#Citeşte Ovidius Publius Ovidius Naso - „Metamorfozele“

În aspiraţia sa de a crea o capodoperă, poetul revine la epopee, pe care o mai încercase în fragedă tinereţe. Deoarece Ovidiu îşi afirmase şi în scrierile erotice darul de povestitor talentat al unor întâmplări legendare, el se îndreaptă spre epopeea mitologică; în această lume fabuloasă îşi caută el un subiect pentru marea sa operă, urzind un poem în 15 cărţi, unul din cele mai lungi şi mai frumoase pe care ni le-a lăsat Antichitatea: „Metamorfozele“.
 
(Nicolae Lascu, „Ovidiu“, 1973, pag. 40)
  
CARTEA A III-A
ACTEON
 
Se înălţa Citheronul cruntat de tot felul de fiare;
Ziua acum la amiază scurtase-a ei umbră pe lume,
Soarele sus se afla depărtat deopotrivă de margini,
Cînd hyantinul flăcău şi-adună cu o vorbă domoală
Pe vînătorii la muncă părtaşi, rătăciţi prin coclauri:
„Laţuri şi arme, tovarăşi, ni-s ude de-al fiarelor sînge,
Parte de-ajuns am avut pentru azi: contenim, iară mîine,
Cînd Aurora în car şofraniu va aduce lumina,

Lucrul începe-vom iar; deopotrivă-i departe-acum Phoebus
Și de un capăt şi de-altul al lumii, şi-ogoarele crapă
De-arşiţa razelor lui: Încetaţi-vă lucrul pe astăzi
Și ridicaţi înnodatele mreji!” Vînătorii l-ascultă.
Sub chiparoşi şi sub cetini se-ntinde-a Gargafiei vale.
Tainiţa sacră-a Dianei, zeiţa cu scurte vestminte;
În adîncimea pădurii, o peşteră-n coasta se-ascunde,
Ne-mpodobită de mînă de om, ci de Firea măiastră,
Care-arcuise deasupra o boltă firească şi vie

Numai din tuful uşor şi din spumă de mare; din dreapta,
Un izvoraş îşi strîngea, murmurînd, străveziile unde
Într-un havuz deschis larg, pe de margini cu tiv de verdeaţă.
Cu a lui limpede rouă stropea al ei trup feciorelnic
Zîna pădurilor cînd se-ntorcea, de vînăt obosită.
Cum de-astă data pătrunse în peştera-aceasta Diana,
Suliţa, tolba şi arcul destins le dădu în păstrare
Nimfei ce vede de armele ei; îi aruncă pe braţe
Alteia straiul uşor, la sandale-o dezleagă-alte două,
Iar mai dibace, Crocale-ntr-un nod îi adună la ceafă
Părul pe gît răsfirat, pe cînd însăşi era despletită.
De la izvor aduc apă Nefele, Hyale şi Rhanis,
Și Fialè şi Psècas, şi-o revarsă din urnele pline. 
Dar a Titanului fiică pe cînd se scălda-n unda rece
Ca de obicei, al său lucru lăsîndu-şi, nepotul lui Cadmus,
Tot rătăcind în neştire-n acele hăţişuri, ajunse
Chiar la sfinţita dumbravă. Aşa fu mînat de ursită!
 
„Ovidiu. Cele mai frumoase poezii“, Editura Albatros, 1969, pag. 89

Citeşte şi: 

#Citeşte „Găteala femeilor în trecut şi astăzi“!: Publius Ovidius Naso - „Dresuri pentru faţă“

#Citeşte „Sfaturi către tinere“: Publius Ovidius Naso

#Citește „Femei legendare“!: Publius Ovidius Naso - „Penelope către Ulise“

#Citeşte „Dragostea Corinei“!: Publius Ovidius Naso - poezia erotică

#Citește „Arta iubirii“: Publius Ovidius Naso - poezia iubirii

#Citește „Tristele“!: Publius Ovidius Naso - poezie din exil

#Citeşte „Scrisori din Pont“!: Poetul Ovidius, brand al orașului, între adevăruri și legende (galerie foto)

#Citește Ovidius! Publius Ovidius Naso - „Ibis, blestemul bardului“