#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry „Înainte de a fi gardiancă fusese prostituată”

George Sarry, născut în 1928, la Constanța, nepot de frate al marelui jurnalist Constantin N. Sarry, a fost deținut politic în închisorile comuniste, rememorând în volumul său „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate” toți cei aproape 11 ani de temniță grea, dar și perioada care a urmat detenției, cu împlinirile și surprizele sale.
 

 
În fragmentul citat mai jos, George Sarry evocă eliberarea sa din închisoarea Pitești, în anul 1960, și primele contacte cu lumea „de afară”.  
 

„Maiorul n-a mai venit, în schimb, pe data de 4 martie ușa camerei s-a deschis. Cu gardianul secției era și un plutonier de la grefă. Acesta îmi spune să-mi iau tot bagajul și să ies afară. Care mai de care vine la mine să-mi dea hainele lui mai rupte decât ale mele și să i le dau pe ale mele. Atât ei cât și eu știam că voi părăsi Piteștiul și nu aveam voie să luăm hainele penale cu noi la alte penitenciare sau la sedii ale Securități, dacă mergem pentru anchetă. Un lucru era sigur pentru noi toți, când l-am văzut pe plutonierul de la grefă, anume că voi părăsi închisoarea Pitești. Nu știam însă destinația. După ce am rămas cu hainele cele mai rupte, după ce am dat pătura și perna din cameră, am ieșit și l-am urmat pe plutonier până la secția femeilor. Acolo se afla o cameră - magazia unde se depozitau hainele civile ale deținuților. Pe coridorul secției era gardiana de serviciu, una cu părul roșu și cu o voce răgușită. O chema Claudia. Înainte de a fi gardiancă fusese prostituată. Știam asta de la deținuții de drept comun.
 
Plutonierul avea deja bagajele noastre, care fuseseră scoase pe coridor. Bagajul meu real, fusese aproape inexistent, pe când celălalt bagaj era voluminos. După scurt timp este adus și Leonard Kirschen. Îl vedeam pentru prima dată, dar vorbisem de multe ori prin Morse cu el. Știam unul de altul. Plutonierul ne-a spus să ne dezbrăcăm la pielea goală și să stăm în fața bagajului nostru cu mâinile după ceafă ca să ne facă percheziția corporală și a hainelor. Nu am fost lăsați să luăm niciun fel de haine cu petice, ca nu cumva să avem ceva ascuns în ele. În timp ce ședeam cu mâinile după ceafă, se apropie gardiana de mine și cu creionul pe care până atunci îl mușcase cu dinții, îmi atinge partea sensibilă dintre picioare, o ridică și îmi spune: Ce vei face acum cu asta? Ea știa ceva, ceea ce eu încă nu știam atunci. Probabil plutonierul i-a spus că vom fi eliberați.
 
După ce ni s-a făcut percheziția și gardianul a sortat din hainele noastre, m-a întrebat dacă am pantaloni. I-am spus că s-au rupt și nu mai am. Leonard s-a oferit să-mi dea o pereche de pantaloni căci avea în plus. Am ieșit din acea secție și am fost condus într-o cameră din clădirea administrației. Acolo plutonierul a chemat un gardian, i-a dat hainele noastre și i-a spus să le ia și în cincisprezece minute să le aducă gata curățate și călcate. În timpul ăsta, atât eu cât și Leonard începem să mirosim că ne așteaptă libertatea, mai ales când plutonierul grefier a venit cu dosarele noastre și a verificat dacă suntem cei indicați în dosar.

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

 

„Nu vom spune nimănui unde am fost, cu cine am fost și cum am fost tratat”
 
Atunci pentru prima dată ne-a spus că mergem acasă. S-a uitat lung la mine și la dosarul meu și-mi spune: «Nu știu cum de mergeți dumneavoastră acasă, văd aici în dosar atâtea rapoarte de pedeapsă cu izolarea la beci.» După ce ne verifică dosarele, îi dă lui Leonard o sumă de bani. «Aceștia sunt pentru bilet de tren la clasa a doua până la București, iar mie București - la Constanța», explică el. Acum nu mai era nicio îndoială că mergem acasă. Între timp vine și gardianul cu hainele curățate și călcate. Le îmbrăcăm și ne ia pe amândoi într-un birou la grefă și ne pune fiecăruia în față o coală de hârtie, spu nându-ne s-o citim foarte atent, ca după aceea s-o iscălim. Pe această hârtie scria aproximativ aceste cuvinte: «Nu vom spune nimănui unde am fost, cu cine am fost și cum am fost tratat; nerespectarea acestei declarații atrage după sine o nouă arestare și întemnițare, în închisoarea Pitești». Acum eram gata să fim eliberați.
 
