#DunăreaCălăuzăTuristică Defileul Dunării - „Frumuseţi naturale de nedescris, mereu schimbătoare, fac călătoria extrem de impresionantă“ (II)

În anul 1935, după ce vizitează Dunărea, R.I. Călinescu publică în colaborare cu Administraţia Comercială a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă lucrarea „Dunărea. Călăuză turistică“.

Autorul este deja cunoscut  pentru o altă  operă, asemănătoare acesteia, „Cutreerând Dobrogea Meridională“, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța. Lucrarea de față prezintă, asemenea unui ghid turistic, detalii despre Dunăre, ilustrând informația cu o mulțime de fotografii.

Autorul precizează încă de la început că volumul de față vine în sprijinul turismului intern, grav afectat de criza de la acea vreme. R.I. Călinescu notează că lucrarea este „un îndemn pentru vizitarea locurilor descriese“ ca urmare a „lipsei de întreprinderi turistice, de importanţa celor streine, care a făcut ca şi în această ramură de activitate să nu fim la înălţimea streinâtăţei“.
 
Pe parcursul celor 142 de pagini sunt notate informații prețioase necesare unui turist care dorește să exploreze tainele dunărere, stilul narativ folosit fiind accesibil, iar datele științifice  prezentate într-o maniera abordabilă tuturor. Cartea este structurată în două mari capitole cu patru anexe.
 
Primul capitol este dedicat prezentării generale a Dunării „de la izvor până la frontiera României“ în care regăsim informații de cultură generale despre fluviu. Al doilea capitol ne introduce în Dunărea românească, fiind structurat la rândul său în trei subcapitole: Defileul Dunării, Dunărea de la Turnu-Severin la Brăila, Dunărea maritimă (de la Brăila la Mare).

Anexele necesită o atenție sporită, fiind importante pentru turiștii vremii prin prisma utilității turistice a acestora. Acestea prezintă: Mersul vapoarelor de pasageri N.F.R, Călătoriile cu vapoarele N.F.R. Informaţiuni, Tarife N. F. R.

Continuăm cu expunerea lucrării antemenționate cu cel de-al doilea capitol intitulat sugestiv „Dunărea românească“. Capitolul debutează cu un preambul dedicat „Generalităților“. Autorul ne introduce, astfel, în Dunărea românească prezentând pe mai multe pagini Dunărea, trecând în revistă detalii geografie, economie, etimologice etc. Acesta realizează întregul traseu al fluviului de pe teritoriul României, adăugând și informații istorice relevante și captivante.

Primul subcapitol este intitulat „Defileul Dunării“, descris pe mai multe pagini. Autorul noteaza detalii despre atracțiile zonei vizibile în timpul excursiei sale cu vaporul în Defileu. Detaliile creeaza verosimil o panoramă impresionantă. Autorul integrează și informații istorice despre planurile de reglarea ale fluviului, câteva detalii despre localitățile observate de-a lungul și nu numai. 

Textul integrat în lucrarea antemenționată ne introduce în atmosfera acelor ani prin detaliile oferite și contrucția narativă spefică, cititorul parcurgând ușor rândurile redate mai jos. Redăm în cele ce urmează cea de-a doua parte a acestui subcapitol, restul urmând a fi prezentat într-o ediție viitoare:

„Acum ne apropiem de defileu. Vaporul se introduce cu precauţie în strâmtoare. Dunărea se îngustează, malurile se înalţă din ce în ce mai sus şi mai ameninţător. Dealungul malului stâng, săpată acum în piatră, observăm şoseaua Szechenyi. 

La dreapta, în apropiere de cetatea Columbara, vedem o peşteră mare de unde ar ieşi în fiecare an musca columbacă, mică insectă veninoasă, care prin marele ei număr face mari ravagii în vitele domestice. Se zice că această insectă s’ar trage din trupul putrezit al balaurului decapitat de lovan Iorgovan, balaur mort în această peşteră în care se refugiase. Evident că este vorba numai de o legendă. 

Începând dela stânca Babacai, albia fluviului se îngustează până la 300 m., câştigând în felul acesta o adâncime de 20-25 m. O tablă comemorativă eternizează pe malul stâng, în peretele de piatră, momentul de începere a operii de regulare a fluviului şi numele iniţiatorului, Gabriel Baross, fost ministru, în acea epocă. 

Frumuseţi naturale de nedescris, mereu schimbătoare, fac călătoria ce urmează, extrem de impresionantă. Deoparte şi de alta a fluviului se înalţă maiestos pereţii înalţi şi pleşuvi de piatră. 

Din când în când ne face impresia că aceşti coloşi de piatră vor închide drumul fluviului. 

Pare că ne-am afla pe un lac închis pretutindeni de munţi înalţi. Deodată apare însă o crăpătură îngustă, o ieşire de scăpare printre enormele masse de şisturi cristaline. Prin această crăpătură care se lărgeşte, vaporul se strecoară cu grije ieşind din acest defileu grandios şi înfricoşetor. 

Odată ieşiţi din acest prim defileu, valea se lărgeşte, orizontul se deschide şi se luminează, poenile se întind verzi şi râzătoare pe pantele dealurilor iar feţele sumbre ale călătorilor se înseninează din nou. Am ajuns la Stânca, unde albia fluviului se lărgeşte iară până la 1.000 m. Fundul e însă presărat cu stânci foarte periculoase, care pe timpul apelor scăzute, ies la suprafaţă sub formă de colţi ascuţiţi. 

Aici a trebui să se scoată peste 7.000 m de piatră din albia fluviului şi să se sape în ea un canal de 800 m. Numai astfel s’a putut asigura o navigaţie fără pericole, pe această porţiune de fluviu, în care vaporul navighează oblic, dela dreapta spre stânga. 

În curând lăsăm în urma noastră şi albia largă dela Stânca. Atenţia ne este acum atrasă de torente repezi ce curg în văi înguste şi se varsă în Dunăre, depunând pietriş mult la guri. 

Grupe de case spoite în alb, acoperite cu ţiglă roşie şi având la mijloc un turn de biserică, se înşiră pe ambele maluri, presărate între munte şi apă sau resfirate pe pantele jealurilor. Dintre acestea, cele mai importante sunt: Dobra, pe malul sârbesc, aproape un orăşel, Liubcova, Bărzasca şi Drencova pe malul românesc. 

În această regiune vedem pe ambele maluri numeroase mine de cărbuni, dintre care cele mai multe au depozite şi staţii de încărcare chiar pe malul Dunării, fiindcă nu există cale ferată. La Drencova, operaţiunile de încărcare şi descărcare se fac dealtfel toate la malul natural al Dunării, deoarece un cheu veritabil lipseşte. Numai un ponton deserveşte vasele cu curse fixe, de mărfuri şi de pasageri, naţionale şi streine. 

Comunicaţia pe uscat la Drencova se face numai pe şosea, dealungul Dunării. În port se află căpitănie de port, oficiul poştal (cu telegraf şi telefon), biurou vamal şi agenție N.F.R. O cale ferată îngustă leagă Drencova de mica localitate Cozla, unde se află o mină de cărbuni, a societăţii cu acelaşi nume. Regiunea e foarte bogată în lemn iar în port se află chiar o fabrică de fasonat lemnul.“
 

Sursă foto: „Dunărea. Călăuză turistică“, de R.I. Călinescu

Citește și:

#DunăreaCălăuzăTuristică: Defileul Dunării - „Frumuseţea pitorescului său este de o grandoare apăsătoare“ (I)