Istoria Dobrogei - Populație - Personalități Vitalianus (sec. VI) (I)

• Abuzurile funcţionarilor şi ale militarilor, corvezile şi prestaţiile variate ce cădeau în sarcina locuitorilor rurali au produs nemulțumiri, care au culminat în anii 513-518 cu revolta lui Vitalianus în dioceza Tracia, din care făceau parte și provinciile Scythia Minor (Dobrogea și județul Caliacra din Cadrilater-Bulgaria) și Moesia Secunda (inclusiv județul Durostor din Cadrilater-Bulgaria). Răscoala a fost provocată de venalitatea lui Hypatius, magister militum per Thracias, care a confiscat subvențiile ţăranilor-soldaţi, și de aprige dispute teologice creștine, în care era implicat chiar împăratul Anastasius (491-518), simpatizant al ereziei monofizite. Comandantul Hypatius a fost învins de Vitalianus, considerat trac de istoricul Adrian Rădulescu (1932-2000), la Acres Castellum, lângă capul Caliacra. Împăratul încearcă aplanarea conflictului prin numirea înlocuirea lui Hypatius cu Vitalianus și o conciliere dogmatică, dar fără succes, erezia monofizită fiind condamnată de Al Patrulea Sinod Ecumenic al Bisericii Creștine din 451 de la Chalcedon. Luptele reîncep şi, deși  Anastasius obţine victorii,  revolta nu este reprimată. Vitalianus a fost asasinat în timpul domniei lui Justin I (518-527), ca urmare a intrigilor lui Justinian, nepot și succesor al lui Justin.

Surse literare care-l amintesc pe Vitalianus: trei scrisori din corespondența papei Hormisdas (514-523), contemporan cu Vitalianus, „Cronica” lui Ioan (sec, VI), „Cronica lui Marcellinus” (sec. VI), „Cronica” lui Victor (sec. VI) și lucrarea „Faptele romanilor” a gotului romanizat Iordanes (sec. VI).
 
Corespondența papei Hormisdas
 
Scrisoarea 216
Raportul diaconului Dioscorus
„ (...) 5. Și pentru că este vorba despre acestea și biserica face zilnic progrese în privința aceasta, un vechi uneltitor a ațâțat pe monahii din Sciția, care sunt din familia conducătorului de oști Vitalianus, potrivnici dorințelor tuturor creștinilor, a căror tulburare a creat mari piedici unității bisericilor, mai ales cu privire la alegerea (episcopului – n. e. r.) sus-pomenitei biserici din Antiohia. 6. Acești monah, între care este și Leontius, care zice că este rudă cu Vitalianus, se grăbesc să vină la Roma, sperând să fie confirmate de nefericirea voastră câteva capitole. Între acestea este, printre altele, (un punct – n. e. r.) unde vor să spună că doar unul singur din Treime a fost crucificat; acest lucru n-a fost spus nici în sfintele sinoade sinoade [conciliile ecumenice de la Niceea 325, Constantinopol 381, Efes 431, Chalcedon 451], nici în scrisorile papei Leon [I cel Mare, 440-461], nici în tradiția bisericească [Părinții Bisericii Creștine sau Primii Părinți sau Sfinții Părinți până la anul 700]. Dacă se îngăduie să se facă aceasta, mi se pare că se vor naște neînțelegeri și scandaluri mari între biserici (...) 10. (...) Dată în ziua a treia înainte de calendele lui iulie, la Constantinopol.”
 


Scrisoarea 217
Raportul episcopilor Germanes și Iohannes, a diaconilor Felix și Dioscorus și a preotului Blandus
„(...) 5. Totuși provocatorii și complicii acestor frământări și cei care au pus piedici unității bisericești au fost monahii din Sciția, care, după ce aici s-au îndepărtat de la dreapta credință [ortodoxie], fiind înfierați de toți, că nu se gândesc la lucruri care aduc pacea, au alergat la fericirea voastră, sperând să se strecoare și să întărească părerile lor printr-o scrisoare a reședinței voastre [Roma]. 6. Aceștia acuză pe episcopii din provincia lor, printre care se află Paternus, episcopul din cetatea Tomis . Au prezentat cereri și siliți de porunca prea piosului principe și stăpân Vitalianus, conducătorul de oști, ne-am adunat adesea pentru judecarea pricinii, nu ca și cum am fi voit să ne preocupăm de aceste treburi, ci fiindcă avem în fața ochilor învățăturile fericirii voastre (...) 7. Și fiindcă nici noi, care ne-am ostenit multa vreme, nici ei, care nu acceptau niciun argument, nu înregistram vreun progres al părerilor la care țineam, prea bunul împărat a adus la împăcare pe susnumitul episcop și pe slăvitul bărbat Vitalianus, într-o adunare publică, unde a poruncit să fim și noi de față; a sfătuit și pe acuzatorii episcopului să se roage de acesta. Monahii însă, fiindcă li se cerea să se împace, fugind, au preferat să plece din cetate, decât să ajungă la împăcare. Sus-numitii monahi, venind in Italia au de propus câteva capitole, printre care este cuprins și (acela – n. e. r.) că „unul din Treime a fost crucificat”, sperând astfel să fie confirmat de autoritatea fericirii voastre, după cum am semnalat și în altă scrisoare; și acum spunem aceasta pentru ca nicio inovație să nu fie scrisă de reședința apostolică [Roma], fiindcă și noi, înaintea împăratului și înaintea senatului, am arătat acestea spunând: „În afară de cele patru sinoade, în afară de scrisorile papei Leon, nici nu spunem, nici nu admitem nimic; orice nu este cuprins în susnumitele sinoade, sau ce nu a fost scris de papa Leon, nu primim ; fiindcă dacă va voi stăpânul nostru să scrie vreo inovație, va fi mai rău acest început decât cel făcut de Eutyches.” (... )10. Am scris ceea ce ni s-a părut nouă; stă în puterea voastră să deliberați ce vă va fi poruncit Dumnezeu, fiindcă ei încearcă să afirme aceasta, dorind să li se dea satisfacție în acest chip, ca astfel să mărturisim și să spunem că unul din Treime a pătimit; ceea ce n-au spus nici părinții bisericești, nici sinoadele. 11. De aceea am expus acestea una câte una, ca nu cumva subtilitatea lor să se laude față de simplitatea noastră. Din pricina acestor noi păreri ale lor au determinat cu viclenie pe strălucitul Vitalianus să apere astfel de lucruri și din cauza lor să ne aducă orice piedici a putut. Schimbarea lui o deplânge împreună cu noi toată biserica. 12. De aceea vă rugăm să cugetați cu obișnuita grijă și cu luarea aminte, pe care o are de obicei stăpânul nostru, cum trebuie sa fie primiți cei care au plecat în felul acesta de la noi și s-au separat de comunitatea noastră, sau ca fie respinse capitolele lor; fiindcă biserica catolică din Constantinopol se îngrozește de toți aceștia. Dată în ziua a treia înainte de calendele lui iulie, în Constantinopol.”
 


Iordanes „Faptele romanilor”:
„357. Dar ceea ce e și mai de plâns, [împăratul – n. e. r.] a purtat timp de we ani un război civil împotriva ultimului său sclav, Vitalianus din Sciția. Acest Vitalianus a venit pentru a treia oară cu șaizeci de mii de ostași, ca dușman al împăratului și nu al statului, și a devastat multe suburbii ale capitalei [Constantinopol/Istanbul], luând multe prăzi.
Editorii români notează că evenimentul a avut loc în 514, fiind citat în acest sens Marcellinus Comes

358. Când Hypatius, nepotul împăratului Anastasius [491-518 – n. e. r. ], a pornit cu o armată numeroasă să lupte împotriva lui Vitalianus, mai înainte de a se ajunge la o luptă fățișă în care acesta să se arate ca dușman, a fost prins de huni, care erau aliații lui Vitalianus, așezat pe un catâr și vândut în mod rușinos acestuia din urmă. După aceasta a învins de mai multe ori pe generalii Rufinus și Alathort, de care adesea și-a bătut joc și pe care i-a disprețuit.
(...)
360. Iustin. . . a ajuns la o înțelegere cu Vitalianus, 1-a chemat la el și 1-a făcut comandant suprem al armatei și consul; imediat după aceea, bănuindu-1 de aceleași fapte ca cele din trecut, 1-a omorât străpuns de șaisprezece lovituri corpul fiind împreună cu Celerianus și Paulus, care făceau parte din anturajul lui.”
 
Bibliografie
Adrian Rădulescu & Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei, ed. revizuită și adăugită (1978), Ex Ponto, Constanța, 1998.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970
 
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei – Populația – Personalități: Bretanion (sec. IV)