Lege trimisă spre reexaminare Mircea Dobre este optimist - „Impozitul specific va intra în vigoare cel mai târziu, de la 1 aprilie 2017”
Lege trimisă spre reexaminare: Mircea Dobre este optimist - „Impozitul specific va intra în vigoare cel mai
22 Jul, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2760
Marime text
Președintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind impozitul specific unor activități, potrivit unui comunicat remis de Administrația Prezidenţială.
„Justificată de necesitatea creșterii încasărilor la bugetul de stat, de promovarea unei etici în afaceri, precum și de importanța domeniului turismului și alimentației publice, Legea privind impozitul specific unor activități, prin efectele pe care le poate produce asupra activității unor operatori economici din domeniu, nu realizează pe deplin scopul preconizat de legiuitor, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia", susține șeful statului în motivarea cererii de reexaminare.
Acum proiectul legislativ își va relua traseul prin comisiile de specialitate și, ulterior, va fi resupus votului plenului Parlamentului, iar în forma respectivă va ajunge la președinte care, de această dată, nu va mai putea să evite promulgarea.
Contactat telefonic, inițiatorul propunerii legislative, deputatul PSD de Constanța Mircea Titus Dobre s-a arătat optimist și a apreciat că, după parcurgerea tuturor etapelor legea va putea fi aplicată de la 1 martie sau 1 aprilie 2017. „Nici nu mă așteptam să fie altfel. Am citit motivarea. Analizăm în comisii, Parlamentul decide, după cum a scris și domnul președinte. Conform Regulamentului celor două camere, orice reexaminare trimisă de șeful statului se analizează și se discută în cel mult 30 de zile de la primirea acesteia. Ținând cont că a fost trimisă ieri (n.r. miercuri, 20 iulie a.c.) ajunge azi în Parlament (nr. joi, 21 iulie) și nu se poate face sesiune extraordinară că nu vine nimeni, dar va fi o chestiune cu prioritate începând cu data de 5 septembrie, când se va veni la treabă. Probabil, pe la jumătatea lunii octombrie cel târziu va trece prin toate etapele, iar de atunci adăugăm alte șase luni deoarece, prin modificare legislativă, Codul Fiscal intră în vigoare în șase luni. Asta presupune intrarea în vigoare de la 1 martie sau, cel mai târziu, de la 1 aprilie 2017…Asta în caz că Parlamentul va lua decizia ca proiectul de lege să fie adoptat. Atunci președintele României are obligația ca, în cel mult 10 zile să îl promulge. Eu sunt optimist, sunt pozitiv, îmi tranșez chestiunile în Parlament, nu în media, pentru că factorul decizional este Parlamentul”, ne-a declarat deputatul PSD de Constanța, Mircea Titus Dobre.
Citește și:
-
Proiectul de lege al deputatului de Constanţa Mircea Dobre a trecut. Impozite mai mici pentru operatorii din turism
-
Veste proastă pentru agenţii economici din turism - Traseu legislativ stagnat… momentan
-
Deputatul de Constanţa Mircea Dobre propune un nou tip de taxe - impozit specific pentru hoteluri, baruri şi restaurante (documente)
-
Agenţii economici din turism ar urma să plătească un impozit specific, annual - Verbal, Ponta vrea… Parlamentul decide!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii