Istoria Dobrogei - Bibliografie - Marcellinus (sec. IV) - „Istoria romană în 31 de cărți”

Ammianus Marcellinus s-a născut la Antiohia (Antakya/sud-estul Turciei asiatice) în anul 330 și a murit la Roma în jurul anului 400. Ofițer în armata romană, el a fost cantonatîn Gallia (Franța), Peninsula Balcanică și în Orientul Apropiat. Opera sa, „Istoria romană”, cuprindea 31 de cărți și descrie evenimentele dintre anii 96-378, din care s-au păstrat cărțile XIV-XXXI, cu evenimentele din perioada 353-378. Lucrarea lui Marcellinus este considerată cea mai importantă continuare a operei lui Tacitus. Autorul  laudă virtuțile populațiilor barbare în contrast izbitor cu decăderea și desfrâul din capitala Imperiului Roman, fiind un maestru al caracterizărilor, cu toate că stilul este greoi și presărat cu cuvinte grecești. (ed. H. Mihăescu & Gh. Ștefan)
 
Hunii năvălesc în ținuturile goților
„XXXI, 3, 8. (...) O parte mai însemnată a populației, care părăsise pe Atanarich din pricina lipsei din ce în ce mai mari de alimente, căuta un sălaș retras de ochii barbarilor [hunilor] și chibzuind mult timp ce loc să-și aleagă, s-au gândit să se retragă in Tracia, potrivită pentru ei din două motive: are un pământ foarte roditor cu iarbă și se afla despărțită prin apele cele mari ale Dunării de șesurile care stau deschise fulgerelor zeului Marte, ajuns acum neprielnic. La fel au chibzuit și ceilalți goți, ca într-un singur gând.”

Împăratul reformator Dioclețian (284-305) a reîmpărțit imperiul din punct de vedere administrativ în 4 prefecturi, 12 dioceze și 101 provincii, noua provincie Scythia Minor (Dobrogea) făcând parte din dioceza Tracia.
 
Goții trec Istrul în Tracia
„XXXI, 4, 1. Așadar, având șef pe Alavivus, goții au ocupat malurile Dunării și au trimis soli la Valens, cerându-i cu umilință să fie primiți în imperiu, făgăduindu-i el vor trăiîn pace și vor da la nevoie ajutoare.
2. În timp ce se petreceau aceste lucruri la hotare, s-au răspândit zvonuri înspăimântătoare despre noi primejdii, mai grozave decât cele obișnuite, anume că neamurile de la miazănoapte se aflăîn mișcare și că, pe întreaga întindere de la marcomani și cvazi[germani din Europa Centrală] pânăîn Pont, un mare număr de populații barbare necunoscute, fiind izgonite din lăcașurile lor de o putere neașteptată, rătăcesc lângă fluviul Istru, răsfirați ici și colo împreună cu ființele lor scumpe. (...)
4. Dar încrederea în cele petrecute creștea mereu și a fost întărită mai pe urmă de sosirea unor soli străini, care cereau cu rugăminte stăruitoare ca mulțimea cea fugară să fie primită dincoace de fluviu [Dunărea]. Treaba se arătă mai degrabă un prilej de bucurie decât de teamăși lingușitori iscusiți ridicau în slavă norocul împăratului, care avea să primească din ținuturi îndepărtate, fără să se fi gândit la așa ceva, atâția soldați destoinici încât, unindu-și puterile sale cu cele din afară, putea să-și făurească o armată de neînvins, iar ajutorul militar plătit anual de provincii urma să arunce în tezaurul statului o importantă sumă de bani.



5. Hrăniți cu astfel de nădejdi, ei au trimis tot felul de oameni pentru a strămuta dincoace, în corăbii, mulțimea aceea sălbatică. Ei se străduiau cu grijă să nu fie lăsat dincolo nici unul dintre cei care aveau să distrugă mai târziu statul roman, chiar dacă ar fi fost atins de o boală ucigătoare. Având deci îngăduința împăratului [Valens364-378 în Est] să treacă Dunărea și sä lucreze ogoarele din părțile Traciei, ei se luptau cu valurile ziua și noaptea, îngrămădiți în corăbii, bărci sau trunchiuri de copaci scobiți, plutind pe un fluviu care e atât de greu de trecut și care atunci era umflat din pricina ploilor dese. Siliți de îmbulzeala prea mare și de împrejurarea că trebuiau să meargăîmpotriva valurilor, unii au încercat înoate, dar mulți dintre ei au fost înghițiți de ape.

 6. Atât de pornit era zelul celor care se grăbeau să ducă la pieire lumea romană. Într-adevar, un lucru rămâne neîndoielnic de știut de toată lumea, că nefericiții slujbași care au fost însărcinați cu trecerea mulțimii barbare, făcând de mai multe oriîncercarea să o numere, s-au oprit încurcați, deoarece după cum glăsuiește un mare poet: „Cine ar dori să-i afle numărul e asemenea celui care ar vrea săștie cât nisip suflă vântul în pustiul Libiei”. (...)

