Istoria Dobrogei - Bibliografie Iordanes (sec. VI) - „Getica” (II)

Iordanes a fost un notar got romanizat, originar din Moesia. În 551 a redactat o Cronică universală (De summatemporum vel origine actibusquegeniis Romanorum) și o Istorie a goților (De origine actibusqueGetarum). Pentru prima a folosit ca surse pe Eusebius-Hieronymus, Florus, Rufius Festus și Marcellinus Comes, iar pentru a doua o opera a lui Cassiodorus, azi pierdută. Autorul susținea politica împăratului Iustinian (527-565), urmărind o reconciliere între goți și stăpânirea bizantină reinstaurată în Italia și Spania.. Prima parte a operei sale n-are mare importanță, deoarece s-au păstrat izvoarele ei, dar a doua cuprinde informații valoroase despre goți, slavilor și populația romanizată din sud-estul Europei. (ed. H. Mihăescu & Gh. Ștefan)
 
65. Chiar și Filip, tatăl lui Alexandru cel Mare, a luat în căsătorie pe Medopa, fiica regelui Gudila [Meda și Kothelos erau geți – n. e. r..], legând prietenie cu goții, și fiind întărit de o astfel de rudenie a consolidat regatul macedonean. În vremea aceea, după cum spune istoricul Dio, ducând Filip mare lipsa de bani, s-a gândit să jefuiască cu armata regulată cetatea Odessus [Varna/Bulgaria] din Moesia și care pe atunci era supusă goților din cauza vecinătății în care se afla cu orașul Tomis. De aici, preoții goților, aceia care se numesc cei cucernici, deschizând în grabă porțile și îmbrăcați în haine albe i-au ieșit înainte cu chitare și au invocat prin cântece și prin rugăciuni pe zeii lor strămoșești să le fie favorabili și să alunge pe macedoneni. Aceștia, văzându-i pe cei care se apropiau de ei cu atâta încredere, rămaseră încremeniți și, dacă e permis să spun așa, niște oameni înarmați s-au îngrozit de unii neînarmați. Și fără întârziere desfăcând formația de luptă pe care o ocupaseră, nu numai ca s-au obținut [abținut] să dărâme cetatea, dar au dat înapoi chiar și pe acei [pe] care îi făcuseră prizonieri în împrejurimi, după dreptul războiului și încheindu-se pace, s-au reîntors la casele lor.
Editorii români notează că goții cărora era supusă cetatea Odessos erau „probabil” sciții lui Ateas, fiind citat în acest sens studiul publicat de arheologul Vladimir Iliescu în 1966 în revista „Eos” (LVI, 2, p. 316-320).
 
66. Aducându-și aminte, după mult timp, de această fărădelege, Sitalces, strălucitul rege al goților [tracii odrisi], strângându-și o sută cincizeci de mii de soldați, a pornit război împotriva atenienilor, și anume contra lui Perdiccas, regele macedonenilor, pe care Alexandru îl lăsase ca succesor cu depline drepturi asupra principatului atenienilor, atunci când a bătut la Babilon veninul de moarte, prin uneltirile unui ofițer de-al său. Dând o mare bătălie cu aceștia [macedonenii], goții [odrisii] au ieșit învingători și astfel, pentru nedreptatea pe care o făcuseră aceia [macedonenii] în Moesia de mult, aceștia [odrisii] năvălind în Grecia au devastat întreaga Macedonie.
75. Și fiindcă s-a făcut mențiunea Dunării, cred ca nu e în afara subiectului să dau câteva indicații despre acest fluviu atât de însemnat. Căci el izvorăște din câmpiile alamanilor și primește de la izvorul său și până la gura sa care se varsă în Pont șaizeci de râuri din dreapta și din stânga, pe o întindere de 1 200 mile, având forma unei spinări de pește, în care se înfig fluviile ca niște coaste și în general este cel mai mare fluviu. El se numește Hister în limba bessilor și are adâncimea apei, în albia unde este mai adâncă, numai de două sute de picioare. Dunărea întrece în mărime toate celelalte fluvii, în afară de Nil. Ajunge cât am spus despre Dunăre.
76. După un interval de timp îndelungat, sub domnia împăratului Domitian, goții, de teama zgârceniei sale, desfăcură tratatul ce-1 încheiaseră odinioară cu alți împărați și începură să devasteze, împreună cu șefii lor, malurile Dunării care erau de mult în stăpânirea Imperiului roman, distrugându-le armatele împreună cu comandanții lor. În fruntea acestor provincii se găsea pe atunci ca guvemator, după Agrippa, OppiusSabinus, iar la goți conducerea o avea Durpaneus. Dându-se lupta, romanii au fost învinși, iar lui OppiusSabinus i s-a tăiat capul și goții, năvălind asupra mai multor castele și cetăți, au prădat regiunile care țineau de imperiu.
Editorii români notează că zgârcenia lui Domitian era „probabil” o aluzie la subsidiile pe care regatul Daciei le primise până atunci.
 
82 (. . .) Istoricul Ablavius relatează că acolo pe țărmul Pontului, unde, după cum am spus, s-au așezat goții, o parte dintre ei, care ocupau regiunile răsăritene i se aflau sub conducerea lui Ostrogotha, au fost numiti ostrogoți, adica „răsăriteni”, fie din cauza numelui conducătorului lor sau a locului ; iar ceilalți au fost numiți vizigoți, adică „din partea apuseană”.
 


83. Și deoarece am spus mai sus că după ce au trecut Dunărea ei au trăit un timp în Moesia și Tracia, dintre rămășițele lor a fost și Maximinus, un împărat după Alexandru, fiul lui Mamea.
Editorii români notează că MaximinusDaia, originar din Iliria (fosta Iugoslavie), a fost co- împărat în perioada 309-313 (corect 286-305).
 
89. Căci neamul acesta a strălucit într-un chip uimitor în regiunea în care trăia, adică pe malul scitic al Pontului (. . .) În timpul domniei împăratului Filip [244-249 – n. e. r.], mai sus-amintit, ( . . .) goții [goții veritabili – n. e. r.], suportând cu greu retragerea ajutoarelor lor bănești, cum se obișnuiește, din prieteni au devenit dușmani. Căci ei, deși trăiau retrași sub regii lor, erau totuși federati ai statului roman și primeau în fiecare an daruri de la acesta.
90. Ce să mai vorbim? Ostrogoții trecând atunci cu oamenii săi peste Dunăre, au început să jefuiască Moesia și Tracia. Filip a trimis în contra sa pe senatorul Decius. Acesta, venind în fruntea trupelor sale și neobținând nici un succes contra goților, și-a concediat soldații, trimițându-i pe la vetrele lor ca simpli particulari, ca și cum goții ar fi trecut Dunărea din neglijența lor și vărsându-și răzbunarea astfel asupra oamenilor săi, se întoarce la Filip. Soldații însă, văzându-se concediați după atâtea chinuri, alergară de supărare în ajutorul lui Ostrogotha, regele goților.
91. Acesta, primindu-i, s-a înflăcărat de vorbele lor și a alcătuit de îndată o armata de treizeci de mii de oameni dintr-ai săi în vederea războiului ; au fost incluși și taifali și unii dintre asdingi, dar și trei mii de carpi, un neam de oameni totdeauna gata de război și care adesea au fost dușmănoși romanilor ; totuși pe aceștia, în urmă, pe vremea [co-] împăraților Diocletian [284-305] și Maximianus [Daia], cezarul GaleriusMaximus [subordonat celor doi auguști] i-a învins și i-a supus statului roman. Adăugând deci Ostrogotha acestora pe goții săi și pe peucinii din insula Peuce, care se găsește la gurile Dunării la vărsarea în Pont, a pus în fruntea lor pe Argait și pe Gunteric, cei mai vestiți comandanți din neamul lor.
92. Aceștia, trecând pe dată Dunărea și devastând Moesia pentru a doua oară, au atacat Marcianopolis [Devnea-Bulgaria de est], faimoasa metropolă a acestei regiuni, și după un lung asediu au părăsit-o, primind bani de la cei ce se aflau in cetate.
 
Bibliografie
IordanisRomanoet Getica, recensuitTheodorusMommsen, Berlin, 1882 (1961) (MGH, AA, vol. V, partea 1).
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970 (LIV. Iordanes)
 
 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
 

Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 
Citește și: