#DobrogeaDigitală „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolele VIII și IX, despre Revoluția din 1989, înființarea UDTTMR și reluarea legăturilor cu patria străbună Crimeea
- Volumul istoricului Tasin Gemil „Un tătar din România. Amintiri, confesiuni, mărturii, evaluări ale unui universitar istoric, fost deputat și ambasador“ este dedicat relațiilor interetnice dintre tătari, turci și români, constituind un excelent studiu, documentat, despre tătari.
- În capitolul VIII „Participant la Revoluţia română“, Tasin Germil povestește despre despre Revoluția din 1989 și momentul în care a fost la un pas de moarte în fața Televiziunii Române, depsre constituirea Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), despre Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), precum și despre reprezentarea minorităţilor naţionale în Parlamentuș țării.
- În capitolul IX, „Liderul comunităţii tătare“, Tasin Gemil relatează despre înființarea UDTTMR, despre greutățile cu care s-a confruntat fiind cel dintâi lider liber ales al populaţiei turco‐tătare din România, pecum și reluarea legăturilor cu patria străbună Crimeea.
Capitolul VIII: „Participant la Revoluţia română“ are 3 subcapitole și 12 pagini:
Izbăvirea
Membru al C.P.U.N.
Amendament pentru reprezentarea minorităţilor naţionale în Parlament
Capitolul IX „Liderul comunităţii tătare“ are 11 subcapitole și 32 de pagini
UDTTMR este „odrasla” mea politică
„Naşul” meu politic
Neînţelegeri între turci şi tătari
Uneltele dezbinării
De ce feseniştii din Constanţa au fost împotriva tătarilor?
Ziua cea mare
Programul de renaştere naţională a tătarilor
Reînfiinţarea Seminarului Musulman din Medgidia
Preşedintele Süleyman Demirel la Medgidia
Reluarea legăturilor cu patria străbună Crimeea
Muzeul de istorie şi civilizaţie tătară
În Capitolul VIII „Participant la Revoluţia română“ autorul relatează despre redactarea primului capitol din partea ce îi revenea din contractul colectiv privind „Istoria agriculturii din România”.
„Partea mea din această lucrare colectivă trebuia să prezinte evoluţia agriculturii şi a domeniilor conexe din ţinuturile aflate în stăpânirea efectivă a Porţii otomane, adică: Dobrogea, Bugeac, Banat, Crişana şi aşa numitele raiale (Brăila, Giurgiu, Turnu, Hotin). Era o sarcină nu tocmai uşoară, dat fiind faptul că istoria acelor regiuni din perioada otomană era foarte puţin cunoscută“, scrie Tasin Gemil în subcapitolul „Izbăvirea“.
Mai departe, Tasin Gemil povestește despre Revoluția din 1989 și momentul în care a fost la un pas de moarte în fața Televiziunii Române: „Nu credeam că mai scap de acolo. După un timp am început să mă obişnuiesc cu ideea că nu voi ajunge viu acasă“.
Subcapitolul „Membru al C.P.U.N.“ relatează despre constituirea Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), care a fost convocat la 9 februarie, fiind format din 106 reprezentanţi ai CFSN, 105 membri ai partidelor politice, 27 reprezentanţi ai organizaţiilor minorităţilor naţionale legal constituite şi 3 membri ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, aceştia din urmă fiind admişi în plus, în prima şedinţă a CPUN.
„CPUN a fost o lecţie deosebit de agreabilă de democraţie autentică, dar de tip balcanic, pentru întregul popor. (...)mpreună cu dl. Mustafa A. Mehmed şi un tânăr student tătar pe nume Selciuk, dacă nu mă înşel, reprezentam în CPUN Uniunea Democrată Turcă Musulmană din România. Studentul fusese ales aleatoriu, ca să fie reprezentat şi tineretul. Fiecare organizaţie politică înregistrată legal avea dreptul să trimită trei reprezentanţi în CPUN. Dar, de la 1 februarie 1990, eu eram şi angajat al CPUN, prin transfer în interesul serviciului, la Comisia pentru Problemele Minorităţilor Naţionale, a cărui preşedinte era Kiraly Karol, un oponent nomenclaturist faţă de politica naţionalistă a lui Nicolae Ceauşescu“, dezvăluie istoricul.
În subcapitolul „Amendament pentru reprezentarea minorităţilor naţionale în Parlament“, istoricul Tasin Gemil scrie despre Guvernul provizoriu, denumit atunci Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN).
„Una din sarcinile prioritare ale Guvernului provizoriu era organizarea alegerilor libere pentru Preşedintele Republicii şi pentru Parlamentul României. La 27 ianuarie 1990, reprezentanţii a 28 de formaţiuni politice, între care şi UDTMR, au fost invitaţi să participe la dezbaterile pe marginea proiectului Legii electorale, care fusese elaborat de Comisia constituţională, juridică şi drepturile omului a CFSN. Uniunea Democrată Turcă Musulmană din România era reprezentată de mine, în calitate de preşedinte, şi de dl. Mustafa A. Mehmed, ca vicepreşedinte“, scrie autorul.
Tasin Gemil a propus un amendament la Proiectul Legii electorale, care a ajuns în CPUN în martie 1990.
Preşedintele Ion Iliescu a propus ca amendamentul lui Tasin Gemil să fie simplificat sub forma: „Organizaţiile reprezentând minorităţile naţionale înregistrate la data adoptării prezentului decret‐lege care nu întrunesc numărul de voturi necesar pentru a avea, potrivit alin. 1, un mandat în Adunarea Deputaţilor, au dreptul la un mandat de deputat”. CPUN a aprobat amendamentul în această formă, iar votul final la lege a fost dat pe 14 martie. Decretul‐lege nr. 92/14.03.1990 pentru alegerea Preşedintelui şi a Parlamentului României a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 35/18.03.1990. În Adunarea Constituantă din anii 1990‐1992, acest principiu al reprezentării minorităţilor naţionale în Parlament a fost trecut şi în Constituţia României.
„Reprezentarea tuturor minorităților naționale în Parlamentul țării a preîntâmpinat conflictele etnice și a fost un argument major pentru integrarea României în Europa democrată. A fost contribuția mea personală și, prin mine, contribuția tătarilor la progresul euro‐atlantic al României“, a punctat istoricul.
„Primul an de existenţă a UDTTMR a fost plin de acţiuni contestatoare“
Capitolul IX „Liderul comunităţii tătare“, subcapitolul „UDTTMR este «odrasla» mea politică“ relatează despre înființarea Uniunii Democrate a Tătarilor Turco‐Musulmani din România (UDTTMR).
UDTTMR a fost înfiinţată în ziua de 29 decembrie 1989, doar la câteva zile după UDMR şi înaintea multor altor organizaţii de acelaşi tip.
„La propunerea mea, denumirea organizaţiei a fost schimbată în Uniunea Democrată Turcă Musulmană din România (UDTMR), denumire care apare de altminteri şi în Procesul‐Verbal al Adunării, document care a fost aprobat de către Comitetul de Coordonare. Adunarea populară mă alesese preşedintele acestui Comitet de Coordonare, ceea ce însemna de fapt preşedintele UDTMR“, dezvăluie Tasin Gemil.
Urmează subcapitoul „«Naşul» meu politic“, în care autorul scrie despre pregătirea adunărilor locale de constituire şi a documentelor necesare pentru înregistrarea legală şi funcţionarea eficientă a organizaţiei. De asemenea, vorbește despre Ioan Lup, «naşul» UDTMR.
În Subcapitolul „Neînţelegeri între turci şi tătari“, Tasin Gemil vorbește despre convulsiile interne şi atacurile externe cu are s-a confruntat UDTTMR încă de la înființare.„De câte ori îl vedeam pe venerabilul Ioan Lup mă adresam cu mult respect rostind apelativul «Naşule», în sensul că era «naşul» UDTMR, iar el îmi răspundea cu simpatie «Finule» (...) „Primul Statut al UDTMR, aflat în dosarul nr. 177/P.J./1990, a fost elaborat pe baza îndrumărilor lui Ioan Lup, în primul rând, apoi ale lui Dan Amedeo Lăzărescu de la PNL şi ale lui Horvath Andor de la UDMR. Era un Statut profund democratic, de care şi‐au bătut joc însă cei care au venit după 1996 la conducerea UDTTMR. (...) Tătarii nu au cunoscut și nu cunosc multe din străduințele adeseori complicate și uneori chiar primejdioase ale aducerii pe linia de plutire a UDTTMR. Cei mai mulţi tătari erau atunci simpatizanţi ai FSN. Tătarii au primit UDTTMR ca un dar și au crezut că au dreptul să‐i critice și chiar să‐i înjure pe cei care o creaseră“, menționează istoricul.
