#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru secretarul literar Jean Badea

În campania dedicată comunităţii teatrale constănţene, un rol peremptoriu l-a avut secretarul literar artistic Jean Badea (născut la 3 martie 1936), de numele căruia se leagă prima carte tipărită cu suportul financiar al cotidianului ZIUA de Constanţa şi care, mai apoi, ca un laitmotiv, a stârnit iniţiativa altor oameni de cultură ai oraşului nostru.

Unul dintre seniorii teatrului constănţean omagiaţi la evenimentul din 12 iunie organizat de ZIUA de Constanţa în foaierul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ a fost, evident, Jean Badea, toate cele patru cărţi ale sale găsindu-se, la ora actuală, în varianta digitalizată, în Biblioteca Virtuală - Fondul documentar Dobrogea de ieri şi de azi.
Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta #RespectTeatru, conferită de Consiliul Judeţean Constanţa, împreună cu scrisoarea de recunoştinţă a Primăriei Constanţa, răsplătesc eforturile unuia dintre cei mai prolifici memorialişti din domeniul teatral de la malul mării.
 
De aceea, vă propunem în continuare să parcurgeţi un interviu acordat de Jean Badea cotidianului ZIUA de Constanţa având ca subiect lucrul la ultima sa carte, „Dulcea povară“, care a implicat o minuţioasă documentare din partea autorului. Lucrarea, care cuprinde 167 de portrete de actori, balerini, instrumentişti, coregrafi sau scenografi din teatrele constănţene, o găsiţi AICI
 
Ce v-a motivat să duceţi mai departe această „Dulce povară“, aşa cum aţi intitulat lucrarea dedicată artiştilor constănţeni?
 
Aş putea să răspund scurt şi direct: pentru a contribui cu modestele mele mijloace la informarea şi formarea cititorului. Însă primul care simte nevoia dezvoltării explicaţiei sunt chiar eu. Când am decis să scriu „Dulcea povară“, m-am gândit nu doar la cititorul-spectator, ci şi la generaţiile tinere de artişti (constănţeni, dar nu numai…), care nu ştiu, din ignoranţă sau dezinteres infatuat, cine sunt precursorii lor, cum se înfăţişa cu adevărat arta unei epoci. A anula fără discernământ critic o lume şi pe oamenii ei „de pe scândură“, potrivit unui dictat belicos („politica terenului pârjolit“), pare un gest demn de o binecuvântată compasiune. Chiar dacă le voi deranja tihnitul lor confort spiritual, îi atenţionez că universul artelor nu a început şi nici nu se va încheia cu ei…
 
În schiţele de portret cuprinse în paginile acestei cărţi, realizaţi profiluri nu doar ale artiştilor, ci şi ale unor tehnicieni, sunetişti sau sufleori. Aţi ales să includeţi şi poveştile acestora ca un fel de „datorie“ a martorului de a spune întreaga poveste sau/şi din dorinţa de a vă exprima aprecierea pentru toţi cei care au contribuit la realizarea unui act artistic?
 
Este un adevăr estetic indiscutabil conform căruia arta spectacolului de pe scenă este colectivă, spre deosebire de procesul de creaţie (literară, plastică, muzicală), care este unul individual. La realizarea spectacolului artistic iau parte autorii lucrărilor dramatice şi muzicale, regizorii, scenografii, dirijorii, coregrafii, corepetitorii, sufleorii, sunetiştii/inginerii de sunet, electricienii, meşterii din ateliere, tehnicienii de scenă, impresarii ş.a. Fără ei nu e spectacol. Nu poate fi. Au un rol nevăzut de public, dar consumat cu pasiune, modestie, efort fizic şi fantezie în culise, birouri, ateliere, cabine de repetiţii, biblioteci. Din strădania colectivă a lor şi a interpreţilor se iveşte minunea care se numeşte spectacol artistic. Dintre toţi aceşti invizibili „copii ai teatrului“ am selectat câteva nume, sperând ca, prin acest interviu, să-i asigur pe colegii lor de deplină mea preţuire. Care, sunt convins, este şi a publicului.
 
