#citeșteDobrogea Dobrogea înaintea Primului Război Mondial (I)– Iorga, Liga Culturală și secțiile regionale
12 Oct, 2020 00:00
12 Oct, 2020 00:00
12 Oct, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
1900
Marime text
La începutul secolului XX, România era unul dintre statele mici ale Europei, având mai puțin de 7 milioane de locuitori care locuiau pe raza provinciilor Țara Românească, Moldova și Dobrogea (n.a.teritorii care, ulterior, aveau să fie grupate sub titulatura Vechiul Regat). Regatul condus de Carol I (care avea să moară în 1914) făcea eforturi reale pentru dezvoltarea statului și transformarea lui într-o entitate modernă și bine dezvoltată economic, social, cultural... Drumul României însă abia începuse... Unirea acestui stat cu provinciile strămoșești ocupate de alte puteri era încă un vis frumos, ce părea aproape imposibil de realizat.
În 1912, statul avea în componență doar 32 de județe iar două dintre acestea erau cele din Dobrogea, Tulcea – cu o populație de 162.233 locuitori și Constanța, cu 176.614 suflete. Acestea erau singurele județe ale țării care în acea vreme, încă nu aveau reprezentați în Parlament!
Cadrilaterul, Dobrogea de Sud, avea să fie câștigat un an mai târziu, în 1913, după încheierea celui de Al doilea Război Balcanic.
Dobrogea cea din 1912 avea deci o populație totală de aprox.339.000 de locuitori, din care cca.280.000 locuiau în mediul rural. Orașele provinciei pontice erau încă slab populate și puțin dezvoltate economic. Reședința de județ Constanța avea doar 15.774 de locuitori, reședința Tulcea 21.239, Ostrov 3625, Mangalia 1611, Medgidia 3601, Hârșova 3567 iar Cernavodă 2526 locuitori.
Lucrurile începeau să se schimbe însă încet-încet. Sa nu uităm că, acum, Dobrogea era unită în sfârșit, terestru, de restul țării, prin magnificul pod Carol I (inaugurat în 1895). Mai mult, Constanța prindea aripi, dezvoltându-se de la an la an, grație Portului său modern (inaugurat în 1909). Ambele realizări îl aveau ca autor pe maerle inginer alsaciano-moldovean Anghel Saligny.
În acești primi ani ai veacului XX, în capitala București se vorbește tot mai mult despre ceea ce se poate face în misterioasa, multi-etnica și exotica Dobroge. Acțiunile de dezvoltare economică sunt dublate de proiecte culturale, menite să contribuite la imprimarea conștiinței naționale românești într-un ținut în care se vorbeau laolaltă numeroase limbi. Este drept, acum, la 1912, românii deveniseră majoritari în această provincie, însă ideile de românitate, de identitate și de spirit național erau, aici, mult mai puțin, clare sau clarificate, în comparație cu alte zone ale Regatului.
Din aceste motive, o asociație care avea în componență numeroase personalități ale culturii românești (printre ei Octavian Goga sau Barbu Ștefănescu Delavrancea) s-a implicat activ în acest demers de culturalizare a Dobrogei. Vorbim despre „Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor”, mai pe scurt – Liga Culturală. Aceasta avea să își schimbe denumirea în 1914, devenind „Liga pentru Unitatea Politică a tuturor românilor din România și Transilvania”, punând astfel un umăr viguros la crearea de mai târziu a României Mari.
Liga Culturală funcționa oficial încă din 24 ianuarie 1891, când își începuse activitatea sub conducerea președintelui V.A. Urechia, istoric, scriitor și politician (1831-1901). De la început, Liga s-a recomandat ca o organizație ce milita pentru egalitate socială, politică și națională, și pentru limba și cultura națională.
Potrivit art.2 din Statutul acestei societăți scopul său era de a „organiza congrese, de a întreține continuă vie, pe baza culturei naționale, conștiința de solidaritate în întregul neam românesc”. Principalele mijloace de realizare ale acestor deziderate erau: „sprijinirea scopului prin presă, conferințe și întruniri, ajutorarea și sprijinirea instituțiilor de cultură, sprijinirea, tipărirea și răspândirea scrierilor românești, sărbătorirea datelor însemnate din trecutul României...”
Pentru a-și atinge scopurile, Liga a înființat secții în toate orașele importante ale țării inclusiv în Dobrogea. În perioada 1910-1914, Liga era condusă de președintele Virgil Arion, secretar general și practic „creierul” societății fiind marele istoric Nicolae Iorga. Acesta avea să devină președintele Ligii după mandatul lui Vasile Lucaciu (1914-1918). După crearea României Mari, Iorga devenea și președinte al Ligii Culturale, ale cărei destine avea să le conducă până în 1940, anul asasinării sale.
Să ne întoarcem însă un pic în primii ani ai veacului XX... Liga Culturală și-a pierdut, la un moment dat, avântul înregistrat la finele sec.XIX. Când Iorga intră în 1907 în societate, aceasta nu mai avea decât 6 secții din cele 51 create inițial. Iorga devine secretar un an mai târziu și în scurt timp reușește reînvierea secțiilor desființate, printre acestea numărându-se și Constanța. Mai mult, în deceniile în care va fi președintele Ligii, marele istoric va reuși deschiderea a zeci de secții noi, astfel încât, în anii 30, numărul acestora depășea deja 100 (secții în străinătate, în capitale de județ, în orașe nereședință dar și în comune rurale).
În fiecare an, Liga organizează Congrese anuale iar în 1912 este desemnată drept gazdă Constanța. Cu această ocazie, înaintea lucrărilor, este editată la Vălenii de Munte cartea – broșură „Pentru Congresul din Constanța al Ligei Culturale – Rapoarte și Informații publicate de Comitetul Central”. În acest moment 1912, numărul secțiilor Ligii era de 73. Cinci dintre ele erau în Dobrogea: Constanța, Hârșova, Parachioi (azi Băneasa), Sulina și Tulcea.
Din rândurile acestei lucrări, consemnăm în primul rând rapoartele întocmite de secțiile Constanța și Tulcea.
Raportul județului Constanța era semnat de președintele Alexandru Tălășescu (1862-1932) și de secretarul Nicolae Orghidan (1881 - 1967). Primul era un reputat medic, doctor în medicină și scriitor. Secundul său la secția Constanței era un cărturar brașovean, licențiat în geografie și elev la Universitatea din București al prestigioșilor Simion Mehedinți, Dimitrie Onciul, Iorga, Tocilescu... Orghidan a ales surprinzător să predea în învățământul liceal. Și-a început cariera didactică la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța. La finele anului 1912, după Congresul Ligii, avea să părăsească Dobrogea și să meargă la Craiova, continuându-și cariera ca pedagog și director de școală. În 1931 s-a mutat la București pentru a preda 14 ani la Liceul „Mihai Viteazul”. Deși nu a stat decât câțiva ani la malul Pontului, Orghidan a fost fascinat de Dobrogea. Ca membru al Societății Române de Geografie a publicat lucrări extrem de interesante despre Valea Casimcei și Dobrogea Centrală.
Tălășescu și Orghidan conduceau în 1912 secția Constanța. Erau relativ noi pe acest tărâm multi-etnic iar misiunea lor de a realiza scopurile Ligii era una extrem de dificilă...
(Va urma)
Bibliografie
Nicolae Iorga – Liga Culturală (în anexă – Date istorice din viața Ligii Culturale, culese de Barbu Theodorescu), București, 1930, extras din revista Boabe de Grâu anul 8 nr.1
Nicolae Iorga – România cum era până la 1918. Moldova și Dobrogea, București 1940
Nicolae Iorga – Drepturi naționale și politice în Dobrogea, Editura Fundației Culturale Regele Mihai I, București, 1913
Pentru Congresul din Constanța al Ligei Culturale – Rapoarte și Informații publicate de Comitetul Central, Vălenii de Munte, Tipografia Neamul Românesc, 1912
Statutele Ligei pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor, Noua Tipografie Populară, Bucuresci, 1893
Horia Dumitrescu – Nicolae Iorga și Congresul Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor românilor, de la Focșani, 1931
Petre Daiche – Activitatea Ligii Culturale, secția București, între cele două Războaie Mondiale. Articol apărut în revista Materiale de Istorie și Muzeografie VI, 1968, p.190
Adina Boroneanț – Vasile Pârvan și patrimoniul arheologic dobrogean în timpul Primului Război Mondial. Documente în arhiva muzeului național de antichități, articol publicat pe academia.edu
Vasile Pârvan – Începuturile vieții romane la Gurile Dunării, București, 1923
Vasile Pârvan – Dacia Scythică, Revista Analele Dobrogei nr.2 an 4
Vasile Pârvan – Părerile unui trădător de neam, București, 1914
Vasile Pârvan – Memoriale, Editura Cultura Natională, București, 1923, cap.I Laus Vitae – Gânduri despre lume și viață la greco-romanii din Pontul Stâng, manuscris publicat pe academia.edu de Justin Lazăr, sursa cimec.ro
Anuarul Statistic al României, București, 1912
Marius Grec – Vasile Pârvan, omul și savantul (1882-1927)
Șerban Dragomirescu – Un cărturar brașovean uitat – Nicolae Orghidan, articol publicat pe site-ul e.antropolog.ro
Enciclopedia Română – Tomul II, Sibiu, 1900
Despre Cristian Cealera
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
Citește și:
#citeșteDobrogea: Telefonie, telegraf și oficii poștale în România și Dobrogea (1895-1905) – (III) Situația în orașele și satele provinciei
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii