#DobrogeaDigitală „Constanța pitorească“ (1908) Descriere dură a satelor tătărești, așa cum le-a găsit Ioan Adam la începutul secolului XX

În capitolul „Satele tătărești”, din monografia „Constanța pitorească cu împrejurimile ei. Călăuză descriptivă cu ilustrații”, publicistul Ioan Adam descrie aceste așezări așa cum le-a găsit el la vremea aceea, în urmă cu peste 100 de ani.




Vă prezentăm Nota istorică de la finalul acestui capitol, pentru a înțelege oarecum descrierea deloc măgulitoare la adresa acestei etnii.
 

„Notă istorică - Tătarii își fac loc în istorie prin veacul XIII. Ei sunt o ramură din familia uralo-altaică, ca și turcii. Statornicia lor principală era în sudul Rusiei, prin, Crimeea, unde formau un chanat puternic. Mai târziu au trecut pe rând sub ascultarea Turcilor și Rușilor. În Buceagul Basarabiei locuia hoarda tătarilor Nogai.
Dobrogea a fost pentru tătari un fel de refugiu. Pe urma tuturor înfrângerilor, fie după ciocnirile cu domnii români, fie cu rușii, sfărâmâturile tătărești treceau în Dobrogea.


După războaele din 1805, 1812, tătarii din Buceag trec pe rând în Dobrogea.
După războiul din 1856, un număr de 2.225 familii tătărești au colonizat Dobrogea, dându-i numele de «Țara Tătarilor».

În 1860, populațiunea tătarilor din Dobrogea era de 60.000 de suflete; (după Viskovich). Ei aveau chanul lor, cu reședința în Carasu (lângă
Medgidia).
Tătarii au fost zdrobiți cu desăvârșire cu prilejul războiului dela 1877. Viața lor nestatornică și desele lor deplasări, i-a făcut nepăsători și răi gospodari. Poporul de jos, fatalist, așteaptă continuu evenimente și prefaceri, de aceea e gata mai mult de ducă, decât de statornicire”.

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF

Iată în continuare doar un fragment dintr-o descriere dură a satelor tătărești.

„Rar poate avea cineva o impresiune mai tristă, ca aceea pe care ți-o dă prima vedere a unui sat tătărăsc din Dobrogea.
Alături de gospodăriile frumoase ale țăranilor români, care par de departe cuiburi de verdeață și bucurie, se ridică satele șterse și uscate ale tătarilor, unde nu se vede nici un copac și care sunt veșnic înecate de fumul greu al tizicului ars.


S'ar părea că locuințele acelea joase și oarbe, lipite peste tot cu pământ, au fost părăsite o vreme de suflarea omenească și azi când se reîntoarce iarași viața acolo, găsește numai dezolare și ruină.
În descurajarea și înstrăinarea lor, tătarii parcă nu mai știu de ce să s'apuce și-și pierd vremea în șovăiri și așteptare. (...)

De obicei satele tătărăști sunt așezate în văi. Din vârful dealului, de departe, zărești un nor gros de fum înecăcios, iar apropiindu-te deslușești îngrămădirea de căsuțe dărăpănate.
Șirurile de pae stau trântite fără rost și de sus auzi lătrături nesfârșite de câni flămânzi. Apropiindu-te, oamenii s'arată ca niște momâi sdrenjăroase, mișcându-se alene de colo-colo...
Intrarea în sat e cotită și murdară. Drumul e presărat cu grămezi de gunoaie. Pe margini resturi de locuințe părăsite, din cari n'au mai rămas decât stâlpii și câte o bucată de perete rupt.


Casele sunt mici, lipite pe din afară cu pământ și n'au de loc curți îngrădite.
În fața fiecărei case este câte un cuptor în forma unui ceaun cu fundul în sus.
Alăturea de casă sunt șirele de tezic. Acesta este elementul de care se servesc tătarii la foc.
Tezicul se formează din băligar amestecat cu paie, pe care-l desprind cu sapa din adăpoastele în cari se țin vitele. După ce-l taie bucăți în formă de calupuri, așa pe pământ, ii usucă la soare și când îl socotesc gata, fac din el niște movile ca șirele de pae, pe care le lipesc pe dinafară. Întrebuințarea lui începe tocmai în toamnă. Desigur că tezicul arde foarte greu și face un fum grozav.


Toate mâncările tătarilor sunt iuți și cu mirosul cel rău al tezicului. D'aceia aerul din sat e foarte înecăcios la răspirat, pentru omul nedeprins. La aceasta ajută și faptul că ei n'au sobe, ci numai cotloane, așa încât fumul rămâne în casă și pentru ca să-l goniască, sunt siliți să deschidă ușile.
Casele au geamuri foarte mici și adesea unul la toată locuința.


Satul e plin de copii desculți, îmbrăcați cu șalvari, cu vite răslețite și câini răi.
Până să pătrundem în centru, la nelipsita lor cafenea, era să ne mănânce cânii și dintre numeroasele tătăroaice și tătari cari ieșiseră pe la uși, nimeni nu s'a mișcat să ne apere.
Casele erau așezate unele cu fața, altele cu spatele, altele cu colțul Ia drum.
Aici e și cafeneaua, plină de tătari. Ei poartă în cap fesuri legate cu cialmale mari de jur împrejur. Imbrăcați cu șalvari sdrențoși și haine de stambă colorată foarte aprins, stăteau turcește pe jos, mișcându-și picioarele în papucii lor largi. Alții mai bătrâni, stăteau tot turcește pe rogojina unui divan scund. Mulți din ei aveau ciubuce mari în gură și feligiane de cafea înainte.
Vorbiau toți odată și așa de tare, că păreau o adunare de surzi”.

#citeștemaideparte din lucrarea „Constanța pitorească“
#„Constanța pitorească cu împrejurimile ei. Călăuză descriptivă cu ilustrații” (1908)
#Autor Ioan Adam

Mai multe evocări ale Constanței de acum 100 de ani citiți în lucrarea „Constanța pitorească cu împrejurimile ei. Călăuză descriptivă cu ilustrații”, disponibilă integral în format electronic.

Dacă în urmă cu 121 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.

DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informații.

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.

Citește și:


#DobrogeaDigitală Tot sufletul latin a fost acela care a stăpânit și a dat avânt vieței dintre Dunăre și marea cea mare

#DobrogeaDigitală Un recensământ al Dobrogei, vechi de un secol

#DobrogeaDigitală Pe vremea când satele dobrogene erau bogate și frumoase, cu țărani vioi și muncitori

#DobrogeaDigitală „În Dobrogea, se vede multă viață și simțire românească“

#DobrogeaDigitală Dacă nu ar fi fost îmbărbătați de Mihail Kogălniceanu, coloniștii nu s-ar fi statornicit în Dobrogea

#DobrogeaDigitală Despre cojani, cei „care formează acele frumoase sate de țărani, ridicate ca prin farmec“