Istoria Dobrogei - Instituții Polisul/orașul-stat grec antic (galerie foto)

Grecii antici nu au trăit într-un stat unitar, ci în polisuri, orașe-stat cu un teritoriu rural, model care s-a aplicat și în coloniile grecești, inclusiv cele din Pontus Euxinus/Marea Neagră.

Origini

 
Cuvântul grec polis înseamnă „oraș” și această formă de organizare politico-teritorială a apărut în epoca greacă  arhaică, respectiv sec. VIII – VI î. H.
Anterior, în epoca bronzului, caracterizată de civilizația miceniană la care fac referire poemele Iliada și Odiseea ale legendarului Homer, prin polis se înțelegea zona superioară întărită a unei așezări, denumită apoi acropolis, în jurul căreia s-a format treptat cetatea antică.
 

Polisurile din Dobrogea

 
Epoca arhaică a fost caracterizată ce fenomenul migrației grecilor din cetățile Greciei continentale, cauzată în primul rând de creșterea demografică și scăderea suprafețelor de pământ arabil disponibile. Ca urmare, grupurile plecate din metropole pe mare au înființat colonii pe țărmurile Mării Mediterane Orientale și ale Pontus Euxinus (Marea ospitalieră) /Marea Neagră.
Pe litoralul dobrogean al Mării Negre, grecii au întemeiat patru colonii în sec. VII î. H.-VI î. H.: Histria/Istria  și Tomis/Constanța  de către Milet (coasta egeeană a Turciei asiatice), Callatis/Mangalia de către Heracleea Pontică (coasta pontică a Turciei asiatice) și, respectiv Dionysopolis/Balcic (Cadrilater/Bulgaria) de către mai multe metropole.
 
În prima parte a dominației romane în Dobrogea (sec. I-III d. H.), aceste orașe, împreună cu Messembria/Neseber (Bulgaria) și Apollonia/Sozopol (Bulgaria) au format koinon Pontou/Comunitatea Pontică. Asociația a fost compusă inițial din cinci localități, fiind o Pentapolis, și apoi din șase orașe, adică o Hexapolis.
 

Funcții

 
Polisul îndeplinea mai multe roluri: militar, politic, economic și religios. Din punct de vedere militar, cetatea servea ca refugiu și apărare în caz de pericol extern. Din punct de vedere economic, polisul era un centru de producție (ateliere) și comerț (piață). O trăsătură economică definitorie era autarkeia/autarhia, cu alte cuvinte capacitatea de autoasigurare a necesităților materiale elementare.
Din perspectivă religioasă, cetatea adăpostea temple dedicate zeităților protectoare ale comunității.
 

Funcția politică

 
Cea mai importantă funcție a polisului era cea politică, reprezentată prin instituții de conducere ale locuitorilor grupați în philai/triburi și fratrii. Astfel, bule/sfatul era un organism legislativ responsabil în fața unei ecclesia/demos/adunări formate din bărbații liberi și majori, ambele foruri fiind conduse de un președinte ales anual. Puterea executivă era exercitată de un colegiu de demiurgi/arhontes. Comisia de synedroi organiza alegerile, iar comisia de epistatai pregătea ședințele adunării. Între demnitari, strategii/hegemonii aveau responsabilități militare, agoranom-ul se ocupa cu aprovizionare și administrarea piețelor, econom-ul avea sarcini financiare, iar tamias-ul administra trezoreria.

 
O caracteristică politică definitorie a polisului era eleuteria/independența, în baza căreia se întrețineau relații diplomatice între cele peste 1.000 de polisuri, dar și cu state străine din regiunea Mediteranei. Raporturile dintre polisuri erau adesea conflictuale, cel mai important conflict fiind Războiul Peloponesiac (431 î. H. – 404 î. H.), în care alianța condusă de Sparta a învins coaliția dominată de Atena cu pretenții hegemonice. Pe de altă parte, un instrument sportiv pentru raporturile pașnice și coeziunea panelenică era reprezentat de Jocurile Olimpice, desfășurate începând din 776 î. H. la Olympia din patru în patru ani, când se instituiau și armistiții în caz de conflicte.
 
În pofida principului teoretic al egalității în drepturi a cetățenilor, în practică puterea era deținută de un grup de familii aristocrate, indiferent de sistemul politic instituit: democrație, oligarhie sau tiranie. Dacă inițial diferențierea socială era dată de suprafața de pământ deținut, aceasta s-a accentuat după introducerea monedei ca instrument comercial.
 
Alte categorii sociale erau femeile, copiii, sclavii, sclavii eliberați, meșteșugarii și străinii, care puteau atinge chiar și 90% din totalul populației.
Existau diverse modalități prin care se realiza coeziunea socială a fiecărei comunități: sărbătorile religioase anuale (referitoare la origini sau la zeii protectori); semnele de hotar; legile scrise; imaginile de pe monede (zeii protectori); războaiele împotriva dușmanilor comuni (pentru teritoriu); producția unor obiecte specifice (ceramica din Corint). Ulterior, celebrii filozofi politici care au fost Platon (427 î. H. – 347 î. H.) și Aristotel (384 î. H. – 322 î. H.) au imaginat în Statul și Politica polisul ideal, bazat pe experiența istorică a comunităților grecești și pe propriile lor sisteme de gândire.
 

Orașul

 
Construirea de zidurile de protecție a început în sec. VII î. H. Începând din sec. V î. H., se manifestă tendință de planificare urbană, mai evidentă în colonii, deoarece beneficiau de experiența istorică a metropolelor. În acest sens, se delimita zona laică, private și publică, de cea religioasă. În categoria construcțiilor publice intrau: agora (piața comercială și civică), gimnazii (inițial sport, apoi educație), temple, teatre (amfiteatre în aer liber cu spectacole de comedie și tragedie), stoas/porticuri (culoare acoperite), picturi, statui.

 

Teritoriul rural

 
Polisul deținea și un teritoriu rural în împrejurimi, a cărui mărime depindea de puterea coloniei. Cea mai mare suprafață măsura 8.500 kmp, fiind stăpânită de Sparta (peninsula Pelopones), prima putere terestră din lumea greacă. Însă acest caz era mai curând o excepție, marea majoritatea a polisurilor controlând o mică regiune adiacentă. În etapa inițială, teritoriul rural nu avea un statut juridic exact, care va fi instituit în epoca greacă elenistică (de la domnia lui Alexandru Macedon/336 î. H.- 323 î. H. până la instaurarea Imperiului Roman cu domnia lui Augustus/30 î. H. -14 d.H.). Locuitorii străini ai zonei rurale, cum au fost Scythae aroteres/sciți agricultori lângă Callatis, nu aveau drepturi egale cu cetățenii polisului.
 
Bibliografie cronologică
 
GUSTAVE GLOTZ, La cité grecque, Paris, 1928.
VICTOR EHRENBERG, Der Staat der Griechen, Zurich, 1965.
VICTOR EHRENBERG, Polis und Imperium, Zurich, 1965, p. 63-160.
DIONISIE PIPPIDI & DUMITRU BERCIU, Din istoria Dobrogei (I). Geți și greci la Dunărea de Jos, București, 1965, p. 200-212.
DIONISIE PIPPIDI, Contribuții la istoria veche a României, ed. II, București, 1967, p. 68-92.
DIONISIE PIPPIDI (coord.), Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 477 (polis/D. PIPPIDI)
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed. II rev., ed. Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 39, 51.
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi:
 

Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

Istoria Dobrogei - Populație - Personalități Publius Ovidius Naso (43 î.H. - 17 d.H.) (galerie foto)