„Primul an de existenţă a organizaţiei a fost plin de acţiuni contestatoare, care au mers până la insulte grave şi ameninţări cu moartea, în primul rând la adresa mea şi a familiei mele“ recunoaște autorul, care a fost cel dintâi lider liber ales al populaţiei turco‐tătare din România.
„Am găsit totuşi puterea de a continua, deoarece, datorită şi profesiunii mele, ştiam prea bine că apăruse atunci o şansă uriaşă şi pentru noi, şansă pe care nu trebuia să o pierdem sub nici un motiv“, povesteșe Tasin Gemil.
În principal, disensiunile au pornit de la problema Muftiatului, adică de la lupta pentru şefia cultului musulman din România. Comunitatea musulmană îl demisese cu forţa pe muftiul Iacub Memet, care deţinea funcţia încă din anul 1947, fiind practic cel mai vechi demnitar din R. S. România.
„La un moment dat, pe aceste scânduri de la ușa Muftiatului a fost pus și un sicriu de carton inscripționat cu numele meu. Am primit și telefoane anonime cu amenințări (...). Problema alegerii muftiului a fost un motiv concret și eficient de care s‐au folosit cei care urmăreau să împiedice constituirea unei organizații etnice puternice în Dobrogea (..). Din fericire, tătarii au fost convinși, în cele din urmă, să nu reacționeze în forță. Dar, a crescut numărul celor care doreau înscrierea şi a etnonimului Tătar în denumirea organizaţiei“, continuă Tasin Gemil șirul amintirilor dureroase.
Subcapitolul „Uneltele dezbinării“ relatează despre Talip Revan, care împreună cu cei din jurul şi, mai ales, din spatele său „au făcut un rău imens populaţiei turco‐tătare din România, care a ratat astfel şansa de a se închega într‐o minoritate naţională unită şi puternică“.
„În ziua de 14 iulie 1990, la Casa de Cultură din Medgidia a avut loc Conferinţa Extraordinară a UDTMR, la care a participat ca invitat şi dl.Dumitru Moinescu, pe atunci deputat FSN. Conferinţa a aprobat schimbarea denumirii în Uniunea Democrată a Tătarilor Turco‐Musulmani din România, modificările la Statut reclamate de noua denumire, precum şi demisia mea din funcţia de preşedinte al organizaţiei, ca urmare a alegerii mele ca deputat. La propunerea mea, a fost ales ca preşedinte al UDTTMR dl. Şucri Baubec“, scrie istoricul.
Urmează subcapitolul „De ce feseniştii din Constanţa au fost împotriva tătarilor?“, în care Tasin Gemil explică diferențele
între turcii și tătarii din Dobrogea.
„Bănuiesc că FSN‐iștii constănțeni au acționat în consonanță cu vechii securiști, care s‐au temut de închegarea unei organizații unice puternice a turcilor și tătarilor, organizație care putea deveni chiar o UDMR dobrogeană“, adaugă istoricul.
Subcapitolul „Ziua cea mare“ povesteșe despre sărbătoarea de la 1 Decembrie 1990, de la Alba Iulia, care „a rămas un unicat în întreaga istorie a României, prin amploarea şi semnificaţiile ei“.
„Am avut onoarea de a vorbi de la tribuna acestei mari adunări de la Alba Iulia, în numele întregului Grup al minorităţilor naţionale (altele decât cea maghiară) din Parlamentul României. Era pentru prima oară când un tătar din România lua cuvântul la o adunare atât de mare şi de la o tribună atât de înaltă“, povestește autorul.
Urmează subcapitolul „Programul de renaştere naţională a tătarilor“ în care citim despre problema renașterii conștiinței naționale a tătarilor dobrogeni, care era una fundamentală și de urgență maximă.
„Securitatea românească, abia înființată, a declanșat o amplă campanie de represalii împotriva tătarilor (....). În perioada comunistă, conștiința națională a tătarilor dobrogeni a scăzut dramatic, ceea ce era de natură să afecteze și identitatea tătară. În sinea mea, am fixat atunci un program de renaștere națională a tătarilor din România, mai întâi prin cunoașterea propriei istorii și culturi. Tătarii dobrogeni, inclusiv cei cu diplome universitare, nu aveau nici măcar cunoștințe elementare de istorie și cultură națională. Desigur, revigorarea limbii tătare era un alt pilon de bază a conștiinței naționale, căci și limba tătară era în cădere liberă în acea vreme. Neavând însă încredere în cei care se aflau în jurul meu, nu am vorbit deschis multă vreme despre aceste plan de acțiune. (...)Tătarii din Dobrogea constituie o comunitate mărginașă și izolată a lumii turcice , în general, și a poporului tătar în special. Cu toate acestea, elita tătară dobrogeană, fie ea și minoră, nu a rămas străină de ideile reformiste ivorâte din Kazan și Crimeea. Publicațiile în care erau propagate aceste idei ajungeau și în Dobrogea. Ele erau vehiculate și prin contactele personale ale tătarilor cultivați cu cercurile intelectuale din Istanbul și Crimeea“, a mai scris Tasin Gemil.
„Pentru programul de renaștere națională tătară, la care m‐am gândit încă din 1990, obiectivul prioritar era redescoperirea și cunoașterea istoriei naționale adevărate. În acest sens inclusesem în primul Program al UDTMR, aprobat la Conferința din 24 martie 1990, și înființarea unui Muzeu de istorie și cultură turco‐tătară. Dar, conducătorii tătari nu au înțeles rostul și rolulunui asemenea muzeu, care nu a fost realizat nici până astăzi (...) Am reușit să includ în Legea Învățământului introducerea în programa școlară a lecțiilor de istoria și cultura minorităților naționale, inclusiv ale tătarilor. O reușită majoră a activității mele de membru al Parlamentului României (1990‐1996) a fost reînființarea, prin Ordin al Ministrului, la 18 august 1993, a Seminarului Musulman din Medgidia, în forma Liceului Teologic Musulman și Pedagogic „Kemal Atatürk” din Medgidia. Apoi, acest Liceu a devenit Colegiu Național“, mai dezvăluie istoricul.
Tot în acest capitol, Tasin Gemil scrie despre poetul Mehmed Niyazi, care, în comunitatea tătară din România, se bucură de o popularitate egală cu cea a lui Mihai Eminescu în România; despre Ismail Ziadin, un poet cu har şi un lingvist înzestrat; despre profesorul american, de origine tătar dobrogean, Kemal H.Karpat, care a primit titlul academic de Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius din Constanța, precum și înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa al prestigioasei Universități Babeș‐Bolyai din Cluj‐Napoca.
„Tătarii au personalități istorice și culturale veritabile, numai că ele nu sunt cunoscute și promovate. Pentru exemplificare enumăr aici hanii și oamenii de cultură cei mai importanți – după părerea mea – din trecutul tătarilor. Fondatori de stat: hanii Batu, Berke, Özbek, Toqtamîș, Ulug Muhammed, Hadji și Mengli Gheray; consolidatori de stat și luptători pentru independență: hanii Mehmed Gheray I, Sahib, Devlet I, Mehmed II, Gazi‐Bora, Inayet, Islam III, Mehmed IV Gheray; reformatori: hanii Murad, Hadji Selim, Qîrîm, Șahin Gheray. Atât în Hoarda de Aur, cât și în Hanatul Crimeei și de Kazan au existat pleiade de poeți, filozofi, istorici, artiști, savanți etc., în măsură să stea alături de alți mari gânditori și creatori din cultura universală, începând cu fondatorul literaturii tătare scrise Qulali (1183‐1240?), aniversat de UNESCO în 1983, Mahmud Bulgari (n.1297), Seyfi Sarayi (1321‐1396), Khisam, Qalandar (sec. XIV), Maqsudi, Ütemiș Hadji, Qulșerif, Muhammedyar (sec.XVI), Gazi Gheray (1554‐1607), Așîk Omer, Hasan Vedjihi, Mehmed Senai (sec.XVII), Muhammed Riza, Abdulgaffar Qîrîmi (sec. XVIII), Ibrahim Qursavi (1776‐1812), Șehabeddin Merdjani (1818‐1889), Qayyum Nasiri (1825‐1902), Ismail Bey Gasprinski (1851‐1914), Gabdulla Tukay (1886‐1913), Yusuf Akçora (1876‐1935), Musa Bigiyev (1875‐1949), Ayaz Ishaqi (1878‐1954), Bekir Ciobanzade (1893 ‐1937) ș.a. Pentru a se forma și dăinui, identitatea națională și conștiința națională au nevoie și de asemenea repere monumentale“, susține Tasin Gemil.
Urmează subcapitolele „Reînfiinţarea Seminarului Musulman din Medgidia“, „Preşedintele Süleyman Demirel la Medgidia“, „Reluarea legăturilor cu patria străbună Crimeea“ și „Muzeul de istorie şi civilizaţie tătară“.
Pe 18 august 1993, prin ordin al Ministrului, a fost înființat Liceul Teologic Musulman şi Pedagogic. Noul liceu a fost inaugurat în clădirea Liceului „Nicolae Bălcescu” din Medgidia, într‐o sală de clasă. Cu susținerea ambasadorului Yaman Bașkut, Tasin Gemil a reușit să-l aducă la Medgidia, chiar de două ori, pe președintele Turciei, Süleyman Demirel.
„Am insistat ca președintele Turciei să viziteze și centrul populației turco‐tătare din Dobrogea, care este Medgidia. În acest sens, am propus ca rugăciunea de vineri a Președintelui Turciei să aibă loc în geamia ctitorită de către un sultan otoman, Abdul Medjid, dat fiind faptul că președinții actuali ai Republicii Turcia sunt, ca șefi de stat, urmașii oficiali ai sultanilor otomani. Ambasadorul nu mi‐a ascuns faptul că și‐a dat seama că, în realitate, eu vreau să‐l duc pe Președintele Turciei în mijlocul tătarilor (...).doi ani mai târziu, în ziua de 18 aprilie 1996, Președintele Süleyman Demirel a revenit cu plăcere la Medgidia, pentru a inaugura, împreună cu Președintele Ion Iliescu, sediul renovat al Liceului teologic musulman și pedagogic „Mustafa Kemal Atatürk” din Medgidia. Cu acest prilej, Preşedintele Süleyman Demirel a donat liceului 10.000 USD cash, pentru laboratorul de informatică. Acțiunea însemna împlinirea obiectivului meu legat de reînființarea Seminarului Musulman de la Medgidia, sub forma nouă de Liceu Teologic și Pedagogic“, relatează istoricul.
Imediat după căderea regimului comunist din România a fost posibilă și reluarea legăturilor dintre tătarii dobrogeni și cei din patria noastră istorică Cimeea.
„Împreună cu regretatul cărturar Echrem Menlibai (din nefericire, ultimul președinte devotat şi adevărat al UDTTMR) am inițiat și realizat prima vizită în grup a tătarilor din România în patria istorică Crimeea. Vizita a avut loc între 26 iulie și 3 august 1993. (..) Reîntâlnirea tătarilor noștri cu tătarii din Crimeea a fost deosebit de emoționantă. Deși despărțiți de atât de mulți ani, tătarii dobrogeni și cei din Crimeea, care reveniseră de curând din Asia Centrală, unde fuseseră deportați de Stalin, în 1944, au constatat repede că se înțeleg foarte bine, că împărtășesc aceleași valori culturale și aceleași sentimente naționale“, își amintește istoricul în subcapitolul „Reluarea legăturilor cu patria străbună Crimeea“.
Ideea înființării unui Muzeu de istorie și civilizație turco‐ tătară a dobândit forma unui obiectiv punctual în Programul adoptat de prima Conferință pe țară a Uniunii Democrate Turce Musulmane din România, din 24 martie 1990.
„Nădăjduiesc ca în final, adică până la sfârșitul vieții mele, voi fi reușit să realizez acest obiectiv major al Programului de Renaștere Națională a Tătarilor. Sper ca străduințele în acest sens să nu fie blocate chiar de către cei care s‐au (auto)impus la conducerea „tătărimii”, așa cum, din păcate, s‐a întâmplat până acuma de atâtea ori“, a dezvăluit Tasin Gemil.
Volumul poate fi descărcat de mai jos. Dimensiune fișier: 37,6 MB
Citește și:
#DobrogeaDigitală. „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolele VI și VII, despre munca la Direcția Generală a Arhivelor Statului și la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” București
#DobrogeaDigitală: „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolul I - „Rădăcinile și copilăria“, o poveste de viață plină de aventură și istorie
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp