#DobrogeaDigitală „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ „Bâlciurile sunt cu totul păgubitoare pentru săteni din punctul de vedere moral şi material“

O imagine a Dobrogei şi a principalelor probleme cu care se confruntau societatea şi cetăţeanul, în urmă cu un secol, găsim în presa vremii, indexată cronologic de istoricul Stoica Lascu, în volumul „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“.

„În judeţul nostru avem trei bâlciuri anuale, din cari: unul în oraşul Hârşova dela 15-25 Septembre şi două în oraşul Medgidie, având o durată de câte 15 zile în lunele Iunie şi Octombre; cel din Hârşova este înfiinţat de acum trei ani, iar cel din Megidia datează încă din timpul fostei dominaţiuni Otomane. În aceste bâlciuri vin astă-zi comercianţi din diferite oraşe din ţară, cum din Brăila, Galaţi, Călăraşi, Bucuresci etc pentru a desface resturi de mărfuri demodate, vechituri de manufactură şi altele; iar locuitorii aduc vite sau producte, ca din vînzarea lor să facă bani spre a târgui cele trebuincioase pentru îmbrăcăminte şi gospodărie.

La prima vedere s'ar părea că aceste deposite ambulante de mărfuri nu încătuşează câtu-şi de puţin desvoltarea comercială şi economică a unul judeţ, în realitate însă, sub forma eftenităţei, ele spoliază pe locuitori şi păgubesce pe comersanţii locali. - Depositele ambulante - dacă ne este permis a ne esprima astfel 'şi aveau raţiunea atunci când lipsiau căile de comunicaţie, când atarI deposite se transportau în diferite centruri lipsite de industrie nu numai pentru a se desface cu amănuntul locuitorilor, dar şi pentru a asorta chiar pe comercianţi. Cine nu'şi amintesce din comercianţii locali că acum 20 sau 30 ani în bâlciul Megidiei veneau cantităţi colosale de mărfuri din Marsilia pentru a se preda comercianţilor din diferite oraşe a le Dobrogei şi Bulgariei. Astă-zi, însă, ni se poate obiecta că acelea şi mărfuri ni se procură, tot în acelaşi bâlciu, dar de comercianţii din ţară. Asupra acestui punct avem însă a respunde că în interesul desvoltărei comerciale a judeţului nostru nu avem trebuinţa de nici un bâlciu, şi iată pentru ce: Majoritatea comunelor din judeţul Constanţa fiind locuite numai de români ar urma deci caşi în comunele urbane să avem prăvălii cu obiecte de acelea cari se procură locuitorilor ruralI, cum de esemplu braşovenii, mămularii şi altele. - Asemenea magasii ne lipsesc aproape cu desăvârşire din oraşele judeţului Constanţa, dacă esceptăm oraşul Hârşova. - În anul trecut un neguţător român din Brăila, care deschisese o asemenea prăvălie în oraşul Constanţa, a fost silit să o închidă. Care să fi fost causa? ... 

Unica şi principală causă a fost şi este că locuitorii din judeţul nostru au adoptat reul obiceiu ca toate obiectele pentru gospodărie şi îmbrăcăminte să şi le procure din bâlciul Megediei, adică să le cumpere dela neguţătorii cari vin din alte judeţe spre a'şi desface vechiturile în judeţul nostru. Prin cele ce espunem nu voim a crea un monopol, pentru neguţătorii localI. Nu ... Ideia nostră consistă, că închizându-se aceste doue bâlciuri, vom reuşi ca în scurt timp să se stabilească comercianţi românI în cele alte oraşe din judeţ. Atât din punctul de vedere naţional cât şi economic, autorităţile în drept, credem că, sunt obligate a lucra ast-fel că acele ramurI de industrie şi comerciu, cari se întreprind numai de români, să'şi ia desvoltarea şi în oraşul nostru. Pe câtă vreme însă ţăranul român 'şi va procura căciula, minteanul, gheba, cojocul, sarica, cismele, şi toate uneltele gospodăriei rustice numai din bâlciurile sus citate, de sigur că nu vom vedea în Constanţa neguţători români cum sunt braşovenii, cojocarii, căciularii, cavafii şi alte brasle industriale ca în oraşele Brăila, Ploiesci etc.”

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF

„Bâlciurile nu pot fi folositoare sub nici un punct de privire“

Autorul îşi motivează în continuare poziţia  privind desfiinţarea bâlciurilor din judeţul Constanţa, susţinând că târgul de vite, deja construit la marginea urbei, este util şi suficient, pentru ca oamenii să nu-şi mai risipească banii prin cârciumi sau pe „mărfurile mucegăite” ale neguţătorilor ambulanţi.

„Pe lângă cele ce am arătat am putea să mai adăugăm că bâlciurile în sine sunt cu totul păgubitoare şi pentru săteni din punctul de vedere moral şi material. - Săteanul merge la bâlciu nu numai cu gândul de a'şi vinde una sau mai multe vite, ca din preţul lor să'şi cumpere cele trebuincioase, dar în el mai este înrădăcinat şi obiceiul de a chefui căci alt-mintrelea nu ar însemna nimic că a fost la bâlciu, - şi dacă se întâmplă ca în prima zi să nu'şi poată desface vitele, se vede silit a remâne şi zilele următoare, aşa că la urma urmei, dupe ce se desmeticesce 'şi face socoteala că dacă nu jumătate, dar un sfert din preţul vitelor l'a cheltuit în petreceri. 

În definitiv bâlciurile nu pot fi folositoare sub nici un punct de privire, şi desfiinţarea lor poate că ar păgubi numai pe câţi-va hangii, cârciumari, cafegii şi alte cuiburi de corupţiune din Megidie şi ... atâta tot. În cât privesce însă vânzarea vitelor, care este un product principal al judeţului nostru, statul a avut grijea de a înfiinţa târgul de vite din marginea oraşului Constanţa, pentru construirea căruia a cheltuit aproape un milion, unde săteanul 'şi poate vinde prisosul de vite, fără a mai fi silit ca din preţul lor să cumpere mărfurile mucegăite a le neguţătorilor ambulanţi. 

Dacă astăzi târgul de vite înfiinţat de stat, nu dă resultatele aşteptate, causa, în prima linie, este existenţa bâlciului din Megidia. Noi ne facem datoria a da publicităţei aceste scurte dar întemeiate aprecieri şi sperăm că atât onor. Consiliu judeţian în prima sa sesiune, cât şi Camera de Comerciu vor căuta a lucra pentru desfiinţarea bâlciurilor din judeţul nostru”.