A chemat un gardian și i-a cerut să ne escorteze până la poarta închisorii și de acolo să ne arate cum să ajungem la gară. În drum spre poartă, întâlnim un sergent care-l întreabă pe gardian: «Unde-ți este arma?» Gardianul îi răspunde: „Sunt eliberați și nu transferați“. Sergentul care mă cunoștea după reputație, se uita cu o expresie mirată, ca și cum s-ar fi întrebat cum se poate ca eu să fiu eliberat. După ce am trecut de poarta închisorii, gardianul ne explică cum să ajungem la gară; era un drum de vreo trei km, cu diferite curbe la dreapta și la stânga. Pentru amândoi era greu de parcurs distanța asta, mai ales că eu aveam în picioare niște bocanci pe care mi-i dăduse plutonierul, foarte uscați și aspri. Începuseră deja să-mi facă răni la picioare.
 
După un kilometru de mers, amândoi am decis să ne odihnim. Ne-am oprit la marginea unui trotuar și am stat jos. Pentru noi, slăbiți și neobișnuiți să mergem atât de mult pe jos, era foarte greu. Tot drumul până ne-am așezat jos, priveam casele, priveam cum era îmbrăcată lumea, urmăream mașinile care treceau pe stradă. De mai multe ori am fost întrebați de trecători dacă venim «de acolo», arătând cu degetul în direcția închisorii. O femeie ne-a întrebat dacă «al meu e acolo» și ne-a spus numele. Noi nu răspundeam, că ne era frică să nu fie o cursă. Semnasem declarația cu o oră înainte și eram foarte atenți la ce vorbeam.
 
Când să ne sculăm, să ne continuăm drumul mai departe, un camion se oprește și ne întreabă dacă mergem spre gară. Repede am răspuns afirmativ. «Urcați-vă» ne-a spus. «Veniți de acolo?». Am răspuns cu capul afirmativ. Ne-a întrebat câți ani. Am răspuns cu umerii, adică nu știm. Din nou a întrebat: «Un an?». Am răspuns cu mâna în sus. «Cinci ani?». Iar cu mâna în sus. «Zece ani?». Iar cu mâna în sus. Am ajuns aproape de gară și șoferul ne arată cu degetul clădirea ei care era numai la o sută de metri. Înainte de a coborî ne-a spus că-i pare rău că nu are bani la el, ca să ne dea și ne-a dorit noroc. Ne-am îndreptat spre ghișeul unde se vindeau biletele de tren. Femeia de la ghișeu ne-a privit lung și ne-a întrebat: «Unde vreți să mergeți?». «La București» am răspuns. Ne-a spus că nu poate să vândă bilete pentru trenul obișnuit până nu trece expresul. S-a mai uitat încă o dată la noi și ne-a spus că trenul nostru pleacă la ora șase și ajunge la București la opt și cincisprezece. S-a aplecat spre noi și a întrebat: «Veniți de acolo?». Am răspuns cu capul afirmativ. «Politici?». Tot cu capul afirmativ. «Câți ani?». Leonard a răspuns «Zece». Femeia s-a retras și și-a făcut semnul crucii: «Zece?». Pentru că nu era nimeni aproape de ghișeu, ne-a vândut biletele și ne-a dorit noroc.”

 
#citește mai departe în „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry 
#„Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”
 #Autor George Sarry 

Dacă în urmă cu 122 de ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Sursa foto: „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry
 
Citește și:
 
#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Zile mai bune, zile mai rele

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Coșciuge, șah și ploșnițe în temnița de la Aiud

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Cu ochii pe Consulatul Britanic din Constanța

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Arestarea și ancheta

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Întoarcerea în România anilor ’90 - tristețe și dezamăgire
 
#DobrogeaDigitală: „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate“, de George Sarry
George Sarry, amintiri din libertate „Regimul comunist a schimbat omul, a făcut din țara noastră un stat polițienesc, în care unul supraveghează pe celălalt“