Una dintre schiţele de portret îi este dedicată lui Jean Constantin. Lui i-aţi adus, de asemenea, un omagiu, prin biografia artistică „Omul care aduce... hazul“, axată strict pe ceea ce actorul avea de oferit, dincolo de latura mondenă exploatată frecvent de mass-media. Pentru că l-aţi cunoscut personal pe acest actor atât de apreciat de constănţeni şi nu numai, vă întreb: ce iubea mai tare şi mai tare Jean Constantin?
 
Marea, în primul rând, şi apoi pe oamenii Mării, constănţenii, fie că-i erau spectatori sau nu. Îi plăcea, mai cu seamă, să stea de vorbă cu pescarii pe vremea când erau adăpostiţi în câteva barăci în portul Tomis, unde îşi construise şi unul modest „bârlog“, în fapt, un fel de liman al liniştirii, al domolirii trupeşti şi sufleteşti, al împăcării cu sine după atâta alergare între „Fantasio“ şi Buftea sau între Televiziune şi îndelungatele turnee artistice de-a lungul şi de-a latul ţării. Când obosea, căci i se întâmpla şi lui să fie supus acestei stări, venea aici, la malul mării, ca să-şi „încarce bateriile“ în aşteptarea altor bătălii epuizante, dar tonice şi vitale în acelaşi timp. Iar Marea, când aspră-furioasă, când blândă-strălucitoare, a rămas până în ceasul din urmă iubirea sa cuminte şi domoală, şi dulce, şi frăţească. Ar fi nedrept să omit cât de loial era Jean în relaţiile sale cu prietenii, câte speranţe disperate a consumat în zilele căutării lui Toma Caragiu printre ruinele blocului „Continental“ la cutremurul din 1977; sau cât de binevoitor se dovedea cu câte un cunoscut care îi solicita protecţie în faţa „organelor“ de miliţie, pentru a le recupera vreun permis de conducere auto.  
 
În explorarea unui talent devastator cum a fost cel dăruit de Jean Constantin, ce erori au apărut pe parcurs?
 
Este o întrebare esenţială, care mă ajută să dezvolt o idee abia schiţată în cartea „Omul care aduce… hazul“. Am ferma convingere că talentul artistic al lui Jean Constantin a fost nativ, dar s-a dezvoltat fortuit, arbitrar, sporadic. În lume (la Hollywood, fără îndoială), în preajma unui actor de primă mărime mişună oameni de bine, profesionişti, competenţi în meseria lor de psihologi, consilieri fiscali, maseuri, impresari, textieri etc.. Lui Jean i-au lipsit, asemenea multor actori/artişti, astfel de sfetnici: la „Fantasio“ era distribuit în majoritatea premierelor şi trimis în turnee lungi şi epuizante ca să fie văzut şi aplaudat şi la Văscăuţii de Suceava, şi la Bacău. Televiziunea Română nu concepea o emisiune de varietăţi duminicale sau programele de Revelion fără prezenţa lui Jean Constantin între comicii vestiţi ai micului ecran, tentându-l cu contracte care nu suportau refuzul. La Buftea, în Consiliul Naţional al Cinematografiei se instalase o politică haotică de folosire până la vlăguire a unor actori ca Jean Constantin. Regizorii, chiar şi unii „de vârf“, aveau nevoie de cele mai multe ori doar de o „pată de culoare“, de o scurtă trecere, dar de cert efect comic, prin cadru, între două secvenţe tensionate, amânând pentru un viitor îndoielnic un rol pe dimensiunea talentului acestui actor constănţean. Aşa s-a ratat şansa de a avea un comedian (pentru scenă, cinema, televiziune) de talia lui Louis de Funès.
 
În 1998, publicaţi, la editura Leda-Muntenia, „Fantasio 40“, monografia teatrului de revistă constănţean. Ce a asigurat succesul acestui teatru?
 
Istoria de 48 de ani a Teatrului „Fantasio“ (ca, de fapt, a oricărui teatru) n-a fost un marş triumfal spre… „victoria finală“. Au apărut şi căderi, şi acumulări, şi succese. Dar perioada cea mai prolifică la „Fantasio“ a fost deceniul 7 al veacului trecut, când Aurel Manolache, directorul teatrului, reuşise să reunească sub acelaşi stindard o ceată volubilă de „nebuni frumoşi“, dotaţi, la vedere, cu un talent zdrobitor: autorul şi regizorul Nicuşor Constantinescu, Maestru Emerit al Artei, textierii Eugen Mirea şi Saşa Georgescu, compozitorii H. Mălineanu şi Aurel Manolache, scenografa Doina Levintza, coregraful Cornel Patrichi. Ei deţineau reţeta tainică a succesului senzaţional şi durabil, paradoxal pentru o creaţie efemeră.
 
Monografia mai sus menţionată şi, de altfel, toate lucrările dvs. se bazează pe o minuţioasă muncă de cercetare. Ne puteţi da câteva detalii „din culisele“ documentării pentru volumul „Dulcea povară“?
 
Despre documentare se ştie că e anevoioasă, migăloasă şi că nu se termină nici după punctul final. Pe scurt, am despuiat toată (chiar aşa, toată!) presa românească de cultură şi artă, dar nu numai…, dintre anii 1951 şi 2004. Am descoperit cronici teatrale şi muzicale uitate şi de autorii lor, îngălbenite în paginile a 50 de publicaţii. Am „chestionat“ artiştii celor şapte instituţii, culegând informaţii, întâmplări, evenimente din viaţa lor şi a foştilor colegi. Multe „subiecte“ îmi erau cunoscute din afara scenei, chiar m-am mândrit cu prietenia lor.
 
Care credeţi că a fost cea mai fertilă perioadă a oraşului de la malul mării din punct de vedere cultural?
 
Într-adevăr, între 1973 şi 1990, ca secretar literar-artistic al Agenţiei Artistice a Litoralului (filiala ARIA Bucureşti), am întocmit Programul de concerte şi spectacole desfăşurat în sezonul estival (iunie-septembrie) în staţiunile şi localităţile de la Pontul Euxin. În acei ani am prezentat spectacole şi concerte memorabile la Teatrul Naţional din Bucureşti cu „Zbor deasupra unui cuib de cuci“, cu un decor aproape imposibil de transportat, „Coana Chiriţa şi Gaiţele“ - Teatrul „Nottara“, „Karamazovii“ - Teatrul Mic, ş.a. Erau adevărate evenimente de artă, care reuşeau să transmită credinţa tonică în cultura română, decisă să nu intre în vacanţă, ci să picure în sufletul şi cugetul românilor stropii unei speranţe ce va să se împlinească într-un viitor apropiat…

Despre Jean Badea

Din cei 44 de ani de activitate în instituţii de cultură şi artă de la malul mării, amintim că Jean Badea a fost secretar literar-artistic şi consultant artistic al Teatrului „Fantasio“, în perioada 1991-2004, director al acestui teatru, în 1990, şi secretar literar-artistic în cadrul Agenţiei Române de Impresariat Artistic Bucureşti, filiala Constanţa (1973-1990). De asemenea, a fost profesor de Limba și Literatura Română la Liceul Teoretic din Mangalia (1960-1963), asistent universitar la catedra de Limba și Literatura Română a Facultății de Filologie din cadrul Institutului Pedagogic din Constanța (1963-1969) și președinte al Comitetului de cultură și artă al municipiului Constanța (1969-1970).
 
Citeşte şi:
 
Rezistăm prin cultură ZIUA de Constanța lansează, în variantă digitală și print, cartea lui Jean Badea - „Dulcea povară - Schițe de portret din lumea teatrelor constănțene”

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean Întâlniri providenţiale. Jean Badea şi ZIUA de Constanţa = evenimentul „Incredibila memorie a teatrului constănţean“

Dulcea Povară, autor Jean Badea 

Fantasio 40. Monografie, autor Jean Badea 

Omul care aduce... hazul, autor Jean Badea 

Dictionar. Lumea artistica a Constantei - Teatrul de Balet Oleg Danovski, autor Jean Badea 

Galerie foto: