Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:01 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#sărbătoreşteDobrogea141 Conducerea Academiei Române, mesaje de Ziua Dobrogei

ro

19 Nov, 2019 00:00 4330 Marime text
Poate unul dintre cele mai valoroase proiecte lansate în anul 2019 de cotidianul ZIUA de Constanţa l-a reprezentat #DobrogeaAcademică, rezultat al unui demers iniţiat de academicianul constănţean Petre Frangopol.
 
Invitaţia de a participa, la începutul lunii mai, la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti, la sesiunea ştiinţifică specială „România în Arhivele Vaticanului - documente cercetate de Ion Dumitriu-Snagov“  avea să conecteze comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti.
 
Parte a aceluiaşi proiect #DobrogeaAcademică avea să fie şi evenimentul din luna iulie 2019, când a fost decernat, la iniţiativa ZIUA de Constanţa, titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Constanţa academicienilor constănţeni contemporani Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu.
 
De data aceasta, mesajelor adresate cu prilejul Zilei Dobrogei de emblemele constănţene ale culturii, sportului, administraţiei publice, autorităţilor locale, ale muzicii sau ale teatrului, ale spiritualităţii şi reprezentării etnice ne-au făcut onoarea să se alăture şi cele ale conducerii Academiei Române.
 
Dobrogea convieţuirii paşnice -  la 141 de ani de la alipirea Dobrogei la România
 

Acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române

 
„Data de 14/26 noiembrie 1878 este unul dintre momentele-cheie ale istoriei noastre, o etapă distinctă a procesului de formare a statului român unit şi modern. Această zi, în care România a preluat administraţia Dobrogei, marchează nu numai lărgirea hotarelor ţării, ci şi deschiderea noastră spre lume, pe calea mărilor şi oceanelor.
 
În proclamaţia redactată de Mihail Kogălniceanu şi semnată de Principele Carol I, suveranul se adresează noilor cetăţeni români – dobrogenii – asumând integrarea lor, în deplin respect faţă de valorile şi credinţele tuturor: «Locuitori de orice naţionalitate şi religie! Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân – de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat, unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă». Proclamaţia a fost tipărită în limbile română, turcă, greacă şi bulgară, ţinând cont de componenţa etnică a acestui vechi teritoriu românesc, şi a fost răspândită pe foi volante în întreaga Dobroge.
 
Tot atunci Principele Carol I îndemna soldaţii Armatei Române, care jucase rolul cel mai important în Războiul de Independenţă şi care acum, prin intrarea ei în Dobrogea, marca apartenenţa acestei străvechi provincii româneşti la Patria mamă, să se comporte «ca amici, ca fraţi ai locuitorilor»: «Soldaţi! În această nouă Românie veţi găsi o populaţie care în cea mai mare parte este deja românească. Însă veţi găsi şi locuitori de alt neam şi alte credinţe. Toţi aceştia, care devin membri ai Statului român, au aceleaşi drepturi la protecţiunea şi la dragostea voastră».

 
Acum, la mai bine de 140 de ani de la acest moment istoric, constatăm că Dobrogea a rămas un model de convieţuire multietnică, o excepţie în Balcanii sfâşiaţi de contradicţii ireductibile, un caz fericit despre care prea puţin s-a vorbit. Din păcate, se pare că normalitatea nu mai stârneşte interesul factorilor de decizie. Dobrogea a devenit atunci, la 1878, a doua victorie după Independenţă, a fost mai apoi pe deplin unită cu România prin podul de la Cernavodă, inaugurat în septembrie 1895, şi a rămas un obiectiv prioritar al tuturor regimurilor politice care s-au succedat. Dobrogea fereastra deschisă spre orizonturile infinite, ne-a binecuvântat cu albastrul mării, unit cu infinitul cerului şi cu Delta Dunării, cu pământuri vechi şi noi, îngemănate sub semnul unităţii naţionale.
 
Ca istoric, salut iniţiativa ziarului ZIUA de Constanţa în sărbătorirea acestui moment extraordinar pentru istoria României şi mă bucur că presa locală îşi respectă menirea de a păstra vie memoria colectivă. Infomarea obiectivă, abordarea subiectelor de cultură, de istorie, de civilizaţie în paginile publicaţiei ZIUA de Constanţa îi onorează pe profesioniştii de aici, decişi să contribuie la formarea şi întreţinerea unui climat de pace, armonie şi bună convieţuire.
 
Felicit, în numele Academiei Române, toţi locuitorii Dobrogei, români, turci, bulgari, greci, lipoveni, tătari şi pe toţi ceilalţi, cu prilejul celebrării acestui important eveniment istoric, pe care dorim să-l păstreze viu în inimile şi conştiinţa lor”.
 

Acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedintele Academiei Române

 
„Pentru mine Dobrogea este respiraţia României, locul unor origini istorice şi cel al unor deschideri europene. Iată de ce o Zi a Dobrogei poate fi o sărbătoare pentru întreaga românitate. Demersul Dv. este firesc şi amintirea momentului în care pământul dintre Dunăre şi Mare reintra în hotarele României poate fi un prilej de celebrare naţională.
Vă felicit din toată inima”.

 
Sursa foto: https://acad.ro/
 
Citeşte şi:

 
ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul Judecătorul Cristian Deliorga, profesorul Vasile Nicoară şi Cătălina Ponor, campioană olimpică, mesaje de Ziua Dobrogei

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul „Ziua Dobrogei“, la a treia ediţie, cu o temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice româneşti. 1878-1884“

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul Cătălin Grasa, director SCJU, Daniel Georgescu, director CN ACN, şi canoistul Ivan Patzaichin, mesaje de Ziua Dobrogei

14 noiembrie 1878 Sărbătorim Dobrogea alături de cei care i-au cercetat bogata istorie! Mesaje ale istoricilor constănţeni de Ziua Dobrogei (documente)

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul Gheorghe Hagi, lt.-col. Daniel Mihai Ferencz şi Yedil Utekov, director general Rompetrol Rafinare, mesaje de Ziua Dobrogei
 

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul „Ziua Dobrogei“, la a treia ediţie, cu o temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice româneşti. 1878-1884“


 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii