegiu Naţional Centenar) din Constanţa, mi-am dat seama în cursul inferior al liceului (1944-1948), împreună cu colegul meu de clasă şi prieten încă de la grădiniţă, Paul Diaconescu, de carenţele noastre de cultură generală!

La orele de limba română nu căpătam informaţii suficiente despre literatura română. Le aflam din discuţii cu cei mai mari şi prin vizitarea regulată a librăriilor, baza sursei noastre de informaţii. De literatura străină, nici vorbă. Mergeam în librării şi vedeam cărţi traduse din autori care nouă nu ne spuneau nimic, iar cărţile de autori autohtoni vechi sau ai momentului, ne erau necunoscute. Librarii ne lăsau să le răsfoim. Era Biblioteca pentru toţi, la care mă uitam cu jind, neavând bani să cumpăr. Nu aveam bibliotecă acasă, mamele casnice, taţii cu slujbe modeste care nu le permiteau cumpărarea de cărţi pentru noi şi nici bani de buzunar un primeam, cum se obişnuieşte astăzi. Dar eram, amândoi, cititori avizi de ziare şi reviste, care pentru părinţii noştri constituiau o cumpărătură zilnică obligatorie. Depăşisem etapa broşurilor săptămânale, suplimente ale revistelor pentru o anumită vârstă, de exemplu Universul Copiilor sau Curentul Copiilor. Realizam, în discuţiile noastre (locuiam în cartierul vechi al oraşului, peninsula şi str. Marc Aureliu), că trece timpul, promovăm în clase mai mari şi nu puteam să ne bucurăm de spiritul umanist, de cultura literară, care contribuie la educarea încă de la începutul adolescenţei la formarea unui individ.

Azi, când aştern aceste amintiri pe hârtie, pot afirma că nu era o dorinţă de a ne detaşa de ceilalţi colegi cu care eram în relaţii normale, inclusiv de joacă, ci ne gândeam la noi cum vom arăta peste câţiva ani, când vom termina liceul şi vom şti prea puţin din cultura românească şi universală, deşi eram elevi silitori, printre fruntaşii clasei. Şi atunci, fără a fi influenţaţi de nimeni, am luat o decizie, pot sa afirrn azi, «istorică» pentru dezvoltarea noastră intelectuală. Eram şi colegi de bancă. Intrasem deja în clasa a doua în cursul inferior şi, după câteva vizite preliminare la Biblioteca Judeţeană, care era la parterul Primăriei Municipiului Constanţa, actualul Muzeu de Arheologie, ne-am decis să ne apucăm de citit cărţi de literatură.

Ne-am abonat la Bibliotecă şi, sub îndrumarea doamnei bibliotecare Cămară, am început să citim non-stop, cu mare plăcere şi nesaţ. Am hotărât să nu mai învăţăm la şcoală decât minimumul necesar ca să trecem clasa. Ne-am cumpărat un caiet de teze, care avea circa 10 pagini şi notam titlul fiecărei cărţi, cu data începerii şi data terminării cititului, cu numărul de pagini. Nu arătam caietul prietenului şi colegului Paul (părinţii si colegii îi spuneau Puiu) decât la sfârşitul lunii, când vedeam ce a citit celălalt. Făceam un schimb de păreri și copiam titlurile care, de exemplu, mi se păreau interesante. Puiu citea și multă poezie, care pe mine nu mă atrăgea. Menționez că fiecare mergea la bibliotecă să împrumute altă carte, separat. Numărul paginilor citite pe lună, de exemplu, în lunile de iarnă, era uneori între trei și patru mii de pagini. În timpul verii – mai mult!

Profesorii noștri nu știau ce s-a întâmplat cu noi doi, de ce luam note așa de mici... Dar a venit anul 1948, anul reformei comuniste a învăţământului, când a trebuit să dăm examenul de capacitate, de trecere în cursul superior. Ne-am mobilizat, ne-am pus, cum se spune, cu burta pe carte şi am promovat fiecare la liceul la care a dorit să continue cursul superior.

Cultura literară
Mai târziu, am realizat beneficiile acestei hotărâri. Am căpătat o cultură umanistă, aşa cum am reuşit să ne-o însuşim, fiecare în felul lui, dar benefică în deşteptarea unei curiozităţi permanente şi, mai ales, ne-a antrenat memoria şi ne-a deschis mintea. Amintirea lecturilor literare nu mi s-a şters niciodată. În cursul superior de liceu, limba română devenise o materie familiară, iar uşurinţa cu care scriam tezele la limba română mă recomandau sigur că voi urma Facultatea de Litere. Dar m-am îndreptat către ştiinţele exacte. Începusem să citesc ceea ce Doamna Cămară nu mă lăsa şi avea dreptate, că nu prea înţelegeam nimic la 13 ani, dialogurile lui Platon (cca. 479-347 î.Chr.) despre educaţie, discipol al lui Socrate şi profesorul lui Aristotel, fondatorul Academiei din Atena (sec. 5 î.Chr.), lecturi care m-au ajutat mai târziu în abordarea politicii ştiinţei şi a învăţământului românesc în tipare democratice.

Menţionez că a devenit obligatoriu să mă perfecţionez în limba franceză, singur, ca să pot citi cărţi în această limbă şi texte filozofice care nu erau traduse în limba română. Am citit cu mult interes mitologia greacă, care mă fascina (doar eram de origine grecească, deşi bunicii se născuseră la Constanţa şi nu ştiam să citesc în limba greacă!).
Începusem să discut cu Profesorul Ion Banu, de limba română, care îmi recomanda şi o bibliografie pe care o sorbeam. Neglijam acum alte discipline, matematica, de exemplu, şi profesorul Ion Vodă de matematică nu înţelegea ce se întâmplă cu mine. Până la urmă, m-am descurcat: colegul de clasă Eugen Ivanov (coleg şi în prezent, fiind şi el membru al Academiei Române), maestru în rezolvarea problemelor de matematică, mă ajuta să îmi fac temele şi să fac faţă onorabil când eram scos la tablă. Altfel spus, Jean Ivanov făcea exerciţii la matematică şi eu citeam literatura antică! Evident, nu spuneam nimănui. Dar eram mulţumit de îmbogăţirea culturii mele generale.

Ulterior, când am recitit unele opere citite în liceu, am realizat cât de întinsă era cultura mea literară şi nu numai a mea, ci a generaţiei mele. Programa şcolară, se ştie, devenise şablon, săracă, la disciplinele umaniste (istoria, româna etc.). Manuale nu aveam. Profesorii ne dictau ce ar trebui sa ştim la istoria românilor, iar la română să ştim marile nume şi opere ale literaturii române. Eu, însă, eram familiar cu marii autori, cu operele lor.

Ca profesor universitar, în dorinţa de a descoperi eventualii mei colaboratori de mai târziu, mi-am întrebat studenţii, încă din anul I, ce limbi străine cunosc, ce cărţi din literatura română şi universală au citit. Am fost uluit de răspunsurile lor: «ştiu engleza, nu am citit nici o carte, la ce îmi foloseşte, ştiu să mă descurc la internet». Desigur, ştiinţele exacte sunt un «must», cum se exprimă anglosaxonii, în dezvoltarea tehnologiilor, baza creşterii economice a unui stat, dar un adevărat om de ştiinţă creator, s-a demonstrat, este şi un intelectual cu o cultură umanistă.

Generaţia de azi nu mai citeşte. Se încearcă a se încadra, la noi, ştiinţa în cultură, în mod fals. UNESCO înseamnă United Nations for Education, Science and Culture Organization. Ştiinţa s-a separat de cultură, deşi este o formă derivată din cultură. Dar aceasta este o altă problemă.
Eu datorez cititului, literaturii, formarea mea ca om de ştiinţă, întrucât ambele sunt necesare şi complementare în dezvoltarea armonioasă a omului contemporan.”

 
#citeşte mai departe în „Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și învățământului din România”
#„Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și învățământului din România”, vol.VI
#Autor Petre T.Frangopol

Dacă, în urmă cu 123 ani, pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa. 

Sursa foto: captură youtube/reproducere Eastman Johnson


Citeşte şi:

#Dobrogea Digitală „M-am săturat de oameni care îţi servesc intenţii bune, pseudoschimbări şi carcase” (2005) – Daniel David, noul președinte al Consiliului Național al Rectorilor

#DobrogeaDigitală: Printre vestigii, cu „ustensilele științelor exacte”​
 
#DobrogeaDigitală „Calitatea unei naţiuni depinde de elitele sale”