Istoria Dobrogei - Bibliografie Libanios (sec. IV) - „Scrisori”

• Grecul Libanios s-a născut în Antiohia (Antakya/sud-estul Turciei asiatice) în anul 314. El a studiat în orașul natal și la Atena și a deschis o școală de retorică la Constantinopol. Fiind nevoit să plece din noua capitală a Imperiului Roman, a locuit la Niceea (Iznik/nord-vestul Turciei asiatice), Nicomedia (Izmit/nord-vestul Turciei asiatice), iar la Constantinopol și a decedat în Antiohia în 393. Libanios a influențat mai mulți împărați, mai ales pe împăratul Iulian Apostatul (361-363), fiind un inamic al religiei creștine recent legalizate. De la el s-au păstrat numeroase scrieri, între care 64 de discursuri, o biografie a oratorului atenian Demostene (sec. IV î. H.) cu observații asupra discursurilor sale politice, și o vastă corespondență cu mai multe personalități. (ed. H. Mihăescu & Gh. Ștefan)

Cuvântare pentru împărații Constanțius și Constans

„(Foerster, IV, 252). Cunoaștem cu toții faptul că lângă aceasta parte a împărăției [răsărit] se află de jur împrejur două dintre neamurile cele mai mari ale barbarilor: de o parte sciții răzlețiți dincolo de Istru, de cealaltă parte mulțimea mare de perși care ne pricinuiesc atâtea supărări. Dintre aceștia, cei din urmă sunt cutezători, dar nu săvârșesc încă nimic, pe câtă vreme ceilalți nici n-au făcut începutul. Cine e atât de ușuratic ori de nepăsător să nu cerceteze cu cea mai mare plăcere firea unui fapt atât de neobișnuit: ce lucru anume i-a înduplecat pe sciți, cei mai sângeroși dintre oameni, înclinați numai spre zeul Ares   [zeul războiului în mitologia greacă] și socotind liniștea drept o nenorocire, să îndrăgească pacea, să lase jos armele și să-1 socoată pe împăratul nostru asemenea cu oamenii lor, măcar că se afla departe de Istru și-și rânduiește oștile împotriva altora? ... își dă seama cineva, dacă pune alături liniștea pe care ne-o dau acum sciții cu năvălirile lor dinainte vreme, cărora nu ne putem împotrivi, ci se întâmplă că scăpăm numai rugându-ne sä nu înghețe bine Istrul, ca sä nu se poată trece peste el? ... S-a ivit cândva o oaste a sciților care a dat ajutor trupelor romane spre a lupta împotriva puterii perșilor, lăsând neatinsă împărăția romanilor, dar zdrobindu-i pe aceia. Și iată acum ceva și mai însemnat: ei au făcut aceasta expediție nu pentru a-și îndeplini o îndatorire la care-i silea jurământul, și nici n-au fost observați că pricinuiesc rele în mod voit din cauza unei necesități. Au văzut înaintând spre ei pe barbari, și că ei înșiși sunt barbari cu toate că au rămas la hotărârea pe care o luaseră, fără să treacă îndată de partea lor... S-au luptat ca pentru țara lor și nu s-au clintit din loc din râvna de a îndeplini cele pentru care fuseseră chemați. Iar pricina acestor fapte trebuie căutată nu în însușirile lor firești, ci in înțelepciunea împăratului, care a făcut din niște oameni în care nu aveai încredere, oameni pe care te puteai bizui, din oameni lipsiți de rânduială a făcut ascultători, din șovăielnici și înșelători niște ființe de nădejde, din dușmani, aliați; mulțumită unei singure hotărâri și-a pus la îndemână un sprijin împotriva perșilor și a golit o bună parte a Sciției, învrăjbind sufletele celor uniți între ei prin nume, încât nu mi-i ușor să judec, daca e vrednic să-1 admir mai mult pentru bărbăția lui decât pentru înțelepciunea hotărârii sale.”



Împărații Constanțiu II (337-361) și Constans (337-350) au fost doi dintre cei trei fii ai lui Constantin I cel Mare (306-337) care și-au împărțit imperiul la moartea tatălui, statul fiind reunificat ulterior de Constanțiu II.

Editorii români notează că, după victoria lui Constantin I asupra goților în 322, acești barbari germanici nord-dunăreni, numiți generic „sciți”, au cooperat cu Imperiul Roman, fiind citat în acest Anonymus Valesii (sec. IV).


 

Rezumate la discursurile lui Demostene

„(VIII, 622). Neținând seama de ceea ce li se spusese, atenienii trimiseră ajutor cardianilor. La acestea Diopeithes [strateg atenian – n. e. r.], supărat pe Filip [Filip II, rege al Macedoniei (359 î. H. - 336 î. H.)], care lupta în interiorul țării, în Tracia de Sus, împotriva regelui odrisilor, alergă pe lângă mare, în Tracia de sub ascultarea macedoneanului, o pustii. Și înainte de a sosi Filip, se retrase în Chersones [peninsula Gallipoli/Turcia europeană] și se puse la adăpost.”
Editorii români notează că rezumatele au fost redactate în anii 350-360, pe baza scrierilor lui romanului Caecilius din Calacta (sec. I î. H. – sec. I d. H.) și au fost folosite la edițiile critice ale operelor lui Demostene
 
În „Scrisori” este mereu evocat pericolul barbarilor la frontiera dunăreană, care erau denumiți generic „sciți” în amintirea fostei populații de origine iraniană din cadrul familiei indo-europene care locuise la nordul Dunării de Jos până în sec. III î. H.
125. Lui Priscianus (anul 359/60)
„(X, 126). 1. Aflând mai întâi că ai ajuns până la Istru, unde împăratul și-a arătat oștile și a doborât la pământ mândria sciților, nu ți-am trimis scrisoare, căci nu era cine s-o ducă acolo. 2. Apoi ni s-a adus vestea ca sosești în Cetatea cea Mare [Constantinopol] și că ai primit o dregătorie destul de însemnată.”
 
636. Lui Anatolius (anul 361)
„(X, 583) Asemenea fapte cutezătoare sunt săvârșite nu în apropierea Istrului, lângă sciți și nici în ținuturile cele mai îndepărtate de noi ale Libiei, ci în Fenicia [Liban], țara cea mai civilizată dintre toate... ”
 
793. Lui Themistios  (anul 362/63)
„(X, 713). 2. Și aceasta n-a pătimit-o vreun sclav crescut în casa ta, ci n-a avut parte de asemenea necazuri nici Istrul de lângă barbari...”
 
 
Bibliografie
Libanii Opera, recensuit R. Foerster. vol. 1-12, Teubner, Leipzig, 1903-1927.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970. (XV. Panegiricii latini)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie Vasile cel Mare (sec. IV) - „Scrisoare către Soranus, comandantul militar al Sciției Mici”