8. Dar acum, când mulțimi fără număr se revărsau în provincii, răspândindu-se pe întinderile largi ale câmpurilor, buna credință a antichității capătăîntărirea unei dovezi noi. Si cel dintâi care e primit împreună cu Alavivus este Fritigern, iar împăratul a dat poruncă să le pună la îndemână, pentru un timp, alimente și sä le împărțească ogoare de semănătura.

9. În timpul acesta, când izvoarele hotarelor noastre erau deschise și când barbarii își revărsau gloatele lor înarmate întocmai ca cenușa fierbinte a vulcanului Etna, când împrejurările grele cereau conducători de oști încercați și cunoscuți bine prin faima faptelor lor din trecut, ca și cum o divinitate răuvoitoare i-ar fi ales până la unul, se aflau în fruntea armatelor noastre niște oameni pătați, iar intre ei un loc de seamăîl aveau Lupicinusși Maximus, unul însoțitorul trupelor din Tracia, iar celălalt comandant fără noroc, însă amândoi la fel de îndrăzneți și lipsiți de judecată.

11. Deoarece barbarii, trecuți dincoace, sufereau de lipsă de hrană, ticăloșii de comandanți s-au gândit la un comerț rușinos și în nesăturarea lor au strâns de pretutindeni câini și i-au vândut, primind în schimb câte un sclav, între care au fost și copii de nobili....

12. În aceste zile s-a apropiat între timp de malurile Dunării și Vithericus, regele greuthungilor[ostrogoții/goții estici], împreună cu Alatheus si Safrax, care îl stăpâneau cu autoritatea lor, așijderea și cu Farnobius, și au trimis în grabă soli la împărat cu rugăminte stăruitoare să-i primeascăși pe dânșii în imperiu cu aceeași îngăduință.
13. Ei au fost respinși, deoarece așa părea că cer interesele statului, și nu știau ce să facă, iar Athanarich, de teamă să nu i se întâmple la fel, s-a retras și el amintindu-și că odinioarăîn timpul unor tratative, respinsese propunerile lui Valens sub motivul că ar fi legat prin jurământ să nu calce niciodată pe pământul roman și cu acest pretext silise pe împărat să semneze pacea în mijlocul fluviului. (...)”
 


Goții zdrobesc armata lui Lupicinus
„XXXI, 5, 1. Iar thervingii, cărora li se îngăduise de mult să treacăfluviul, mai rătăceau încă pe lângă maluri [la nord de Dunăre],fiind împiedicați de două motive, anume prefăcătoria plină de primejdii a comandanților, care nu-i ajutaseră cu cele trebuitoare pentru hranăși opreliștea anume pusă la cale a unor târguieli necinstite.
2. Înțelegând acest lucru, ei au început să murmure împotriva ticăloșiei relelor ce-i amenințau, iar Lupicinus, de teama unei revolte, îi silea cu ajutorul soldaților să plece mai departe.
3. Folosind un moment potrivit, în clipa când au băgat de seamă căsoldații sunt ocupați și vasele(care aveau obiceiul să umble încoace și încolo spre a le opri trecerea) stau nemișcate, thervingii[vizigoții/goții vestici] au trecut râul[Dunărea] pe niște bărci legate la repezeală si și-au așezat tabăra la o mare depărtare de Fritigern. (...)”
 
Alți goți se alătură lui Fritigern
„XXXI, 6, 5. Ei au primit cu plăcere sfatul regelui, pe care-1 știau ca pe un vrednic tovarășîn astfel de fapte, au pornit cu băgare de seama și s-au răspândit prin toate ținuturile Traciei, în timp ce prizonierii sau supușii romani le arătau satele bogate, mai ales acelea despre care se spunea că au alimente din belșug. În afară de încrederea lor înnăscută, ei mai erau ajutați îndeosebi de faptul că, zi de zi, se aduna la dânșii o mulțime de fugari din neamul lor, vânduți odinioară ca sclavi de către negustori, iar acestora li se adăuga un mare număr dintre aceia care trecuseră mai înainte, în urma lipsei de hrană, când fuseseră schimbați pentru un strop de vin sau câteva firimituri de pâine neagră.
7. Având deci călăuze, nimic nu le-a scăpat neatins, afară doar de locurile greu de pătruns, care se aflau departe de drumuri. Căci, fără sa mai facă o alegere între vârste sau sex, ei le-au cuprins pe toate într-un măcel și pârjol fără margini: copilași micuți erau smulși chiar de la sânul mamei lor și uciși, mamele erau răpite, soțiile văduvite, fiindu-le măcelăriți soții sub ochii lor, băieții mai mariși mai vârstnici erau târâți peste trupurile neînsuflețite ale părinților.
8. In sfârșit, un mare număr de bătrâni, care strigau ca au trăit destul, după ce și-au pierdut averile, împreună cu femeile lor distinse, cu mâinile legate la spate, plângându-și cenușa părinților căminurile lor.”
 
Lupta de la Ad Salices
„XXXI, 7, 1. Aceste știri venite din Tracia 1-au întristat mult pe împăratul Valens, pricinuindu-i tot felul de griji. (...)”
 
Goții pustiesc Tracia
„XXXI, 8,4. Întâmplător, tot in aceleași zile, prin părțile Sciției și ale Moesiei mâncând tot ce putea fi mâncat și împinși din spate de cruzime si lipsuri, barbarii ardeau de dorința de a scăpa dinlăuntrul zăgazurilor celor mari. Ei au încercat acest lucru de mai multe ori, dar au fost înfrânți de energia soldaților noștri care se împotriveau cu îndârjire pe înălțimile aspre ale stâncilor ascuțite. În cele din urmă s-au văzut siliți de împrejurări să cheme în tovărășia lor pe unii dintre huni și alani, în nădejdea unor prăzibogate.
6. Apoi, după deschiderea strâmtorilor și după plecarea la timp a soldaților, ei s-au năpustit în neorânduială, fiecare pe unde a putut, nefiind împiedicați de nimeni și s-au dat la jafuri. Pustiind peste tot fără nici o primejdie au împânzit câmpiile Traciei, pornind din părțile de unde curge Istrulși pânăîn Rhodope[munte în sudul Bulgariei]și la strâmtoarea care desparte mările cele mari[strâmtoarea Bosfor între Marea Neagră și Marea Mediterană]. Ei le-au amestecat pe toate de-a valma în chipul cel mai rușinos, săvârșind omoruri, furturi, vărsare de sânge, incendiiși pângărind trupurile cetățenilor liberi.
7. Atunci puteai să vezi lucruri înspăimântătoare pentru auz și văz, femei înnebunite de groază mânate cu lovituri de bici, purtând în pântecele lor făpturi încă necoapte, care trebuiau săîndure o mulțime de nelegiuiri înainte de a se naște; aveai prilejul să auzi scâncetul copiilor mici, ținându-se strâns de poala mamelor lor sau plânsetele băieților mai vârstnici și ale copilelor, duse cu mâinile încătușate într-o sălbatica sclavie.
8. În urma lor erau târâte tinere fete și soții credincioase, care-și plângeau (cu ochii în pământ) nenorocirea fără margini, și-și doreau mai degrabă moartea decât profanarea cinstei. Între ele, împins ca un animal, cetățeanul până de curând bogat și liber, te blestema pe tine, Soartă nemiloasăși oarbă, care 1-ai despuiat, într-o clipă de averi, i-ai luat mângâierea ființelor dragi, l-ai alungat din casa prefăcută, sub ochii săi, în cenușăși ruineși l-ai lăsat pradă unui învingător sălbatic spre a fi sfârtecat în bucăți sau pentru a-i sluji ca sclav sub lovituri și în chinuri. (...)
6. Pe când se petreceau acestea în Tracia, Gratianus[împărat în Vest 375-383] 1-a înștiințat printr-o scrisoare pe unchiul său Valens cu câtă iscusință i-a biruit pe alamani [popor germanic la est de Rin], apoi mergând pe jos, după ce a trimis înainte proviziile și bagajele, a trecut Dunăreaîmpreună cu o mână de soldați ușor înarmați, a ajuns în Bononiași a intrat în Sirmium[Sremska Mitrovica/Serbia], unde a rămas patru zile. După aceea a coborât la vale pe același fluviu până la Castrele lui Marte" [?], in timp ce suferea de friguri intermitente: în drumul acesta a fost lovit pe neașteptate de un atac al alanilor și a pierdut din însoțitorii săi.”
 
Valenshotărăște lupta înainte de a sosi Gratianus
„XXXI, 12. 8. Și pe când se pregăteau cele de trebuință pentru luptă, a venit în tabăraîmpăratului [Valens] un preot de rit creștin, cum spun ei, trimis de Fritigernus ca sol, împreună cu alți oameni de rând, și a fost primit cu blândețe. Acesta a dus o scrisoare din partea șefului său în care cerea pe față, pentru sine și pentru ai săi, goniți din căminurile părintești de invazia neașteptată a unor neamuri sălbatice [hunii], să li se îngăduie să locuiascăîn Tracia și să pună stăpânire pe toate animalele și roadele de acolo: daca dobândesc acest lucru, ii făgăduiesc o pace veșnică.”
 
Bibliografie
AmmianiMarcelliniRerumgestarumlibriquisupersunt, recensuitrhythmicequedistinxitCarolus U. Clark adiuvantibusLudovicoTraube et GuilelmoHeraeo. Editio altera ex editioneanni MCMX et anni MCMV lucisopeexpressa. Vol. I (libri XIV-XXV), vol. II, pars I (libri XXIV-XXXI), Weidmann, Berlin, 1963.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970. (XXI. Ammianus Marcellinus)