#DobrogeaDigitală Școala din Cernavodă între anii 1878 și 1916 - „Primul local de şcoală avea numai două săli de clasă“

 
Prima monografie a localității Cernavodă, potrivit preotului T. Samoilă, este cea a ilustrului Ioan Mușat, „Istoricul orașului Cernavodă“. Structurată pe 14 capitole, volumul ne prezintă detaliat și bine structurat informații prețioase despre Cernavodă.
 
Documentarea lucrării începe în anul 1934, bazându-se şi pe discuţiile purtate cu bătrânii. Din prefață aflăm că în decursul adunării materialelor, Ioan Muşat a întâmpinat numeroase probleme. Preotul Samoilă explică: „greutăţi inerente oricărui debut şi mai ales greutăţile legate de cutezanţa de a merge pe un drum ce nu l-a mai străbătut nimeni. Un studiu monografic al Cernavodei nu s-a mai făcut până acum“.
 
Ioan Muşat precizează: „Am motive să cred că o monografie a oraşului nostru nu se va mai scrie în curând, iar dacă astăzi procurarea unei fotografii nu e cu putinţă, cu atât mai mult în viitor“. Probleme apar şi din punct de vedere financiar, după cum mărturiseşte autorul. Era nevoie de „peste 30 000 lei“ pentru tipărire. Iniţial, autorităţile locale nu au achiesat la finanţarea apariţiei acestei cărţi, dar schimbarea primarului, în persoana căpitanului Velicu Todor, a făcut posibilă publicarea volumului, abia în 1938, cu titlul Istoria oraşului Cernavoda.
 
Pe una din primele pagini sunt consemnate numele acelor cărora le este dedicat volumul: bunicului autorului, Banu Muşat - „veteran din 1877“ -, unchilor lui „Muşat Gheorghe - Mort în războiul pentru Întregirea Neamului, în luptele de la Doaga; Muşat Mihai - Mort în luptele de la Mărăşeşti; Muşat Constantin - Invalid, rănit grav în luptele de la Turtucaia“.
 


Prefaţa monografiei este semnată de colaboratorul său de la periodicul „Danubius“, preotul T. Samoilă, ce remarcă, privitor la importanţa monografiei pentru spaţiul dobrogean: „O monografie a Cernavodei, prin urmare, are darul să edifice asupra întregei provincii căci Cernavoda este adânc înrădăcinată şi unitar legată de soarta şi istoria ei“.
 
Primul capitol cupride informații despre geografia locului, iar al doilea prezintă „considerațiuni istorice“ despre Cernavodă. Aflăm detalii atât atestate prin documente, dar și prin poveștile spuse de bătrânii locului.
 
După expunerea primelor cinci capitole, l-am abordat și pe cel de-al șase-lea fiind dedicat „Bisericii“, pe parcursul căruia am descoperit poveștile bisericilor din Cernavoda, fiind prezentate toate lăcașurile de cult din localitate.
 
Imediat după expunerea celor două biserici creștin ortodoxe din Cernavodă, raporat la anul 1938, autorul aduce în fața lectorilor o parte din biografiile preoților care au slujit în Cernavodă „de la întemeierea Bisericii“, mai exact: Dumitru Chirescu, Frimu Atanasie, Nicolae Popescu şi Stan Dobrescu, Ion Ţincoca, Ion Ciocan, C. Coadă şi Teodor Samoilă.
 
După prezentarea, în edițiile trecute, a bisericilor ortodoxe, a geamiei și a preoților, astăzi vom începe discuția despre cel de-al VIII-lea capitol, dedicat învățământului din Cernavodă, capitol care debutează cu partea intitulată „Școala până la 1877“.
 
Mottoul dedicat de autor acestui capitol acestui îi aparține Regelui Carol al II-lea: „Aș dori să fac învăţatorimii mele o măr­turisire... Dacă soarta nu m'ar fi pus acolo unde sunt, aş fi fost în mijlocul vostru.“
 
Începutul capitolului, referitor, după cum spuneam, la perioada de dinainte de 1877, prezetând descrierea „primului conducător al şcoalei din Cernavoda“ preotul Dimitrie Chirescu a fost  expus în edițiile trecute. Mai apoi, autorul, Ioan Mușat, aduce în fața cititorilor o parte destul de generoasă din manuscrisul „Amintiri“ lăsat de Dumitru Niţescu, un fost fruntaş al dăscălimei dobrogene. Informațiile publicate din manuscris, preluate la rândul lor din Revista „Lamura“, nr. 6 din 1928,  relatează „stiri referitoare la începuturile școalei româneşti din Cernavoda“.
 
În finalul secțiunii dedicate „Școlii până la 1877“, autorul aduce în atenția cititorilor biografia preotului Dimitrie Chirescu, personalitate emblematică a localității Cernavodă care și-a pus amprenta asupra dezvoltării culturale și nu numai din localitate.
 
Subcapitolul intitulat „Școala după 1878 până la 1916“ este prezentat succint. Autorul amintește de primul local de școală primară construit în anul 1879, apoi face o statistică privind învățătorii din Cernavodă de la înfiițare până în anul 1916, amintind totodată că sursele sale de documentare sunt, în general, izvoare nescrise, respectiv poveștile spuse de bătrânii locului.
 
În finalul subcapitolului, localitatea Cernavodă este numit punct comercial important, datorită căii ferate și industrial, prin cele trei fabrici de aici. Totodată cultura locală nu este neglijată, mai ales că „printre bătrânii localnici sunt foarte puţini fără ştiinţă de carte“. Redăm în cele ce urmează, în întregime, subcapitolul „Școala după 1878 până la 1916“ :
 
„Primul local de şcoală primară în oraşul Cernavoda s'a construit în anul 1879, din moloz de pământ şi piatră, cu ziduri de 50-60 cm şi acoperit cu ţiglă obişnuită şi cu ţiglă dreaptă (solzi). Avea numai două săli de clasă.
 
Cu timpul i s'a adăugat succesiv după trebuinţă, săli de clasă, până s'au făcut opt camere - patru pentru băeţi şi patru pentru fete - având şi două cancelarii. Acest local a existat pe b-dul Athanasie Rădulescu între proprietatea d-lui Ion Puşchilă și strada 10 Mai, până în anul 1935, când a fost dărâmat. 
 
Neavând date oficiale cu privire la începutul învăţământului primar după 1878, arhiva şcoalei cât şi a revizoratului fiind distrusă în timpul războiului 1916 - 1918, am făcut o anchetă printre bătrâni, dela care am putut afla că primul învăţător venit aci sub administraţia românească, a fost Palade.
 
Probabil că acest învătător a fost trimis de revizorul şcolar Ion Bănescu, făgăduit preotului Chirescu, cu ocazia inspecției ce a făcut la şcoala din Cernavoda, după cum am văzut în amintirile înv. Diţescu. Din informatiile culese şi după unele date oficiale, am întocmit următoarea statistică a învăţătorilor oare au funcţionat la această şcoală până în anul 1916:
 
1. Pr. Dimitrie Chirescu, ajutat de dascălul Nicolae Barban şi Dumitru Niţescu, 1874- 1878.
2. Palade, 1878-1880, cu aproximaţie.
3. Nicolae Arsenescu, 1880-1892, suplinit în ultimul timp de Iacob D. Chirescu.
4. Alexandru Popilian, director, în acelaşi timp cu N. Arsenescu.
5. Betunie, suplinitor, fără dată precisă.
6. C. Târţăleanu, fără dată precisă.
7. Otto Dimitriu, fără dată precisă.
8. Lucreţia Ponici, directoare la şcoala de fete, a funcționat cam până la 1893, când pleacă la Galaţi şi se căsătoreşte cu Văleanu, institutor.
9. Eleonora Ponici, în acelaşi timp cu sora sa, care pleacă ceva mai târziu din Cernavoda.
10. Eugenia Emanoilescu, fără dată sigură.
11. D-ra Marcoci, fără dată sigură.
12. Maria Anagnosti, 1890-1891.
13. Constanţa Vlaţiu, născută Chirescu, 1893 - 1916 a funcţionat la şcoala de băeţi, apoi la fete. A decedat în refugiu la Iaşi.
14. Elena Bartolomeu, născută Chirescu 1895-1916.
15. Ion Buzincu, 1898-1912, a fost directorul şcoalei de băeţi.
16. Corina Buzincu, născută Varta, în acelaşi timp cu soţul său.
17. Nicolae Solomon 1911-1916, mort pe câmpul de luptă la Bălăria-Vlaşca, la 18 Noembrie 1916.
18. Luxa Solomon. 1913-1916, decedată în refugiu la târgul Bereşti-Covurlui.
19. Neculai Andreescu, 1913-1916
20. Constantin Nedelcu 1914- 1916.
21. Victoria Nedelcu, născută Chirescu, 1895-1896 şi 1914-1915
 
 
Cernavodă, devenind un punct comercial la capătul căii ferate engleze şi mai apoi la capătul podului «Regele Carol» şi industrial prin înfiinţarea celor trei fabrici, se găseşte într'un mediu proprice culturii. Putem considera că mai bine de 80% din copiii în vârstă de şcoală au urmat şcoala primară. Printre bătrânii localnici sunt foarte puţini fără ştiinţă de carte.“
Va urma.
 
Sursă foto: „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I. Mușat
 
Descarcă gratuit volumul „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I.Mușat din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
 
Citește și:
#DobrogeaDigitală: Preotul Dimitrie Chirescu din Cernavodă (II) - „De multe ori era supus la chinuri şi ameninţat cu moartea “