#DobrogeaDigitală „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolul X, dedicat activității de parlamentar - „În cei şase ani, numele şi cuvântul meu au fost respectate şi ascultate“

• În capitolul X, „Cel dintâi deputat al tătarilor în Parlamentul României“, Tasin Gemil relatează despre activitatea sa parlamentară, despre obiectivele și inițiativele pe care le-a realizat.
• De asemenea, autorul vorbește, în capitolul X, despre reprezentarea minorităților naționale în Parlamentul României.

 
Volumul istoricului Tasin Gemil „Un tătar din România. Amintiri, confesiuni, mărturii, evaluări ale unui universitar istoric, fost deputat și ambasador“ este dedicat relațiilor interetnice dintre tătari, turci și români, constituind un excelent studiu, documentat, despre tătari.
 


Capitolul X: „Cel dintâi deputat al tătarilor în Parlamentul României“ are 15 subcapitole și 44 de pagini.
 
Priorităţile primului deputat al tătarilor
„Noaptea care a zguduit Constituţia”
Atacuri şi contraatacuri
În slujba Academiei Române
Membru al Adunării Parlamentare a NATO
Am reuşit să schimb titlul şi conţinutul unui raport despre România
Preparative diplomatice pentru intrarea României în Consiliul Europei
Un nou mandat de deputat
Reacţie la atacul SRI
„Antanta Pontică”
Istoria Mării Negre
Universitatea Mării Negre
Deportarea tătarilor evocată pentru prima oară în Parlamentul României
Legile învăţământului
Finalul mandatului de deputat
 
 
La Conferința Națională a UDTTMR, din martie 1990, Tasin Gemil a fost desemnat primul pe lista candidaților la alegerile parlamentare din mai 1990. Obținând 8600 de voturi, a fost validat ca deputat. Era primul reprezentant oficial al tătarilor în Parlamentul României.

„Obiectivul meu primordial și permanent a fost îmbunătăţirea imaginii tătarilor, care era deteriorată printr‐o campanie acerbă și sistematică promovată secole la rând de biserică, îndeosebi de cea catolică. Am arătat mai înainte cauzele istorice și ideologice ale acestei acțiuni de lungă durată“, dezvăluie Tasin Gemil.

„În cei şase ani cât am fost în Parlamentul României, numele şi cuvântul meu au fost respectate şi ascultate. (..) Revigorarea conştiinţei naţionale a tătarilor din România a fost un alt obiectiv pe care l‐am urmărit cu obstinaţie ca reprezentant al comunităţii. În acest sens, am considerat religia, învăţământul şi cultura de însemnătate fundamentală. Aşa se explică şi acţiunile mele insistente în aceste domenii, încă de la început“, susține Tasin Gemil.

„Dar, în ziua de 18 noiembrie 1991, seara târziu, exact în ajunul votului final la Constituție, un grup mare, de 112 parlamentari, majoritari din FSN, printre care și unii, chiar proeminenți, din Constanța, au pus la cale o lovitură de forță, încercând să modifice în ultima clipă nu numai în mod nedemocratic, ci și ilegal, hoțește, un articol foarte important din proiectul deja aprobat pe articole al Constituției (..) La punctul 17 al listei de propuneri, referitor la art. 30, alin. 7 al proiectului de Constituție, P. Țurlea a propus, sub aparența unei corijări convenționale, eliminarea celui de‐al doilea cuvânt din sintagma „separatism teritorial”. Nu era vorba însă aici de o modificare pur redacțională, cum erau cele propuse de Comisia Coteanu, ci una de fond, de natură să afecteze însăși substanța democratică a Constituției României. Aceasta a fost poziția mea, pe care am argumentat‐o în cuvântul meu, de a doua zi, de la tribuna Adunării Constituante“, relatează istoricul.

 



În subcapitolul „Atacuri și contraatacuri“, Tasin Gemil scrie despre Varujan Vosganian, care, pe din 24 aprilie 1991, a folosit înalta tribună a Parlamentului României pentru a face declaraţii antiturce, cerând ca România să condamne în mod oficial Turcia, pentru aşa‐zisul „genocid armean” din 1915.

„Această problemă conflictuală dintre Armenia şi Turcia este veche, dar ea era adusă acum pentru prima oară în Parlamentul de la Bucureşti, pentru a implica România într‐o chestiune ce nu avea legătură cu ea“, scrie istoricul.

„Locatarii români erau nemulţumiţi nu atât de vecinătatea cu o moschee, cât mai mult de faptul că pierdeau astfel garajele şi micile grădini de zarzavat pe care le improvizaseră pe acele locuri. Ei au fost cei care au protestat şi au informat presa. În ziua de 12 iulie 1991, am mers la Năvodari împreună cu preşedintele de atunci al UDTTMR, regretatul Echrem Menlibai, pentru a discuta cu locuitorii recalcitranţi şi cu primarul local. Acesta din urmă şi‐a arătat toată bunăvoinţa pentru o doleanţă, pe care o considera cât se poate de firească, a comunităţii musulmane“, punctează autorul.

„Proiectul de lege era inițiativa academicienilor Nicolae Cajal și Ion Coteanu, amândoi senatori FSN la acea dată. Am propus ca această îndemnizație viageră să fie de 60% pentru membrii corespondenți și de 80% pentru membrii titulari ai Academiei Române, din salariul brut al unui cercetător științific gradul I (inițiatorii propuseseră 40% și, respectiv, 60%). Amendamentul meu a fost aprobat (doar cu 1 vot contra și 2 abțineri) de plenul Camerei Deputaților. Legea este valabilă și astăzi, dar cred că nimeni nu mai știe că am avut o contribuție însemnată la îmbunătățirea și aprobarea ei. În orice caz, academicianul Nicolae Cajal m‐a onorat cu prietenia Domniei Sale, până la sfârşit, ceea ce a fost de ajuns pentru mine“, subliniază autorul.

„Am participat la patru sesiuni (Rotterdam, Madrid, Bannf, Bruges) şi la un seminar (Atena) ale AP‐NATO. Am făcut parte din Comisia de Afaceri Civile, care apoi s‐a denumit Comisia pentru Dimensiunea Civilă a Securităţii. Era cu totul altceva la AP‐NATO faţă de tot ce văzusem eu până atunci. Acolo am simţit pe viu, pentru prima oară, ceea ce înţelegeam eu prin Occident, adică: comportament civilizat, ordine, bogăţie, putere şi aroganţă disimulată sub bunăvoinţă formală“, dezvăluie autorul.

„La aceeași Comisie a AP‐NATO am adus de două ori în discuție și problema tătarilor din Crimeea. Acele cuvântări au fost publicate în cartea mea deja amintită din 2019. Era pentru prima oară când chestiunea tătarilor crimeeni era adusă în fața unui forum atât de înalt. Din păcate, aici nu am avut succesul pe care l‐am obținut în urma intervențiilor referitoare la situația României“, susține Tasin Gemil.

„Vizita era extrem de importantă, în contextul străduinţelor ţării noastre din acea vreme de a fi admisă în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. În discuţiile pe care le‐am avut apoi cu George Petricu şi cu alţi oficiali de rang înalt din Parlament şi MAE, s‐a conturat limpede ideea că admiterea noastră în Consiliul Europei depindea foarte mult de atitudinea delegaţiei turce“, a dezvăluit Tasin Gemil.

„Era pentru a doua oară, în doi ani, când cetățenii României erau chemați să‐și exercite în mod liber dreptul pentru a‐și alege reprezentanții în Parlament“, susține istoricul, care a obținut un nou mandat.

„Noul mandat era de patru ani, adică era unul complet. De această dată, în ordinea cronologică a activității mele se află rolul pe care l‐am îndeplinit, ca reprezentant oficial al Parlamentului României, în fondarea și organizarea Adunării Parlamentare a Organizației pentru Colaborare Economică la Marea Neagră (APCEMN), după modelul Adunării Atlanticului de Nord, despre care am vorbit. Dar, vom lăsa la urmă acest subiect, deoarece se întinde până la sfârșitul mandatului meu. APCEMN este în funcțiune și astăzi“, povestește autorul.

„În planul activității interne, anul 1994 a însemnat evocarea pentru prima oară în Parlamentul României a tragediei tătarilor crimeeni, care au fost deportați, din ordinul lui Stalin, în noaptea de 18 mai 1944. Se împlineau 50 de ani de la acea tragedie naţională a poporului tătar. Discursul pe care l‐am rostit cu acel prilej, la 17 mai 1994, în plenul reunit al Parlamentului României, a fost publicat în cartea mea mai sus citată, apărută în 2019“, a punctat Tasin Gemil.

„Am fost unul dintre cei care au propus și susținut creșterea exigenței în privința doctoratului. Mie îmi aparține amendamentul, introdus în corpul legii promulgate, prin care a fost mărit numărul membrilor unei comisii de doctorat de la 5 la 7, cu obligația ca cel puțin patru dintre ei să nu fie din instituția unde se susține doctoratul. Această formă a funcționat câțiva ani, dar a nemulțumit pe unii, astfel că după un timp s‐a revenit la comisia de 5 membri, ceea ce cred că a fost o altă greșeală în această materie. (..) O altă greșeală și mai gravă, care a viciat sistemul doctoraturii de la noi, cred că a fost răsplătirea cu 15% din salariu a titlului de doctor în științe. (...).Nu am avut succes, interesele meschine au prevalat și astfel doctoratul a devenit curând o «mișcare de masă», chiar o modă, îndeosebi printre noii parveniți, ceea ce a afectat desigur fondul calitativ al acestei prestigioase (în trecut) instituții academice“, dezvăluie istoricul în subcapitolul „Legile învăţământului“.

„Cu toată pregătirea profesionistă a debarcării mele, la congresul UDTTMR, din august 1996, am pierdut doar cu patru voturi în favoarea lui Nusfet Șaganai, în al doilea tur de scrutin. În primul tur ieșisem pe primul loc. Deși al treilea plasat, Sali Negiat, a cerut ca votanții lui să treacă de partea dlui. N. Șaganai, aceștia m‐au votat și pe mine. Nu cred că s‐a fraudat la numărătoare, căci acolo se aflau și susţinătorii mei, între care cel mai activ şi de prestigiu era regretatul meu prieten ing. Menan Izet. Dar s‐a fraudat în mod cert la numărul votanților, între care s‐au aflat mulți fără a fi delegați aleși de filiale, cum prevede Statutul UDTTMR“, menționează istoricul.