Zeii orașului Tomis (IV) - Divinitățile orientale

În epoca elenistică, tradițional datată între sec.IV î.H (n.a. anul 323 - moartea lui Alexandru cel Mare) și anul 31 î.H (n.a. bătălia de la Actium și înfrângerea reginei Cleopatra și a generalului Marc Antonius de către viitorul împărat Octavian Augustus), Tomisul este o colonie grecească importantă din bazinul Pontului Euxin. Încă din aceste veacuri, polisul se remarcă drept un port cu o viață economică tot mai înfloritoare, un oraș cosmopolit, unde elenii încearcă să facă avere, trăind alături de băștinașii geți, traci și de membri ale altor neamuri, așa-zis barbare. Încă din aceste timpuri de dinainte de Hristos, la Tomis încep să se stabilească și orientali, veniți fie din Asia Mică, fie din Nordul Africii, cum era cazul egiptenilor.


În secolul I î.H (mai întâi în 71, apoi după campania din 29-28 î.H), Scythia Minor intră sub controlul noii puteri mondiale, Imperiul Roman. Dobrogea antică devine apoi, în mod oficial, în sec.I d.H, parte a provinciei romane Moesia Inferior. Din sec.I d.H și până în sec.IV d.H, Imperiul Roman a dus o politică de toleranță religioasă (cu mici sincope precum persecuțiile din timpul lui Nero) respectând credințele tuturor celor care trăiau în interiorul sau la fruntariile uriașului stat cu capitala la Roma.


De aceea, și în timpul stăpânirii romane, putem vorbi despre un Tomis cosmopolit și multi-etnic, un oraș ai cărui locuitori se roagă divinităților din panteonul greco-roman, zeilor de sorginte traco-getică (ex- zeița Bendis, Zalmoxis, Cavalerul Trac etc), dar și celor aduși, importați din lumea orientală.


Am făcut această introducere, considerăm noi, necesară, pentru a înțelege mai ușor contextul istoric și dovezile pe care vestigiile arheologice ni le aduc pentru a recrea viața religioasă a orașului Tomis, cea din urmă cu aproape două mii de ani. Inscripțiile și monumentele prezentate în acest nou articol al seriei noastre ne prezintă o parte dintre zeii aduși din Orient și adorați la Tomis.


Toleranța religioasă din cadrul Imperiului Roman va dispărea la finele veacului al IV-lea, mai ales după ce pe 27 februarie, anul 380 d.H, în timpul împăratului Teodosius cel Mare, este emis la Salonic (Thesalonik) Edictul Cuntos Populos, prin care Creștinismul Niceean (de la Niceea, locul Edictului de Toleranță emis în 325 de Constanttin cel Mare) este declarat religie de stat în Imperiu.


Ne întoarcem la vestigiile tomitane din vremea stăpânirii romane și care ne prezintă câteva dintre divinitățile mai exotice ale orașului antic. Vom enumera doar câteva dintre acestea și vom prezenta doar unele izvoare epigrafice, pentru că materialul de studiu este unul mult prea bogat pentru a avea loc integral, într-un singur articol.


Una dintre divinitățile feminine foarte populare era Cybele, zeiță de origine frigiană (Frigia, în Asia Mică), adoptată de greci și apoi transformată de romani în divinitate națională, sub forma de Magna Mater, Marea Mamă a Zeilor. Pe un altar fragmentar de marmură, pe un relief, Cybele apare pe tron, iar lângă ea, în dreapta, se află un leu. Iconografic, zeița este adesea, prezentată fie cu doi lei lângă tron, fie cu un pui de leu în poală, iar astfel de piese au fost găsite în număr mare, pe întreg teritoriul Dobrogei antice. În cazul monumentului de față avem și o inscripție: "Mamei Zeilor i-a fost pusă această ofrandă..."
Pe o piesă similară, o aediculă (mic templu) de marmură datând tot din sec.II d.H a fost scrisă în grecește dedicația "Mamei îndurătoare și stăpână a tuturor..." Numele de Cybele nu este menționat expres dar termenul de Mare Mamă sau de Mamă a Zeilor este indiciul care o identifică, fără nicio putință de tăgadă.


Legendele Cybelei, fie ele rostite de către frigieni, de importatorii eleni sau de către romani, nu pot fi spuse fără a-l menționa și pe paredrul său Attis, iubit al zeiței și devenit divinitate a pământului și a naturii mereu reînviate. Acesta a fost, conform tradiției antice, un simplu păstor, care s-a sinucis prin automutilare, copleșit de remușcări după ce a înșelat-o pe marea zeiță cu o nimfă. În epocă romană timpurie, Attis este văzut ca un zeu care își dobândește nemurirea și care își continuă viața într-o altă dimensiune, într-o viață de apoi. Din acest motiv, Attis este văzut ca un protector al mormintelor, un zeu care îi asigura pe muritori de existența vieții și după moarte.


Un monument de secol II d.H, găsit la Constanța în urmă cu peste un secol și jumătate, și care astăzi se află la Muzeul Luvru, poartă următoarea inscripție: "Lui Attis, C.Antonius Eutyches, mai marele dendrophorilor, a pus acest monument pentru sănătatea sa". Acest Eutyches este un arhidendrofor, mare șef al unei asociații religioase ("purtători ai arborelui sacru"), care se închina zeului frigian, și implicit, Cybelei. Potrivit specialiștilor, Eutyches este un fost sclav de origini asiatice, devenit libert la Tomis și care a ajuns mare preot în cadrul acestui cult.


Populari la Tomis sunt și zeii de sorginte egipteană. Orașul port avea numeroși comercianți și armatori proveniți din nordul Africii. Știm de existența Casei Alexandrinilor, un oikos, asociație formată din egipteni originari din orașul Alexandria.
Mulți dintre aceștia i se închinau lui Sarapis/Serapis, cel care în epocă romană ajunge să împrumute atât atributele marelui și vechiului Osiris, cât și pe cele ale unei alte divinități egiptene, Apis. Cea mai veche mențiune a lui Sarapis dateză din vremea morții lui Alexandru cel Mare, anul 323 î.H. (sursă a informației - Plutarh).


Marele zeu al Egiptului apare mai întâi la Tomis într-un monument fragmentar care este anterior stăpânirii romane, fiind datat în jurul anului 100 î.H. Acesta poartă următoarea inscripție:
" Lui Sarapis,... os, fiul lui Polydoros din Sinope a așezat acest monument, potrivit unui vis".


Un alt monument dedicat în cinstea lui Sarapis, descoperit la Constanța și dus în 1855 la Paris (azi la Luvru) face referire la acea Casă a Alexandrinilor, la care ne-am referit mai sus. Textul ne spune următoarele: "Marelui Zeu Sarapis și celorlalți zei (n.a. egipteni) cinstiți împreună cu el, în același templu, și Imperatorului Titus Aelius Hadrianus Antoninus Augustus Pius și lui Marcus Aurelius Verus Caesar. Karpion, fiul lui Anubion, a ridicat altarul pentru Casa Alexandrinilor, din banii săi, în anul 23 de domnie a lui Antoninus Pius, în ziua 1 a lunii Pharmouthi, fiind (n.a. a se citi "pe vremea când erau") preoți Cornutus, zis și Sarapion, Polymnus, zis și Longinus..."
Sunt menționați împărații Antoninus Pius (Augutus) și Marcus Aurelius (Caesar), drept pentru care datarea vestigiului a fost făcută în intervalul anilor 139-161 d.H (161 - când Marcus Aurelius devine împărat și Augutus).


Cine să fie însă ceilalți zei egipteni, menționați în inscripția de mai sus? Evident, este vorba tot de mari divinități ai Egiptului și pe care îi regăsim redați explicit, într-un alt izvor epigrafic. Astfel, pe o placă de marmură găsită la Constanța în temelia unei clădiri moderne, a fost descoperită inscripția:
"Noroc bun! Dyonisios al lui Hedylos, din propria sa avere, a construit acest monument, prin preotul lui... (numele lipsește), fiul lui Isidoros.... și pentru Sarapis, și pentru Isis și pentru Anubis și pentru toți zeii..."


După cum spuneam, Sarapis/Serapis este derivat din mai vechiul Osiris, zeul suprem, stăpân al vieții de apoi, al lumi de dincolo și al morților. Acest rege legendar era soțul zeiței Isis, cea care în epocă romană ajunge să aibă ca atribute înțelepciunea, magia, să fie patroană a căsătoriei, a armoniei matrimoniale și a fidelității.. Isis este soția lui Osiris (devenit Sarapis), mamă a lui Horus și Regină a Tronului!


Zeii egipteni sunt venerați în lumea romană atât de către enticii nord-africani (în special), cât și de membri ai altor etnii, care credeau însă în puterea și atributele acestora.
În textul de mai sus este menționat și Anubis, zeul cu cap de șacal (sau de câine), asociat mumificării și vieții de apoi. El era divinitatea despre care se credea că ghidează spiritele morților în lumea de dincolo, fiind în același timp și zeu al îmbălsămării și mai ales, paznic al mormintelor.

Acești zei asiatici și egipteni pe care i-am prezentat mai sus erau așadar adorați în Tomisul cosmopolit și multi-etnic, Tomisul cel de acum mai bine de 1800 de ani...
(Va urma)


Bibliografie


- „Inscripțiile din Scythia Minor, grecești și latine (ISM II) - Tomis și teritoriul său"; Culese, traduse, însoțite de comentarii de Iorgu Stoian, Indici de Alexandru Suceveanu, Editura Academiei RSR 1987.


- Iorgu Stoian - "Tomitana - Contribuții epigrafice la istoria cetății Tomis", Editura Academiei RPR, 1962


- Livia Buzoianu, Maria Bărbulescu - "Tomis - Comentariu istoric și arheologic", MINA Constanța, Editura Ex-Ponto 2012


- "Revista Pontica" (informații din numerele editate în perioada 1969 - 2018)


Sursă foto: Inscripțiile din Scythia Minor, grecești și latine (ISM II) - Tomis și teritoriul său - Dedicație făcută de tomitanul Dyionisios al lui Hedilos în cinstea zeilor egipteni Sarapis, Isis și Anubis


Despre Cristian Cealera

Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.


Citește și:

Zeii orașului Tomis (III) - Iupiter Optimus Maximus și așezările din teritoriul urbei