Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:41 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Revista Ovidiu - „Iluminarea cu acetilenă“

ro

12 Jul, 2021 00:00 2145 Marime text

Prima revistă literară din Dobrogea, „Ovidiu“, ne prezintă, în specificul stilului narativ din perioada antebelică, noțiuni detaliate despre iluminarea de la acea vreme, mai exact „iluminarea cu acetilenă“. Sunt prezentate avantaje și dezavantaje, lucrări științifice sau rapoarte.

Interesant este faptul că aceasta este o metodă des întâlnită la acea vreme. În cele mai multe zone  iluminatul stradal era bazat pe acest procedeu.
 

În afară de eftinătate acetilena mai presintă și următoarele avantaje:

1 ) Dă o lumină albă, foarte apropiată de cea a electricităţi , strălucitoare şi stabilă, lipsită de focul tremurat şi centinu al celorlalte lumini.

2) Emite foarte puțină căldură, pentru-că hidrogenul e în mică cantitate şi prin această proprietate înlătură durerile de cap, pe cari, căldura cea mare emisă de celelalte lumini celor ce se servesc de ele, mai ales în timpul verii.

3) Cantitatea de aer necesară arderii este mult mai mică ca la celelalte lumini. Prin această propietate evită viciarea aerului camerilor, pe care, celelalte lumini, prin absorbirea unei prea mari cantităţi de oxigen, necesară arderii lor, îl viciază în detrimentul celor ce locuesc camerele.

4) E mult mai puțin explosibil decât gazul de iluminat și prin aceasta-i mai ușor maniabil; bine înțeles să nu se abuzuze, lăsând gazul să se producă, umplând camerele.
Să se închidă și deschidă la timp aparatele producătoare spre a nu produce de cât  atât cât trebue și când trebue.

5) E mai puțin toxică ca gazul de iluminat și prin această propietate  răcește accidentele de intoxicație.


Sursă foto și de documentare: Revista Ovidiu, anul V, no. 3, 1905

Citește și:

Vara anului 1937 - „Li s-au urcat căldurile la cap!”
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari